Foto Pr. Iosif Trifa

Evanghelia duminicii și înțelesul ei

Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare

Pe când Se afla lângă Lacul Ghenazaret și Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieșiseră din ele să-și spele mrejile. S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: și l-a rugat s-o depărteze puțin de la țărm. Apoi a șezut jos, și învăța pe noroade din corabie. Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: Depărtează-o la adânc, și aruncați-vă mrejile pentru pescuire. Drept răspuns, Simon I-a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit, și n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejile! După ce le-au aruncat, au prins o așa de mare mulțime de pești că începeau să li se rupă mrejile. Au făcut semn tovarășilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit și au umplut amândouă corăbiile, așa că au început să se afunde corăbiile. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, și I-a zis: Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos. Fiindcă îl apucase spaima, pe el și pe toți cei ce erau cu el, din pricina pescuirii, pe care o făcuseră. Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zevedei, tovarășii lui Simon. Atunci Isus a zis lui Simon: Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni. Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul, și au mers după El (Luca 5, 1-11).
Plină de adânci învățături sufletești este această Evanghelie. Vom căuta să arătăm câteva.
Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos, a zis Simon Petru, căzând cu spaimă la picioarele Domnului. Să luăm aminte că un adânc înțeles sufletesc este în această cădere. Taina mântuirii noastre sufletești stă tocmai în această recunoaștere a stării noastre păcătoase care să ne aplece la picioarele Domnului, la picioarele Crucii. Cea dintâi condiție a mântuirii sufletești e să-ți simțești ticăloșia sufletească în care trăiești. Nu e pierdut cel păcătos, ci cel care nu simțește păcatul. Simțirea păcatului, simțirea stării noastre păcătoase trebuie să ne aplece și pe noi la picioarele Domnului Isus, la picioarele Crucii Sale, cu vorbele: Doamne, sunt om păcătos! Adică, ne cunoaștem și noi Doamne că suntem păcătoși, nevrednici de ajutor, vrednici de osândă, de pedeapsă, de pieire, dar totuși cădem în fața Ta și cerem mila Ta. În fața Mântuitorului trebuie să te vezi, iubite cititorule, neputincios, păcătos, osândit, pierdut, pentru că numai peste această cunoaștere a stării tale celei păcătoase se pogoară darul iertării și mântuirii, ce izvorăște din Jertfa Crucii de pe Golgota.
Taina mântuirii sufletești nu stă în aceea că îți pui în gând să ieși mai întâi din răutăți ca să te faci un creștin bun, ci taina cea mare a mântuirii sufletești stă tocmai în aceea că păcatele și răutățile să te doboare la picioarele Crucii... să cazi la picioarele Crucii doborât de greutatea păcatelor... să cazi plângând la picioarele Crucii așa cum ești, plin de răutăți. Carul mântuirii tale sufletești atunci începe a porni la drum când simțești că te înădușă răutățile și cauți o scăpare, când simțești o pieire și cauți o mântuire, când te simțești în întuneric și dorești o lumină, când simțești că te-a orbit patima când simțești că nu mai poți sta și umbla pe picioarele tale și strigi cu lacrimi din adâncul sufletului: Isuse Mântuitorule, mântuiește-mă și mă tămăduiește! Să cauți mai întâi să te faci bun și apoi să pleci la Domnul, înseamnă ca și când ai înjuga boii înapoia carului.
Toată noaptea ne-am ostenit în zadar... s-au plâns cei 4 pescari când Domnul S-a apropiat de ei. Au prins însă o mulțime de pești când au aruncat mrejele după Cuvântul Domnului. Așa e și viața noastră când o trăim fără Hristos și învățăturile Lui: o viață pierdută și trăită în zadar. Câți oameni ar trebui să suspine zicând: toată viața am trăit-o și am cheltuit-o în plăceri, în pofte, în păcate, și pentru Împărăția lui Dumnezeu n-am strâns nimic.
De acum vei fi vânător de oameni... a zis Domnul către Simon Petru pescarul și către ceilalți trei tovarăși ai lui care lăsând totul au mers după El, făcându-se pescari de suflete.
Mai târziu Domnul a alăturat la ei încă 8 pescari de suflete. Minunată pescuire sufletească au făcut acești 12 vânători. În istoria lumii nu se cunoaște o altă așa minune ca 12 pescari simpli să cucerească o lume întreagă pentru Evanghelie. Dar taina acestei biruințe - pe lângă darul lui Dumnezeu - stă și în aceea că, prin vestirea Evangheliei, apostolii au ridicat în toate părțile alți și alți apostoli mai mici și secerători în ogorul Domnului. La începutul creștinismului, fiecare creștin era un mic apostol și vestitor al Evangheliei.
Cei 12 apostoli n-ar fi putut pescui o lume întreagă pentru Domnul Isus, dacă fiecare suflet pescuit de ei nu s-ar fi făcut și el la rândul lui un pescuitor de suflete.
Minunată chemare și groaznică răspundere au urmașii apostolilor: episcopii, preoții, pentru vestirea Evangheliei, dar vestirea Evangheliei nu aparține numai urmașilor, ci ea aparține - în anumite margini - și tuturor creștinilor. Fiecare creștin trebuie să fie și el un vestitor al Evangheliei lui Hristos. Fiecare creștin trebuie să fie și el un luptător pentru biruința Împărăției lui Dumnezeu. Și tu, dragă cititorule, trebuie să fi un mic apostol în cercul vieții în care trăiești. O, de și-ar da seama oamenii în câte feluri pot și ei vesti Evanghelia și în câte feluri împiedică vestirea ei!... Și tu, dragă cititorule, ești un predicator; chiar dacă n-ai aminti nici o vorbă despre Hristos, chiar dacă n-ai avea dar să spui ceva frumos despre Evanghelia lui Hristos, tu totuși predici neîncetat: viața ta, purtările tale cele bune, evlavia ta, vorbele tale, blândețele, smerenia și faptele tale cele bune sunt o minunată predică și apostolie pentru Evanghelia lui Hristos. Dar de altă parte, purtările tale cele rele, fărădelegile și păcatele tale sunt o piedică pentru vestirea Evangheliei și pentru biruința Împărăției lui Dumnezeu.
O, de-ar înțelege oamenii că fiecare om este un apostol al Domnului, sau un apostol al diavolului! Din două una, căci la doi domni nimenea nu poate sluji (Matei 6, 24).
Iosif Trifa.
Articol 124 din 223
Folosește săgețile ← → pentru navigare