Evanghelia Duminicii a 2-a după Rusalii
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuirea Evangheliilor
(a Sfinților Români)
Despre pescuirea cea sufletească
În vremea aceea, umblând Iisus pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi frați: pe Simon, ce se numește Petru, și pe Andrei, fratele lui, aruncându-și mreaja în mare, că erau pescari.
Și a zis lor: „Veniți după Mine și vă voi face pe voi vânători de oameni!”
Iar ei, îndată lăsându-și mrejele, au mers după Dânsul.
Și, de acolo, mai înainte mergând, au văzut pe alți doi frați: pe Iacov al lui Zevedei și pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedei, tatăl lor, cârpindu-și mrejele lor; și i-a chemat pe dânșii.
Iar ei, îndată lăsând corabia și pe Zevedei, tatăl lor, au mers după Dânsul.
Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în adunările lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința din popor. (Mt 4, 18-23)
Evanghelia acestei duminici ne arată cum i-a chemat Iisus la apostolie pe patru dintre Apostoli. Din pescuitori de pești i-a făcut pescuitori de suflete. „Veniți după Mine, le-a zis Domnul, la o pescuire mai minunată decât cea pe care o faceți... Eu vă chem în marea cea largă a vieții, unde veți pescui suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu; în Numele Meu veți arunca mrejele și multe suflete veți scoate din adâncul pierzării... Cei patru pescari au ascultat chemarea Domnului. Mai târziu, Domnul a alăturat la ei încă opt „pescuitori” de suflete. Minunată pescuire sufletească au făcut acești doisprezece „vânători”. În istoria lumii nu se cunoaște o altă așa minune ca doisprezece pescari simpli să cucerească o lume întreagă pentru Evanghelie.
Alexandru Macedon a pornit odinioară cu o uriașă armată, ce întuneca soarele, să cuprindă lumea; și n-a putut răzbi. Și, iată, doisprezece pescari au cuprins-o fără să aibă nici putere și nici știință lumească...
Taina acestei biruințe este, înainte de toate, darul și lucrarea Duhului Sfânt. Prin cei doisprezece Apostoli a lucrat puterea Duhului Sfânt; a lucrat prin ei Iisus Mântuitorul, prin darul și harul Duhului Sfânt. În al doilea rând, vine râvna Apostolilor. Iar în al treilea rând, această biruință a fost ajutată și de râvna celor care au primit Evanghelia mântuirii. La începutul creștinismului, fiecare creștin era un mic apostol și vestitor al Evangheliei. Evanghelia s-a vestit și s-a dus de la om la om, de la suflet la suflet.
Minunată chemare și groaznică răspundere sufletească au urmașii Apostolilor: episcopii și preoții. Dar vestirea Domnului - între anumite margini - aparține și credincioșilor. În cadrul așanumitului „apostolat laic” (apostolatul mirenilor), fiecare adevărat creștin trebuie să fie și el un vestitor al Domnului. În cartea despre Oastea Domnului am arătat pe larg acest lucru. Aici voi spune, pe scurt, că oricine L-a aflat cu adevărat pe Mântuitorul și mântuirea se face - și trebuie să se facă - și el un vestitor al mântuirii sufletești. Oricine trăiește cu adevărat Evanghelia se face și el un vestitor al Evangheliei Mântuitorului. Trebuie să se facă și el un pescuitor de suflete. Se face chiar și neștiind el. Se face prin viața lui, prin pilda vieții sale.
Un creștin care trăiește cu adevărat Evanghelia este o sare binecuvântată care „sărează” și pe alții; este un aluat care „dospește” și pe alții; este o lumină care luminează și altora calea mântuirii.
Un astfel de creștin este un predicator vestit; este un mare predicator chiar dacă n-ar grăi nici o vorbă despre tainele mântuirii. El predică prin faptele sale, prin pilda vieții sale, și aceasta este cea mai puternică predică și apostolie pentru Domnul. În multe chipuri și feluri poate pescui suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu un creștin care a aflat pe Domnul și trăiește o viață nouă cu El. Amintesc câteva pilde:
Un ostaș al Domnului a făcut pierdută, în tren, o carte cu oglinda inimii omului. S-a nimerit să o afle tocmai un pătimaș bețiv. A citit-o, s-a cutremurat și s-a îndreptat, zicându-și în sine: „Această carte mi-a venit ca o chemare trimisă de la Dumnezeu”.
Un alt ostaș îmi spunea că s-a gândit mult cum ar putea să îndrepte pe un morar care avea năravul de a înjura cumplit. A trimis la moară un sac cu grâu, iar înăuntru a băgat o predică de la Oastea Domnului, despre păcatul cel groaznic al sudalmelor. Împreună cu predica a mai pus și o țidulă pe care era scris: „Precum piatra zdrobește grâul acesta, așa se va zdrobi și sufletul celor care înjură pe Făcătorul”. În decursul măcinatului, morarul a dat peste scrisori, le-a citit, s-a îngrozit și s-a lăsat de înjurături.
