Evanghelia de duminică: pilda cu via cea neroditoare (2)

Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. Când a venit vremea roadelor a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: Vor primi cu cinste pe fiul meu! Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: Iată moştenitorul! Veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui. Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora? Ei I-au răspuns: Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da rodurile la vremea lor. Isus le-a zis: N-aţi citit niciodată în Scripturi că: Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri? (Matei 21, 33-42).

Pilda de mai sus a spus-o Mântuitorul în legătură cu istoria poporului israelian. Via din pildă închipuia pe poporul israelian şi legământul ce-l făcuse Dumnezeu cu el prin Moise. Ca pe o vie, adusese Dumnezeu pe poporul israelian în Egipt şi îl sădise în pământul făgăduinţei, iar via a dat rădăcini şi a umplut ţara (Psalm 79, 9-10). Această vie, adică legământul ce-l făcuse Dumnezeu cu israelienii prin Moise, era dată în seama lucrătorilor, adică în seama preoţilor, arhiereilor şi cărturarilor

poporului, ca să lucreze în ea, adică să vestească neîncetat poporului acest legământ şi roadă de fapte bune să facă. În această vie a poporului israelian, Dumnezeu sădise şi făgăduinţa unui Mesia Mântuitor. Lucrătorii viei, arhiereii şi cărturarii poporului trebuiau să lucreze în cunoaşterea şi aflarea Acestui Mântuitor. Însă lucrătorii viei au lăsat via nelucrată, şi de aceea poporul a uitat pe Săditorul viei, pe Dumnezeu, iar pe Cel făgăduit - pe Isus Mântuitorul - nu L-au cunoscut când S-a ivit între ei, ci L-au omorât, precum au omorât şi pe slugile Domnului, pe profeţi. Via Domnului sădită în poporul israelian s-a umplut de spini şi nici o roadă n-a făcut (Isaia 5, 4). De aceea, poporul israelit a fost nimicit şi împrăştiat prin război, iar via lor, adică sufleteasca mântuire prin Domnul şi Mântuitorul Isus Hristos, a fost luată de la ei şi dată neamurilor, adică popoarelor păgâne care s-au încreştinat.

Mântuitorul spunea pilda aceasta despre Sine, despre cum Îl vor da la moarte arhiereii şi cărturarii poporului. O, ce popor fără de minte au fost israelienii şi vai, ce lucrători nebuni a avut via lor, căci aceşti lucrători i-au tras şi pe ei în rătăcire şi pieire sufletească! Dar să nu-i osândim numai pe israelieni, ci mai ales să ne gândim şi la noi, căci şi viaţa noastră este o vie sădită de Dumnezeu în pământul făgăduinţei. O, cât a lucrat Dumnezeu până ne-a dat această vie! El a săpat pământul, a îngrădit-o, a săpat împrejurul ei şanţ şi a sădit în ea viţele cele mai alese (Isaia 5, 2). El a săpat în mintea noastră cunoştinţa binelui şi răului, El a săpat în inima noastră atâtea simţuri alese şi a sădit atâtea daruri sufleteşti.

A zidit şi turn în mijlocul viei şi teasc a săpat în ea (Isaia 5, 2). O, ce turn măreţ şi tare a ridicat Dumnezeu în mijlocul viei vieţii noastre! Golgota cea înaltă, Jertfa Domnului şi sângele Domnului este acest turn de apărare şi de mântuire sufletească. Ce puteam face şi ce n-am făcut pentru via Mea? - zice Domnul (Isaia 5, 4). Ce n-a făcut şi ce nu face Dumnezeu pentru ca via vieţii noastre să aducă roadă de fapte bune? Însă vai, via vieţii noastre, în loc de struguri buni, rodeşte struguri sălbatici de răutăţi. Am aşteptat să facă via mea struguri şi a făcut spini, zice Domnul (Isaia 5, 4). În chipul israelienilor suntem şi noi, căci şi via vieţii noastre s-a umplut de spini, de pălămidă. Şi noi am uitat pe Săditorul viei, am uitat că viaţa noastră e o vie a Domnului care trebuie să aducă roade de fapte bune. Câţi creştini trăiesc gândindu-se clipă de clipă că viaţa lor e o vie a Domnului care trebuie să înflorească şi să rodească pentru Domnul? Israelienii au omorât pe Fiul lui Dumnezeu. Cei ce trăiesc în păcate grele (între aceştia sunt şi cei ce suduie pe Făcătorul lor) şi se împotrivesc chemării Domnului, răstignesc şi ei din nou pe Fiul lui Dumnezeu (Evrei 6, 6).

Orice viţă care n-aduce roadă, vierul o taie şi o aruncă în foc, a zis Mântuitorul (Ioan 15, 2). Spini Mi-a făcut via Mea - zice Dumnezeu - vă voi spune însă acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; o voi pustii; nu va mai fi curăţită, nici săpată, spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor, să nu mai ploaie peste ea (Isaia 5, 5-6). Grozavă osândă, cumplită judecată! O Doamne, nu Te grăbi cu această osândă, căci şi via vieţii mele este plină de spini; gardul ei s-a stricat şi fiarele sălbaticelor patimi au intrat în ea (Psalm 79, 14). Mai îngăduieşte-mi Doamne să-mi sap din nou via vieţii mele. Ajută-mi Tu Doamne să o fac iarăşi roditoare de fapte bune. Dumnezeul Puterilor întoarce-Te iar, caută din cer şi cercetează via (Psalm 79, 15) vieţii mele, căci fără de Tine nu pot face nimic. Eu sunt un zid gata să cadă şi un gard gata să se surpe (Psalm 61, 3) fără ajutorul Tău. Dragă cititorule! Poate ca mâine, poimâine va sosi pentru via vieţii tale vremea roadelor, şi Domnul va trimite slugile Lui să-Şi ceară partea Lui de rod. Ce roade va afla în via vieţii tale? Cum stai tu cu via vieţii tale?

Iosif Trifa.