Evanghelia de duminică: orb am fost și acum văd

Acum duminică avem la rând Evanghelia orbului din naștere pe care Domnul l-a tămăduit ungându-i ochii cu tină și trimițându-l să se spele în Lacul Siloamului. Pe farisei i-a mâhnit această minune. Unii Îl mustrau pe Domnul că l-a vindecat pe orb sâmbăta, alții spuneau că nu acesta este cel ce era orb. Au întrebat și pe părinții orbului, dar ei se temeau că vor fi scoși din sinagogă. L-au întrebat și pe cel tămăduit, iar el a răspuns: Știm că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoși; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă (în chipul de alături se văd fariseii întrebându-l pe orbul vindecat). La acest răspuns, fariseii s-au înfuriat și l-au scos afară. Apoi, Isus a zis: Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd, să vadă, și cei ce văd să ajungă orbi. Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: Doar n-om fi și noi orbi! Dacă ați fi orbi, le-a răspuns Isus, n-ați avea păcat; dar acum ziceți: Vedem. Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne (Ioan cap. 9).

Plină de adânci învățături sufletești este Evanghelia de duminică, dar plină și de o grozavă mustrare și judecată cerească.

Mersul acestei Evanghelii este acesta: Eu Domnul Isus am venit într-o lume ce-și pierduse și lumina cea sufletească și vederea cea sufletească. Eu le-am adus pe amândouă. Am adus și lumina lumii (Ioan 8, 12) și am adus și vederea cea sufletească. Le-am adus pe amândouă pentru că de aduceam numai lumina, cei orbi n-aveau nici un folos de ea. Și iarăși, de vindecam numai orbia cea sufletească, ce era să facă oamenii fără lumină?

Isus Mântuitorul a adus în lume și lumina vieții și doctoria cu care să ne ungem ochii ca să vedem această lumină (Apoc. 3, 18). Toți câți L-au primit și Îl primesc pe Domnul și doctoria adusă de El (Jertfa și darurile Crucii), se tămăduiesc îndată de orbia cea sufletească și de toate bolile cele sufletești. Domnul a venit să dea orbilor vedere (Luca 4, 18). Milioane și milioane de orbi s-au vindecat și se vindecă prin Evanghelia Lui.

Întrebarea este însă: s-au tămăduit oare toți cei orbi cu sufletul pe timpul Mântuitorului? Ba. Cei mai mulți au stăruit în orbie sufletească. N-au primit nici lumina vieții, nici pe Doctorul ce venise să-i tămăduie de orbie.

Și oare astăzi este mai altcum? Ba. Lucrurile parcă se petrec exact ca pe timpul Mântuitorului. Evangheliile parcă se petrec exact ca pe timpul când s-au petrecut.

Lumina în lume a venit, dar oamenii stăruie în păcate și orbie sufletească. E plină lumea de cei orbi cu sufletul, e plină lumea de orbie sufletească. Aceștia nu vor avea răspuns pentru orbia lor.

Un fel de orbi din naștere sunt și cei mai mulți din oamenii de azi. E adevărat că taina sf. Botez le-a dat ochi și vedere sufletească, duhovnicească, dar și-au pierdut acești ochi înainte de a vedea cu ei. Am cunoscut un orb bătrân ce-și pierduse vederea când era copil de 4 ani. L-am întrebat de își mai aduce aminte de când vedea și de ce vedea. Foarte puțin, părinte drag, foarte puțin. Așa sunt și cei ce trăiesc încă din tinerețea lor în păcate și răutăți. Sunt un fel de orbi din naștere.

Grozavă este orbia cea sufletească! Cred că e de prisos să o arăt mai de aproape și să vorbesc despre ea mai de aproape. Bețivii, desfrânații, zavistuitorii, zgârciții, etc, etc, sunt tot atâția orbi cu sufletul. Voi spune însă că tot atât de orbi sunt și cei ce-și închipuie că văd... își închipuie că-s învățați mari... își închipuie că dacă n-au omorât și n-au aprins, au un suflet curat și o vedere curată. Este și aceasta o orbie tot atât de grea ca și cealaltă.

Toți suntem un fel de orbi cu sufletul și toți avem lipsă de tămăduire. Pentru că zici: Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești, și haine albe, ca să te îmbraci cu ele, și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale, și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii, și să vezi (Apoc. 3, 17-18).

Evanghelia orbului din naștere ne arată și calea tămăduirii. Orbul din Evanghelie este o pildă de credință vie și tare. Când Domnul i-a pus tină pe ochi, altul, necredincios, s-ar fi întrebat: și cu leacul ăsta, să mă vindec eu de orbie? Dar el a crezut și a ascultat Cuvântul Mântuitorului, s-a dus la Lacul Siloamului. Credință, ascultare și rugăciune, iată ce se cere din partea noastră spre a primi tămăduirea bolilor noastre sufletești.

Evanghelia de duminică se petrece și azi. Oameni orbiți de patimi și fărădelegi deodată li se deschid ochii cei sufletești și capătă vedere sufletească când Îl primesc pe Domnul și doctoria Lui. Vai ce bucurie are un suflet când începe a vedea. Eu cred că nu este în lumea aceasta un strigăt mai dulce, mai duios și mai binecuvântat decât acesta: orb am fost și acuma văd!

