Foto Pr. Iosif Trifa

Evanghelia duminicii şi înţelesul ei

Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare

Pe când Se afla lângă Lacul Ghenazaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejile. S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos, şi învăţa pe noroade din corabie. Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: Depărtează-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire. Drept răspuns, Simon I-a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejile! După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejile. Au făcut semn tovarăşilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, şi I-a zis: Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos. Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii, pe care o făcuseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus a zis lui Simon: Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni. Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul, şi au mers după El (Luca 5, 1-11).
Plină de adânci învăţături sufleteşti este această Evanghelie. Vom căuta să arătăm câteva.
Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos, a zis Simon Petru, căzând cu spaimă la picioarele Domnului. Să luăm aminte că un adânc înţeles sufletesc este în această cădere. Taina mântuirii noastre sufleteşti stă tocmai în această recunoaştere a stării noastre păcătoase care să ne aplece la picioarele Domnului, la picioarele Crucii. Cea dintâi condiţie a mântuirii sufleteşti e să-ţi simţeşti ticăloşia sufletească în care trăieşti. Nu e pierdut cel păcătos, ci cel care nu simţeşte păcatul. Simţirea păcatului, simţirea stării noastre păcătoase trebuie să ne aplece şi pe noi la picioarele Domnului Isus, la picioarele Crucii Sale, cu vorbele: Doamne, sunt om păcătos! Adică, ne cunoaştem şi noi Doamne că suntem păcătoşi, nevrednici de ajutor, vrednici de osândă, de pedeapsă, de pieire, dar totuşi cădem în faţa Ta şi cerem mila Ta. În faţa Mântuitorului trebuie să te vezi, iubite cititorule, neputincios, păcătos, osândit, pierdut, pentru că numai peste această cunoaştere a stării tale celei păcătoase se pogoară darul iertării şi mântuirii, ce izvorăşte din Jertfa Crucii de pe Golgota.
Taina mântuirii sufleteşti nu stă în aceea că îţi pui în gând să ieşi mai întâi din răutăţi ca să te faci un creştin bun, ci taina cea mare a mântuirii sufleteşti stă tocmai în aceea că păcatele şi răutăţile să te doboare la picioarele Crucii... să cazi la picioarele Crucii doborât de greutatea păcatelor... să cazi plângând la picioarele Crucii aşa cum eşti, plin de răutăţi. Carul mântuirii tale sufleteşti atunci începe a porni la drum când simţeşti că te înăduşă răutăţile şi cauţi o scăpare, când simţeşti o pieire şi cauţi o mântuire, când te simţeşti în întuneric şi doreşti o lumină, când simţeşti că te-a orbit patima când simţeşti că nu mai poţi sta şi umbla pe picioarele tale şi strigi cu lacrimi din adâncul sufletului: Isuse Mântuitorule, mântuieşte-mă şi mă tămăduieşte! Să cauţi mai întâi să te faci bun şi apoi să pleci la Domnul, înseamnă ca şi când ai înjuga boii înapoia carului.
Toată noaptea ne-am ostenit în zadar... s-au plâns cei 4 pescari când Domnul S-a apropiat de ei. Au prins însă o mulţime de peşti când au aruncat mrejele după Cuvântul Domnului. Aşa e şi viaţa noastră când o trăim fără Hristos şi învăţăturile Lui: o viaţă pierdută şi trăită în zadar. Câţi oameni ar trebui să suspine zicând: toată viaţa am trăit-o şi am cheltuit-o în plăceri, în pofte, în păcate, şi pentru Împărăţia lui Dumnezeu n-am strâns nimic.
De acum vei fi vânător de oameni... a zis Domnul către Simon Petru pescarul şi către ceilalţi trei tovarăşi ai lui care lăsând totul au mers după El, făcându-se pescari de suflete.
Mai târziu Domnul a alăturat la ei încă 8 pescari de suflete. Minunată pescuire sufletească au făcut aceşti 12 vânători. În istoria lumii nu se cunoaşte o altă aşa minune ca 12 pescari simpli să cucerească o lume întreagă pentru Evanghelie. Dar taina acestei biruinţe - pe lângă darul lui Dumnezeu - stă şi în aceea că, prin vestirea Evangheliei, apostolii au ridicat în toate părţile alţi şi alţi apostoli mai mici şi secerători în ogorul Domnului. La începutul creştinismului, fiecare creştin era un mic apostol şi vestitor al Evangheliei.
Cei 12 apostoli n-ar fi putut pescui o lume întreagă pentru Domnul Isus, dacă fiecare suflet pescuit de ei nu s-ar fi făcut şi el la rândul lui un pescuitor de suflete.
Minunată chemare şi groaznică răspundere au urmaşii apostolilor: episcopii, preoţii, pentru vestirea Evangheliei, dar vestirea Evangheliei nu aparţine numai urmaşilor, ci ea aparţine - în anumite margini - şi tuturor creştinilor. Fiecare creştin trebuie să fie şi el un vestitor al Evangheliei lui Hristos. Fiecare creştin trebuie să fie şi el un luptător pentru biruinţa Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi tu, dragă cititorule, trebuie să fi un mic apostol în cercul vieţii în care trăieşti. O, de şi-ar da seama oamenii în câte feluri pot şi ei vesti Evanghelia şi în câte feluri împiedică vestirea ei!... Şi tu, dragă cititorule, eşti un predicator; chiar dacă n-ai aminti nici o vorbă despre Hristos, chiar dacă n-ai avea dar să spui ceva frumos despre Evanghelia lui Hristos, tu totuşi predici neîncetat: viaţa ta, purtările tale cele bune, evlavia ta, vorbele tale, blândeţele, smerenia şi faptele tale cele bune sunt o minunată predică şi apostolie pentru Evanghelia lui Hristos. Dar de altă parte, purtările tale cele rele, fărădelegile şi păcatele tale sunt o piedică pentru vestirea Evangheliei şi pentru biruinţa Împărăţiei lui Dumnezeu.
O, de-ar înţelege oamenii că fiecare om este un apostol al Domnului, sau un apostol al diavolului! Din două una, căci la doi domni nimenea nu poate sluji (Matei 6, 24).
Iosif Trifa.