Evanghelia de duminică: tămăduirea slăbănogului din Capernaum

Evanghelia de duminică - duminica a 2-a a postului - istorisește tămăduirea unui slăbănog din Capernaum. Patru inși îl purtau, și neputând străbate cu el la Isus din cauza mulțimii, l-au slobozit prin acoperișul casei. Isus i-a zis: Fiule, păcatele îți sunt iertate! (Citiți pe larg această Evanghelie la Marcu 2, 1-12).

Un adânc înțeles este în această Evanghelie. Domnul Isus a iertat mai întâi păcatele slăbănogului, și apoi l-a tămăduit. Asta înseamnă că boala lui cea adevărată era înăuntru, în sufletul lui, și de boala aceasta trebuia scăpat mai întâi.

Tămăduirea omului trebuie să plece dinăuntru înafară. Sufletul trebuie mai întâi tămăduit, ca prin tămăduirea lui să se vindece și trupul. Boala cea adevărată este cea dinăuntru, cea sufletească.

Sănătatea și boala își capătă înțelesul și prețul lor cel adevărat numai în lumina Evangheliei. Sănătatea cea adevărată e sănătatea sufletului. Poți fi tare și mare cât un munte; această sănătate nu ți-e de nici un folos, câtă vreme înăuntru, în suflet, ești putred și bolnav.

De multe ori, boala cea trupească ajută sănătatea și tămăduirea sufletului.

Fratele meu! Nu te teme de boli și încercări! Boala e o solie cerească. Ea te aruncă în brațele Domnului. Ea cheamă lângă patul tău pe Doctorul nostru cel mare. Eu am zăcut - și zac - mult în boli și suferințe. Și din școala aceasta am scos o parolă de viață: mai bine bolnav în brațele Domnului, decât sănătos în brațele lumii!

Boala cea adevărată e boala cea sufletească. Adevărații bolnavi sunt cei ce pătimesc în ologie și orbie și slăbănogie sufletească. Și vai, e plină lumea de ei. Numai cât lumea la astfel de bolnavi le zice viteji. După judecata lumii ești sănătos și viteaz când te îmbeți, când sudui, când chefuiești... când te ții la rând cu toate modele și păcatele lumii. Ești un slăbănog când te lași batjocorit, când te lași smerit și umilit. După judecata lumii ești un suflet bolnav când te cuprinde râvna pentru Domnul și pentru mântuirea sufletului.

Lumea e plină de ologi și slăbănogi ce nu se pot ridica de jos și nu pot umbla pe picioarele lor cele sufletești.

Eu am cunoscut un om ce n-avea putere să treacă pe lângă vreun birt, fără să nu intre înăuntru la un pahar. Patima îl ologise cu totul.

Boala cea sufletească este o boală cumplită pe care numai Isus Mântuitorul o poate tămădui. Și Domnul îndată ne tămăduiește, dacă ne apropiem de El cu credință, cu căință și cu dor de mântuire sufletească. Minunea din Capernaum se petrece și azi în sufletul și viața celor ce se apropie de Isus Mântuitorul și Tămăduitorul bolilor noastre sufletești și trupești.

Oameni pătimași și ticăloșiți în cele rele, se ridică dintr-odată sus și încep a umbla, când Îl primesc cu credință adevărată pe Isus Mântuitorul, se predau Lui și încep o viață nouă cu El.

În Oastea Domnului sunt destui care au zăcut ani de zile în ologie sufletească, și azi umblă pe picioarele lor. Din niște stricați și slăbănogi cu sufletul, s-au făcut niște vestitori ai Domnului, încât se miră lumea de ei, așa cum se mirau gloatele de slăbănogul cel tămăduit.

Toți suntem bolnavi cu sufletul, toți trebuie să ne apropiem de Marele Doctor și Tămăduitor. Dar puțini sunt cei ce caută tămăduirea cea sufletească. Cei mai mulți stau liniștiți în ologia și orbia lor cea sufletească. Nu le trebuie sănătate și tămăduire sufletească. Nu se îndură să-și lase patimile și năravurile cele lumești ca să ia tămăduire sufletească.

Undeva am citit o întâmplare interesantă. Într-un oraș se vestise că atunci și atunci se vor aduce niște moaște făcătoare de minuni și tămăduitoare de boli. Atunci un orb cu un olog, s-au înțeles astfel: Frate, de noi nu va fi bine cu moaștele alea... ce ne vom face noi dacă ne tămăduim?... cine ne mai dă nouă bani?... va trebui iarăși să ne apucăm de lucru... și cei doi bolnavi au șters-o repede din oraș, ca nu cumva să-i ajungă tămăduirea!...

Cam așa se întâmplă și cu oamenii de azi. Nu se îndură să-și lase plăcerile și năravurile cele rele ca să ia tămăduire.

Cei bolnavi cu trupul nu se tămăduiesc din 3 pricini: întâi, nu-l caută pe doctor și nu i se arată lui. A doua, nu iau medicina prescrisă. Și a treia, nu trăiesc după prescripția medicului.

Așa e și cu bolile cele sufletești. Cei bolnavi cu sufletul nu se pot tămădui dacă nu-L caută pe Doctorul sufletelor. Și nu se tămăduiesc nici dacă nu iau medicamentul Lui și nu trăiesc după prescripția Lui din Evanghelie.

În lumea bolilor trupești, mai este și o a 4-a pricină pentru care cei bolnavi nu se pot tămădui. Și anume, când se arată medicului prea târziu, sau boala lor e incurabilă, fără leac.

Dar în lumea bolilor sufletești, această pricină nu mai stă în picioare. Nu este nici o boală sufletească atât de învechită și atât de grea, de care Doctorul nostru cel mare și bun să nu ne scape îndată ce alergăm la El cu credință și cu lacrimi de căință.

Și încă ceva să învățăm din Evanghelia de duminică. Pe slăbănogul din Evanghelie l-au adus 4 inși la Mântuitorul, altcum nu s-ar fi putut tămădui. Aici vine datoria noastră să-i ajutăm pe cei bolnavi cu sufletul să se apropie de Mântuitorul.

Iubiți frați din Oastea Domnului și toți care ați luat tămăduire sufletească de la Domnul, nu uitați că datoria voastră este să ajutați sufletele bolnave a se apropia de Mântuitorul.

Toți care am luat tămăduire sufletească de la Domnul, să plecăm prin lume și să aducem neîncetat suflete bolnave la Domnul, la picioarele Crucii Sale, ca să ia tămăduire.

Să nu uităm apoi că la tămăduirea slăbănogului din Capernaum s-au ivit îndată și criticanții, fariseii, care vedeau o hulă în iertarea păcatelor.

Așa e și azi. Oriunde un slăbănog se ridică și începe a umbla pe picioarele lui cele sufletești, îndată se aude și glasul criticanților.

E vremea postului. Nimenea dintre noi nu este deplin sănătos cu sufletul. Toți suferim în boli sufletești mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului sufletelor și trupurilor noastre, rugându-ne: Sufletul meu Doamne cel slăbănog cumplit în multe feluri de păcate și în fapte netrebnice, ridică-l cu cercetarea Ta cea Dumnezeiască precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca fiind mântuit să strig Ție: îndurare dă-mi mie Hristoase și tămăduire!

Iosif Trifa.