Evanghelia de duminică: tânărul avut

Un fruntaș a întrebat pe Isus: Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică? Pentru ce Mă numești bun? i-a răspuns Isus, Nimeni nu este bun decât Unul Singur: Dumnezeu. Știi poruncile: Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă, să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta. Toate aceste lucruri, I-a zis el, le-am păzit din tinerețea mea. Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, și vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino și urmează-Mă. Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat. Isus a văzut că s-a întristat de tot, și a zis: Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au avuții! Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu (Luca 18, 18-25).

Să luăm aminte! Nu cumva să credeți că Evanghelia de mai sus ar cere de la noi să ne vindem averile și să le dăm săracilor, ca să ne putem mântui. Nu avuția și strângerea ei este o piedică pentru Împărăția lui Dumnezeu, ci piedicile sunt beteșugurile sufletești ce le scornește avuția în sufletul nostru, dacă nu băgăm de seamă. Evanghelia de mai sus ne arată pe unul ce-și făcuse din bogăție un idol pe care îl avea mai drag și mai de preț decât mântuirea lui sufletească. Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea, zice psalmistul, dar greșeala aceasta este că oamenii își lipesc mai mult inima de bogățiile pământești decât de Mântuitorul și de bogățiile cele sufletești.

În multe chipuri și feluri se poate vedea și azi Evanghelia de mai sus. Eu am văzut-o și astă vară într-un sat. Ieșiseră domnii de la o judecătorie în afacerea unui om ce pârâse pe altul că s-a băgat cu hotarul pe el. Cel pârât tăgăduia (cu toate că se vedea bine că și-a lărgit hotarul cu strâmbul). Atunci judecătorul l-a poftit pe cel pârât să pună jurământ. Pârâtul a stat puțin pe gânduri (așa cum stă omul din chipul de sus) și apoi odată a pus piciorul pe piatra de hotar și a jurat, sau mai bine zis și-a dat sufletul pentru o bucată de 50 cm de pământ (cam cât îi trebuia de groapă). Ca și în chipul de sus, și pe omul acela, Evanghelia îl chema să iese din lăcomie și să plece după Isus, dar lăcomia și diavolul îl îndemnau de la spate: nu te lăsa omule... sporește-ți averea - și omul a ascultat glasul lăcomiei și L-a părăsit pe Isus pentru o brazdă de loc.

O, câte fac oamenii să-și sporească averile: jură strâmb, înșală, fură, omoară și își vând sufletul în sute de feluri apucați de lăcomia de a-și înmulți avuțiile. De aceea zicea Isus: cu anevoie vor intra cei avuți în Împărăția lui Dumnezeu!

Cititorule! La întrebarea: ce să fac ca să moștenesc viața veșnică, acesta este răspunsul cel bun: să pleci după Hristos, să te pui în slujba lui Hristos cu tot ce ai: cu averea ta, cu banii tăi, cu inima ta, cu ochii tăi, cu mâinile, cu picioarele tale, cu gura, cu vorba, cu scrisul și sfatul tău.

Asta înseamnă și să te lepezi de toate patimile și păcatele tale. Dar sminteala-i tocmai asta, că în asemănarea omului din Evanghelie, oamenii nu-și pun tot ce au în slujba lui Hristos, nu vreau să se despartă de anumite patimi și plăceri. Sunt mulți creștini foarte evlavioși... până când nu-i vorba de punga și averea lor, dar îndată ce vrei să le deschizi și punga pentru vreo faptă bună, ai gătat.

Creștinilor! Moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu pot fi numai fiii lui Dumnezeu, iar fiii lui Dumnezeu pot fi numai aceia care L-au primit pe Hristos și trăiesc cu Hristos, iar a trăi cu Hristos înseamnă că El este Stăpân și Poruncitor în casa sufletului nostru. Dar când îl bagi pe cineva stăpân și poruncitor în casa ta, trebuie să-i dai lui cheile de la toate încăperile tale: de la casă, de la cămară, de la lada cu bani, de la pod, podrum... Dacă casa și cămara și lada și punga ta nu se deschid niciodată pentru cei săraci și alte fapte bune, acesta e semnul cel rău că tu nu L-ai primit cu adevărat pe Hristos și Evanghelia Lui!

Iosif Trifa.