Evanghelia Duminicii a 3-a după Rusalii
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuirea Evangheliilor
(Despre grijile vieții)
„Căutați la păsările cerului și la crinii câmpului”
Zis-a Domnul: „Luminătorul trupului este ochiul. Deci de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci dacă lumina care este întru tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult va fi? Nimeni nu poate sluji la doi domni, că sau pe unul va urî și pe altul va iubi, sau de unul se va ține și de altul nu va griji; nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona. Pentru aceasta grăiesc vouă: nu vă grijiți cu sufletul vostru ce veți mânca și ce veți bea, nici cu trupul vostru ce veți îmbrăca. Au, nu sufletul mai mare este decât hrana și trupul decât haina? Căutați la păsările cerului, că nici seamănă, nici seceră, nici adună în jitnițe și Tatăl vostru cel Ceresc le hrănește pe dânsele. Și de haină ce vă grijiți? Socotiți crinii câmpului cum cresc; nu se ostenesc, nici torc. Iar grăiesc vouă că nici Solomon, întru toată mărirea sa, nu s-a îmbrăcat ca unul dintr-aceștia. Deci nu vă grijiți, zicând: Ce vom mânca? Sau: Ce vom bea? Sau: Cu ce ne vom îmbrăca? Că știe Tatăl vostru cel Ceresc că trebuință aveți de acestea toate.
Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și acestea toate se vor adăuga vouă”. (Mt 6, 22-33)
Una dintre cele mai frumoase evanghelii este aceasta. Vom tâlcui, pe scurt, învățăturile din ea.
Luminătorul trupului este ochiul
Zis-a Domnul: „Luminătorul trupului este ochiul. Deci de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat” (Mt 6, 22).
Ce dar mare ne sunt nouă ochii și vederea! Fără lumina și vederea ochilor, viața noastră cea pământească n-ar avea nici un preț - ar fi o osândă. Întocmai așa e și viața cea sufletească fără ochii sufletești și fără vedere sufletească: o viață de osândă, o viață trăită în zadar. Și, vai, e plină lumea de astfel de nefericiți!
Lumina vieții este lumina lui Hristos. Această lumină îți arată rosturile acestei vieți. Cei care n-au această lumină „ochi au, dar nu văd” (Ps 134, 16). „Răului îi zic bine și binelui rău, întunericul îl numesc lumină și lumina, întuneric” (Is 5, 20).
Și viața noastră cea sufletească își are un „ochi” al ei: credința - inima cea predată Domnului. Dacă „ochiul” acesta este stricat, toată viața cea sufletească a omului este întunecată.
Sunt apoi „ochi” și „luminători” care au datoria să lumineze și pe alții. Și preotul este un astfel de luminător. Și învățătorul este un astfel de luminător. Și primarul și oricine are de la Dumnezeu dar de înțelepciune și lumină este un fel de „ochi”, un fel de „luminător”.
Ce binecuvântare este când aveți „luminători” și luminează! Dar, o, cât de rău este când lumina aceasta este stricată!
Nimeni nu poate sluji la doi domni
Zis-a Domnul: „Nimeni nu poate sluji la doi domni, că sau pe unul va iubi, sau pe altul va urî (...); nu puteți sluji și lui Dumnezeu și lui Mamona” (Mt 6, 24).
Am tâlcuit aceste cuvinte de atâtea ori și în atâtea feluri, prin toate cărțile de la Oastea Domnului. Și le vom repeta mereu. O, cum n-am eu glas de trâmbiță cerească să strig aceste cuvinte ale Domnului, să le audă toți oamenii! Cei mai mulți creștini își pierd sufletul și viața de veci tocmai la răspântia aceasta: ei își închipuie că pot sluji și lui Dumnezeu și diavolului. Diavolul pescuiește cele mai multe suflete tocmai la răspântia aceasta. Îi înșală Satan pe bieții oameni, șoptindu-le cuvinte ca acestea: „Da’, ce, doar n-o să te faci călugăr!? Ți-ai făcut datoria și față de suflet. Viața își are și ea plăcerile ei. Așa-i făcută viața, că trebuie ici-colea să mai și înșeli, să mai și minți, să mai și furi, să mai și înjuri” etc.
Cu astfel de șoapte înșală Satan pe oameni să creadă că pot sluji și lui Dumnezeu și lui Mamona.
Din înșelăciunea aceasta ies creștinii cei care sunt „nici fierbinți, nici reci” (Apoc 3, 15). Din înșelăciunea aceasta ies cei care merg și la biserică și la cârciumă... ies cei care și se roagă și suduie... ies cei care cred în Dumnezeu, dar și pe diavolul îl ascultă.
