Evanghelia de duminică: voi sunteți lumina lumii (2)

Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri (Matei 5, 14-16).

Isus Mântuitorul a zis despre Sine: Eu sunt Lumina lumii (Ioan 8, 12). Isus îi numește și pe apostolii Săi, lumina lumii. Prorocii au fost și ei o lumină a lumii. Urmașii apostolilor (episcopii, preoții) sunt și ei o lumină a lumii. Mai mult decât atât: fiecare creștin adevărat trebuie să fie o lumină care strălucește prin faptele sale.

Este însă un anumit raport între aceste lumini, iar acest raport îl vom afla cercetând lumina și luminile din lumea aceasta.

Soarele este izvorul luminii și tuturor luminilor din lumea aceasta. Fără lumina soarelui n-ar fi nici o lumină și nici o viață pe pământ - până chiar și lumina lunii - își au indirect puterea lor de la izvorul cel mare de lumină: de la soare.

Întocmai așa stau lucrurile și cu lumina cea sufletească, din lumea cea sufletească. Isus Hristos este Lumina cea mare a lumii. La plinirea vremii, El a răsărit ca un soare al dreptății (Maleahi 3, 20). El luminează pe orice om, venind în lume (Ioan 1, 9). Fără lumina Lui nu este lumină și viață sufletească, întocmai precum fără soare nu poate fi lumină și viață pământească. Toate luminile sufletești își au izvorul în lumina cea mare a lui Hristos.

Lumina lui Hristos luminează tuturor; luminile din această lume vin de la cei care au primit lumină din lumina lui Hristos.

Oamenii folosesc multe feluri de lumini, unele mai mari, altele mai mici, unele mai slabe, dar fiecare își are rostul ei și își face slujba ei.

Ce slujbă binecuvântată face, spre pildă, farul cel luminos care arată noaptea calea vapoarelor călătoare pe întinsul apelor mării! Dar o slujbă tot atât de binecuvântată face și luminița cea mică de ceară ce străjuie noaptea la căpătâiul unui bolnav sărman. În casă lampa, pe stradă felinarul, în biserică luminile și candelele, fiecare fel de lumină își face slujba ei. Alături de lumina electrică își face slujba lui și opaițul cel mic.

Întocmai așa e și în lumea cea sufletească: creștinii luminează după darul ce li s-a dat de sus și după puterea lor sufletească. Despre apostoli Mântuitorul a zis: voi sunteți lumina lumii. Aceasta este o lumină mai mare.

Urmează apoi la rând luminile cele mai mărunte. Fiecare creștin adevărat trebuie să fie o lumină sufletească. Viața și faptele fiecărui creștin trebuie să strălucească în întunericul acestei lumi (Filipeni 2, 15). Noi trebuie să sorbim în sufletul nostru lumina lui Hristos pentru ca pe urmă să putem lumina și pe alții.

Precum luna dă pământului lumina pe care o primește de la soare, așa și noi trebuie să dăm și altora lumina pe care o primim de la Hristos. Precum lemnele aprinse dau înapoi căldura și lumina primite de la soare, așa și noi - aprinși de focul Duhului Sfânt - trebuie să dăm în lume lumina și căldura pe care le-am primit de la soarele dreptății.

Un creștin adevărat este o lumină a lui Hristos. Este o lumină sufletească chiar și dacă n-ar vorbi nimic despre Hristos. El luminează prin faptele sale. Ce predică puternică și ce lumină puternică este predica și lumina faptelor!

Fiecare lumină, oricât de mică și de slabă ar fi ea, își are rostul ei și slujba ei. Fiecare creștin adevărat trebuie să fie o lumină mai mare, mai slabă sau mai tare, așa după cum Dumnezeu S-a îndurat să-i dea un dar mai mare sau mai mic... și după cum el însuși și-a strâns în candela sufletului său untdelemn mai mult sau mai puțin. Oricât de mică ar fi candela unui suflet, ea își are slujba ei în lucrul Evangheliei. Și cel mai mic opaiț, face adeseori o slujbă foarte mare.

De când eram la țară îmi aduc aminte de o femeie bătrână ce locuia lângă un râu pe unde trecea și drumul de țară. De câte ori creșteau apele râului, bătrâna ținea toată noaptea un opaiț aprins în fereastra casei. Drumul trecea pe lângă o prăpastie a râului: un singur pas greșit - și călătorul aluneca în gura morții. În câteva rânduri, opaițul bătrânei a scăpat pe trecători de la moarte. Opaițul babei era și el un fel de far ce arăta primejdia.

Și lumina ta cea sufletească, dragă cititorule, oricât de mică ar fi ea, este un astfel de far luminos care arată căile vieții. În întunericul acestei lumi - în această grozavă întunecime - fiecare creștin adevărat trebuie să strălucească prin faptele sale. Iar voi să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume (Filipeni 2, 15).

Pe farul din Calais, în Franța, sunt scrise cuvintele: Eu sunt clădit aici ca să luminez și să mântuiesc.

Aceste cuvinte se pot spune - în cadre mai mici - și despre fiecare creștin adevărat; eu pentru asta trăiesc în lume, ca să luminez și eu după puterile mele sufletești!

Mântuitorul zice să nu punem lumina sub obroc. Ce lucru grozav este o lumină pusă sub obroc! O astfel de lumină nu numai că se topește în zadar, ci pe deasupra, scoate și fum negru și înădușeală. O astfel de lumină, acoperită de obrocul patimilor și păcatelor este viața celor ce împrăștie în jurul lor ceartă, ură, zavistie, minciună. Diavolul umblă mereu să stingă lumina cea sufletească a omului, iar dacă n-o poate stinge de tot, se mulțumește să o pună sub obroc.

Fiecare creștin adevărat trebuie să fie o lumină în lume.

Fiecare creștin adevărat își are locul său și lumina sa în lucrul cel mare al Evangheliei. Eu mă uit la candelabrul din biserică. Ce predică minunată văd eu în luminile din acest candelabru! Ele sunt de diferite mărimi; ele sunt aduse de diferiți credincioși, dar toate au același scop și fac aceeași slujbă: luminează.

Uitați-vă din depărtare la un candelabru plin cu lumini aprinse. Luminile lui se văd una singură. Sunt mai multe, diferite lumini, dar ele se văd una.

În viața cea creștinească, fiecare creștin își are partea sa de lumină.

În Biserica lui Hristos, fiecare creștin își are partea sa de lumină, își are lumina sa.

Puterea unui creștin se măsoară după lumina ce o revarsă și el în lume. Puterea unei biserici se măsoară după lumina și căldura pe care o revarsă în lume și în suflete. Puterea unei biserici sunt și credincioșii ei cei aprinși cu focul Duhului Sfânt.

Mulți critică Oastea Domnului. Păi noi nu știm să fi făcut vreo altă crimă, decât atât că ne-am silit și ne silim să aprindem toate luminile din biserică!...

Iosif Trifa.