Evanghelia Duminicii a 7-a după Rusalii
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuirea Evangheliilor
(a Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic)
Iisus vindecă doi orbi
În vremea aceea, trecând Iisus de acolo, au mers după Dânsul doi orbi, strigând și grăind: „Miluiește-ne pe noi, Fiul lui David!” Iar după ce a mers în casă, au venit la Dânsul orbii și le-a grăit lor Iisus: „Credeți că pot să fac Eu aceasta?” Grăit-au Lui: „Da, Doamne!” Atunci S-a atins de ochii lor, grăind: După credința voastră fie vouă! Și s-au deschis ochii lor. Și le-a poruncit lor Iisus, grăind: „Vedeți, nimenea să nu știe!” Iar ei, ieșind, L-au vestit pe Dânsul în tot pământul acela.
Iar plecând ei, iată, au adus la Dânsul pe un om mut îndrăcit! Și, fiind scos demonul, a grăit mutul. Și s-au mirat noroadele, grăind că niciodată nu s-a arătat așa ceva în Israel!
Iar fariseii grăiau: „Cu domnul dracilor scoate pe draci”. Și străbătea Iisus prin toate satele și orașele, învățând în soboarele lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința din norod. (Mt 9, 27-35)
Evanghelia de mai sus ne spune cum a tămăduit Iisus doi orbi. Astfel de orbi care cerșesc pe la poduri sau pe lângă drumuri sunt și azi; și datori suntem cu toții să-i miluim. Dar, în afară de aceștia, mai sunt și altfel de orbi: sunt cei orbi cu sufletul. Orbia cea sufletească o fac patimile și păcatele cele grele. Spre pildă, doi oameni cuprinși de focul mâniei nu sunt altceva decât doi orbi care nu mai văd și nu mai judecă nimic. Desfrânatul, de asemenea, este un orb ce nu mai vede nimic curat și sfânt, ci merge orbește înainte pe calea poftelor spurcate ce-i omoară, rând pe rând, sănătatea, viața și sufletul. O și mai cumplită orbie sufletească face beția. Bețivul este și el un orb ce și-a pierdut cu totul vederea sufletească. Despre acest fel de orbi zicea Psalmistul că „ochi au și nu văd...”. Ați văzut cum pe cei orbi îi duc alții, de mână sau de bâtă, unde ei nici nu știu. Întocmai așa îi poartă patimile și păcatele pe oamenii cei stăpâniți de ele.
Oh! Ce cumplită orbie sufletească este în lumea de azi! Parcă s-au împlinit cuvintele Scripturii, ce zic că „Domnul veacului acestuia (diavolul) a orbit mințile necredincioase, să nu vadă strălucind Evanghelia lui Hristos.” (2 Cor 4, 4). Lumea și oamenii de azi trăiesc în cumplită orbie sufletească, pentru că n-au primit cu adevărat lumina lui Hristos, Care a venit în lume „să dea orbilor vedere” și să-i „lumineze pe cei care ședeau în întuneric și în umbra morții” (Ps 106, 10).
Iisus este „lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume” (evanghelia de Paști). „Eu sunt Lumina lumii - zicea Iisus; tot acela ce vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (In 8, 12).
Lumina lui Hristos luminează tuturor și toți care o primesc pe dânsa cu adevărat „ies din întuneric și se fac fiii luminii” (In 12, 36). „Dar osânda aceasta este că Lumina a venit în lume, însă oamenii iubiră mai mult întunericul...” (In 3, 19). În zilele noastre, lumina iar s-a împreunat cu întunericul și întunericul a copleșit lumina, pentru că creștinii de azi n-au primit cu adevărat pe Iisus Mântuitorul și lumina Lui, despre care zice evanghelia din ziua de Paști că „întunericul n-o poate cuprinde pe ea”. „Rodul luminii stă în dreptate, în dragoste și adevăr” (Efes 5, 9). Însă ce vedem noi azi în lume? Vedem rodul întunericului: ura, nedreptatea, minciuna etc. „Cine zice că este în lumină și urăște pe fratele său este în moarte și întuneric” (1 In 2, 9-11). Într-o astfel de lumină mincinoasă trăiesc cei mai mulți creștini. Oamenii urăsc lumina, pentru că iubesc păcatele și „oricine făptuiește rele urăște lumina, pentru că faptele lui nu sunt văzute și mustrate...” (In 3, 20).
Să luăm aminte! Orbia sufletească este cea mai cumplită boală și nici un alt doctor nu poate tămădui o astfel de boală decât Doctorul, Care i-a tămăduit pe orbii din Evanghelie: Iisus Hristos. Orbii din Evanghelie s-au tămăduit prin credința lor cea tare, prin încrederea lor în puterea lui Iisus și prin dorința lor cea vie care suspina, zicând: „Doamne, miluiește-ne!”. Așa și noi să cădem înaintea lui Hristos cu credință, adică cu încredere în Jertfa Lui cea Sfântă și Mântuitoare și cu dorința vie de a ne tămădui. O credință ce te lasă tot orb și tot în păcate este o credință fără Hristos și fără putere.
Despre Apostolul Pavel ne spun Scripturile că, în drumul spre Damasc (când era Saul și mergea să prigonească pe Hristos), i-a ieșit în cale o lumină care l-a orbit pentru o clipă și apoi i-a dat o altă vedere și alte purtări. Din Saul l-a făcut Pavel și din prigonitor, apostol. „A fost aceasta o orbire după care a văzut și a făcut și pe alții să vadă” - zice Sf. Ioan Gură de Aur.
Așa trebuie, iubite cititorule, să ieși și tu din orbia și robia păcatelor și a patimilor. „Eu sunt Lumina vieții, a lumii - zicea Iisus; tot acela ce vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (In 8, 12). Credința și lumina lui Hristos trebuie să-ți dea și ție alți ochi și altă vedere, alte picioare și altă umblare, altă gură și alte vorbe, altă inimă și alte simțuri. O credință ce nu te scoate și pe tine din orbia și robia patimilor, o credință ce nu te întoarce și pe tine din drumul „Damascului” păcatului este o credință fără Iisus și fără nici o putere de mântuire sufletească.
Pățania unui medic
Un doctor s-a adresat odată, așa cam în batjocură, unui preot, cu următoarele vorbe:
- Sfinția ta te numești păstor de suflete; spune-mi, te rog, ai văzut vreodată un suflet?
- Nu, răspunse preotul!
- Dar de auzit, l-ai auzit?
- Nu!
- Dar de gustat, l-ai gustat?
- Nu!
- Atunci, poate că l-ai mirosit?
- Nici aceasta!
- Nici nu l-ai simțit?
- Ba da, l-am simțit! răspunse preotul.
- Va să zică, încheie doctorul cu un aer de învingător, din cele cinci simțuri ce le ai, patru vorbesc contra sufletului și numai unul pentru suflet! Și dumneata încă tot mai crezi că este suflet?
Atunci preotul îl întrebă pe doctor așa:
- Dumneata ești medic?
- Da!
- Spune-mi, ai văzut dumneata vreodată o durere?
- Nu!
- Dar de auzit, ai auzit-o?
- Nu!
- Dar de gustat, ai gustat-o?
- Nu!
- Atunci, poate ai mirosit-o?
- Nici aceasta!
- Nici n-ai simțit-o?
- Ba da, am simțit-o!
- Iată dar, zise preotul, din cele cinci simțuri ce le ai, patru vorbesc contra durerii și numai unul pentru ea. Și dumneata tot mai crezi că este durere?
Doctorul înțelese lecția și plecă rușinat.