
Fericite inimi...
Traian Dorz - Hristos - Modelul nostru
Fericite inimi, sfânt împărtășite
din lumina Tainei Nemărturisite,
binecuvântarea peste voi să-și pună
Buzele iubite, Mâinile-mpreună.
Fericite lacrimi care curgeți dulce
când îngenuncherea vă sărută-n cruce
binecuvântarea peste voi coboare,
Buzele iubite, Mâna iubitoare.
Fericite fețe pline de lumină
aplecate unde dragostea suspină,
binecuvântarea peste voi să-și lase
Buzele Slăvite, Mâinile duioase.
Fericite capuri unic aplecate,
pentru jug și cruce fericit luate,
binecuvântarea peste voi să-și pună
Buzele sfințite, Mâna cu Cunună!
+
Întristarea, e-ncercarea, prieteniei credincioase
sau pierzarea și-ngroparea prieteniei mincinoase.
+
Necredința nimicește dintr-un om tot ce-i frumos
orice suflet se ferește de un om necredincios.