A trăi o viață adevărat creștinească înseamnă a avea numai un Domn și Stăpân, înseamnă a-L avea pe Domnul Iisus de Stăpân, Cârmuitor și Poruncitor peste inima ta și viața ta.
Uitați-vă la stupul de albine! Veți afla acolo o admirabilă pildă sufletească. Albinele nu suferă decât o singură matcă. Pe celelalte le alungă sau le omoară.
Ce pildă minunată pentru noi! Așa trebuie să facă și stupul cel sufletesc al vieții noastre: să nu sufere două „mătci”, să nu sufere doi stăpâni, să nu sufere doi cârmuitori. Să sufere numai o singură „matcă”, numai un singur Cârmuitor, numai un singur Conducător: pe Iisus, Domnul și Mântuitorul sufletelor noastre. Albinele știu ele bine de ce nu suferă două mătci. Pentru că atunci, în stupul lor, n-ar mai fi pace și liniște, ci tulburare, vrajbă și împerechere.
Dar ceea ce nu fac albinele fac oamenii. Cei mai mulți oameni își închipuie că pot porunci două „mătci” în „stupul” lor cel sufletesc. Își închipuie că pot sluji și lui Dumnezeu și diavolului.
De când eram prunc în casa părinților, îmi aduc aminte de o întâmplare în care azi văd un adânc înțeles sufletesc.
Avea tata un servitor. Într-o bună dimineață îl văd numai că spune foarte îndârjit și hotărât: „În casa asta poruncește toată lumea! Eu nu pot sluji la zece stăpâni! Eu m-am băgat slugă numai la un stăpân! Unde poruncește toată lumea eu nu mai pot sluji!”
Sluga era indignată... Și, poate, avea dreptate. Eu însă mă gândesc azi: oare în cele sufletești ascultă sluga noastră numai de un Stăpân?
Așa-i omul. Se indignează când e vorba să-i poruncească mai mulți stăpâni, dar în cele sufletești nu se indignează.
Ce lucru dureros!
A fi un creștin adevărat înseamnă a o rupe cu lumea, înseamnă a trăi și a sluji numai Domnului. A trăi o viață cu adevărat creștinească înseamnă a te preda cu totul Domnului și a-I sluji numai Lui.
Istoria spune că vechii romani, la ocuparea cetăților inamice, trimiteau vorbă celor asediați:
- Cetățeni ai cetății asediate, predați-vă! Predați-vă pe voi înșivă, predați orașul vostru, pământurile voastre, grădinile voastre, banii voștri, armele voastre!... Pe scurt, predați împăratului roman tot ce aveți!
Cetățile răspundeau:
- Predăm totul!
Și erau îndată încorporate la Imperiul Roman.
Ce icoană minunată! O așa predare cere și Regele nostru cel Ceresc. Suflete dragă, predă-te Domnului cu tot ce ai! Mântuirea sufletului vine numai după ce te-ai predat cu totul Domnului și ai intrat în stăpânirea și cârmuirea Lui.
Căutați la păsările cerului și la crinii câmpului
Deci nu vă grijiți zicând „ce vom mânca sau ce vom bea”, că știe Tatăl vostru cel Ceresc că trebuință aveți de toate acestea. „Căutați la păsările cerului, că nici seamănă, nici seceră, și Tatăl vostru le hrănește pe ele” (Mt 6, 26). „Socotiți crinii câmpului că nu se ostenesc și nici Solomon nu s-a îmbrăcat ca unul dintraceștia” (Mt 6, 28). „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și acestea toate se vor adăuga vouă” (Mt 6, 33).
Iată o Evanghelie care, celor necredincioși, li se pare o glumă, un lucru de zâmbit. Dar ce dulce este această Evanghelie pentru cei care trăiesc o viață de copii ai lui Dumnezeu! Când trăiești o viață de copil al lui Dumnezeu, atunci vezi Evanghelia de mai sus cum se împlinește în viața ta. Când ești cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, atunci Tatăl Ceresc are grijă de tine până în cele mai mici amănunte. Văzut-ați cum sunt copiii! N-au nici o grijă și nu cunosc grija vieții; așa e și cu noi când suntem cu adevărat copiii lui Dumnezeu; deodată scăpăm de toate grijile și necazurile. Tatăl Ceresc le ia asupra-Și. Tatăl Ceresc Se îngrijește și de toate lipsurile vieții noastre trecătoare. Minunea cu urciorul văduvei din Sarepta Sidonului și cu corbul lui Ilie din valea Horeb se întâmplă și azi în viața celor care trăiesc după cuvântul Evangheliei. Tatăl Ceresc umple „urciorul” la vreme și „corbul” Lui sosește la timp (3 Regi 17, 6).
