Evanghelia de duminică: Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit? (1)

Îndată după aceea Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul noroadelor. După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo. În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă. Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au spăimântat şi au zis: Este o nălucă! Şi de frică au ţipat. Isus le-a zis îndată: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Doamne, I-a răspuns Petru, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape. Vino! I-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.

Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: Doamne, scapă-mă! Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi după ce au intrat în corabie, a stat vântul. Cei ce erau în corabie, au venit de s-au închinat înaintea lui Isus, şi I-au zis: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu! După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenazaretului (Matei 14, 22-34).

Cititorule! Uită-te înainte. Hristos stă şi înaintea ta ca înaintea lui Petru şi te cheamă să mergi la El, trecând peste valurile acestei vieţi. Uită-te la El neîncetat, uită-te cu credinţă tare şi nu te teme. Orice valuri şi orice vânturi de ispite şi patimi şi necazuri s-ar ridica împotriva ta, tu nu te înfricoşa. Mântuitorul Hristos este lângă tine, îţi întinde mâna, te ajută până când... şi tu eşti ca El şi trăieşti cu El şi cu învăţăturile Lui.

Totul este cu putinţă celui ce crede, zicea Isus (Marcu 9, 23). Nu te teme, crede numai (Marcu 5, 36)... Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare, se va face (Matei 21, 21)... Credinţa ta te-a mântuit (Marcu 5, 34). Această credinţă şi astăzi face minuni. Şi astăzi toate sunt cu putinţă celui ce crede. Credinţa cea tare şi astăzi tămăduieşte bolnavi, mută munţi. De câte ori se întâmplă că doctorii spun de atare bolnav că va muri, şi cel bolnav nu moare, ci se tămăduieşte prin credinţă. De câte ori viaţa ridică în faţa noastră munţi întregi de necazuri, primejdii şi greutăţi, şi numai credinţa îi mută din calea noastră.

Dar nu orice credinţă poate face aceste minuni, ci numai credinţa cea vie, cea tare, cea încrezătoare, cea ascultătoare şi roditoare. Credinţa cea vie trebuie să te pună în legătură zilnică şi neîncetată cu Mântuitorul, cea încrezătoare trebuie să-ţi dea încredere că Jertfa lui Isus te-a iertat, te-a scăpat şi mântuit. Credinţa cea ascultătoare trebuie să te pună în credinţa lui Hristos. Să trăieşti pentru El şi să fi stăpânit de El. Credinţa cea roditoare trebuie să facă din tine pomul cel roditor de roadele faptelor bune.

Ceea ce este rădăcina pentru un pom, aceea este credinţa pentru un om. Puterea şi sănătatea oricărui pom stă în rădăcinile ce le are. Dacă are rădăcini sănătoase, tari şi adânci, pomul este sănătos, face frunze, flori şi roade şi stă neclintit în faţa vânturilor şi furtunilor. Dimpotrivă, dacă rădăcinile lui sunt slabe şi putrede, - pomul slăbeşte şi el, se usucă şi vânturile îl doboară şi îl rup. Întocmai aşa sunt şi rădăcinile credinţei pentru pomul vieţii noastre. Dacă rădăcinile credinţei noastre sunt tari, adânci şi sănătoase, pomul vieţii noastre este sănătos şi arată florile dragostei şi roadele faptelor bune. Orice vânturi şi furtuni de necazuri, de întristări, de ispite sau păcate ar sufla în pomul vieţii noastre, nu-l pot rupe şi doborî, până când rădăcinile credinţei lui sunt tari şi sănătoase.

Cititorule! Începutul mântuirii tale este credinţa. Strigă şi tu cu bolnava din Evanghelie: Cred Doamne, ajută necredinţei mele!

Iosif Trifa.