Ferirea de stânga și de dreapta

„Așadar, fraților, rămâneți tari și țineți învățăturile pe care le-ați primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră” (2 Tes 2, 15).

Slăvit să fie Domnul!

De-aici din locul acesta găsesc și eu de cuviință să spun ceva. Învățăturile care ni s-au dat nouă, nu-i nevoie să mai spun, căci știți că sunt dumnezeiești, sunt date pentru mântuirea sufletului nostru, al fiecăruia. Căci toată învățătura, tot ce a fost scris în Sfintele Scripturi, este pentru mântuirea oamenilor. Și cele dinainte de Domnul Hristos, și cele de după El.

Învățătura aceasta a lui Dumnezeu este uneori foarte anevoie de înțeles și de ținut așa cum a dat-o El. Așa cum trebuie să fie ținută au ținut-o mulți, dar nu toți cei care au auzit-o au [ținut-o întocmai]...

Mă gândesc și la versetul acela în care se spune că într-un moment oarecare ucenicii au spus: „Doamne, dar atunci cine poate să fie mântuit?” Știți frățiile voastre unde este vorba asta. Iar Mântuitorul le-a spus: „Ce este la oameni cu neputință, la Dumnezeu toate sunt cu putință”. Iar alt cuvânt zice așa: „Fără Mine (adică fără Domnul Iisus Hristos) nu puteți face nimic”.

De la început, oamenii care se botezau erau pecetluiți cu Duhul Sfânt, pentru că prin Duhul Sfânt, după botez (și, în mod excepțional, câteodată chiar înainte de botez), erau învredniciți de o putere, de un har care îi urma în viața lor până la capăt. Și puteau să înțeleagă Cuvântul lui Dumnezeu și puteau să-l țină.

Pentru aceea, noi am primit Cuvântul lui Dumnezeu în care am crezut și în care suntem, în Biserica noastră. Cel care a făcut această chemare a fost numit și trâmbițaș. Adică a făcut strigarea aceasta ca dintr-o trâmbiță care a răsunat în toată țara și dincolo de hotarele țării noastre. Și lucrarea a fost de la Dumnezeu. Printr-un preot s-a început, în Biserica Sa. El a înțeles această lucrare. El, primul ostaș din Oastea Domnului, Părintele Trifa, a înțeles Lucrarea Oastei Domnului.

Dar noi, fraților - eu o spun înaintea lui Dumnezeu în clipa aceasta - noi încă n-am înțeles-o cum a înțeles-o Părintele Trifa. Noi, care suntem cu părul alb. Exact ca el, noi încă n-am înțeles-o. Vorbesc așa, în general. Vor fi, sigur că vor fi printre noi și care au înțeles-o, dar e vorba că trebuie s-o înțelegem toți așa. Pentru că n-am urmat [în Oastea Domnului] exact așa cum ne-a spus el și așa cum spun Sfintele Scripturi. Și din cauza aceasta am ajuns la ceea ce se poate constata. Că ne dăm noi bine seama că, pe ici, pe colo, am mai greșit și greșim mereu și ne luptăm cu tot felul de gânduri și de învățături care sunt în jurul nostru, dar nu ca acelea pe care le-am primit noi [de la început]. Pentru că cei care răspândesc aceste învățături și care cred totuși că a lor este dreptatea, a fiecăruia în parte, sunt mult mai mulți decât noi de la Oastea Domnului. Și de aceea au putut să se strecoare printre noi aceste învățături și acești oameni, fiindcă și noi am vrut să ne amestecăm cu ei și să le primim de la ei. Ne-a părut bine și ne-a plăcut să auzim, să ni se vorbească despre Domnul Iisus Hristos și să facem și noi ce fac ei. Dar nu te poți lua după oricare și nu trebuie să te iei după oricare, pentru că sunt Cuvintele Scripturii care arată acest lucru.

Înainte vreme era mult mai ușor de a urma calea Domnului Iisus Hristos, pentru că nu erau așa de multe lucrurile acestea greșite; abaterile de la dreapta învățătură erau puține. Era, de exemplu, o singură, sau două abateri, și care țineau poate sute de ani. Și apoi se mai ivea alta, mai târziu, care mai ținea și aceea iarăși. Dar acum sunt o grămadă de abateri. Și sigur că, din toate acestea, au intrat și intră și în Oastea Domnului, și-n ostașii Domnului. Intră în sufletele noastre, intră în noi. Dar ele nu sunt, nu izvorăsc din învățătura Oastei și nu pot schimba Lucrarea aceasta; ea rămâne tot așa. Și cine rămâne în ea și cine rămâne cu ea se va putea elibera, chiar dacă a fost cumva învolburat și împresurat cu aceste gânduri, pentru că Dumnezeu nu-l lasă, dacă este cu sinceritate față de Domnul și se roagă pentru luminarea lui și pentru încredințarea lui adevărată. De aceea ne spune apostolul aici să ținem învățăturile așa cum ne-au fost date.

Cei care suntem mai vechi cunoaștem Lucrarea aceasta, pentru că am primit-o de la început, de când eram tineri unii, iar acum suntem bătrâni. Unii dintre noi, cei de atunci, nu mai sunt. Însă ea a trebuit să fie dusă mai departe, predată la ceilalți, de după noi.

