Evanghelia de duminică: ce trebuie să fac să moştenesc viaţa de veci?
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Acum duminică avem la rând Evanghelia cu tânărul cel bogat care s-a apropiat de Isus cu întrebarea: Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Pentru ce Mă numeşti bun? i-a răspuns Isus, Nimeni nu este bun decât Unul Singur: Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă, să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta. Toate aceste lucruri, I-a zis el, le-am păzit din tinereţea mea. Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă. Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat. Isus a văzut că s-a întristat de tot, şi a zis: Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 18, 18-25).
Să cercetăm înţelesul acestei Evanghelii.
Mântuitorul vede îndată sufletul acestui tânăr; îl vede stăpânit de patima iubirii de avuţii; vede îndărătul lui idolul iubirii de avuţii. Încă una îţi lipseşte - îi zice Domnul - leapădă-te de avuţiile tale şi vino după Mine. Adică Mântuitorul zicea: tu tinere ţi-ai făcut un idol din bani şi averi... până când pe acest idol îl iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu şi sufletul tău - nu poţi dobândi fericirea.
Mântuitorul l-a pus pe tânărul din Evanghelie la hotarul, la răspântia mântuirii sufleteşti, dar el n-a putut trece acest hotar. S-a întristat căci era bogat foarte; ţinea mai mult la avuţie decât la Domnul.
Aici este cheia înţelegerii Evangheliei cu tânărul cel avut. Domnul cere de la noi o viaţă predată cu totul Lui, cere de la noi să ne despărţim de toate patimile şi de toţi idolii noştri şi să mergem după El. Înţelesul Evangheliei de duminică nu este vinderea averilor, ci este porunca cea mare să trăim o viaţă predată cu totul Domnului. Vinderea averilor şi împărţirea lor la săraci, încă nu înseamnă nici pe departe mântuirea sufletului. Eu pot să dau săracilor tot ce am, iar inima să o las diavolului - am dobândit oare ceva? Pot să mă leapăd de averi, dar să rămân cu plăcerile - am dobândit ceva? Hotărât că nu. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic (1 Cor. 13, 3). Mântuitorul a cerut de la tânărul din Evanghelie lepădarea de avuţii, pentru că ştia că tânărul e stăpânit de patima asta. De la alţii, Domnul cere tot aşa să se lepede de pizme, mânii, înşelăciuni, minciuni şi alte răutăţi.
Dar greşeala creştinilor de azi, e tocmai aici. Iubim mai mult cele lumeşti decât cele sufleteşti; iubim mai mult lumea decât pe Domnul.
A fi un creştin adevărat înseamnă a trăi o viaţă predată cu totul Domnului. A fi un creştin adevărat înseamnă a merge pe urmele Domnului, orice ar fi să pierdem şi orice a fi să ni se întâmple. A fi un creştin adevărat înseamnă ca toată comoara noastră, toată dragostea şi bucuria noastră să fie Scumpul nostru Mântuitor. A fi un creştin adevărat înseamnă să-L ai pe Domnul de Stăpân şi Poruncitor în casa ta şi în viaţa ta. Să-I dai Lui cheile de la toate încăperile tale: de la casă, de la cămară, de la pod, de la podrum, de la inimă, de la lada cu bani, etc.
Tânărul din Evanghelie Îi dăduse Domnului toate cheile, dar când a venit rândul să dea şi cheia de la bani şi avuţii - de asta nu s-a îndurat. S-a depărtat întristat căci era foarte bogat.
Desigur tot aşa s-ar întâmpla - tot aşa se întâmplă - şi azi când Domnul cere cheile noastre. Unii dau bucuros unele chei, dar de altele nu se îndură. N-ar da unii bucuros şi cheile de la anumite plăceri. Eu m-aş scrie în Oastea Domnului - zicea un om - dacă mi-aţi lăsa pipa şi femeile!...
Îşi închipuie oamenii că pot dobândi mântuirea cu paza unor porunci şi lăsarea de unele răutăţi. Creştinismul de azi şi creştinii de azi sunt acurat, în oglinda Evangheliei de duminică. Până e vorba de anumite datorii, porunci şi sfaturi - totul merge bine, dar când lucrul ajunge la predare, la o viaţă predată cu totul Domnului - oamenii se departă întristaţi, ca şi tânărul din Evanghelie.
Du-te într-un sat şi vorbeşte poporului despre datoriile lor de creştini, despre ţinerea poruncilor şi alte sfaturi morale - totul merge bine, oamenii te ascultă cu drag. Dar când le spui că trebuie să o rupă cu cârciumile, cu jocurile, cu petrecerile şi alte răutăţi şi plăceri lumeşti; când îi chemi să intre în Oastea Domnului, să trăiască o viaţă cu Domnul - se întristează îndată şi te părăsesc (ba încă te şi batjocoresc). Totul merge bine până le dai oamenilor sfaturi morale, dar îndată ce-i chemi să plece pe urmele Domnului - s-a gătat. Vai ce lucru grozav este acesta!
Ce trebuie să fac să moştenesc viaţa de veci? - a întrebat tânărul din Evanghelie. Să vii după Mine - i-a răspuns Isus.
Tot aşa ne-ar răspunde şi nouă dacă L-am întreba: Doamne, ce trebuie să facem ca să moştenim viaţa de veci? Să veniţi după Mine... să trăiţi o viaţă predată şi închinată Mie...
Fără această predare creştinismul nostru n-ajunge nimic. Ce Mă numeşti bun? - şi nu vrei să vii după Mine - i-a zis Isus tânărului din Evanghelie. Tot aşa ne-ar putea zice Domnul Isus şi nouă:
Ce Mă numiţi Bun - şi nu Mă iubiţi?
Ce Mă numiţi Învăţător - şi nu veniţi după Mine?
Ce Mă numiţi Mântuitor - şi nu Mă lăsaţi să vă mântuiesc?
Ce Mă numiţi Stăpân - şi nu-Mi slujiţi Mie?
Ce Mă numiţi Atotputernic - şi nu vă încredeţi în Mine?
Ce Mă numiţi Viaţă - şi nu doriţi viaţa?
Ce Mă numiţi Cale - şi nu umblaţi pe ea?
Ce Mă numiţi Înţelept - şi nu Mă întrebaţi nimic?
Ce Mă numiţi Lumină - şi iubiţi întunericul?
În această icoană grozavă şi dureroasă trăieşte creştinătatea de azi şi creştinii de azi.
Isuse, Scumpul nostru Mântuitor, ajută-ne să trăim o viaţă cu Tine, o viaţă predată Ţie, o viaţă pusă cu totul în slujba Ta. Amin.
Iosif Trifa.