
Evanghelia de duminică: cum să scăpăm de patimi și păcate
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Când au ajuns la norod, a venit un om, care a căzut în genunchi înaintea lui Isus, și I-a zis: Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic, și pătimește rău: de multe ori cade în foc, și de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi, și n-au putut să-l vindece. O, neam necredincios și pornit la rău! a răspuns Isus. Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceți-l aici la Mine. Isus a certat dracul, care a ieșit afară din el. Și băiatul s-a tămăduit chiar în ceasul acela. Atunci ucenicii au venit la Isus, și I-au zis deoparte: Noi de ce n-am putut să-l scoatem? Din pricina puținei voastre credințe, le-a zis Isus. Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice muntelui acestuia: Mută-te de aici colo, și s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputință. Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune și cu post (Matei 17, 14-21).
Un bolnav s-a apropiat de mine astă vară într-un sat. Nu tușea acest bolnav, nu șchiopăta și nici un alt fel de beteșug n-avea în oasele lui. Purta însă în sufletul lui o boală
- Am încercat să mă las de beție domnule părinte, și nu pot, - mi se plângea omul. Am iscălit hotărârea din Lumina Satelor, am ținut-o până la un loc, dar după o vreme și mai cumplit m-am îmbătat. Ce să fac să mă pot scăpa de acest rău?...
Ca răspuns eu am deschis Testamentul Nou și am citit împreună cu el Evanghelia fiului îndrăcit, pe care o dăm aici. I-am arătat că patru lucruri ne spune această Evanghelie.
Întâia dată ne spune că un copil avea un duh mut care îl chinuia și îl arunca în foc și apă. A doua oară că părinții lui l-au adus la Isus. A treia oară că i-a fost mai rău când S-a apropiat Isus de el, și a patra oară când s-a tămăduit deplin.
- Vezi omule, i-am zis bolnavului, și tu trebuie să treci prin aceste patru stări, ca să te poți mântui. Întâia dată trebuie să ne dăm seama că duhul cel mut din Evanghelie sunt păcatele și patimile cele rele cu ajutorul cărora diavolul se face stăpân peste voința omului ce le primește.
Și tu ești stăpânit de puterea duhului mut care când te cuprinde, te aruncă în focul... bețiilor și în noroiul... păcatelor.
De la început diavolul păcătuiește (1 Ioan 3, 8) și de câte ori păcătuim, sau apucăm patimi rele (ca beția, sudalma, mânia, desfrânarea, etc), diavolul prinde putere asupra noastră. Aceasta e starea cea dintâi - și din această stare trebuie să scăpăm, și altă scăpare n-avem decât la Isus Mântuitorul, nostru care a venit să nimicească lucrurile și puterea diavolului (1 Ioan 3, 8). Ca copilul din Evanghelie așa trebuie să ne apropiem și noi cu bolile sufletești de Isus Mântuitorul și tămăduitorul bolilor noastre sufletești și trupești.
Doctorul și Izvorul tămăduirii bolilor noastre sufletești este Isus Mântuitorul. Fără de El noi nu putem face nimic. Însă cei mai mulți nu se știu apropia așa cum trebuie de acest izvor, și de aceea îi auzi plângându-se: am încercat, dar nu pot... mi-am pus în gând să mă las de ceia și ceia, dar n-am putut... N-au putut pentru că au încercat să facă acest lucru din puterile lor, iar Domnul Isus a spus apriat că fără de El nu putem face nimic (Ioan 15, 5). Cei ce spun că nu pot, au luat hotărârea fără Hristos, iar o astfel de hotărâre n-are putere.
Să scapi de chinurile patimilor și păcatelor, înseamnă mai întâi să-ți faci o legătură vie cu Mântuitorul și să alergi în brațele Lui mântuitoare. Să scapi de patimi și de năravuri urâte înseamnă să te hotărăști la o viață nouă și să primești un Stăpân nou: pe Mântuitorul Isus Hristos și să începi o viață nouă cu El. Peste această hotărâre se coboară apoi de sus darul, harul și puterea Duhului Sfânt care face din tine o făptură nouă, un om nou, un om duhovnicesc care biruie firea cea păcătoasă și patimile rele.
Semnul și dovada că te apropii cu adevărat de Mântuitorul și mântuirea ta sufletească trebuie să fie starea a 3-a prin care a trecut copilul din Evanghelie, adică când i s-a făcut mai rău. Mult l-a scuturat pe el diavolul, după ce S-a apropiat de Isus. Când te apropii și tu cu adevărat de Mântuitorul, ți se face și ție mai rău, adică diavolul se vede în primejdia de a-și pierde un credincios, și de aceea umblă cu toate meșteșugurile să nu te scape din prinsoarea lui.
Până când petreci în fărădelegi, diavolul șade liniștit și mulțumit de felul traiului tău, dar îndată ce vrei să o rupi cu păcatul și să te apropii cu adevărat de Isus, ți se face și ție mai rău, adică diavolul începe și el a lucra.
Unul din cei ce s-au hotărât împotriva păcatelor și a intrat în Oastea Domnului îmi scrie: Am ținut hotărârea până la un loc, dar de la o vreme și mai tare s-a aprins pofta băuturii în mine și m-am îmbătat și mai rău. Altul de altă parte mi se plânge: de când m-am hotărât, nu mai am pace cu oamenii ăștia, că tot strigă după mine că-s pocăit, pentru că după biserică nu mă bag cu ei la crâșmă să beau. Iată aceasta e starea a 3-a: când omul se hotărăște pentru Domnul și se apropie de Dumnezeu, diavolul de altă parte pune foc mai mult în patimile omului și scoate în calea lui fel de fel de batjocuri și de prieteni care îl trag de mânecă să se dea iarăși la roată cu lumea, adică să se întoarcă iarăși în mocirla din care a ieșit.
Dragă cititorule! Când Satana te chinuie după ce te-ai hotărât împotriva păcatelor și te-ai apropiat de Mântuitorul și de mântuirea ta cea sufletească, să nu te sperii: este cea din urmă zvârcolire a lui. Tu nu te teme, stai drept ca un bun ostaș al lui Hristos în fața meșteșugirilor lui, mai înaintează câțiva pași în credință, în încredere, în alipire față de El - și ai câștigat lupta trecând în starea a 4-a a fiului din Evanghelie: tămăduirea și mântuirea ta cea sufletească.
Acestea sunt cele 4 stări și trepte ale mântuirii noastre sufletești și toți care vreau să intre cu adevărat în Oastea Domnului, vor trece prin ele.
Rugăciune
Isuse Mântuitorule, iată ies și eu în calea Ta ca fiul din Evanghelie. Diavolul mă chinuie și pe mine și mă aruncă în focul și apele ispitelor și patimilor. Fie-Ți milă de mine Doamne, căci ranele din suflet mă dor. Din pustiurile păcatului vin acum la Tine și ca un copil scăpat de moarte vreau să mă țin de Tine și să trăiesc cu Tine. Ție Îți dau aceste mâini și picioare pe care le-ai dezlegat din lanțurile Satanei. Ție Îți dau ochii, urechile, gura, gândurile, vorbele mele. Toată averea mea trupească și sufletească o pun de acum în slujba Ta Doamne și în ascultarea de Tine Doamne!
Iosif Trifa.