Evanghelia de duminică: iubiţi pe vrăjmaşii voştri

Ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel. Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa. Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai. Voi însă, iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare, şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt, căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. Fiţi dar milostivi, cum şi Tatăl vostru este milostiv (Luca 6, 31-36).

Ce pace, ce rai ar fi pe pământ când tot omul ar ţinea măcar această poruncă scurtă: ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor la fel, sau cu alte vorbe: ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Este aceasta o poruncă pe care n-o spune numai cerul de sus, ci o spune şi simţul nostru de judecată. Însă oamenii nu ţin nici măcar această poruncă şi lege firească. Cei mai mulţi oameni poftesc să li se facă lor tot binele ce li se poate face, dar ei în schimb să facă altora tot răul ce-l pot face. De ce acest lucru?

Răspunsul e foarte simplu şi scurt: pentru că oamenii nu sunt creştini adevăraţi. Un creştin adevărat îşi vede viaţa şi purtările prin oglinda Evangheliei, iar în lumina Evangheliei, omul îşi vede totdeauna greşelile şi scăderile lui. Oamenii însă văd numai greşelile şi scăderile altora.

Vede omul paiul din ochii de aproapelui, dar bârna din viaţa sa n-o vede.

În privinţa aceasta a rămas de la vechii greci un tablou foarte potrivit. Se vede în acest tablou un om înaintând pe drum cu o pereche de desagi în spate. Pe partea de dinainte a desagilor e scris: greşelile altora, iar în dos la spate: greşelile mele, adică, în faţă are omul greşelile altora pe care le vede, iar în dos are greşelile lui, pe care nu le vede.

Un creştin adevărat poartă desagii întors: greşelile lui le pune înainte, iar greşelile altora le pune la spate. Câţi însă sunt de aceştia? Foarte puţini.

O, dacă oamenii şi-ar vedea viaţa în lumina Evangheliei, desigur n-ar fi în lume atâta răutate, duşmănie, ură şi răzbunare.

A iubi pe cei ce ne iubesc, este o lege firească, naturală.

Evanghelia însă cere mai mult decât atât. Evanghelia cere să iubim pe vrăjmaşii noştri şi să facem bine celor ce ne fac rău.

Evanghelia a adus în lume o noutate mare: iubirea de vrăjmaşi. Nici legea lui Moise şi nici o altă religie din lume n-are această noutate. Spre pildă în religia lui Confucius din Orient, care are câteva milioane de aderenţi prin India şi China, se află şi următoarea învăţătură cu privire la vrăjmaşi. Dacă mergând în calea ta, te vei întâlni cu vrăjmaşul tău - zice legea lui Confucius - apoi foloseşte îndată ori mâinile, ori picioarele; omoară-l dacă eşti mai tare decât el, sau fugi dacă eşti mai slab decât el. Ce lege grozavă!

De altcum chiar şi legea lui Moise vestea talionul, adică dinte pentru dinte. Ţi-a făcut rău cineva? Măsoară-i cu aceeaşi măsură.

Domnul Isus a adus în lume o lege nouă, o poruncă nouă: iertarea şi iubirea vrăjmaşilor.

La mulţi, foarte mulţi creştini, această poruncă li se pare grea, li se pare prea grea, li se pare imposibilă. Vom spune însă că tocmai această poruncă este puterea cu care a lucrat şi s-a răspândit în lume creştinismul. Creştinismul a biruit tocmai prin această iubire de vrăjmaşi. Evanghelia a biruit prin cântecul cel dulce al dragostei de Dumnezeu, de fraţi şi de vrăjmaşi.

Dar iubirea grea de vrăjmaşi este o poruncă grea pe care numai cel ce a gustat din dulceaţa şi din puterea Evangheliei o poate împlini. Numai un suflet dospit de Evanghelie, numai un om duhovnicesc poate împlini şi trăi porunca cea mare a iubirii vrăjmaşilor. Pentru omul cel lumesc, această poruncă este un fel de nebunie, este un lucru imposibil.

Iubirea de vrăjmaşi este o lecţie care numai la picioarele Crucii se poate învăţa. Toate şcolile din lume şi toate predicile din lume nu pot mişca pe cineva să poată împlini porunca Evangheliei: iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Acest lucru se învaţă numai la picioarele Crucii.

Sub braţele Crucii află omul că vrăjmaşul lui cel adevărat este păcatul care l-a pus în vrăjmăşie cu Dumnezeu şi a fost împăcat prin Jertfa cea sfântă a Mielului. Sub braţele Crucii Îl aude păcătosul pe Domnul strigând: Tată iartă-le lor... sub braţele Crucii află omul că el n-are în această lume decât un singur vrăjmaş: pe diavolul şi păcatul.

Cel ce află cu adevărat pe Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă, acela n-are vrăjmaşi. Acela toate le rabdă, toate le suferă, pe toţi îi iubeşte. Acela se roagă pentru vrăjmaşii şi batjocoritorii lui.

Se află unii care zic: iubirea vrăjmaşilor este o jertfă zadarnică, cel ticălos îşi bate joc de dragostea şi răbdarea ta. Asta nu e adevărat. De cele mai multe ori nu e adevărat. Dragostea şi iertarea lucră în suflete cu o putere extraordinară. Evanghelia se răspândeşte şi azi prin cântecul cel dulce al dragostei şi iertării.

Am mai amintit pilda unui ostaş din Oastea Domnului, căruia un vecin de al lui îi aflase un bou în iarbă şi îl dusese la primărie, strigând în gura mare că îl va învăţa să-şi grijească vitele.

În cealaltă zi, ostaşul îi află oile în holdă şi ducându-le în curte strigă: vecine dragă, ţi-am aflat oile în holda mea şi să ştii că de câte ori le voi mai afla, ţi le voi aduce acasă...

- Tu eşti mai bun decât mine - răspunse omul ruşinat. Dragostea ostaşului îl biruise.

Istoria păstrează întâmplarea unui credincios, care o luase la fugă din faţa unui vrăjmaş ce umbla să-l omoare. În fuga sa, credinciosul urmărit, deodată se opreşte. Ajunsese la un lac. Era timp de iarnă; lacul era îngheţat, dar gheaţa nu părea aşa de tare ca să poată trece peste ea.

O încercă şi spre norocul lui, o trecu cu bine. Pe urmă veni şi cel ce fugea după el să-l omoară. Apucă a trece şi el gheaţa, dar la mijlocul lacului gheaţa se rupse şi cel căzut în apă începu a se lupta cu moartea, şi a strigat disperat după ajutor.

Credinciosul uitându-se îndărăt văzu acest lucru, şi ce făcu? Se întoarse în fuga mare şi scăpă de la moarte pe vrăjmaşul său. Cel scăpat grăi atunci ruşinat: Eu am alergat să te omor, şi iată tu m-ai scăpat de la moarte! De acum tu eşti cel mai mare prieten şi binefăcător al meu. Credinciosul a făcut din el un tovarăş de muncă în lucrul Domnului.

Iată ce poate face dragostea şi iertarea vrăjmaşilor. Cu cântecul cel dulce al dragostei şi iertării, să-i dezarmăm pe vrăjmaşii noştri şi să-i aducem la Domnul.

Iosif Trifa.