Alta:
Un tânăr din Oastea Domnului, intrând în armată, și-a făcut mai departe, și la cazarmă, rugăciunile lui, îngenunchind seara și dimineața lângă patul său. Camarazii l-au râs, l-au batjocorit, dar el a răbdat și s-a rugat. Peste câteva luni, mai îngenuncheau cu el încă cinci inși, iar ceilalți au încetat cu batjocurile. Îi biruise puterea credinței celui care se ruga.
Duhul Sfânt este și aici Marele nostru Învățător, Care ne învață cum trebuie să lucrăm. Trebuie însă, și din partea noastră, râvnă, răbdare și stăruință.
Ca preot la țară, eu locuiam într-o comună prin care curgea un râu. Am învățat pescuitul și îmi plăcea grozav. Dar mult timp mi-a trebuit până am învățat acest meșteșug.
- Cum trebuie să încep? l-am întrebat pe un pescuitor.
- Ține întinsă undița până va sări peștele.
- Dar peștele nu mai sare...
- Stai, stai, domnule părinte, la treaba asta trebuie răbdare! Întinde undița și azi, și mâine, până va sări peștele; și vei învăța meșteșugul...
Pe urmă mi-am câștigat răbdarea; o răbdare extraordinară, dar o răbdare însoțită de plăcere, de o plăcere ce mă ținea toată ziua cu undița întinsă pe marginea apei. De când Domnul m-a trimis aici, la Sibiu, să fac o altfel de pescuire, observ că același lucru se cere și la pescuirea cea sufletească: răbdare, stăruință și plăcere. La pescuirea cea sufletească trebuie, înainte de toate, o extraordinară răbdare și stăruință, dar o răbdare împreunată cu plăcere - cu plăcerea sufletească de a vedea scoțând un suflet din adâncul fărădelegilor. Și, pe lângă asta, mai trebuie și meșteșug și deprindere. Trebuie să știi la fiecare fel de „pește” ce fel de râmă să pui. Trebuie să știi cum și când să arunci undița. Și, mai presus de toate, nu trebuie să descurajezi când se întâmplă de nu poți prinde nimic. Se nimerește să umbli ziua întreagă; umbli zile întregi, umbli o lună întreagă și nu poți „pescui” nici un suflet pentru Domnul. Dar asta nu înseamnă să arunci „undița” și să părăsești lucrul, ci trebuie să stărui înainte. A sărit undeva un „pește”, du-te acolo și azi, și mâine, și poimâine și întinde mereu undița. Nu-l slăbi până nu se prinde în undița Evangheliei. Nu alerga cu undița de ici-colo, ci pune-ți ochii pe un „pește” și stai de el.
Să lucrăm cu râvnă, răbdare și stăruință, și Domnul va binecuvânta lucrul nostru. Aici vom spune că și Oastea Domnului se ocupă în special cu pescuirea cea sufletească. Și voi spune că n-am descurajat când am slobozit această mreajă. Un an de zile am stat cu zece „pești”, dar n-am descurajat. Știam că aruncasem mreaja în numele Domnului, și, pe urmă, a venit binecuvântarea Domnului și mreaja s-a umplut de mulțime mare de pești.
Azi, Oastea Domnului pescuiește și cu „sacul”, cu mreaja cea mare: cu „ofensive”, serbări, sfințiri de steaguri... Voi spune însă că pescuirea cea mai sigură e tot cu undița și tot pescuirea în parte. „Pescuiți” în parte pe fiecare suflet, stați de el, interesați-vă de-aproape de el și de întărirea lui cea sufletească.
Fiecare ostaș trebuie să fie un mic pescuitor de suflete. Fiecare creștin adevărat trebuie să fie un aducător de suflete la Mântuitorul. Creștinismul nu este un azil de odihnă pentru cei care L-am aflat pe Domnul. E frumos când cineva Îl află pe Domnul, e minunată odihna și liniștea pe care o dă Domnul celor ce-L află pe El. Dar Domnul nu vrea să ne retragem în această odihnă. El are lipsă de pescuitori și de secerători.
Nu vedeți cum vuiesc valurile fărădelegilor? Și nu vedeți pe cei care se îneacă în ele? Un creștin adevărat nu poate fi o barcă legată la țărm în vreme ce alții se îneacă. El trebuie să fie o barcă salvatoare, o barcă plutitoare peste valurile fărădelegilor și pescuitoare de suflete ce se îneacă.
Pescuitori, ieșiți la lucru! Nu vedeți undițele diavolului? Nu vedeți pescuirea lui cea grozavă? Nu vedeți ce de argați are diavolul și ce mulțime de pești prinde? E plină lumea de undițele și de mrejele diavolului. E plină lumea de cei care ajută pescuirea diavolului și pescuiesc pentru el.
Să-i atragem pe oameni din această pierzare. Să-i scoatem din undița lui Satan și să-i aducem la Domnul. O, ce lucru minunat este când un suflet păcătos Îl află pe Domnul! Dintr-un pescuitor al diavolului se face un pescuitor al Domnului.
Scumpii mei frați din Oastea Domnului! Aruncați undițele pe tot locul în numele Domnului. Pândiți, pe tot locul și în toată vremea, să prindeți atare suflet în „cursa” unei cărți bune, a citirii unei foi religioase etc... Lucrați cu râvnă și Domnul va răsplăti bogat ostenelile voastre. Amin.