Când trăim o viață de copii ascultători ai lui Dumnezeu, ajutorul Lui ne vine când nici nu ne gândim și de unde nici nu ne așteptăm. Evanghelia cu crinii câmpului și păsările cerului se împlinește și azi. O spune așa de frumos și Psalmul 22: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic”... „El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă”.
O, ce Păstor bun este Domnul și ce pășuni minunate are El! Dar dacă vrei să fii îngrijit de El, trebuie să fii oaia Lui, trebuie să fii în turma Lui și să asculți de El. Aici e taina acestei evanghelii: dacă vrei să scapi de greutățile și necazurile vieții, intră cu adevărat în turma lui Iisus și te fă cu adevărat o oaie ascultătoare de El. O, ce viață ușoară și dulce trăiește cel care este cu adevărat un copil al Domnului și o oaie din turma Lui!
Dar celor care nu trăiesc această viață, evanghelia cu păsările cerului și crinii câmpului li se pare o glumă, o minciună. Tot ceea ce spune Evanghelia este adevărat și se împlinește. Însă celor care trăiesc o viață de creștin mincinoasă li se pare cu neputință de împlinit ceea ce spune Evanghelia.
Aici trebuie căutată și cauza adevărată a greutăților, a lipsurilor și necazurilor de azi. Au pierdut oamenii legătura cea adevărată de fii ai Tatălui Ceresc, de aceea înoată în greutăți, în lipsuri și necazuri ce nu se mai termină.
De s-ar ruga oamenii, lui Dumnezeu, și ar trăi o viață de adevărați copii iubiți și ascultători ai Lui, atunci Tatăl Ceresc îndată i-ar scăpa din toate necazurile și greutățile.
Păsările cerului...
Ce predică minunată sunt și păsările cerului. Întâi, ele ne predică despre cum grijește Tatăl Ceresc de ele. Nici un fel de păsări nu strâng mâncare și totuși ele își au zilnic hrana lor, atât vara, cât și iarna.
Și pentru noi, cele mai alese făpturi ale Lui, oare Bunul Dumnezeu nu Se îngrijește tot așa? „Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât păsările?” Ba da! Numai că noi n-avem destulă credință.
„Aruncați asupra lui Dumnezeu toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi” (1 Petru 5, 7).
Ce solie dulce! Dar noi n-avem credință destulă pentru a o trăi.
Ce încredințare dulce! Câți însă o trăiesc?
Dar păsările cerului ne sunt apoi o predică vie și prin altceva: prin cântările lor. Tatăl Ceresc Se îngrijește de ele; dar, în schimb, și ele Îl slăvesc neîncetat prin cântările lor. Pădurea e cu adevărat o biserică măreață ce răsună de cântecele de slavă ale păsărelelor.
Păsările își fac regulat cântările și rugăciunile lor. Îndată ce se trezesc, înainte de a pleca după hrană, păsările își fac „Utrenia” lor de dimineață. Răsună pădurea de „slujba” lor de dimineață. Și seara tot așa. Înainte de a se culca, păsările își fac „Vecernia” lor. Răsună pădurea de „slujba” lor de seară. Și, de aceea, păsările nu duc lipsă de nimic. Noi însă lucrăm și asudăm de dimineața până seara și totuși ducem lipsă de toate. De ce? Pentru că nu „căutăm la păsările cerului”.
Creștinii cei dintâi „căutau la păsările cerului”. Erau și ei „în fiecare zi în biserică, lăudând pe Dumnezeu” (Fapte 2, 46); de aceea „nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă și un mare dar era peste toți” (Fapte 4, 33-34).
Însă creștinii de azi nu mai „caută la păsările cerului”. În câte locuri se strâng creștinii de azi, în fiecare dimineață, la biserică, să se roage? Câte biserici și câte case răsună zilnic de rugăciunile și cântările noastre de slavă lui Dumnezeu?
„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu!”
Cu aceste cuvinte se încheie evanghelia din această duminică. Nu cumva să creadă cineva că evanghelia aceasta ne-ar îndemna la lene și nepăsare de lucru. Munca și osteneala ni s-au lăsat ca un testament pe care îl predică toate Evangheliile. Ne spune însă evanghelia „să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” - grija de cele sufletești - și atunci sporul și binecuvântarea Domnului se vor pogorî peste lucrul mâinilor noastre. Este acesta un adevăr pe care copiii lui Dumnezeu îl cunosc din experiența vieții. Un ostaș din Oastea Domnului îmi spunea că, de când poartă în buzunarul său Noul Testament în loc de pipă și alcool, are spor îndoit în lucrul său.
Sporul și binecuvântarea Domnului se pogoară cu prisosință peste lucrul mâinilor noastre când trăim o viață de adevărați copii ai lui Dumnezeu.
O, ce dulce și ușoară-i o astfel de viață! Tu, cititorule drag, o cunoști?