Evanghelia de duminică: ia-ți patul tău și mergi la casa ta

Evanghelia de duminică istorisește tămăduirea unui slăbănog din Capernaum. Patru inși îl purtau, și neputând străbate cu el la Isus din cauza mulțimii, l-au slobozit prin acoperișul casei. Isus i-a zis: fiule, iertate-ți sunt păcatele... ridică-te, ia-ți patul tău și mergi acasă (citiți pe larg această Evanghelie la Marcu 2, 1-12).

Un adânc înțeles este în Evanghelia de duminică. Domnul Isus a iertat mai întâi păcatele slăbănogului, și apoi l-a tămăduit. Asta înseamnă că boala lui cea adevărată era înăuntru, în sufletul lui. El trebuia mai întâi scăpat și tămăduit de boala aceasta sufletească, și apoi de cea trupească.

Tămăduirea omului trebuie să plece dinăuntru înafară. Sufletul trebuie mai întâi tămăduit ca prin tămăduirea lui să se vindece și trupul. Boala cea adevărată este cea dinăuntru, cea sufletească. Cealaltă dinafară e numai trecătoare și nu poate pierde pe om.

Sănătatea și boala își capătă înțelesul și prețul lor cel adevărat numai în lumina Evangheliei. Sănătatea cea adevărată e sănătatea sufletului. Poți fi tare și mare cât un munte; această sănătate nu-ți este de nici un folos câtă vreme înăuntru, în suflet, ești putred și bolnav... câtă vreme patimile și năravurile cele rele își bat joc de tine.

Și iarăși, boala cea adevărată e boala sufletului. De multe ori, boala cea trupească ajută sănătatea și tămăduirea sufletului. Boala cea adevărată e boala cea sufletească. Adevărații bolnavi sunt cei bolnavi cu sufletul, sunt cei ce pătimesc în ologie și orbie și slăbănogie sufletească. Oh, e plină lumea de slăbănogi cu sufletul. Numai cât lumea la astfel de bolnavi le zice viteji. După judecata lumii ești sănătos și viteaz când te îmbeți, când sudui, când chefuiești... când te ții la rând cu toate modele și păcatele lumii. Ești un slăbănog când te lași batjocorit, când te lași smerit și umilit. După judecata lumii ești un suflet bolnav când te cuprinde râvna pentru Evanghelie și pentru mântuirea sufletului.

Păcatul îmbolnăvește sufletul. El face rană în suflet și o tot mărește. Boala cea sufletească se dezvoltă întocmai ca cea trupească. Începe cu o rană mică, cu o durere ușoară, și dacă nu umbli să o tămăduiești, ea tot crește mereu până ce aruncă sufletul la pat, ne strică ochii cei sufletești și urechile și picioarele cele sufletești. Pătimașii, bețivii, desfrânații, zgârciții, etc, sunt tot atâția slăbănogi și ologi ce nu se pot ridica de jos, nu pot umbla pe picioarele lor cele sufletești. Eu am cunoscut un om ce n-avea putere să treacă pe lângă vreun birt, fără să nu intre înăuntru la un pahar. Oh, lumea aceasta este plină de astfel de slăbănogi care abia se mută de la un birt la altul! Ah, lumea aceasta este un spital uriaș plin cu fel de fel de schilăvii, ologii, slăbănogii și alte boli sufletești.

Boala cea sufletească este o boală cumplită pe care numai Isus Mântuitorul o poate tămădui. Și Domnul îndată ne tămăduiește dacă ne apropiem de El cu credință, cu căință și cu dor de mântuire. Minunea din Capernaum se petrece și azi în sufletul și viața celor ce se apropie de Isus Mântuitorul și Tămăduitorul bolilor noastre sufletești și trupești. Oameni pătimași și ticăloșiți în cele rele, se ridică dintr-odată sus și încep a umbla când Îl primesc cu credință adevărată pe Isus Mântuitorul, se predau Lui și încep o viață nouă cu El.

În Oastea Domnului sunt destui care au zăcut ani de zile în ologie sufletească, și azi umblă pe picioarele lor. Din niște stricați și slăbănogi cu sufletul s-au făcut niște vestitori ai Domnului, încât se miră lumea de ei, așa cum se mirau gloatele de slăbănogul cel tămăduit.

Ah, ce grea este boala ce te ține la pat! Zaci numai 2-3 zile și abia apuci să te ridici! Dar sărmanul suflet al celor păcătoși, care zace o viață întreagă? Când te ridici după o boală lungă, ce dulce îți vine ridicarea și umblarea! Aceeași bucurie o are și sufletul când scapă de boala păcatului... când începem să umblăm în căile Domnului.

Toți suntem bolnavi cu sufletul, toți trebuie să ne apropiem de Marele Doctor și Tămăduitor. Dar puțini sunt cei ce caută tămăduirea cea sufletească. Cei mai mulți stau liniștiți în ologia și orbia lor cea sufletească. Nu le trebuie sănătate și tămăduire sufletească. Nu se îndură să-și lase patimile și năravurile cele lumești ca să ia tămăduire sufletească. Sunt oameni care poartă o viață întreagă grele beteșuguri sufletești și se bagă în pământ cu ele. Alții numai de pe patul morții, trimit în toate părțile după doctor.

Alții ar dori să se vindece de patimile cele rele, dar nu se știu apropia de Domnul. Am încercat părinte să mă las de beție - îmi spunea un om - dar n-am putut. I-am răspuns: apropie-te dragă suflete mai întâi de Domnul și ia putere de la El, altcum faci întocmai ca un bolnav ce ar încerca să se ridice din pat înainte de a se vindeca.

Alții iarăși, nu pot străbate până la Domnul. Îi împiedică vuietul și vălmășagul acestei lumi. Pe slăbănogul din Evanghelie l-au adus 4 inși la Mântuitorul, altcum nu s-ar fi putut tămădui. Aici vine datoria noastră să-i ajutăm pe cei bolnavi cu sufletul să se apropie de Mântuitorul.

Iubiților ostași din Oastea Domnului și toți cei care ați luat tămăduire sufletească de la Domnul, nu uitați că datoria voastră este să ajutați suflete bolnave a se apropia de Mântuitorul. Aduceți-vă aminte că la învierea lui Lazăr, Mântuitorul a însărcinat pe cei din jurul Lui să dezlege mâinile și picioarele celui înviat. Mortul era înviat, dar mâinile și picioarele lui erau legate cu fâșii de pânză. Dezlegați-l, și lăsați-l să meargă (Ioan 11, 44).

Domnul trezește la viață suflete bolnave, dar lumea cu maramele și legăturile ei, le împiedică mersul. Aici e datoria noastră să-i ajutăm să umble pe cei ce se întorc la Domnul... să-i dezlegăm de năravurile în care lumea încă îi ține legați.

Aici e datoria noastră, prin orice greutăți să străbatem cu cei bolnavi aducându-i la Domnul. Toți care am luat tămăduire sufletească de la Domnul, să plecăm prin lume și să aducem neîncetat suflete bolnave la Domnul, la picioarele Crucii Sale, ca să ia tămăduire.

Iosif Trifa.