
Evanghelia din duminica mironosițelor: apostolia femeilor (2)
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Acum duminică avem Evanghelia mironosițelor. După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salome, au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis de dimineață, pe când răsărea soarele. Femeile ziceau una către alta: Cine ne va prăvăli piatra de la ușa mormântului? Și când și-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare fusese prăvălită. Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel șezând la dreapta, îmbrăcat într-un veșmânt alb și s-au spăimântat. El le-a zis: Nu vă spăimântați! Căutați pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde îl puseseră. Dar duceți-vă de spuneți ucenicilor Lui și lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileia (Marcu 16, 1-7).
De mare cinste s-au învrednicit mironosițele femei. Lor li s-a vestit mai întâi Învierea Domnului - și tot ele au fost trimise să vestească mai întâi vestea cea mare și bucuria cea mare a Învierii Domnului.
Aceasta înseamnă că și femeilor li s-a dat o apostolie în această lume, li s-a dat și lor apostolia să-L vestească pe Isus Cel Înviat. Ști tu femeie cititoare, ce înseamnă să-L vestești pe Isus Cel Înviat? Înseamnă să-L ai pe Isus Cel Viu și Înviat în sufletul tău, în casa ta, în purtările tale și în traiul tău. Mai întâi, trebuie să-L ai pe Isus Cel Înviat și învățăturile Lui în sufletul tău, căci numai atunci vei putea face și tu apostolie pentru El.
Și ce fel de apostolie trebuie să faci tu? Apostolia ta trebuie să fie mai întâi în casa ta. În căsuța ta, tu femeie, faci o apostolie pentru Hristos prin grija ta de copiii tăi, de bărbatul tău, prin rugăciunile tale, prin evlavia ta, prin duhul tău cel creștinesc cu care-ți umpli căsuța de lumină și căldură sufletească. Dar tu femeie trebuie să fi o vestitoare a lui Hristos nu numai în casa ta, ci și în afară de casa ta. Inima ta este mai caldă, mai simțitoare, mai plină de iubire și căldură, și cu aceste daruri sufletești ce ți s-au dat ție de la Domnul Dumnezeu, tu femeie trebuie să domolești urile, să împaci mâniile, să semeni între oameni bunătatea, mila și dragostea lui Hristos.
Evangheliile ne spun că femeile au stat mai aproape de Jertfa Crucii și de patimile Mântuitorului. În vremea patimilor Domnului, unii din apostoli au fugit și s-au ascuns de frică, ba Petru s-a și lepădat de frica unei slujnice, dar femeile s-au ținut neîncetat în urmele Mântuitorului și nici una din ele nu L-a părăsit. În drum spre Golgota, femeile au însoțit pe Isus; la picioarele Crucii ele au plâns patimile și moartea Lui; ele L-au îngropat apoi și ele au așteptat Învierea Lui. Inima femeilor a trecut prin toate patimile Mântuitorului și a simțit toată Jertfa Crucii, și poate de aceea inima ta femeie, este mai simțitoare pentru Hristos, este mai miloasă, mai caldă, mai plină de iubire și bunătate.
Tu femeie trebuie să-ți dai seama că tot belșugul sufletului tău, toată căldura inimii tale și toate darurile tale sufletești trebuie să le pui în slujba lui Hristos.
Dar, luați aminte femeilor, că diavolul încearcă să tragă în slujba lui darurile voastre sufletești. Iară unele (femei) s-au abătut după Satana... scria ap. Pavel (1 Tim. 5, 15). Sunt și astăzi destule femei care au lăsat pe Domnul și s-au abătut după Satana. Acestea sunt femeile care ațâță vrajbă între oameni prin clevete și minciuni, acestea sunt femeile care își pun darurile ce le au de la Domnul: inima, ochii, frumusețea, în slujba diavolului. Aceste femei nu vestesc pe Isus Cel Înviat, ci prin păcatele lor încearcă să-L îngroape din nou pe Fiul lui Dumnezeu. Casa acestor femei este un iad și un mormânt, precum zice Scriptura: Casa ei este drumul spre locuința morților, drumul care coboară spre locașurile morții (Prov. 7, 27).
Femeilor! Și Maria Magdalena a fost o așa femeie ce zăcea îngropată în iadul și mormântul păcatelor. Dar prin lacrimile sale și iertarea Mântuitorului, s-a ridicat din mormânt și a înviat din moartea păcatelor și s-a făcut cea mai însuflețită vestitoare a lui Hristos. Ridică-te și tu femeie cu lacrimi din mormântul păcatelor, ca să dobândești iertarea Mântuitorului și să intri în slujba Lui.
Femeia poate fi un înger când își pune darurile ei în slujba Domnului, dar este un diavol când își pune darurile în slujba diavolului. Puneți-vă și voi femeilor, darurile voastre în slujba Domnului. Fiți, faceți-vă tot atâtea vestitoare a Domnului. Lumea e plină de atâta ură și vrajbă și din pricina că multe, foarte multe femei parcă nu fac altceva decât ațâță minciuni, clevete și împerecheri între oameni. Oh! Acestea nu cunosc pe Domnul, căci dacă L-ar cunoaște, n-ar ajuta lucrul diavolului!...
Iosif Trifa.