Evanghelia de duminică: iubiți pe vrăjmașii voștri
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Ce vreți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Dacă faceți bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii fac așa. Și dacă dați cu împrumut acelora de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să ia înapoi întocmai. Voi însă, iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți ceva în schimb. Și răsplata voastră va fi mare, și veți fi fiii Celui Prea Înalt, căci El este bun și cu cei nemulțumitori și cu cei răi. Fiți dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv (Luca 6, 31-36).
Ce pace, ce rai ar fi pe pământ când tot omul ar ținea măcar această poruncă scurtă: ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi lor la fel, sau cu alte vorbe: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Este aceasta o poruncă pe care n-o spune numai cerul de sus, ci o spune și simțul nostru de judecată. Însă oamenii nu țin nici măcar această poruncă și lege firească. Cei mai mulți oameni poftesc să li se facă lor tot binele ce li se poate face, dar ei în schimb să facă altora tot răul ce-l pot face. De ce acest lucru?
Răspunsul e foarte simplu și scurt: pentru că oamenii nu sunt creștini adevărați. Un creștin adevărat își vede viața și purtările prin oglinda Evangheliei, iar în lumina Evangheliei, omul își vede totdeauna greșelile și scăderile lui. Oamenii însă văd numai greșelile și scăderile altora.
Vede omul paiul din ochii de aproapelui, dar bârna din viața sa n-o vede.
În privința aceasta a rămas de la vechii greci un tablou foarte potrivit. Se vede în acest tablou un om înaintând pe drum cu o pereche de desagi în spate. Pe partea de dinainte a desagilor e scris: greșelile altora, iar în dos la spate: greșelile mele, adică, în față are omul greșelile altora pe care le vede, iar în dos are greșelile lui, pe care nu le vede.
Un creștin adevărat poartă desagii întors: greșelile lui le pune înainte, iar greșelile altora le pune la spate. Câți însă sunt de aceștia? Foarte puțini.
O, dacă oamenii și-ar vedea viața în lumina Evangheliei, desigur n-ar fi în lume atâta răutate, dușmănie, ură și răzbunare.
A iubi pe cei ce ne iubesc, este o lege firească, naturală.
Evanghelia însă cere mai mult decât atât. Evanghelia cere să iubim pe vrăjmașii noștri și să facem bine celor ce ne fac rău.
Evanghelia a adus în lume o noutate mare: iubirea de vrăjmași. Nici legea lui Moise și nici o altă religie din lume n-are această noutate. Spre pildă în religia lui Confucius din Orient, care are câteva milioane de aderenți prin India și China, se află și următoarea învățătură cu privire la vrăjmași. Dacă mergând în calea ta, te vei întâlni cu vrăjmașul tău - zice legea lui Confucius - apoi folosește îndată ori mâinile, ori picioarele; omoară-l dacă ești mai tare decât el, sau fugi dacă ești mai slab decât el. Ce lege grozavă!
De altcum chiar și legea lui Moise vestea talionul, adică dinte pentru dinte. Ți-a făcut rău cineva? Măsoară-i cu aceeași măsură.
Domnul Isus a adus în lume o lege nouă, o poruncă nouă: iertarea și iubirea vrăjmașilor.
La mulți, foarte mulți creștini, această poruncă li se pare grea, li se pare prea grea, li se pare imposibilă. Vom spune însă că tocmai această poruncă este puterea cu care a lucrat și s-a răspândit în lume creștinismul. Creștinismul a biruit tocmai prin această iubire de vrăjmași. Evanghelia a biruit prin cântecul cel dulce al dragostei de Dumnezeu, de frați și de vrăjmași.
Dar iubirea grea de vrăjmași este o poruncă grea pe care numai cel ce a gustat din dulceața și din puterea Evangheliei o poate împlini. Numai un suflet dospit de Evanghelie, numai un om duhovnicesc poate împlini și trăi porunca cea mare a iubirii vrăjmașilor. Pentru omul cel lumesc, această poruncă este un fel de nebunie, este un lucru imposibil.
Iubirea de vrăjmași este o lecție care numai la picioarele Crucii se poate învăța. Toate școlile din lume și toate predicile din lume nu pot mișca pe cineva să poată împlini porunca Evangheliei: iubiți pe vrăjmașii voștri. Acest lucru se învață numai la picioarele Crucii.
Sub brațele Crucii află omul că vrăjmașul lui cel adevărat este păcatul care l-a pus în vrăjmășie cu Dumnezeu și a fost împăcat prin Jertfa cea sfântă a Mielului. Sub brațele Crucii Îl aude păcătosul pe Domnul strigând: Tată iartă-le lor... sub brațele Crucii află omul că el n-are în această lume decât un singur vrăjmaș: pe diavolul și păcatul.
Cel ce află cu adevărat pe Mântuitorul și Jertfa Lui cea sfântă, acela n-are vrăjmași. Acela toate le rabdă, toate le suferă, pe toți îi iubește. Acela se roagă pentru vrăjmașii și batjocoritorii lui.
Se află unii care zic: iubirea vrăjmașilor este o jertfă zadarnică, cel ticălos își bate joc de dragostea și răbdarea ta. Asta nu e adevărat. De cele mai multe ori nu e adevărat. Dragostea și iertarea lucră în suflete cu o putere extraordinară. Evanghelia se răspândește și azi prin cântecul cel dulce al dragostei și iertării.
Am mai amintit pilda unui ostaș din Oastea Domnului, căruia un vecin de al lui îi aflase un bou în iarbă și îl dusese la primărie, strigând în gura mare că îl va învăța să-și grijească vitele.
În cealaltă zi, ostașul îi află oile în holdă și ducându-le în curte strigă: vecine dragă, ți-am aflat oile în holda mea și să știi că de câte ori le voi mai afla, ți le voi aduce acasă...
- Tu ești mai bun decât mine - răspunse omul rușinat. Dragostea ostașului îl biruise.
Istoria păstrează întâmplarea unui credincios, care o luase la fugă din fața unui vrăjmaș ce umbla să-l omoare. În fuga sa, credinciosul urmărit, deodată se oprește. Ajunsese la un lac. Era timp de iarnă; lacul era înghețat, dar gheața nu părea așa de tare ca să poată trece peste ea.
O încercă și spre norocul lui, o trecu cu bine. Pe urmă veni și cel ce fugea după el să-l omoară. Apucă a trece și el gheața, dar la mijlocul lacului gheața se rupse și cel căzut în apă începu a se lupta cu moartea, și a strigat disperat după ajutor.
Credinciosul uitându-se îndărăt văzu acest lucru, și ce făcu? Se întoarse în fuga mare și scăpă de la moarte pe vrăjmașul său. Cel scăpat grăi atunci rușinat: Eu am alergat să te omor, și iată tu m-ai scăpat de la moarte! De acum tu ești cel mai mare prieten și binefăcător al meu. Credinciosul a făcut din el un tovarăș de muncă în lucrul Domnului.
Iată ce poate face dragostea și iertarea vrăjmașilor. Cu cântecul cel dulce al dragostei și iertării, să-i dezarmăm pe vrăjmașii noștri și să-i aducem la Domnul.
Iosif Trifa.