Evanghelia de duminică: un raport ceresc cu o groaznică răspundere

Evanghelia de duminică cuprinde rugăciunea pe care Isus Mântuitorul a rostit-o ca un fel de încheiere a lucrării ce I se încredinţase pe pământ. Citiţi această minunată rugăciune în Evanghelia de la Ioan cap. 17:

1. După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

2. după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora, pe care I i-ai dat Tu.

3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.

4. Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac.

5. Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.

6. Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău.

7. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu, vine de la Tine.

8. Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit, şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.

9. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi -

10. tot ce este al Meu, este al Tău, şi ce este al Tău, este al Meu - şi Eu sunt proslăvit în ei.

11. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi.

12. Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia, pe care Mi i-ai dat şi nici unul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.

13. Dar acum Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.

14. Le-am dat Cuvântul Tău şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.

15. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.

16. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.

17. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.

18. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.

19. Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.

20. Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.

21. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.

22. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem Una -

23. Eu în ei, şi Tu în Mine - pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.

24. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.

25. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.

26. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei (Ioan cap. 17).

Această rugăciune a fost pe urmă întregită şi cu cealaltă lucrare a Domnului: cu Jertfa ispăşirii. Sus pe Crucea Golgotei, în clipele când Domnul Şi-a dat Duhul, s-a auzit raportul de încheiere al lucrării Mântuitorului: S-a isprăvit! (Ioan 19, 30). Prin aceste cuvinte, Domnul zicea: Părinte, am isprăvit şi chemarea Mea de ispăşitor al omenirii... n-am fost în lume numai Învăţător, ci şi Ispăşitor de păcate... am săvârşit şi Jertfa cea mare a ispăşirii... am luat asupra Mea păcatele omenirii şi le-am răstignit pe Crucea Golgotei... rămâne ca oamenii să primească Jertfa Mea ca să fie biruitori asupra păcatelor... să se poată curăţi de păcate prin sângele Meu ca să fie una cu Noi.

Ah, ce plin de fior şi de măreţie este raportul pe care Domnul Isus îl spune în Evanghelia de duminică. În el se cuprinde mântuirea lumii, el cuprinde facerea a doua a lumii şi renaşterea lumii prin Jertfa Golgotei. Dar acest raport stă în faţa noastră şi cu o groaznică răspundere. Raportul stă în faţa noastră cu o întrebare deschisă: am primit noi învăţăturile Mântuitorului şi Jertfa Lui cea sfântă?

Dragă cititorule! Raportul şi rugăciunea Mântuitorului din Evanghelia de duminică stă cu o întrebare deschisă şi în faţa ta. Domnul a săvârşit lucrarea ce I s-a dat. Eu te întreb cum stai tu faţă de această uşă? El ţi-a dat şi ţie darul iertării păcatelor prin scump sângele Lui... ai primit tu acest dar?

Domnul ne-a câştigat totul prin Jertfa Lui cea sfântă. El ne îmbie cu un dar ce ne poate face fiii lui Dumnezeu. Este însă întrebarea, am primit noi acest dar?

Viaţa şi traiul nostru arată că nu l-am primit. Lumea de azi e plină mai tare ca oricând de răutăţi, în semnul că n-am primit cu adevărat darul şi mântuirea ce ne-a câştigat-o Mântuitorul cu scump sângele Lui.

Raportul şi rugăciunea Mântuitorului din Evanghelia de duminică este o teribilă mustrare pentru creştinătatea de azi. Domnul ne-a câştigat totul, dar noi n-am primit aproape nimic. Domnul ne îmbie cu darul şi puterea de a ne face fiii lui Dumnezeu (Ioan 1, 12), dar noi nu primim acest dar, de aceea suntem mai departe ca oricând de a fi copiii lui Dumnezeu şi fraţi laolaltă. Rugăciunea Mântuitorului din Evanghelia de duminică stă în faţa celor ce stăruie în păcate şi fărădelegi cu o groaznică răspundere, stă cu răspunderea din cuvintele Lui: Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum, n-au nici o dezvinovăţire pentru păcatul lor (Ioan 15, 22). Dacă Mântuitorul n-ar fi murit pentru noi şi nu ne-ar fi lăsat darurile mântuirii, am avea o scuză, dezvinovăţire pentru păcatele noastre. Dar El ne-a lăsat toate darurile; cei ce nu primesc aceste daruri, nici un răspuns nu vor avea în Ziua cea mare a Judecăţii.

Vai celor ce nu primesc darurile mântuirii aduse în lume de Scumpul nostru Mântuitor! O veşnicie întreagă vor plânge că n-au primit aceste daruri.

