Evanghelia de duminică: orb am fost şi acum văd

Acum duminică avem la rând Evanghelia orbului din naştere pe care Domnul l-a tămăduit ungându-i ochii cu tină şi trimiţându-l să se spele în Lacul Siloamului. Pe farisei i-a mâhnit această minune. Unii Îl mustrau pe Domnul că l-a vindecat pe orb sâmbăta, alţii spuneau că nu acesta este cel ce era orb. Au întrebat şi pe părinţii orbului, dar ei se temeau că vor fi scoşi din sinagogă. L-au întrebat şi pe cel tămăduit, iar el a răspuns: Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă (în chipul de alături se văd fariseii întrebându-l pe orbul vindecat). La acest răspuns, fariseii s-au înfuriat şi l-au scos afară. Apoi, Isus a zis: Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd, să vadă, şi cei ce văd să ajungă orbi. Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: Doar n-om fi şi noi orbi! Dacă aţi fi orbi, le-a răspuns Isus, n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: Vedem. Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne (Ioan cap. 9).

Plină de adânci învăţături sufleteşti este Evanghelia de duminică, dar plină şi de o grozavă mustrare şi judecată cerească.

Mersul acestei Evanghelii este acesta: Eu Domnul Isus am venit într-o lume ce-şi pierduse şi lumina cea sufletească şi vederea cea sufletească. Eu le-am adus pe amândouă. Am adus şi lumina lumii (Ioan 8, 12) şi am adus şi vederea cea sufletească. Le-am adus pe amândouă pentru că de aduceam numai lumina, cei orbi n-aveau nici un folos de ea. Şi iarăşi, de vindecam numai orbia cea sufletească, ce era să facă oamenii fără lumină?

Isus Mântuitorul a adus în lume şi lumina vieţii şi doctoria cu care să ne ungem ochii ca să vedem această lumină (Apoc. 3, 18). Toţi câţi L-au primit şi Îl primesc pe Domnul şi doctoria adusă de El (Jertfa şi darurile Crucii), se tămăduiesc îndată de orbia cea sufletească şi de toate bolile cele sufleteşti. Domnul a venit să dea orbilor vedere (Luca 4, 18). Milioane şi milioane de orbi s-au vindecat şi se vindecă prin Evanghelia Lui.

Întrebarea este însă: s-au tămăduit oare toţi cei orbi cu sufletul pe timpul Mântuitorului? Ba. Cei mai mulţi au stăruit în orbie sufletească. N-au primit nici lumina vieţii, nici pe Doctorul ce venise să-i tămăduie de orbie.

Şi oare astăzi este mai altcum? Ba. Lucrurile parcă se petrec exact ca pe timpul Mântuitorului. Evangheliile parcă se petrec exact ca pe timpul când s-au petrecut.

Lumina în lume a venit, dar oamenii stăruie în păcate şi orbie sufletească. E plină lumea de cei orbi cu sufletul, e plină lumea de orbie sufletească. Aceştia nu vor avea răspuns pentru orbia lor.

Un fel de orbi din naştere sunt şi cei mai mulţi din oamenii de azi. E adevărat că taina sf. Botez le-a dat ochi şi vedere sufletească, duhovnicească, dar şi-au pierdut aceşti ochi înainte de a vedea cu ei. Am cunoscut un orb bătrân ce-şi pierduse vederea când era copil de 4 ani. L-am întrebat de îşi mai aduce aminte de când vedea şi de ce vedea. Foarte puţin, părinte drag, foarte puţin. Aşa sunt şi cei ce trăiesc încă din tinereţea lor în păcate şi răutăţi. Sunt un fel de orbi din naştere.

Grozavă este orbia cea sufletească! Cred că e de prisos să o arăt mai de aproape şi să vorbesc despre ea mai de aproape. Beţivii, desfrânaţii, zavistuitorii, zgârciţii, etc, etc, sunt tot atâţia orbi cu sufletul. Voi spune însă că tot atât de orbi sunt şi cei ce-şi închipuie că văd... îşi închipuie că-s învăţaţi mari... îşi închipuie că dacă n-au omorât şi n-au aprins, au un suflet curat şi o vedere curată. Este şi aceasta o orbie tot atât de grea ca şi cealaltă.

Toţi suntem un fel de orbi cu sufletul şi toţi avem lipsă de tămăduire. Pentru că zici: Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi (Apoc. 3, 17-18).

Evanghelia orbului din naştere ne arată şi calea tămăduirii. Orbul din Evanghelie este o pildă de credinţă vie şi tare. Când Domnul i-a pus tină pe ochi, altul, necredincios, s-ar fi întrebat: şi cu leacul ăsta, să mă vindec eu de orbie? Dar el a crezut şi a ascultat Cuvântul Mântuitorului, s-a dus la Lacul Siloamului. Credinţă, ascultare şi rugăciune, iată ce se cere din partea noastră spre a primi tămăduirea bolilor noastre sufleteşti.

Evanghelia de duminică se petrece şi azi. Oameni orbiţi de patimi şi fărădelegi deodată li se deschid ochii cei sufleteşti şi capătă vedere sufletească când Îl primesc pe Domnul şi doctoria Lui. Vai ce bucurie are un suflet când începe a vedea. Eu cred că nu este în lumea aceasta un strigăt mai dulce, mai duios şi mai binecuvântat decât acesta: orb am fost şi acuma văd!

