Evanghelia Duminicii întâi din Postul Mare

(a Ortodoxiei)

Despre cum trebuie să-L aflăm și să-L vestim pe Domnul

În vremea aceea, voia Iisus să meargă în Galileea și a aflat pe Filip și i-a zis lui:

„Vino după Mine”. A aflat Filip pe Natanael și zice lui:

„Am aflat pe Acela despre Care a scris Moise în Lege și proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif, Care este din Nazaret”. Și a zis Natanael lui:

„Din Nazaret poate fi ceva bun?” Zice Filip lui:

„Vino și vezi!”. A văzut Iisus pe Natanael venind către Dânsul și a zis pentru dânsul:

„Iată cu adevărat israelitean întru care vicleșug nu este”. Zis-a Natanael Lui:

„De unde mă cunoști?” Răspuns-a Iisus și i-a zis lui:

„Mai nainte până a nu te chema pe tine Filip, fiind tu sub smochin, te-am văzut”. Răspuns-a Natanael și I-a zis Lui:

„Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu; Tu ești Împăratul lui Israel” (In 1, 43-49).

Doi oameni vedem în această evanghelie: pe Filip și pe Natanael. Evanghelia ni-i arată cum stau față de Mântuitorul. În lumina aceasta, vom cerceta faptele și vorbele lor. În lumina aceasta, trebuie să ne cercetăm și pe noi înșine. Întreg rostul nostru de creștini stă într-o singură întrebare categorică, precisă: cum stai tu față de Iisus Mântuitorul?

Despre Filip ne spune Evanghelia că Îl aflase pe Mântuitorul. De bună seamă, Îl căutase mai întâi. Îl căutase în cercetarea Scripturilor, în profețiile lui Moise și ale proorocilor.

Mântuitorul și mântuirea se descoperă numai celor ce-L caută.

Filip Îl aflase cu adevărat pe Domnul. Dovada? Îl vestea și altora. Simțea o lipsă, un îndemn sufletesc, o râvnă să vestească mântuirea și altora.

Bucuria aflării Domnului îl duce pe Filip la Natanael cu vestea de bucurie: Am aflat pe Mesia! Am aflat pe Cel făgăduit de Moise și Prooroci...

Dovada aflării Domnului este și azi tot aceasta: vestirea Domnului și râvna pentru Domnul. Un suflet care L-a aflat cu adevărat pe Domnul capătă îndată un fel de nevoie sufletească de a-L vesti și altora.

Mulți - chiar și dintre cei învățați - nu se pot împăca de fel cu Oastea Domnului, vestitoare a Domnului, cu ostași care vestesc și ei - după puterile lor sufletești - pe Mântuitorul și mântuirea. Ar pofti de la noi să fim ca orbul cel din Evanghelie, care nu știa nici măcar cine l-a vindecat, nicidecum să-L vestească și altora. Dar dovada puterii Oastei Domnului este - și trebuie să fie - tocmai râvna pentru Domnul și vestirea Lui. Dacă n-am avea această râvnă, ar fi un semn vădit că n-am aflat cu adevărat pe Domnul. Aflarea Mântuitorului face și azi „Filipi”, care strigă pe toate drumurile: „Am aflat pe Domnul!”.

Oastea Domnului este și ea - și trebuie să fie - un „Filip” ce strigă în lume: „Am aflat pe Domnul!”... „Veniți la Domnul!” Fiecare ostaș trebuie să fie un mic „Filip” ce spune tuturor, pe tot locul: „Am aflat pe Domnul!”.

Însemnați-vă aici bine un lucru: Filip a adus pe Natanael la Domnul cu o predică foarte scurtă: „Am aflat pe Domnul!”. Numai cel ce L-a aflat cu adevărat pe Domnul poate aduce și pe alții la mântuire. Aducerea sufletelor la mântuire pleacă de la cuvintele: „L-am aflat pe Domnul!”.

Toate predicile și chemările care nu pleacă de la cuvintele: „L-am aflat pe Domnul!” n-au nici o putere. Pot fi cât de învățați cei care le spun, pot avea ranguri cât de mari, nu pot aduce la Domnul pe nimeni.

Natanael primește cu bucurie vestea Mântuitorului. Era și el un cercetător al Scripturilor (câți însă dintre „creștinii” de azi nici măcar n-au văzut Sf. Scriptură!). Filip a găsit un pământ bun, un pământ care stătea gata să-L primească pe Domnul. Dar băgați de seamă și aici un lucru! Filip se încurcă cu predica. Mesia nu era profețit ca fiul lui Iosif din Nazaret. Natanael observă greșeala, iar Filip îndată se corectează, zicând: Vino și vezi!... Vino, Natanaele, și vezi tu însuți ce poate face acest „om”!... Vino și auzi ce spune și cum răscolește sufletul! Te va convinge nu atât predica mea, ci aceea ce vei auzi și vei simți.

