Evanghelia Duminicii a 32-a după Rusalii

(a lui Zaheu Vameșul)

În vremea aceea, trecea Iisus prin Ierihon. Și iată, un om, anume Zaheu; și acesta era mai-marele vameșilor și era bogat. Și căuta să-L vadă pe Iisus cine este, dar nu putea de norod, că era mic de stat. Și, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă pe El, că pe acolo avea să treacă. Și dacă a venit la locul acela, căutând Iisus, l-a văzut pe dânsul și i-a zis lui: „Zahee, grăbește de te coboară, că astăzi în casa ta Mi se cade să fiu”. Și, grăbindu-se, s-a coborât și L-a primit pe Dânsul, bucurându-se. Și, văzând, toți cârteau, zicând: „La un om păcătos a intrat să găzduiască”. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: „Iată, jumătate din avuția mea, Doamne, o dau săracilor și, de am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc înapoi împătrit!”. Și a zis către el Iisus: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta fiul lui Avraam este. Că a venit Fiul Omului să caute și să mântuiască pe cel pierdut”. (Lc 19, 1-10)

Ce minunată și plină de învățătură este evanghelia lui Zaheu din Ierihon! Acest Zaheu este pus înaintea noastră cu o minunată învățătură despre cum trebuie să plece fiecare om pe calea mântuirii sufletești. Să cercetăm dar cu de-amănuntul, să aflăm cum s-a mântuit acest Zaheu.

Înainte de toate, să vedem ce l-a plecat de acasă pe vameșul Zaheu. Vameșii erau oameni vestit de bogați. Zaheu era mai-marele vameșilor, iar vameșii erau păcătoși vestiți care își făceau averi cu fel de fel de camete, nedreptăți, înșelăciuni și furturi din averea statului. Zaheu era, așadar, mai-marele păcătoșilor - și mult va fi trebuit să fi furat și înșelat până a ajuns la acest rang. Dar ce-i păsa lui de acest lucru? El era bogat, putred de bogat, și nu ducea lipsă de nimic. Însă totuși lui Zaheu îi lipsea ceva. Îi lipsea ceva ce nu-i puteau da banii. Îi lipsea ceva în sufletul lui.

Sufletul lui Zaheu simțea o greutate, simțea o neliniște, o nemulțumire. Din adâncul sufletului său auzea tot mai lămurit mustrarea: Vai de tine, Zahee, și de banii tăi făcuți cu strâmbătate și vicleșug! Lasă această cale! Această greutate și tulburare, ce le simțea în sufletul său, l-au făcut într-o zi să-și lase vama și câștigul și să plece ca să vadă pe Iisus, pe un Om ce predica despre cele sufletești. Pe Zaheu l-a dus de acasă nu numai vestea ce se dusese despre Iisus, ci l-a dus mai ales greutatea ce o simțea în sufletul său; l-au dus dorul și dorința ce se treziseră în el după o înnoire a vieții. Zaheu simțea că-i lipsește ceva, și acest ceva îl suia pe el - om bogat - într-un dud din marginea drumului.

Și, iată, pe drum Se apropie Mântuitorul. Se apropie ca o lumină mare ce atrage după Sine un norod întreg. Zaheu Îl vede apropiindu-Se; și, din ce Se apropie, Zaheu se simte acolo sus în dud tot mai mic și tot mai neliniștit. În lumina Mântuitorului, Zaheu își vedea deodată tot trecutul său plin de întunericul păcatelor. În lumina Mântuitorului, Zaheu simte cum deodată piere tot prețul averii sale și al banilor săi. În fața Mântuitorului, Zaheu se simte atât de sărac, atât de gol, atât de negru și de păcătos, își simte zădărnicia vieții lui atât de mult, încât îi vine să strige de acolo de sus: „Vai de mine și de viața mea!”

În această clipă, Mântuitorul Se oprește și strigă: „Zahee, grăbește de te pogoară, că azi în casa ta Mi se cade să rămân!” Zaheu stă o clipă uimit. Dacă ar mai fi cineva sus în dud, ar crede că Iisus strigă pe altul. Dar e numai el. Și, coborându-se repede, Îl primește cu bucurie pe Mântuitorul, în vreme ce gloata se miră că Acesta intră să găzduiască la un om păcătos.