Această veste dulce şi binecuvântată trebuie să o strigăm pe toate drumurile şi noi cei din Oastea Domnului. Şi noi eram un fel de orbi (cei mai mulţi din naştere). Orbi am fost şi acum vedem. Prin darurile Scumpului nostru Mântuitor, ne-am recăpătat vederea cea sufletească.

Dar un lucru ciudat. Orbul cel din naştere a avut multe mustrări şi necazuri după tămăduirea lui. Evangheliile ne arată precis că oriunde s-au deschis ochi sufleteşti şi trupeşti, acolo s-au ridicat îndată împotriviri şi mustrări. Aşa a fost pe timpul Mântuitorului, aşa e şi azi şi aşa va fi până la sfârşitul veacurilor.

Un ostaş din Oastea Domnului, Gh. I. Bală, din com. Orăşeni, jud. Botoşani, ne scrie:

Cuvioase părinte Trifa! Cu ochii în lacrimi vă spunem toate suferinţele noastre. Duminică în ziua de 17 martie fiind în sfânta biserică, după terminarea slujbei, a ţinut părintele o cuvântare contra Oastei Domnului spunând că nu ne trebuie ostaşi nici steag că noi avem 2 prapori în biserică şi medalia este o mândrie ca a fariseului. Şi apoi a luat cuvântul un învăţător, Dumitru Fatcu, spunând şi el şi mai şi, că medaliile sunt nişte table şi în cărţile sfinte nu trebuie să citim şi noi să ne ţinem obiceiurile bătrânilor. Apoi ieşind din sfânta biserică, colea afară ne aşteaptă alţi trei argaţi ai lui dl. Fatcu, şi spuneau că ce este aceasta Oastea Domnului, şi au prins cu hulă şi batjocură asupra noastră şi un ostaş din satul vecin fiind cu noi şi auzind aceste batjocuri de la ei s-a întors către ei şi a zis: Dumnezeu să vă ierte fraţilor că sunteţi în faţa bisericii. Atunci unul din cei trei, anume Simion a strigat răstit la el: tu ce cauţi la biserica noastră? Să nu mai vii la biserica noastră!

Frumos lucru! Frumoasă atragere spre biserică a unei mişcări religioase cum e Oastea Domnului. Minunat tact pastoral!

Cu adevărat, Evangheliile se petrec şi azi sub ochii noştri. Cei învăţaţi de multe ori n-au ochi pentru lucrul Domnului. Ostaşii din com. Boteşti, jud. Bacău, ne scriu că ţinând o adunare în satul Fundeni, a năvălit asupra lor învăţătorul Silvestru Luncam cu fel de fel de mustrări spunând că ostaşii strică datinile poporului atacând jocurile şi petrecerile şi sperie pe oameni cu focul iadului.

Într-alt loc, un alt cărturar a început a-i mustra pe ostaşi zicându-le: mă proştilor, da unde aţi învăţat voi teologie să citiţi în Scriptură şi să vorbiţi în predică... la treaba asta trebuie ştiinţă mă... şi învăţătură multă...

Noi, d-le învăţător - au răspuns foarte bine ostaşii - e adevărat că n-avem învăţătură multă... suntem nişte oameni neînvăţaţi... noi ştim numai atât că mai înainte eram nişte beţivi, suduitori, ticăloşi, iar acum suntem nişte nebuni pentru Hristos şi trăim o viaţă nouă... căci cum ne-a venit nouă această schimbare, noi anume nu ştim... noi ştim numai atât să dăm slavă lui Dumnezeu căci morţi am fost şi am înviat, orbi am fost şi acuma vedem...

Cu adevărat Împărăţia lui Dumnezeu e parcă şi azi ascunsă celor înţelepţi şi pricepuţi şi descoperită celor neînvăţaţi (Matei 11, 25). Adevărate sunt şi azi cuvintele Domnului: spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei ce nu văd să vadă şi cei ce văd să fie orbi. Felul cum se face şi cum se înţelege cultura de azi, apoi e o adevărată piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Despre sf. Augustin am citit undeva că la început fusese un om foarte învăţat, dar necredincios. Într-o zi plimbându-se cu un prieten de al lui a dat peste un sătean de rând care citea în Scriptură. Ce faci acolo nene? a întrebat Augustin. Citesc în Cartea Vieţii, a răspuns omul şi a început să citească mai departe cu grai înalt din Evanghelia lui Ioan. Pe Augustin l-a mişcat adânc această întâmplare. Plecând mai departe a zis către prietenul său: ce înseamnă, prietene, acest lucru? Oamenii cei neînvăţaţi apucă Împărăţia lui Dumnezeu şi noi învăţaţii rămânem în pierzare... Din acea clipă Augustin a căpătat alţi ochi şi altă vedere şi apucând pe calea mântuirii sufleteşti a trăit o viaţă de sfânt.

Dragă cititorule! De încheiere eu te întreb cum stai tu cu ochii şi cu vederea cea sufletească? Ia seama că patimile şi păcatele ameninţă neîncetat ochii şi vederea sufletului tău. Aleargă neîncetat la Doctorul Cel mare şi te roagă Lui zicând:

Luminează Hristoase ochii sufletului meu, ca nu cumva să adorm în păcate de moarte... fiind orbit la ochii sufletului, vin la Tine Hristoase ca şi orbul cel din naştere, strigând către Tine în căinţă, milostiv fi mie, Unule cela ce eşti lesne iertător!...

Iosif Trifa.