Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului

Iisus Mântuitorul e alungat cu pietre din patria Lui

În vremea aceea, auzind Iisus că Ioan a fost prins, S-a dus în Galileea; și, lăsând Nazaretul, a venit și a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele Zabulonului și ale Neftalimului. Ca să se plinească ceea ce s-a zis prin Isaia, proorocul, care zice: Pământul Zabulonului și pământul Neftalimului, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; norodul cel ce ședea întru întuneric a văzut lumină mare, și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină a răsărit lor. De atunci a început Iisus a propovădui și a zice: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!” (Mt 4, 12-17)

Evanghelia de duminică, de după Botez, e puțin cunoscută și ar trebui să o cunoască tot omul, căci cuprinde o adâncă învățătură sufletească.

Evanghelia aceasta ne spune numai pe scurt că a ieșit Iisus din Nazaret, patria Lui, dar nu spune de ce și cum a ieșit. Aceste amănunte le aflăm dintr-o altă evanghelie, de la Luca; (citiți această evanghelie la Luca, în cap. 4, vers. 16-32). În această evanghelie se spune pe larg cum a început Iisus să învețe și în țara Lui și „toți Îl mărturiseau pe El și se mirau de cuvintele darului care ieșeau din gura Lui”, dar când a început a-i mustra pentru păcate „s-au umplut toți de mânie și, sculându-se, L-au scos pe El afară din cetate”.

Să luăm aminte că această evanghelie se petrece și azi printre noi și sub ochii noștri. Noi ne mirăm de nazarinenii cei nebuni care L-au scos pe Iisus din cetatea lor și L-au alungat cu pietre, dar tot așa facem și noi când, cu păcatele și fărădelegile noastre, Îl alungăm pe Iisus dintre noi și din hotarele vieții noastre. Iisus Mântuitorul rămâne și locuiește numai acolo unde este iubire, pace și viață curată între oameni și prin casele lor. Când noi stăruim în păcate și fărădelegi, Îl alungăm pe Mântuitorul din cetatea vieții noastre.

În multe locuri și în multe feluri și chipuri se poate vedea și azi evanghelia de mai sus. Eu am văzut-o și ieri în piața Sibiului. Era marți, zi de târg, și un om beat striga și înjura de cele sfinte, de te luau fiorii. Mi s-a părut atunci că înaintea acestui om mergea Mântuitorul și el Îl alunga cu pietre, așa cum se vede în imaginea de la pagina 20. Da, da, iubite cititorule, toți suduitorii sunt în chipul oamenilor din evanghelie, care aruncă cu pietre după Mântuitorul, după Dumnezeu, Care le-a dat viața. Și nu numai suduitorii sunt așa, ci toți desfrânații, pizmuitorii, înșelătorii etc. Îl alungă pe Mântuitorul cu pietrele păcatelor.

Tot ca pe vremea evangheliei, așa e alungat Iisus din viața omului, din viața oamenilor, din viața satelor și din viața orașelor. Cercetați și veți afla viața satelor încărcată cu vrajbe, împerecheri și alte păcate, în semnul că Iisus e alungat de acolo; cercetați viața orașelor și le veți afla în chipul Sodomei și Gomorei. Cercetați în politică și veți afla că Iisus a fost alungat de mult și de acolo.

O, Mântuitorule Doamne! Tu ești și azi un om fără de patrie și fără de țară! Tu ești și azi un alungat și fugărit din hotarele sufletești ale oamenilor și popoarelor de azi!

Pe Iisus L-au alungat nazarinenii pentru că le-a mustrat păcatele. Cam așa e și azi. Le place oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu, dar din starea lor păcătoasă să nu-i scornești și de scăderile lor să nu te prea atingi. Când eram preot nou la sat, mi-aduc aminte că, odată, am predicat pentru Ziua Domnului și am spus oamenilor că nu se cade să facă în duminici jocuri și petreceri. A doua zi tot satul era în capul meu, cu vorbele: „Da’ ce vrea popa ăsta? Noi așa ne-am trezit din bătrâni cu joc și petrecere duminica... Da’ el vrea să ne strice datinile noastre?”...

Adică le plăcea oamenilor o predică din aceea care să nu le strice „datinile”.

Dragă cititorule! Eu te întreb, Îl ai tu pe Domnul Iisus în cetatea vieții tale sau L-ai alungat cu fărădelegile tale? Într-un loc, ne spune o Evanghelie că Iisus a plâns asupra cetății Ierusalimului (Lc 19, 41), pentru că nu-L primise pe El. Tot așa plânge și azi Mântuitorul pentru cetatea vieții tale că nu vrei să-L primești pe El.

Auzi tu, dragă cititorule, Iisus plânge pentru tine și pentru mântuirea ta și tu nu te înfiori? Și tu tot în păcate?!...

Un rămășag...

Într-un sat, trăia odată un om foarte suduitor. La toată vorba înjura de cele sfinte. Celor ce-l rugau să lase hula de cele sfinte, le spunea că nu se poate dezbăra de acest nărav. Într-o dimineață, un creștin cu râvnă pentru îndreptarea de-aproapelui s-apropie de suduitor, scoate din pungă un galben și, arătându-il, zice: Frate dragă, dacă te vei putea răbda să nu înjuri azi toată ziua, iată aici, acest galben va fi al tău. Chemară și martori, și rămășagul se făcu. Suduitorul se răbda. Mai târziu, prietenii lui începură a-l necăji, doar va pierde galbenul. Suduitorul se înfuria, însă creștinul ce pusese rămășagul îi arăta mereu galbenul, și suduitorul, văzându-l cum strălucește, iar se domolea. Răbdă toată ziua și seara câștigă galbenul. Când i l-a dat, creștinul care pusese acest rămășag îi zise: Vezi, dragă frate, pentru un galben te-ai putut răbda să nu sudui, dar pentru Bunul Dumnezeu ba. Iată, ai ajuns să prețuiești mai mult un galben netrebnic decât pe Dumnezeu, Făcătorul tău. Tatăl Ceresc a stat mereu în fața ta și te-a rugat să nu-L hulești prin sudalmă; pe Dumnezeu n-ai vrut să-L asculți, însă pe acest galben l-ai putut asculta. Lasă-te, frate dragă, lasă-te de sudalmă, căci altcum, acest galben va sta în Ziua Judecății ca cel mai mare pârâș în contra ta și a sufletului tău.

Această întâmplare și aceste vorbe l-au înfiorat atât de mult pe suduitor încât din acea clipă n-a mai suduit.

Cămila își tulbură apa...

Când am fost la Ierusalim, în țara cămilei, am văzut un nărav ciudat ce-l are cămila. Când ajunge la atare apă limpede, o tulbură îndată și apoi bea din ea. Am căutat să aflu ce înseamnă aceasta și am aflat că acest lucru îl face cămila fiindcă își vede în oglinda apei chipul ei urât și, neplăcându-i această urâciune, s-apucă îndată și tulbură apa.

În chipul cămilei sunt și oamenii cei păcătoși. Ei nu suferă oglinda Evangheliei, pentru că în ea își văd urâciunea vieții lor. Păcătoșii nu suferă nici pe cei credincioși, pentru că și viața credincioșilor este o oglindă curată în care păcătoșii își văd urâciunea vieții lor și a faptelor lor. Din această pricină, păcătoșii au batjocorit și prigonit și vor prigoni totdeauna pe cei drepți și credincioși, ca să se împlinească spusele Mântuitorului: „Pe Mine M-au urât, și pe voi vă vor urî”... „Fericiți veți fi când vă vor ocărî pe voi și vă vor prigoni”...