În legătură cu duminica samaritencei: ceva despre apa cea vie
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
În anul 1929 am început, prin foaia Lumina Satelor, învăţăturile despre Duhul Sfânt. Am împărţit învăţăturile în 4 părţi principale. În anul 1929 am dat învăţăturile generale despre Duhul Sfânt, despre Lucrarea Sa, despre Duhul Sfânt Învăţătorul, Mângâietorul, etc.
Am purces apoi la cele 3 simboluri ale lucrării Duhului Sfânt: vântul, focul şi apa.
Despre vântul cel ceresc, am vorbit pe larg în foaia Oastea Domnului anul 1. Despre focul cel ceresc am vorbit anul trecut şi anul acesta. Mai avem 2 prelegeri despre focul cel ceresc şi apoi trecem la apa cea vie. Duhul Sfânt este şi apa cea vie, apa vieţii de care vorbesc Scripturile.
Începem aceste învăţături în legătură cu Evanghelia de duminică în care Domnul vorbeşte despre apa cea vie.
Samariteanca nu L-a înţeles pe Mântuitorul când îi vorbea despre apa cea vie. Şi nu e mirare. Nici apostolii nu L-ar fi înţeles. Apa cea vie, de care vorbea Domnul, erau darurile Duhului Sfânt. Apa cea vie era o învăţătură nouă. Era un dar nou. Era un dar închis încă în fântâna darurilor cereşti. Era un dar ce aştepta moartea Domnului ca să se reverse în lume.
În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare, şi a strigat: Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.
Se spune aici lămurit că apa cea vie e darul Duhului Sfânt. Iar acest dar aştepta proslăvirea Fiului; adică aştepta Jertfa Scumpului nostru Mântuitor.
Apa cea vie - revărsarea Duhului Sfânt - ne-a venit şi ea prin Jertfa Scumpului nostru Mântuitor. Prin Jertfa Lui ne-a venit vântul cel ceresc; prin sângele Lui ne-a venit focul cel ceresc şi, iată, tot prin Jertfa Lui ne vine şi apa cea vie.
O, Preadulcele nostru Mântuitor! Oriunde este vorba despre un dar de mântuire sufletească, noi aflăm Jertfa Ta cea scumpă. Toate darurile mântuirii noastre au ţâşnit în clipa când Jertfa Ta şi suferinţele Tale s-au încheiat cu cuvântul: S-a sfârşit!
În clipa aceasta au ţâşnit în lume şi apa cea vie, revărsarea Duhului Sfânt.
Apa cea vie este izvorul ce curge din stânca Golgotei. Stânca din Horeb - din care Moise a scos apă lovind-o cu toiagul - închipuia stânca Golgotei, Jertfa Crucii (Numeri 20, 11; 1 Cor. 10, 4).
După căderea din Eden, păcatul astupase toate izvoarele vieţii. Apele cele vii se retrăseseră în stâncă. Lumea a devenit un pământ pustiu, neumblat şi fără de apă (Geneza 1, 2). Fiul lui Dumnezeu a venit în lume să deschidă iar izvoarele vieţii. Să sloboadă iar în lume apa cea vie. A trebuit să vină Însuşi Fiul lui Dumnezeu să deschidă acest izvor astupat. Şi a trebuit să sape adânc şi din greu. A trebuit să Se coboare în adâncul pământului, în adâncul mormântului, să afle izvorul. A trebuit să lovească stânca Golgotei cu Crucea Sa şi cu suferinţele Sale.
În clipa când sus pe Golgota, a răsunat cuvântul: S-a sfârşit! - din stânca Golgotei au ţâşnit apele vieţii. Din clipa aceea au început a curge din Crucea lui Isus valuri nesfârşite de îndurare, de iertare, de viaţă, de mântuire, şi ele vor curge mereu până la sfârşitul veacurilor.
În clipa când Mântuitorul a fost înjunghiat, au ţâşnit în lume apele cele vii, apele vieţii.
Şi de-atunci apele vieţii curg mereu prin lume. Ele curg şi vor curge mereu până la sfârşitul veacurilor, dând tuturor celor ce se adapă cu ele: iertare de păcate, sănătate, viaţă, fericire, mântuire.
O, ce valuri de îndurare curg din Crucea lui Isus, şi vor curge mereu până la sfârşitul veacurilor!
Ferice de cei ce se adapă din ele!
Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea! Domnul Isus pe toţi ne cheamă să bem din apa cea vie. Toţi trebuie să bem şi să ne adăpăm din apele cele vii, din darurile Duhului Sfânt. Mai mult decât atât: trebuie să bem din ele până la revărsare. Din inima noastră să curgă, să se reverse aceste ape şi pentru alţii. Să le dăm şi altora să guste din izvorul cel mare al apelor vii.
O, ce dar mare este nouă apa cea vie! Vom vorbi pe larg despre ea, în prelegerile ce vor urma. Acum vom spune numai atât: noi nu putem trăi duhovniceşte fără apa cea vie care se pogoară din cer. Noi nu putem trăi fără darurile Duhului Sfânt. Prin Duhul Sfânt izvorăsc izvoarele darului, care adapă toată făptura spre rodirea vieţii (Antifon).
Pe unde curg apele cele vii, este viaţă. Pe unde nu curg, este pustie şi moarte sufletească.
Acestea sunt valurile pe care Ezechiel prorocul le-a văzut prefăcându-se într-un râu mare.
În mijlocul pieţii cetăţii, şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod, şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor (Apoc. 22, 2).
Acestea sunt roadele binecuvântate ce răsar de pe urma apelor celor vii. Ele vindecă apele vieţii noastre. Pretutindeni unde ajung aceste valuri, este viaţă... pretutindeni pomii înfloresc şi rodesc roade de fapte bune.
Ferice de cei ce beau din acest izvor!
Iosif Trifa.