Evanghelia de duminică: orbul de la Ierihon (2)
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Acum duminică avem la rând Evanghelia cu orbul de la Ierihon.
Un biet cerşetor orb cerea milă la marginea unui drum din Ierihon. Glasul lui tânguitor răsuna până departe cerând mila trecătorilor. Sărmanul! De ani de zile cerşea şi putrezea lângă un zid din oraşul Ierihon.
Trecând Isus pe acolo, orbul strigă şi el plin de credinţă şi nădejde: Isuse, Fiul lui David, miluieşte-mă...
Lumea îl ceartă să tacă, dar el strigă tot mai stăruitor: Isuse, Fiul lui David, miluieşte-mă... Domnul aude glasul bietului orb. El totdeauna aude glasul celor ce suferă. Se apropie cu iubire de el şi îl întreabă: Ce voieşti să-ţi fac? - Doamne, să văd - răspunse orbul.
Isus i-a zis: Fie ţie după credinţa ta - şi orbul îndată s-a tămăduit (citiţi pe larg această Evanghelie la Luca 18, 35-43).
O, ce înţeles adânc este în această Evanghelie cu orbul, care strigă disperat: Fiule al lui David, fie-Ţi milă de mine!
Eu de câte ori citesc Evanghelia de mai sus, îmi vine să plâng. Mă gândesc că orbul de la Ierihon a trăit două vieţi: una în orbie şi una în lumină. Mă gândesc că şi eu am trăit o viaţă de orbie sufletească, o viaţă pierdută. Oh, ce mult a lucrat Domnul până să mă aducă la lumina vieţii! Mă gândesc la zbuciumările vieţii mele, când mă plângeam Domnului de asprimea vieţii şi Domnul mă întreba: Ce voieşti să-ţi fac?... Cu ce să te ajut?... Eu însă, nesocotitul, ceream mereu lucruri lumeşti. Abia pe urmă sufletul meu a strigat: Doamne, să văd! Abia pe urmă mi-am dat seama că dorinţa mea cea mai fierbinte şi fericirea mea cea mai dulce, erau cuvintele: Doamne, să văd...
Dragă cititorule! Ia seama, poate şi tu ţi-ai pierdut vederea cea sufletească. Fie că ai pierdut-o, fie că ţi-a slăbit numai, această vedere - eu te sfătuiesc să cumperi de la Domnul doctorie pentru ochi ca să-ţi ungi ochii şi să vezi (Apoc. 3, 17-18). Eu te sfătuiesc să alergi îndată la Doctorul Cel mare al sufletelor noastre, căci El a venit anume să dea orbilor vedere (Luca 4, 18). Milioane şi milioane de orbi şi bolnavi cu sufletul s-au vindecat apropiindu-se de El şi cerând mila Lui. Apropie-te şi tu şi strigă cu orbul de la Ierihon: Isuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul, căci m-au orbit patimile şi fărădelegile... deschide-mi Doamne ochii să văd... Doamne să văd... - aceasta este dorinţa mea cea mai fierbinte...
Ah, ce grozavă este orbia cea sufletească... numai după ce ai scăpat de ea vezi cât de fioroasă a fost!
- Da ce, te-a oprit popa Trifa de la Sibiu să nu bei şi să nu-ţi petreci? - îl batjocoreau nişte oameni lumeşti pe un ostaş din Oastea Domnului.
- O, dragii mei - le-a răspuns ostaşul - eu m-am lăsat de petreceri şi celelalte răutăţi, nu pentru că m-a oprit părintele Trifa de la Sibiu şi Oastea Domnului, ci pentru că mi s-au deschis ochii să văd lumea şi viaţa în lumina Evangheliei... mi s-au deschis ochii să văd minciuna cea mare în care am trăit. Nu pentru că m-a oprit Oastea Domnului m-am retras din lume, ci pentru că mi s-au deschis ochii să văd negru ceea ce vedeam mai înainte alb, şi să simţesc amar ceea ce mai înainte mi se părea foarte dulce... eu slăvesc neîncetat pe Bunul Dumnezeu şi pe Scumpul meu Mântuitor, căci orb am fost, dar acum văd...
Ce mărturie şi ce mărturisire dulce şi scumpă! Dar vai, cât de puţini sunt cei ce pot face această mărturisire!
Oh, ce orbie sufletească este azi în lume! E plină lumea de cei orbi cu sufletul. Vai, ce de orbie sufletească este chiar între cei ce-şi închipuie că văd, între oamenii cei cu carte, între cei învăţaţi!
Un lucru ciudat se petrece azi în lume. În măsura în care lumea şi oamenii înaintează cu cartea şi ştiinţa, li se betejesc ochii cei sufleteşti.
Ah, ce osândă mare este orbia cea sufletească. Din osânda aceasta ne poate scăpa numai Isus Biruitorul. El a venit anume să dea orbilor vedere (Luca 4, 18). El a adus în lume şi lumina vieţii şi doctoria cu care să ne ungem ochii ca să vedem (Apoc. 3, 17).
Rugarea şi strigarea oamenilor de azi ar trebui să fie ca cea a orbului din Ierihon: Isuse, Fiul lui David, miluieşte-ne pe noi... Isuse, Fiul lui Dumnezeu, fie-Ţi milă de noi, căci ne-au orbit cu totul patimile şi fărădelegile... deschide-ne Doamne ochii ca să vedem...
Însă oamenii nu prea vreau să înţeleagă acest lucru. Când le spui că sunt orbi, se supără şi îndată te întreabă - ca fariseii din Evanghelie - Doar n-om fi şi noi orbi! (Ioan 9, 40). Îşi închipuie oamenii că văd, şi ei dibuie pe întuneric. Îşi închipuie că sunt bogaţi şi nu duc lipsă de nimic - şi nu ştiu că sunt ticăloşi, nenorociţi, săraci, orbi, goi (Apoc. 3, 17-18).
Dragă cititorule! Ia seama, poate şi tu ţi-ai pierdut vederea cea sufletească. Fie că ai pierdut-o, fie că ţi-a slăbit numai această vedere - eu te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi (Apoc. 3, 17-18). Eu te sfătuiesc să alergi îndată la Doctorul Cel mare al sufletelor noastre. Milioane şi milioane de orbi şi bolnavi cu sufletul s-au vindecat apropiindu-se de El şi cerând mila Lui. Apropie-te şi tu şi strigă ca orbul de la Ierihon: Isuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul, căci m-au orbit patimile şi fărădelegile... deschide-mi Doamne ochii să văd... Doamne să văd - aceasta este dorinţa mea cea mai fierbinte...
Iosif Trifa.