Evanghelia de duminică: minunea cu înmulţirea pâinii şi a peştilor

O ce înţeles adânc este în această Evanghelie, dar acest înţeles îl afli numai când citeşti Evanghelia cu luare aminte. Minunea din Evanghelie nu stă numai în aceea că Isus a săturat 5000 de oameni cu 5 pâini şi 2 peşti, ci minunea stă şi în aceea că cei 5000 de oameni umblaseră o zi întreagă flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu. O zi întreagă ascultase gloata pe Mântuitorul şi nu se mai sătura de învăţăturile Lui. Mântuitorul Se retrăsese într-un loc pustiu, departe de sate şi gloata Îl urmase ca să-L asculte şi să-şi sature sufletul cu învăţăturile Lui. Când s-a înserat, învăţăceii s-au apropiat de El şi I-au zis: locul acesta este pustiu şi vremea iată a trecut, dă gloatelor drumul să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare. Nu trebuie să meargă... a răspuns Isus... pe Mine M-au ascultat, a Mea e grija să le dau să mănânce. Şi Mântuitorul le-a săturat şi foamea lor cea trupească.

În Evanghelia cu săturarea celor 5000 de oameni sunt două minuni. Minunea cea dintâi a fost minunata umblare a gloatei după Cuvântul lui Dumnezeu, minunata flămânzire sufletească a celor 5000 de oameni după Cuvântul Mântuitorului. Mântuitorul a săturat mai întâi această flămânzire sufletească şi apoi a săturat şi foamea lor cea trupească. Aici este dragă cititorule, înţelesul cel adânc al Evangheliei. Gloata celor 5000 simţise mai întâi foamea cea sufletească, şi pe urmă Mântuitorul a avut grijă şi de foamea lor cea trupească.

Aşa e şi azi. Domnul are grijă de toate lipsurile noastre când petrecem lângă El. Minunea din Evanghelia cu minunata săturare a celor 5000 se întâmplă şi azi, se întâmplă şi în viaţa mea şi a ta, iubite cititorule. Când umbli cu sufletul flămând după învăţăturile Mântuitorului, când simţeşti în tine neîncetat o foame de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu, când te ţii mereu de Domnul şi petreci mereu lângă El pentru a-ţi sătura şi hrăni sufletul cu învăţăturile Lui, atunci El are grijă şi de toate lipsurile traiului tău. În ce chip minunat ştie Domnul a-Şi sătura şi pe cei ce petrec lângă El! N-am văzut pe cel drept cerşindu-şi pâinea - zice psalmistul. Să fim bine înţeleşi: Mântuitorul nu predică lenea şi trândăvia. Lucrul mâinilor şi umblarea după cele trebuincioase sunt o poruncă a Evangheliei, însă grija de cele sufleteşti trebuie să stea în fruntea tuturor alergărilor noastre. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra (Matei 6, 33). Însă cei mai mulţi caută numai cele lumeşti, iar de cele sufleteşti nici habar n-au. Au uitat oamenii cuvintele Mântuitorului: Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). Cine umblă azi flămând după Cuvântul lui Dumnezeu? Între oamenii de azi este o foame nebună după plăceri, pofte, îmbogăţiri, desfătări lumeşti.

Nu căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, nu însetoşăm după hrană sufletească şi de aceea nu mai putem scăpa de necazuri, frământări, greutăţi şi lipsuri mari. Linişte şi uşurare nu ne va veni până când nu va fi foamete pe pământ, dar nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului (Amos 8, 11).

Dragă cititorule! Isus Mântuitorul împarte şi azi pâine sufletească celor flămânzi. Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată (Ioan 6, 35). Eu sunt Pâinea vie, care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac (Ioan 6, 51). Câţi însă se hrănesc cu această pâine a vieţii?

Cuvântul lui Dumnezeu după care umbla flămândă gloata celor 5000 se află şi azi în Sfânta Scriptură, în Evanghelia Mântuitorului, în Noul Testament, însă câţi cititori de carte umblă flămânzi să citească învăţăturile Mântuitorului din Noul Testament? Câţi creştini au Biblia, au pâinea Cuvântului lui Dumnezeu în casa lor şi se hrănesc regulat cu această pâine?

Într-un sat de frunte am numărat vara trecută 20 de căldări de fiert rachie şi oamenii se pregăteau să mai cumpere 5, însă n-am aflat în întreg satul nici o Biblie. Ce lucru dureros! Despre noi zicem că suntem sănătoşi când avem poftă de mâncare, şi mâncăm bine. Însă când pierdem pofta de mâncare, e semn rău, e semn de boală, iar când nu ne trebuie mâncare, suntem greu bolnavi. O, nesocotiţii de noi! De am pricepe că această regulă se întâmplă şi cu sufletul nostru. Sufletul cel viu şi sănătos are şi el poftă de mâncare sufletească; îşi cere şi el hrana lui zilnică. Însă când omul e atins de atare boală sufletească, începe să nu-i mai placă hrana cea sufletească, n-are poftă de ea, n-o mănâncă, iar pe urmă sufletul lui e mort, sau mai bine zis omorât de foame, căci omul nu i-a mai dat hrană. O, câte suflete mor în această foame! Toţi cei care urăsc Cuvântul lui Dumnezeu, toţi care se hrănesc cu pofte şi plăceri lumeşti, poartă în ei astfel de suflete moarte şi omorâte de lipsa hranei sufleteşti.

Dragă cititorule! În pustia acestei vieţi plină cu atâta otravă sufletească, glasul Mântuitorului se aude strigând: Eu sunt pâinea vieţii... Eu sunt pâinea cea vie... Veniţi şi luaţi hrană şi viaţă pentru sufletul vostru!... Auzi tu, dragă cititorule, acest glas?...

Iosif Trifa.