Faţa blândeţii şi a dragostei
Traian Dorz - Garanția Veșnică
1 - O, dragă suflete dacă şi tu doreşti să vezi veşnic numai Faţa Blândeţii şi Bunătăţii lui Dumnezeu, - leapădă orice prefăcătorie şi orice duh ascuns de vicleşug şi de răutate.
Îndepărtează din inima ta tot ce te deosebeşte de fraţii tăi, şi te înstrăinează de familia şi de credinţa ta, de adunarea ta şi de Domnul tău.
Şi vei vedea veşnic numai Faţa Blândeţii şi a Dragostei lui Dumnezeu.
2 - Deschide-ţi toată inima ta pentru a primi sincer şi a da smerit toată iubirea datorată fraţilor tăi
şi Domnului tău
şi chemării tale.
Căci dacă vei face aşa o vei şi primi la fel şi tu din partea lor.
3 - Numai după ce ajunge omul să-L cunoască pe Dumnezeu, - atunci vede ce prost era înainte de cunoaşterea asta.
Numai după ce se întoarce la Domnul Isus Hristos vede omul ce pierdut era înainte de a se întoarce.
Şi numai după ce se naşte din nou prin Duhul Sfânt, capătă omul lumina din Duhul Adevărului asupra tuturor lucrurilor văzute, ce e bine şi ce e rău.
Şi numai după aceea îşi dă omul cu adevărat seama cât de prost şi de nechibzuit era mai înainte de a primi înţelepciunea de Sus.
4 - Când trăia fără Dumnezeu omul umbla fără lumină şi fără înfrânare în poftele cele păcătoase şi în felul cel deşert al lumii vinovate şi pierzătoare,
şi numai după ce află omul calea cea bună şi după ce gustă din părtăşia cu Hristos şi din dragostea Lucrării Sale Sfinte, atunci vede ce pierdut era el fără acestea.
5 - După ce ochii sufletului ni se deschid spre fericitele cunoaşteri veşnice,
şi după ce inima ni se umple de curatele şi binecuvântatele simţăminte cereşti prin harul Domnului Isus Hristos, - abia apoi ne dăm seama ce săraci eram înainte şi ce nenorociţi mergeam spre veşnicie.
6 - Binecuvântăm pe Domnul că a adus ziua când ne-am dat seama în ce întuneric pierzător bâjbâiam fără El
şi în ce deşertăciune zadarnică se irosea viaţa noastră
şi în ce nenorocire ne duceam zilele vieţii de mai nainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu,
- când jinduiam şi noi după fericirea celor răi
şi după veselia celor nebuni.
Slavă Ţie îndurare a lui Dumnezeu, care ne-ai izbăvit din întuneric şi moarte!
7 - Toată lumina şi bucuria pe care o primeşti când vii la Hristos,
şi îţi umple de fericire tot sufletul,
nu-ţi poate şterge deplin niciodată din amintire, regretul că ai trăit atâţia ani departe de Dumnezeu, şi străin de Hristos.
Căci tot acest timp este pierdut pe veci pentru tine.
8 - Cu cât vor trece anii mai încărcaţi cu roade duhovniceşti în urma întoarcerii la Domnul
şi cu cât te apropii mai mult de sfârşitul luptei şi a lucrării tale,
cu atâta vei simţi mai dureros regretul după acel timp scump pe care l-ai pierdut nefolositor din viaţa ta
- şi cu care ai fi putut face atât de mult pentru Domnul, dacă l-ai fi pus în slujba Lui.
9 - Cu cât vom cunoaşte mai adânc dragostea lui Dumnezeu care ne-a dorit şi ne-a chemat demult,
şi cu cât vom cunoaşte şi mai bine preţul cel scump al Sângelui lui Isus Hristos care ne-a spălat păcatele şi prin care căpătăm o tot mai scumpă vrednicie,
- cu atâta vom cunoaşte şi mai limpede cât de bun a fost cu noi Dumnezeul nostru Sfânt şi ce minunate sunt lucrările Sale (Rom. 8, 26).
10 - Cu cât mai mult vom simţi cât de înalt şi total ar trebui să-L iubim şi să-L slujim pe Dumnezeu, - cu atâta vom regreta şi mai mult ocaziile pe care le-am pierdut şi anii în care am trăit departe de El
şi împotriva Lui.