Citiţi cu luare aminte Evanghelia de duminică cu întregul cap. 17 de la Ioan. În ea se află toată tăria mântuirii noastre sufleteşti.

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu (Ioan 17, 3). Începutul şi sfârşitul mântuirii noastre acesta este: să cunoşti pe Dumnezeu şi pe Fiul Său Cel Sfânt. Dar cine nu cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos? vă veţi întreba dv. miraţi... ce învăţătură nouă este aceasta, când şi pruncii o cunosc?... Eu însă cutez a spune că oamenii nu cunosc cu adevărat pe Dumnezeu.

Pe Dumnezeu Îl putem cunoaşte cu adevărat numai prin Isus Hristos, care ne-a împăcat cu Dumnezeu prin moartea Lui (Rom. 5, 10) şi ne-a făcut fiii Lui. Cei mai mulţi oameni cunosc şi azi tot numai pe Dumnezeu din Vechiul Testament care pedepseşte şi porunceşte să nu faci ceea şi ceea, dar nu cunosc pe Dumnezeu prin Isus Mântuitorul care a venit aducându-ne dar şi putere să ne facem - prin Jertfa Lui - fiii lui Dumnezeu (Ioan 1, 12) şi să putem trăi o viaţă după voia Lui.

Evanghelia de duminică ne aduce o veste scumpă şi dulce: Isus Se roagă pentru noi, El mijloceşte pentru noi şi mântuirea noastră. Pe Isus Hristos trebuie să-L cunoaştem şi să-L primim ca pe Marele Mijlocitor dintre noi şi Dumnezeu. Căci este un Singur Dumnezeu şi este un Singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită (1 Tim. 2, 5-6). Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit (1 Ioan 2, 1). Taina vieţii celei adevărat creştineşti aceasta este: să-L primeşti pe Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă şi prin El să trăieşti o viaţă nouă după voia lui Dumnezeu ca un copil iubit al Lui. În aceasta vrea Isus să-l facă pe fiecare om desăvârşit, cum spune în Evanghelia de duminică.

Însă cei mai mulţi creştini n-au primit în chipul acesta pe Mântuitorul, şi de aceea nu este putere creştinească în viaţa lor. Eu socot că şi viaţa poporului nostru este prea săracă în viaţă şi fapte de putere creştinească, tocmai din pricina că Isus Mântuitorul şi Mijlocitorul nu stă de ajuns în mijlocul vieţii noastre sufleteşti.

Evanghelia de duminică este un strigăt de osândă pentru cei ce stăruie în necredinţă şi nepăsare de cele sufleteşti. Dar de altă parte, ah, ce veste dulce ne aduce această Evanghelie celor ce trăim o viaţă cu Domnul! Ne aduce vestea cea scumpă că Domnul Se roagă pentru noi şi mijloceşte pentru noi şi păcatele noastre. Domnul ne ajută să trăim în lume, dar să nu fim din lume. Să trăim în lume, dar nu în modele şi răutăţile lumii.

Creştinătatea cea mare trăieşte în lume; trăieşte în modele şi păcatele lumii. Vai, ce minciună mare este o astfel de creştinătate! Şi vai, cât de mulţi creştini trăiesc în această minciună; ei îşi închipuie că pot ajunge în Canaan înainte de a ieşi din Egipt.

Evanghelia ne spune şi aici că toţi care am ieşit din lume, vom fi urâţi şi prigoniţi. Şi lumea i-a urât pe ei - zicea Isus - pentru că ei nu sunt din lume. Lumea şi oamenii cei lumeşti nu pot suferi pe cei care au ieşit din lume, din răutăţile şi păcatele lumii. Aşa a fost pe timpul Mântuitorului, aşa e şi azi şi aşa va fi până la sfârşitul veacurilor.

Dar această ură şi prigoană a lumii nu poate absolut cu nimic să ne amărască sufletul şi dulceaţa pe care ne-o dă viaţa cea trăită cu Domnul. Dimpotrivă, avem plăcere în suferinţe şi prigoane pentru Hristos şi sufletul nostru (2 Cor. 12, 10).

O, ce veste scumpă şi dulce ne aduce Evanghelia de duminică, cu rugăciunea din cap. 17 de la Ioan! Sfârşitul acestei rugăciuni ne spune că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos Se roagă ca acolo unde este El să putem ajunge şi noi.

Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii (Ioan 17, 24).

Ce veste minunată! Isuse preadulcele nostru Mântuitor, prin Jertfa Ta şi rugăciunile Tale învredniceşte-ne şi pe noi să dobândim locul cel minunat; să vedem slava Ta; să petrecem cu Tine şi să Te slăvim pe Tine în vecii vecilor, amin!

Iosif Trifa.