Fața blândeții și a dragostei
Traian Dorz - Garanția Veșnică
1 - O, dragă suflete dacă și tu dorești să vezi veșnic numai Fața Blândeții și Bunătății lui Dumnezeu, - leapădă orice prefăcătorie și orice duh ascuns de vicleșug și de răutate.
Îndepărtează din inima ta tot ce te deosebește de frații tăi, și te înstrăinează de familia și de credința ta, de adunarea ta și de Domnul tău.
Și vei vedea veșnic numai Fața Blândeții și a Dragostei lui Dumnezeu.
2 - Deschide-ți toată inima ta pentru a primi sincer și a da smerit toată iubirea datorată fraților tăi
și Domnului tău
și chemării tale.
Căci dacă vei face așa o vei și primi la fel și tu din partea lor.
3 - Numai după ce ajunge omul să-L cunoască pe Dumnezeu, - atunci vede ce prost era înainte de cunoașterea asta.
Numai după ce se întoarce la Domnul Isus Hristos vede omul ce pierdut era înainte de a se întoarce.
Și numai după ce se naște din nou prin Duhul Sfânt, capătă omul lumina din Duhul Adevărului asupra tuturor lucrurilor văzute, ce e bine și ce e rău.
Și numai după aceea își dă omul cu adevărat seama cât de prost și de nechibzuit era mai înainte de a primi înțelepciunea de Sus.
4 - Când trăia fără Dumnezeu omul umbla fără lumină și fără înfrânare în poftele cele păcătoase și în felul cel deșert al lumii vinovate și pierzătoare,
și numai după ce află omul calea cea bună și după ce gustă din părtășia cu Hristos și din dragostea Lucrării Sale Sfinte, atunci vede ce pierdut era el fără acestea.
5 - După ce ochii sufletului ni se deschid spre fericitele cunoașteri veșnice,
și după ce inima ni se umple de curatele și binecuvântatele simțăminte cerești prin harul Domnului Isus Hristos, - abia apoi ne dăm seama ce săraci eram înainte și ce nenorociți mergeam spre veșnicie.
6 - Binecuvântăm pe Domnul că a adus ziua când ne-am dat seama în ce întuneric pierzător bâjbâiam fără El
și în ce deșertăciune zadarnică se irosea viața noastră
și în ce nenorocire ne duceam zilele vieții de mai nainte de a-L cunoaște pe Dumnezeu,
- când jinduiam și noi după fericirea celor răi
și după veselia celor nebuni.
Slavă Ție îndurare a lui Dumnezeu, care ne-ai izbăvit din întuneric și moarte!
7 - Toată lumina și bucuria pe care o primești când vii la Hristos,
și îți umple de fericire tot sufletul,
nu-ți poate șterge deplin niciodată din amintire, regretul că ai trăit atâția ani departe de Dumnezeu, și străin de Hristos.
Căci tot acest timp este pierdut pe veci pentru tine.
8 - Cu cât vor trece anii mai încărcați cu roade duhovnicești în urma întoarcerii la Domnul
și cu cât te apropii mai mult de sfârșitul luptei și a lucrării tale,
cu atâta vei simți mai dureros regretul după acel timp scump pe care l-ai pierdut nefolositor din viața ta
- și cu care ai fi putut face atât de mult pentru Domnul, dacă l-ai fi pus în slujba Lui.
9 - Cu cât vom cunoaște mai adânc dragostea lui Dumnezeu care ne-a dorit și ne-a chemat demult,
și cu cât vom cunoaște și mai bine prețul cel scump al Sângelui lui Isus Hristos care ne-a spălat păcatele și prin care căpătăm o tot mai scumpă vrednicie,
- cu atâta vom cunoaște și mai limpede cât de bun a fost cu noi Dumnezeul nostru Sfânt și ce minunate sunt lucrările Sale (Rom. 8, 26).
10 - Cu cât mai mult vom simți cât de înalt și total ar trebui să-L iubim și să-L slujim pe Dumnezeu, - cu atâta vom regreta și mai mult ocaziile pe care le-am pierdut și anii în care am trăit departe de El
și împotriva Lui.
