Foto Pr. Iosif Trifa

Evanghelia de duminică: Ne poate sili Satana să păcătuim?

Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare

Când a ajuns Isus de partea cealaltă, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela. Şi iată că au început să strige: Ce legătură este între noi şi Tine Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit ca să ne chinuieşti înainte de vreme? Departe de ei era o turmă mare de porci, care păşteau. Dracii rugau pe Isus şi ziceau: Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci. Duceţi-vă, le-a zis El. Ei au ieşit, şi au intrat în porci. Şi deodată, toată turma s-a repezit de pe râpă în mare, şi a pierit în ape. Porcarii au fugit, şi s-au dus în cetate de au povestit tot ce se petrecuse şi cele întâmplate cu îndrăciţii. Şi iată că toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Isus, şi, cum L-au văzut, L-au rugat să plece din ţinutul lor (Matei 8, 28-34).
Învăţătura Evangheliei de duminică este aceasta:
Biserica noastră învaţă că demoni sunt şi azi şi ei caută neîncetat să tragă pe oameni în ispită şi să-i amăgească spre lucruri rele. Fiţi înţelepţi şi privegheaţi - zice ap. Petru - pentru că potrivnicul nostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită (1 Petru 5, 8). Dar acest diavol n-are putere să-l silească pe om la păcat. Dumnezeu i-a dat omului voinţă şi înţelegere - şi aşa omul păcătuieşte şi se apropie de Satana cu voia lui. Ochii, spre pildă, s-au dat omului să vadă înţeleapta orânduire a lui Dumnezeu şi văzând-o, să-L preamărească, dar de multe ori oamenii îşi lasă ochii să se facă slugile diavolului. Limba s-a dat omului ca să laude pe Dumnezeu, dar mulţi de multe ori prin sudalme, înjurături şi minciuni, o fac slujnica diavolului. Mâinile s-au dat omului să lucreze cu ele şi să le împreune în semn de rugăciune, dar de câte ori omul le întinde cu lăcomie să răpească, să fure şi să lovească - le pune în slujba Satanei. Picioarele s-au dat omului să meargă cu ele pe calea lui Hristos, dar de câte ori omul le lasă să plece pe alte căi rele; de câte ori le lasă să intre în locuri rele şi să-l bage prin birturi (de unde ies înjurând pe Dumnezeu şi pe de aproapele) - picioarele lui se fac poşta Satanei. Omul beat este cu adevărat porcul în care intră Satana şi îl îneacă în marea şi noroiul păcatelor.
Diavolul n-are putere să se apropie de noi, ci noi ne apropiem de el cu purtările noastre. Un câine legat în lanţ este Satana şi numai pe cel care se apropie de el, îl poate muşca. Bine a zis sf. Ioan Gură de Aur, că Bunul Dumnezeu a închis pe diavol ca pe un hoţ şi tâlhar în loc pustiu şi neumblat, şi dacă totuşi isprăvile lui le vedem printre noi, pricina este aceea că noi umblăm prin locurile de şedere ale diavolului: prin pustiurile păcatelor şi ispitelor.
Diavolul nu numai că nu ne poate sili să păcătuim, ci dimpotrivă, ne poate fi chiar folositor, zice sf. Ioan Gură de Aur. Diavolul ne foloseşte, când noi ne temem de turbarea lui şi de pândirile lui cele de-a pururea. Când Satana ne înfricoşează, ne lipim mai tare de Dumnezeu, aşa precum copilul când îl sperie cineva, aleargă în braţele mamei sale şi se ţine strâns de hainele ei.
Aşadar, iubite cititorule, să nu zici că Satana poartă vina păcatelor tale căci el nici nu te poate sili să păcătuieşti, nici nu se poate atinge de sufletul tău. Să fugim de păcate, de patimi şi de ispite, căci în ele şade şi locuieşte Satana.
Iosif Trifa.