Evanghelia de duminică: ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta

Evanghelia de duminică istoriseşte tămăduirea unui slăbănog din Capernaum. Patru inşi îl purtau, şi neputând străbate cu el la Isus din cauza mulţimii, l-au slobozit prin acoperişul casei. Isus i-a zis: fiule, iertate-ţi sunt păcatele... ridică-te, ia-ţi patul tău şi mergi acasă (citiţi pe larg această Evanghelie la Marcu 2, 1-12).

Un adânc înţeles este în Evanghelia de duminică. Domnul Isus a iertat mai întâi păcatele slăbănogului, şi apoi l-a tămăduit. Asta înseamnă că boala lui cea adevărată era înăuntru, în sufletul lui. El trebuia mai întâi scăpat şi tămăduit de boala aceasta sufletească, şi apoi de cea trupească.

Tămăduirea omului trebuie să plece dinăuntru înafară. Sufletul trebuie mai întâi tămăduit ca prin tămăduirea lui să se vindece şi trupul. Boala cea adevărată este cea dinăuntru, cea sufletească. Cealaltă dinafară e numai trecătoare şi nu poate pierde pe om.

Sănătatea şi boala îşi capătă înţelesul şi preţul lor cel adevărat numai în lumina Evangheliei. Sănătatea cea adevărată e sănătatea sufletului. Poţi fi tare şi mare cât un munte; această sănătate nu-ţi este de nici un folos câtă vreme înăuntru, în suflet, eşti putred şi bolnav... câtă vreme patimile şi năravurile cele rele îşi bat joc de tine.

Şi iarăşi, boala cea adevărată e boala sufletului. De multe ori, boala cea trupească ajută sănătatea şi tămăduirea sufletului. Boala cea adevărată e boala cea sufletească. Adevăraţii bolnavi sunt cei bolnavi cu sufletul, sunt cei ce pătimesc în ologie şi orbie şi slăbănogie sufletească. Oh, e plină lumea de slăbănogi cu sufletul. Numai cât lumea la astfel de bolnavi le zice viteji. După judecata lumii eşti sănătos şi viteaz când te îmbeţi, când sudui, când chefuieşti... când te ţii la rând cu toate modele şi păcatele lumii. Eşti un slăbănog când te laşi batjocorit, când te laşi smerit şi umilit. După judecata lumii eşti un suflet bolnav când te cuprinde râvna pentru Evanghelie şi pentru mântuirea sufletului.

Păcatul îmbolnăveşte sufletul. El face rană în suflet şi o tot măreşte. Boala cea sufletească se dezvoltă întocmai ca cea trupească. Începe cu o rană mică, cu o durere uşoară, şi dacă nu umbli să o tămăduieşti, ea tot creşte mereu până ce aruncă sufletul la pat, ne strică ochii cei sufleteşti şi urechile şi picioarele cele sufleteşti. Pătimaşii, beţivii, desfrânaţii, zgârciţii, etc, sunt tot atâţia slăbănogi şi ologi ce nu se pot ridica de jos, nu pot umbla pe picioarele lor cele sufleteşti. Eu am cunoscut un om ce n-avea putere să treacă pe lângă vreun birt, fără să nu intre înăuntru la un pahar. Oh, lumea aceasta este plină de astfel de slăbănogi care abia se mută de la un birt la altul! Ah, lumea aceasta este un spital uriaş plin cu fel de fel de schilăvii, ologii, slăbănogii şi alte boli sufleteşti.

Boala cea sufletească este o boală cumplită pe care numai Isus Mântuitorul o poate tămădui. Şi Domnul îndată ne tămăduieşte dacă ne apropiem de El cu credinţă, cu căinţă şi cu dor de mântuire. Minunea din Capernaum se petrece şi azi în sufletul şi viaţa celor ce se apropie de Isus Mântuitorul şi Tămăduitorul bolilor noastre sufleteşti şi trupeşti. Oameni pătimaşi şi ticăloşiţi în cele rele, se ridică dintr-odată sus şi încep a umbla când Îl primesc cu credinţă adevărată pe Isus Mântuitorul, se predau Lui şi încep o viaţă nouă cu El.

În Oastea Domnului sunt destui care au zăcut ani de zile în ologie sufletească, şi azi umblă pe picioarele lor. Din nişte stricaţi şi slăbănogi cu sufletul s-au făcut nişte vestitori ai Domnului, încât se miră lumea de ei, aşa cum se mirau gloatele de slăbănogul cel tămăduit.

Ah, ce grea este boala ce te ţine la pat! Zaci numai 2-3 zile şi abia apuci să te ridici! Dar sărmanul suflet al celor păcătoşi, care zace o viaţă întreagă? Când te ridici după o boală lungă, ce dulce îţi vine ridicarea şi umblarea! Aceeaşi bucurie o are şi sufletul când scapă de boala păcatului... când începem să umblăm în căile Domnului.

Toţi suntem bolnavi cu sufletul, toţi trebuie să ne apropiem de Marele Doctor şi Tămăduitor. Dar puţini sunt cei ce caută tămăduirea cea sufletească. Cei mai mulţi stau liniştiţi în ologia şi orbia lor cea sufletească. Nu le trebuie sănătate şi tămăduire sufletească. Nu se îndură să-şi lase patimile şi năravurile cele lumeşti ca să ia tămăduire sufletească. Sunt oameni care poartă o viaţă întreagă grele beteşuguri sufleteşti şi se bagă în pământ cu ele. Alţii numai de pe patul morţii, trimit în toate părţile după doctor.

Alţii ar dori să se vindece de patimile cele rele, dar nu se ştiu apropia de Domnul. Am încercat părinte să mă las de beţie - îmi spunea un om - dar n-am putut. I-am răspuns: apropie-te dragă suflete mai întâi de Domnul şi ia putere de la El, altcum faci întocmai ca un bolnav ce ar încerca să se ridice din pat înainte de a se vindeca.

Alţii iarăşi, nu pot străbate până la Domnul. Îi împiedică vuietul şi vălmăşagul acestei lumi. Pe slăbănogul din Evanghelie l-au adus 4 inşi la Mântuitorul, altcum nu s-ar fi putut tămădui. Aici vine datoria noastră să-i ajutăm pe cei bolnavi cu sufletul să se apropie de Mântuitorul.

Iubiţilor ostaşi din Oastea Domnului şi toţi cei care aţi luat tămăduire sufletească de la Domnul, nu uitaţi că datoria voastră este să ajutaţi suflete bolnave a se apropia de Mântuitorul. Aduceţi-vă aminte că la învierea lui Lazăr, Mântuitorul a însărcinat pe cei din jurul Lui să dezlege mâinile şi picioarele celui înviat. Mortul era înviat, dar mâinile şi picioarele lui erau legate cu fâşii de pânză. Dezlegaţi-l, şi lăsaţi-l să meargă (Ioan 11, 44).

Domnul trezeşte la viaţă suflete bolnave, dar lumea cu maramele şi legăturile ei, le împiedică mersul. Aici e datoria noastră să-i ajutăm să umble pe cei ce se întorc la Domnul... să-i dezlegăm de năravurile în care lumea încă îi ţine legaţi.

Aici e datoria noastră, prin orice greutăţi să străbatem cu cei bolnavi aducându-i la Domnul. Toţi care am luat tămăduire sufletească de la Domnul, să plecăm prin lume şi să aducem neîncetat suflete bolnave la Domnul, la picioarele Crucii Sale, ca să ia tămăduire.

Iosif Trifa.