Evanghelia de duminică: tânărul avut

Un fruntaş a întrebat pe Isus: Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Pentru ce Mă numeşti bun? i-a răspuns Isus, Nimeni nu este bun decât Unul Singur: Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă, să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta. Toate aceste lucruri, I-a zis el, le-am păzit din tinereţea mea. Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă. Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat. Isus a văzut că s-a întristat de tot, şi a zis: Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 18, 18-25).

Să luăm aminte! Nu cumva să credeţi că Evanghelia de mai sus ar cere de la noi să ne vindem averile şi să le dăm săracilor, ca să ne putem mântui. Nu avuţia şi strângerea ei este o piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu, ci piedicile sunt beteşugurile sufleteşti ce le scorneşte avuţia în sufletul nostru, dacă nu băgăm de seamă. Evanghelia de mai sus ne arată pe unul ce-şi făcuse din bogăţie un idol pe care îl avea mai drag şi mai de preţ decât mântuirea lui sufletească. Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea, zice psalmistul, dar greşeala aceasta este că oamenii îşi lipesc mai mult inima de bogăţiile pământeşti decât de Mântuitorul şi de bogăţiile cele sufleteşti.

În multe chipuri şi feluri se poate vedea şi azi Evanghelia de mai sus. Eu am văzut-o şi astă vară într-un sat. Ieşiseră domnii de la o judecătorie în afacerea unui om ce pârâse pe altul că s-a băgat cu hotarul pe el. Cel pârât tăgăduia (cu toate că se vedea bine că şi-a lărgit hotarul cu strâmbul). Atunci judecătorul l-a poftit pe cel pârât să pună jurământ. Pârâtul a stat puţin pe gânduri (aşa cum stă omul din chipul de sus) şi apoi odată a pus piciorul pe piatra de hotar şi a jurat, sau mai bine zis şi-a dat sufletul pentru o bucată de 50 cm de pământ (cam cât îi trebuia de groapă). Ca şi în chipul de sus, şi pe omul acela, Evanghelia îl chema să iese din lăcomie şi să plece după Isus, dar lăcomia şi diavolul îl îndemnau de la spate: nu te lăsa omule... sporeşte-ţi averea - şi omul a ascultat glasul lăcomiei şi L-a părăsit pe Isus pentru o brazdă de loc.

O, câte fac oamenii să-şi sporească averile: jură strâmb, înşală, fură, omoară şi îşi vând sufletul în sute de feluri apucaţi de lăcomia de a-şi înmulţi avuţiile. De aceea zicea Isus: cu anevoie vor intra cei avuţi în Împărăţia lui Dumnezeu!

Cititorule! La întrebarea: ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică, acesta este răspunsul cel bun: să pleci după Hristos, să te pui în slujba lui Hristos cu tot ce ai: cu averea ta, cu banii tăi, cu inima ta, cu ochii tăi, cu mâinile, cu picioarele tale, cu gura, cu vorba, cu scrisul şi sfatul tău.

Asta înseamnă şi să te lepezi de toate patimile şi păcatele tale. Dar sminteala-i tocmai asta, că în asemănarea omului din Evanghelie, oamenii nu-şi pun tot ce au în slujba lui Hristos, nu vreau să se despartă de anumite patimi şi plăceri. Sunt mulţi creştini foarte evlavioşi... până când nu-i vorba de punga şi averea lor, dar îndată ce vrei să le deschizi şi punga pentru vreo faptă bună, ai gătat.

Creştinilor! Moştenitorii Împărăţiei lui Dumnezeu pot fi numai fiii lui Dumnezeu, iar fiii lui Dumnezeu pot fi numai aceia care L-au primit pe Hristos şi trăiesc cu Hristos, iar a trăi cu Hristos înseamnă că El este Stăpân şi Poruncitor în casa sufletului nostru. Dar când îl bagi pe cineva stăpân şi poruncitor în casa ta, trebuie să-i dai lui cheile de la toate încăperile tale: de la casă, de la cămară, de la lada cu bani, de la pod, podrum... Dacă casa şi cămara şi lada şi punga ta nu se deschid niciodată pentru cei săraci şi alte fapte bune, acesta e semnul cel rău că tu nu L-ai primit cu adevărat pe Hristos şi Evanghelia Lui!

Iosif Trifa.