Această veste dulce și binecuvântată trebuie să o strigăm pe toate drumurile și noi cei din Oastea Domnului. Și noi eram un fel de orbi (cei mai mulți din naștere). Orbi am fost și acum vedem. Prin darurile Scumpului nostru Mântuitor, ne-am recăpătat vederea cea sufletească.

Dar un lucru ciudat. Orbul cel din naștere a avut multe mustrări și necazuri după tămăduirea lui. Evangheliile ne arată precis că oriunde s-au deschis ochi sufletești și trupești, acolo s-au ridicat îndată împotriviri și mustrări. Așa a fost pe timpul Mântuitorului, așa e și azi și așa va fi până la sfârșitul veacurilor.

Un ostaș din Oastea Domnului, Gh. I. Bală, din com. Orășeni, jud. Botoșani, ne scrie:

Cuvioase părinte Trifa! Cu ochii în lacrimi vă spunem toate suferințele noastre. Duminică în ziua de 17 martie fiind în sfânta biserică, după terminarea slujbei, a ținut părintele o cuvântare contra Oastei Domnului spunând că nu ne trebuie ostași nici steag că noi avem 2 prapori în biserică și medalia este o mândrie ca a fariseului. Și apoi a luat cuvântul un învățător, Dumitru Fatcu, spunând și el și mai și, că medaliile sunt niște table și în cărțile sfinte nu trebuie să citim și noi să ne ținem obiceiurile bătrânilor. Apoi ieșind din sfânta biserică, colea afară ne așteaptă alți trei argați ai lui dl. Fatcu, și spuneau că ce este aceasta Oastea Domnului, și au prins cu hulă și batjocură asupra noastră și un ostaș din satul vecin fiind cu noi și auzind aceste batjocuri de la ei s-a întors către ei și a zis: Dumnezeu să vă ierte fraților că sunteți în fața bisericii. Atunci unul din cei trei, anume Simion a strigat răstit la el: tu ce cauți la biserica noastră? Să nu mai vii la biserica noastră!

Frumos lucru! Frumoasă atragere spre biserică a unei mișcări religioase cum e Oastea Domnului. Minunat tact pastoral!

Cu adevărat, Evangheliile se petrec și azi sub ochii noștri. Cei învățați de multe ori n-au ochi pentru lucrul Domnului. Ostașii din com. Botești, jud. Bacău, ne scriu că ținând o adunare în satul Fundeni, a năvălit asupra lor învățătorul Silvestru Luncam cu fel de fel de mustrări spunând că ostașii strică datinile poporului atacând jocurile și petrecerile și sperie pe oameni cu focul iadului.

Într-alt loc, un alt cărturar a început a-i mustra pe ostași zicându-le: mă proștilor, da unde ați învățat voi teologie să citiți în Scriptură și să vorbiți în predică... la treaba asta trebuie știință mă... și învățătură multă...

Noi, d-le învățător - au răspuns foarte bine ostașii - e adevărat că n-avem învățătură multă... suntem niște oameni neînvățați... noi știm numai atât că mai înainte eram niște bețivi, suduitori, ticăloși, iar acum suntem niște nebuni pentru Hristos și trăim o viață nouă... căci cum ne-a venit nouă această schimbare, noi anume nu știm... noi știm numai atât să dăm slavă lui Dumnezeu căci morți am fost și am înviat, orbi am fost și acuma vedem...

Cu adevărat Împărăția lui Dumnezeu e parcă și azi ascunsă celor înțelepți și pricepuți și descoperită celor neînvățați (Matei 11, 25). Adevărate sunt și azi cuvintele Domnului: spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei ce nu văd să vadă și cei ce văd să fie orbi. Felul cum se face și cum se înțelege cultura de azi, apoi e o adevărată piedică pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Despre sf. Augustin am citit undeva că la început fusese un om foarte învățat, dar necredincios. Într-o zi plimbându-se cu un prieten de al lui a dat peste un sătean de rând care citea în Scriptură. Ce faci acolo nene? a întrebat Augustin. Citesc în Cartea Vieții, a răspuns omul și a început să citească mai departe cu grai înalt din Evanghelia lui Ioan. Pe Augustin l-a mișcat adânc această întâmplare. Plecând mai departe a zis către prietenul său: ce înseamnă, prietene, acest lucru? Oamenii cei neînvățați apucă Împărăția lui Dumnezeu și noi învățații rămânem în pierzare... Din acea clipă Augustin a căpătat alți ochi și altă vedere și apucând pe calea mântuirii sufletești a trăit o viață de sfânt.

Dragă cititorule! De încheiere eu te întreb cum stai tu cu ochii și cu vederea cea sufletească? Ia seama că patimile și păcatele amenință neîncetat ochii și vederea sufletului tău. Aleargă neîncetat la Doctorul Cel mare și te roagă Lui zicând:

Luminează Hristoase ochii sufletului meu, ca nu cumva să adorm în păcate de moarte... fiind orbit la ochii sufletului, vin la Tine Hristoase ca și orbul cel din naștere, strigând către Tine în căință, milostiv fi mie, Unule cela ce ești lesne iertător!...

Iosif Trifa.