Evanghelia de duminică: orbul de la Ierihon (2)

Acum duminică avem la rând Evanghelia cu orbul de la Ierihon.

Un biet cerșetor orb cerea milă la marginea unui drum din Ierihon. Glasul lui tânguitor răsuna până departe cerând mila trecătorilor. Sărmanul! De ani de zile cerșea și putrezea lângă un zid din orașul Ierihon.

Trecând Isus pe acolo, orbul strigă și el plin de credință și nădejde: Isuse, Fiul lui David, miluiește-mă...

Lumea îl ceartă să tacă, dar el strigă tot mai stăruitor: Isuse, Fiul lui David, miluiește-mă... Domnul aude glasul bietului orb. El totdeauna aude glasul celor ce suferă. Se apropie cu iubire de el și îl întreabă: Ce voiești să-ți fac? - Doamne, să văd - răspunse orbul.

Isus i-a zis: Fie ție după credința ta - și orbul îndată s-a tămăduit (citiți pe larg această Evanghelie la Luca 18, 35-43).

O, ce înțeles adânc este în această Evanghelie cu orbul, care strigă disperat: Fiule al lui David, fie-Ți milă de mine!

Eu de câte ori citesc Evanghelia de mai sus, îmi vine să plâng. Mă gândesc că orbul de la Ierihon a trăit două vieți: una în orbie și una în lumină. Mă gândesc că și eu am trăit o viață de orbie sufletească, o viață pierdută. Oh, ce mult a lucrat Domnul până să mă aducă la lumina vieții! Mă gândesc la zbuciumările vieții mele, când mă plângeam Domnului de asprimea vieții și Domnul mă întreba: Ce voiești să-ți fac?... Cu ce să te ajut?... Eu însă, nesocotitul, ceream mereu lucruri lumești. Abia pe urmă sufletul meu a strigat: Doamne, să văd! Abia pe urmă mi-am dat seama că dorința mea cea mai fierbinte și fericirea mea cea mai dulce, erau cuvintele: Doamne, să văd...

Dragă cititorule! Ia seama, poate și tu ți-ai pierdut vederea cea sufletească. Fie că ai pierdut-o, fie că ți-a slăbit numai, această vedere - eu te sfătuiesc să cumperi de la Domnul doctorie pentru ochi ca să-ți ungi ochii și să vezi (Apoc. 3, 17-18). Eu te sfătuiesc să alergi îndată la Doctorul Cel mare al sufletelor noastre, căci El a venit anume să dea orbilor vedere (Luca 4, 18). Milioane și milioane de orbi și bolnavi cu sufletul s-au vindecat apropiindu-se de El și cerând mila Lui. Apropie-te și tu și strigă cu orbul de la Ierihon: Isuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul, căci m-au orbit patimile și fărădelegile... deschide-mi Doamne ochii să văd... Doamne să văd... - aceasta este dorința mea cea mai fierbinte...

Ah, ce grozavă este orbia cea sufletească... numai după ce ai scăpat de ea vezi cât de fioroasă a fost!

- Da ce, te-a oprit popa Trifa de la Sibiu să nu bei și să nu-ți petreci? - îl batjocoreau niște oameni lumești pe un ostaș din Oastea Domnului.

- O, dragii mei - le-a răspuns ostașul - eu m-am lăsat de petreceri și celelalte răutăți, nu pentru că m-a oprit părintele Trifa de la Sibiu și Oastea Domnului, ci pentru că mi s-au deschis ochii să văd lumea și viața în lumina Evangheliei... mi s-au deschis ochii să văd minciuna cea mare în care am trăit. Nu pentru că m-a oprit Oastea Domnului m-am retras din lume, ci pentru că mi s-au deschis ochii să văd negru ceea ce vedeam mai înainte alb, și să simțesc amar ceea ce mai înainte mi se părea foarte dulce... eu slăvesc neîncetat pe Bunul Dumnezeu și pe Scumpul meu Mântuitor, căci orb am fost, dar acum văd...

Ce mărturie și ce mărturisire dulce și scumpă! Dar vai, cât de puțini sunt cei ce pot face această mărturisire!

Oh, ce orbie sufletească este azi în lume! E plină lumea de cei orbi cu sufletul. Vai, ce de orbie sufletească este chiar între cei ce-și închipuie că văd, între oamenii cei cu carte, între cei învățați!

Un lucru ciudat se petrece azi în lume. În măsura în care lumea și oamenii înaintează cu cartea și știința, li se betejesc ochii cei sufletești.

Ah, ce osândă mare este orbia cea sufletească. Din osânda aceasta ne poate scăpa numai Isus Biruitorul. El a venit anume să dea orbilor vedere (Luca 4, 18). El a adus în lume și lumina vieții și doctoria cu care să ne ungem ochii ca să vedem (Apoc. 3, 17).

Rugarea și strigarea oamenilor de azi ar trebui să fie ca cea a orbului din Ierihon: Isuse, Fiul lui David, miluiește-ne pe noi... Isuse, Fiul lui Dumnezeu, fie-Ți milă de noi, căci ne-au orbit cu totul patimile și fărădelegile... deschide-ne Doamne ochii ca să vedem...

Însă oamenii nu prea vreau să înțeleagă acest lucru. Când le spui că sunt orbi, se supără și îndată te întreabă - ca fariseii din Evanghelie - Doar n-om fi și noi orbi! (Ioan 9, 40). Își închipuie oamenii că văd, și ei dibuie pe întuneric. Își închipuie că sunt bogați și nu duc lipsă de nimic - și nu știu că sunt ticăloși, nenorociți, săraci, orbi, goi (Apoc. 3, 17-18).

Dragă cititorule! Ia seama, poate și tu ți-ai pierdut vederea cea sufletească. Fie că ai pierdut-o, fie că ți-a slăbit numai această vedere - eu te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești, și haine albe, ca să te îmbraci cu ele, și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale, și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii, și să vezi (Apoc. 3, 17-18). Eu te sfătuiesc să alergi îndată la Doctorul Cel mare al sufletelor noastre. Milioane și milioane de orbi și bolnavi cu sufletul s-au vindecat apropiindu-se de El și cerând mila Lui. Apropie-te și tu și strigă ca orbul de la Ierihon: Isuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul, căci m-au orbit patimile și fărădelegile... deschide-mi Doamne ochii să văd... Doamne să văd - aceasta este dorința mea cea mai fierbinte...

Iosif Trifa.