Minunată lecție și pentru noi. Nu cu „dovezile” noastre să-i aducem la Domnul pe cei care nu-L cunosc, ci să-i apropiem ca să-i atragă El. Iisus Mântuitorul este un uriaș magnet sufletesc ce atrage cu putere pe toți cei ce se apropie de El. Apropiați pe cei păcătoși în sfera de atragere a acestui „magnet”, apropiați-vă în sfera aceasta de atragere și veți vedea voi înșivă ce binecuvântări se revarsă în sufletul și în viața voastră!

Natanael ascultă chemarea lui Filip. El pleacă îndată. El pleacă în grabă spre Domnul. O, ce lucru scump este să vezi un suflet alergând spre Domnul! O, ce lucru grozav este să vezi un suflet care nu vrea să se apropie de Domnul! Și, o, ce lucru și mai grozav este să vezi pe cineva împiedicând un suflet ce vrea să se apropie de Domnul!

Și acum, să-l vedem pe Natanael în fața Mântuitorului. Domnul îi spune că l-a văzut sub smochin mai înainte de a-l chema Filip. Și pentru atât s-a convertit Natanael? Da. Pentru că, prin aceste cuvinte, Domnul intrase în tainele lui sufletești. Evanghelia nu ne spune ce făcea Natanael când Domnul l-a văzut sub smochin, iar cheia convertirii lui este tocmai întrebarea: ce a făcut Natanael sub smochin? Vechile Cazanii spun legenda că, pe timpul uciderii pruncilor de către Irod, pruncul Natanael ar fi fost și el ascuns sub frunzele unui smochin și atunci l-a văzut Domnul. Dar adevărul se pare a fi altul.

În Orient, smochinii cu umbra lor slujeau și ca loc de retragere în rugăciune. Credincioșii se retrăgeau în grădină, în umbra smochinilor și stăteau de vorbă cu Domnul prin rugăciune și cercetarea Scripturilor. O astfel de retragere ar fi avut și Natanael cel credincios. Va fi intrat în grădină, va fi încuiat ușa după el și, sub umbra smochinului, își va fi mărturisit sufletul Domnului, rugându-se mai fierbinte ca oricând.

Și, iată, Domnul cunoaște acest lucru. „Te-am văzut sub smochin, Natanaele!... (In 1, 48). Adu-ți aminte de ziua aceea și aceea!”

Natanael se vede dintr-o dată descoperit. Își vede dintr-o dată descoperită, în fața Domnului, întreagă viața lui cea sufletească, cu toate tainele ei, cu toate luminile ei și cu toate umbrele ei. El cade biruit și convertit la picioarele Domnului.

Așa s-a întâmplat și cu femeia samarineancă. L-a cunoscut pe Domnul după ce i se spusese câți bărbați a mai avut. Așa s-a întâmplat și cu Zaheu și așa se întâmplă și azi cu cei care Îl caută și-L află pe Domnul.

Puterea și tăria Evangheliei tocmai în asta se arată. Ea cunoaște tainele noastre cele sufletești; ea grăiește tainelor noastre sufletești. Prin Evanghelie, prin darul Duhului Sfânt, Domnul străpunge inima noastră și ne vorbește despre taine pe care numai noi și El le știm.

Întrebați pe ostașii Domnului de ce au intrat în Oaste! Citiți mărturisirile lor și veți afla că le-a căzut la inimă Cuvântul lui Dumnezeu, a atins corzile sufletului lor, le-a grăit parcă anume despre ei și viața lor.

Un om îmi spunea că, citind cartea „Oglinda inimii omului”, și-a văzut în ea lămurit întreagă viața lui cu toate luminile și umbrele ei.

Astfel de suflete, după ce L-au aflat pe Domnul, se fac mărturisitorii și vestitorii Lui. Îl vestesc pe Domnul în toate chipurile și în tot locul.

Cei necredincioși se miră de mărturisirile pe care le fac cei ce intră în Oastea Domnului. Ei s-ar rușina să le facă. De ce? Pentru că nu L-au aflat pe Domnul. Mărturisirile celor din Oaste, mărturisirile celor credincioși sunt strigarea lui Filip: „Am aflat pe Domnul!” Sunt mărturisirea lui Natanael: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu!” Sunt strigarea samarinencei: „Veniți să-L vedeți pe Domnul, Care mi-a spus întreg trecutul, Care cunoaște toate tainele sufletului meu!”