11 - Când un suflet credincios ajunge în vreun necaz, el totdeauna trebuie să se cerceteze bine şi îndeaproape pe sine însuşi dacă nu are vreo vină pentru care vine peste el mustrarea aceasta.
Atunci va afla cu siguranţă din ce cauză a ajuns cum a ajuns
şi va recunoaşte motivul pentru care suferă
şi va afla cum trebuie să treacă prin acest necaz care s-a abătut asupra lui.
12 - Când sufletul îşi dă sigur seama de acel ceva pentru care a fost lovit el de către Dumnezeu (Matei 10, 29-30), desigur că cu atât mai mult nu se va mira atunci că se pot abate asupra lui necazuri şi mai mari, dacă nu se va feri de faptele care le aduc pe acestea.
atunci şi cu atât mai mult este cu neputinţă ca un întreg popor al Lui
şi o întreagă Lucrare a Sa, -
să fie lăsată, fără nici un motiv, în robia şi în apăsarea unui vrăjmaş al Său.
Nu... Ci orice încercare care vine asupra Lucrării Domnului, vine trimisă de Domnul, pentru că ea este de trebuinţă să vină, fiindcă este nevoie de ea.
14 - Când un suflet credincios ajunge să fie parcă lepădat de tot de către Dumnezeu, parcă părăsit şi lăsat pradă necazurilor şi durerilor,
- ori dat pe mâna vrăjmaşilor lui, -
atunci cel mai bun şi cel mai înţelept lucru din partea acestuia este ca el să se cerceteze pe sine însuşi cu toată stăruinţa şi nepărtinirea (2 Cor. 13, 5), ca să-şi descopere în viaţa sa motivul pentru care se întâmplă aceasta. Pentru că sigur este un motiv.
15 - Omul va afla atunci şi va recunoaşte pentru ce a fost el lepădat de Dumnezeu astfel.
Din pricina cărui lucru sau gând sau dorinţă a inimii lui, a venit peste el lepădarea lui Dumnezeu.
Căci nici o întâmplare nu vine întâmplător, adică fără nici un scop anumit peste noi,
şi nici o mustrare din partea lui Dumnezeu nu este fără motiv, ci fiecare are şi motiv şi scop.
16 - Când sufletul este sincer în umblarea lui cu Dumnezeu şi când cercetarea Domnului este amănunţită,
- nu se poate să nu se afle pentru ce anume este el lepădat astfel de către Dumnezeu şi pedepsit.
Şi pentru ce nu i se ascultă rugăciunea.
17 - Dar şi mai mult decât cu un suflet singur, când lepădarea Domnului se întâmplă cu un întreg popor, şi cu o întreagă Lucrare a lui Dumnezeu, - atunci motivul pentru care a fost trimisă asupra credincioşilor Săi strâmtorarea şi încercarea, trebuie să fie cu atât mai întemeiat iar scopul lui Dumnezeu, cu atât mai limpede cu ea
şi deci cu atât mai uşor de aflat.
18 - Şi precum, pentru necazul omului, mintea sa trebuie să se frământe ca să-i afle motivul nenorocirii,
tot aşa pentru necazul unui popor al Domnului trebuie să se frământe şi să cerceteze acei care sunt mintea Lucrării,
acei care sunt ochii ei, capul ei şi gândirea ei, - adică îndrumătorii ei.
19 - Căci precum un om cade în nenorocire din cauza neatenţiei minţii sale, şi toate mădularele sale sufăr atunci din pricină că mintea lui n-a fost trează la timp şi n-a fost la locul ei, - tot astfel şi mădularele Lucrării Domnului sufăr de cele mai multe ori din pricina păcatului îndrumătorilor săi.
20 - Dacă atunci când vine încercarea, fiecare îndrumător se cercetează pe sine însuşi adânc şi nepărtinitor, uşor îşi va găsi partea lor a fiecăruia de vină, pentru nenorocirea Lucrării întregi.
Când toţi aceşti îndrumători, aceşti fraţi din fruntea Lucrării, împreună şi cu sinceritate, cu rugăciuni şi cu lacrimi se vor cerceta pe ei, şi între ei,
- atunci uşor vor putea afla cauzele pentru care Domnul a pedepsit şi a oprit întreaga Lucrare. Că aceste cauze sunt uneori păcatele lor.
Doamne Duhule Sfinte, ajută-ne să ne cercetăm totdeauna şi cu toţii în lumina îndreptării Tale.
Amin.