11 - Când un suflet credincios ajunge în vreun necaz, el totdeauna trebuie să se cerceteze bine și îndeaproape pe sine însuși dacă nu are vreo vină pentru care vine peste el mustrarea aceasta.
Atunci va afla cu siguranță din ce cauză a ajuns cum a ajuns
și va recunoaște motivul pentru care suferă
și va afla cum trebuie să treacă prin acest necaz care s-a abătut asupra lui.
12 - Când sufletul își dă sigur seama de acel ceva pentru care a fost lovit el de către Dumnezeu (Matei 10, 29-30), desigur că cu atât mai mult nu se va mira atunci că se pot abate asupra lui necazuri și mai mari, dacă nu se va feri de faptele care le aduc pe acestea.
atunci și cu atât mai mult este cu neputință ca un întreg popor al Lui
și o întreagă Lucrare a Sa, -
să fie lăsată, fără nici un motiv, în robia și în apăsarea unui vrăjmaș al Său.
Nu... Ci orice încercare care vine asupra Lucrării Domnului, vine trimisă de Domnul, pentru că ea este de trebuință să vină, fiindcă este nevoie de ea.
14 - Când un suflet credincios ajunge să fie parcă lepădat de tot de către Dumnezeu, parcă părăsit și lăsat pradă necazurilor și durerilor,
- ori dat pe mâna vrăjmașilor lui, -
atunci cel mai bun și cel mai înțelept lucru din partea acestuia este ca el să se cerceteze pe sine însuși cu toată stăruința și nepărtinirea (2 Cor. 13, 5), ca să-și descopere în viața sa motivul pentru care se întâmplă aceasta. Pentru că sigur este un motiv.
15 - Omul va afla atunci și va recunoaște pentru ce a fost el lepădat de Dumnezeu astfel.
Din pricina cărui lucru sau gând sau dorință a inimii lui, a venit peste el lepădarea lui Dumnezeu.
Căci nici o întâmplare nu vine întâmplător, adică fără nici un scop anumit peste noi,
și nici o mustrare din partea lui Dumnezeu nu este fără motiv, ci fiecare are și motiv și scop.
16 - Când sufletul este sincer în umblarea lui cu Dumnezeu și când cercetarea Domnului este amănunțită,
- nu se poate să nu se afle pentru ce anume este el lepădat astfel de către Dumnezeu și pedepsit.
Și pentru ce nu i se ascultă rugăciunea.
17 - Dar și mai mult decât cu un suflet singur, când lepădarea Domnului se întâmplă cu un întreg popor, și cu o întreagă Lucrare a lui Dumnezeu, - atunci motivul pentru care a fost trimisă asupra credincioșilor Săi strâmtorarea și încercarea, trebuie să fie cu atât mai întemeiat iar scopul lui Dumnezeu, cu atât mai limpede cu ea
și deci cu atât mai ușor de aflat.
18 - Și precum, pentru necazul omului, mintea sa trebuie să se frământe ca să-i afle motivul nenorocirii,
tot așa pentru necazul unui popor al Domnului trebuie să se frământe și să cerceteze acei care sunt mintea Lucrării,
acei care sunt ochii ei, capul ei și gândirea ei, - adică îndrumătorii ei.
19 - Căci precum un om cade în nenorocire din cauza neatenției minții sale, și toate mădularele sale sufăr atunci din pricină că mintea lui n-a fost trează la timp și n-a fost la locul ei, - tot astfel și mădularele Lucrării Domnului sufăr de cele mai multe ori din pricina păcatului îndrumătorilor săi.
20 - Dacă atunci când vine încercarea, fiecare îndrumător se cercetează pe sine însuși adânc și nepărtinitor, ușor își va găsi partea lor a fiecăruia de vină, pentru nenorocirea Lucrării întregi.
Când toți acești îndrumători, acești frați din fruntea Lucrării, împreună și cu sinceritate, cu rugăciuni și cu lacrimi se vor cerceta pe ei, și între ei,
- atunci ușor vor putea afla cauzele pentru care Domnul a pedepsit și a oprit întreaga Lucrare. Că aceste cauze sunt uneori păcatele lor.
Doamne Duhule Sfinte, ajută-ne să ne cercetăm totdeauna și cu toții în lumina îndreptării Tale.
Amin.