Fratele meu, oricât de întunecoasă ar fi viața ta, trebuie să fi stat și tu cândva sub un „smochin”, trebuie să fi avut o lacrimă, un suspin, un dor trezit după o viață mai curată. Află că Domnul știe acest lucru. Domnul te-a văzut sub acest „smochin” și este gata să te primească în dragostea Lui. Vino la El!

Când europenii au intrat prin adâncul Africii și au dat pentru prima dată zahăr copiilor negri, copiii au început a striga pe părinții lor:

- Am gustat ceva minunat de tot!

- Și cum era acel minunat? întrebară părinții.

- Cam așa și așa, dar anume nu vă putem spune... Veniți și voi și gustați!

Scumpul meu frate! Eu am gustat din dulceața ce o dă Mântuitorul și mântuirea. Anume însă n-aș putea spune ce gust minunat are această dulceață. Vino și gustă! Fratele meu, vino și vezi!

Cum L-ai aflat tu pe Domnul?

Pe Iisus Hristos trebuie mai întâi să-L afli așa cum a aflat fiul cel pierdut pe tatăl lui, când s-a întors din calea rătăcirii și a căzut plângând în brațele lui. Și, cât a trăit, nu s-a mai depărtat de el. Din căile păcatelor și tu trebuie mai întâi să te întorci la El, să cazi în brațele Lui și, luând iertare, să rămâi cu El până la sfârșitul vieții tale. Când astfel L-ai aflat pe Domnul, atunci nimeni și nimic din această lume nu-i în stare să te mai abată de pe urmele Lui. Când astfel L-ai aflat pe Domnul, atunci te ții de El și trăiești clipă de clipă în legătură cu El. Când astfel L-ai aflat pe Mântuitorul, atunci capeți un dar, capeți o nespusă putere sufletească să poți merge după Mântuitorul, biruind păcatele.

Când astfel L-ai aflat pe Domnul, atunci te poți și „lepăda de tine”, adică te lași de plăcerile și patimile cele rele, ca să rămâi cu Domnul. Când astfel L-ai aflat pe Domnul și ai plecat cu El pe drumul vieții, atunci toate plăcerile acestei lumi ți se par gunoaie și te lepezi cu grabă de ele, ca să poți merge cu Domnul.

Cum să aducem și noi suflete la Mântuitorul

Nu numai apostolii și urmașii apostolilor, ci și fiecare creștin e dator să aducă și să ajute și el la aducerea sufletelor la Mântuitorul.

„Când vezi un frate pe calea păcatului - zice Sf. Ioan Gură de Aur - nu trece pe lângă dânsul, ci, printr-un cuvânt de învățătură, oprește-l de la calea lui cea rea.”

Dar, mai mult decât cu învățătura și cu sfatul, noi putem aduce suflete la Mântuitorul prin pilda vieții noastre. Viața noastră și faptele noastre sunt cea mai bună predică și cel mai puternic ajutor pentru aducerea sufletelor la Mântuitorul.

Într-o gazetă nemțească am citit o interesantă întâmplare. Un domn dusese ceva de spălat la o spălătoreasă din oraș. Când lucrul a fost gata, spălătoreasa a cerut aproape pe jumătate mai ieftin ca în alte locuri.

- Dumneata de ce lucrezi mai ieftin? a întrebat domnul.

- Eu, a răspuns femeia, m-am hotărât să trăiesc o viață după Evanghelie și Evanghelia îmi spune într-un loc că «orice lucrați, lucrați din suflet, ca pentru Domnul, și nu ca pentru oameni» (Col 3, 23). Eu ca pentru Domnul am spălat și albiturile dumitale. Mi-am socotit lucrul, mi-am socotit cheltuiala, mi-am socotit și câștigul ce mi se cuvine. Să cer mai mult ar însemna să te înșel nu pe dumneata, ci pe Domnul meu Iisus Hristos.

Acest răspuns l-a mișcat atât de mult și l-a chinuit atât de mult pe domnul acela, încât, nu peste mult timp, s-a hotărât și el la o viață după Evanghelie și azi spune tuturor că pe el l-a adus la Domnul o femeie ce spală rufe; o femeie simplă l-a ajutat să-L afle pe Domnul.

Iată, iubite cititorule, o pildă despre cum se fac pescuirile cele sufletești. Nu atât știință mare se cere pentru acest lucru (apostolii au fost niște pescari de rând), ci mai ales duh, căldură, însuflețire și pildă de viață trăită în slujba Domnului.

Când trăiești cu adevărat o viață cu Evanghelia, atunci, în mijlocul oamenilor, viața ta se face sarea ce sărează și împiedică stricăciunea vieții și aluatul ce dospește și pe alții pentru o viață cu Domnul.