O, ce minunată învățătură este în această istorie a lui Zaheu! Pe Zaheu l-a atras la Mântuitorul o chemare a sufletului său. Oricât de păcătos era Zaheu, în sufletul său mai rămăsese ceva ce-l chema și-l ducea să-L vadă pe Mântuitorul și să se întâlnească cu El. Zaheu a dat ascultare acestei chemări. Și această ascultare l-a întâlnit cu Mântuitorul și l-a pus în fața și în lumina Mântuitorului, când i s-au deschis ochii să vadă întunericul vieții sale.

Oricât de păcătos ai fi tu, cititorule, oricât de mult te-ai fi ticăloșit, ia seama că și în tine tot a mai rămas ceva ce te atrage la Mântuitorul. A mai rămas și în tine o scânteie pe care păcatul niciodată n-o poate stinge. A mai rămas în tine o dorință, un glas, o chemare, o suspinare a sufletului care nu se stinge chiar în orice adânc al fărădelegilor te-ai coborî, ci strigă de acolo și umblă să strige la Mântuitorul. Oricât de păcătos era Zaheu, tot a mai fost ceva în el care l-a ridicat sus să-L vadă pe Mântuitorul. Oricât te-ai fi cufundat în ticăloșie, mai este și în tine ceva ce te poate ridica sus. Zaheu a ascultat această chemare a sufletului și s-a mântuit.

Ascultă bine, dragă cititorule, ascultă bine că și în adâncul sufletului tău este o chemare, este o dorință, o suspinare a sufletului tău să ieși din ticăloșie. Ascultă, dragă suflete, această chemare, căci ea te duce în fața Mântuitorului, iar când ai ajuns în fața Lui deodată ți se deschid ochii sufletului să vezi întunericul în care trăiești și să cauți lumina și viața. Cele mai multe suflete se pierd nu pentru că nu li se predică Evanghelia, ci pentru că nu vor să asculte predica din sufletul lor. Mântuitorul și astăzi strigă fiecărui creștin, ca odinioară lui Zaheu: „Suflete, grăbește, că astăzi în casa ta Mi se cade să rămân!” Oricât de păcătoși am fi, Domnul vrea să intre la noi și să rămână la noi.

Dar învățătura evangheliei de duminică nu stă numai în aceea că Iisus a intrat în casa lui Zaheu păcătosul, ci, mai ales, stă în aceea că Zaheu s-a schimbat cu totul după ce a intrat Iisus în casa lui.

O, ce minunate schimbări s-au făcut în casa lui Zaheu după ce a intrat Iisus în ea! Când s-a întors acasă și L-a primit pe Iisus în casă, Zaheu era altul. Zaheu cel plecat de acasă murise și în locul lui s-a întors un alt Zaheu, înviat la o viață nouă. În casa de la Ierihon s-a petrecut o minune. Când a plecat Zaheu de-acasă era un lacom ce tremura după câștiguri, după bani și înșelăciuni. Și auziți-l ce zice după ce a intrat Iisus în casa lui:

„Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor...”.

O astfel de minunată schimbare trebuie să se petreacă și în casa sufletului tău, iubite cititorule, după ce L-ai primit cu adevărat pe Iisus Mântuitorul.

O schimbare din temelii s-a făcut în viața lui Zaheu după ce a intrat Mântuitorul în casa lui. A doua zi, oamenii din Ierihon se vor fi întrebat mirați: „Oare ce-o fi pățit Zaheu de s-o fi lăsat de înșelătorii?!”. Dar Zaheu nu pățise nimic, ci aflase Lumina vieții. Așa trebuie să ne schimbe și pe noi Evanghelia Mântuitorului. Zaheu va rămâne de-a pururi o pildă grăitoare despre ce înseamnă a-L primi cu adevărat pe Iisus Mântuitorul și Evanghelia Lui.

Dovada cea mai bună că Iisus a intrat în casa sufletului tău o ai atunci, iubite cititorule, când deodată ți se schimbă felul de a vedea și judeca; atunci când deodată capeți alți ochi și altă vedere, alte picioare și altă umblare, altă gură și alte vorbe, când toate la câte ai ținut mai înainte le socotești gunoaie, numai să-L poți dobândi pe Hristos. Bucurie adevărată și mântuire adevărată numai o dată cu această schimbare va intra în casa ta și în sufletul tău.

Astfel L-ai primit și tu, cititorule, pe Iisus Mântuitorul?

Vino, Mântuitorule Doamne, și intră în casa noastră cu mântuire, precum ai intrat odinioară în casa lui Zaheu din Ierihon!...