Ei, dar mulți dintre cei care sunt acum aici și care sunt astăzi în toată țara nu-l cunosc nici pe începătorul acestei Lucrări, nici programul ei, nici învățăturile pe care le are așa cum le-a dat Părintele Trifa. N-au citit poate nici cărțile lui toate. Și de aceea pun la îndoială chiar faptul că el a făcut o lucrare bună. Astfel mulți dintre noi - și nu puțini - se gândesc: „Oare să fie bună Oastea Domnului? Oare Părintele Trifa a făcut Lucrarea aceasta? Nu-i adevărat. Nu e bună nici Lucrarea aceasta. Nu e bună”. „De ce?” „Pentru că ține tot de Biserică. Până la urnă, nu se poate... nu se poate... trebuie să te eliberezi odată de formele acestea și de lucrurile acestea.”

Iar în sprijinul acestor gânduri vine poporul nostru așa-zis creștinesc, care este așa... mai mult formal, lumesc, cuprins de toate patimile și răutățile, așa cum am fost și noi. Și-apoi și păstorii noștri, de multe ori, nu-s pe tot locul așa cum ar trebui să fie. Și este foarte ușor, fraților, [să primești astfel de gânduri] dacă nu ai cunoștința care trebuie și nici puterea lui Dumnezeu ca să te însoțească, să faci deosebire între aceste lucruri. Și mereu punem întrebări din acestea: „Dar cutare cum e? Dar cu asta cum e?”. Cunoaștem frați și adunări care, când te duci la ei, te întreabă: „Frate, da' cum e cu Liturghia? Da' cum e cu cutare? Da' cum e cu mărturisirea?”. Și tot mereu, și după cincizeci și cinci de ani, noi suntem mulți la învățăturile începătoare, la adevărurile începătoare. Și-apoi alții spun: „Păi vezi, frate? Adevărurile începătoare trebuie lăsate”. „Adică cum?” ,Lepădate. Să nu le mai ținem!”

Iată un înțeles așa de greșit! Păcate multe!... Păi când zice Apostolul Pavel „să lăsăm acum adevărurile (că-s adevăruri!) începătoare și să mergem spre cele desăvârșite: învățătura despre botez, despre învierea morților, despre judecată” și despre celelalte, ne întrebăm: Cum să le lași? Aici el vrea să spună: „Ajungă-vă timpul, fraților, cât ați învățat și cât ați cunoscut. Nici acum nu înțelegeți aceste lucruri, că trebuie făcute și trebuie așezate în mintea voastră? Treceți mai departe, spre cele desăvârșite, spre creșterea voastră duhovnicească, nu vă tot bălăbăniți în aceste lucruri fără să le înțelegeți nici acum”.

Unii spun că Mântuitorul S-a botezat la 30 de ani. Și zic: „Vezi, și noi, dacă El S-a botezat la 30 de ani, noi n-ar trebui să facem așa?” Iar unii dintre noi zic:

- Deci n-au dreptate «vecinii» noștri care spun acest lucru?

- Păi, măi frate, tu nu știi că botezul Mântuitorului n-a fost botezul nostru, cel pe care-l primesc acum copiii noștri și care l-au primi atunci? - Dar care?

- Păi acela a fost botezul lui Ioan. Botezul creștin este acesta care se face în Numele Sfintei Treimi: în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Că așa a învățat Domnul Iisus: „Mergeți, învățați toate neamurile și botezați-le în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Ioan Botezătorul nu a întrebuințat formula asta când îi boteza pe oameni în râul Iordan• Acela a fost un botez al evreilor, pentru întoarcerea lor, pentru pregătirea lor, ca să primească botezul Domnului Iisus Hristos, botezul creștin.

Ei, și câte alte lucruri de felul acesta...

Dar întrebarea este dacă noi toți suntem de acord și căutăm să fim de acord cu învățătura aceasta a Oastei. Credincios adevărat nu poți să fii, n-ai cum să fii decât dacă rămâi aici, pe temelia învățăturii apostolilor și a proorocilor. Și această învățătură o are Biserica; și o are Oastea Domnului. Eu o spun din încredințare. Care mai crede așa, bine! Care nu, va vedea la urmă. Dacă vor fi oameni mântuiți și din alte credințe, nu zicem noi nu. Dar creștinii de-aici, credincioșii de-aici sunt pe o treaptă mai superioară. Asta să știți frățiile voastre. Pentru că aici este adevărul întreg, deplin, care [formează], așa-zicând, „fruntea” credincioșilor. De-aici au ieșit marii noștri înaintași, oamenii aceia din vechime care au fost învățătorii Bisericii, mari filozofi, mari teologi și mari făcători de minuni. Astfel de oameni nu au nici una din celelalte două așa-zise Biserici care mai sunt tot așa de mari. Și-apoi nu mai vorbesc de celelalte rămășite ale credincioșilor, care au multe abateri în ele.

După aceea: tot din această credință, din această învățătură de credință, au ieșit milioane de martiri. Ei au primit puterea de a învinge în toate luptele, toate chinurile și toate prigoanele care au fost asupra lor pentru că erau întăriți de Duhul lui Dumnezeu, de Duhul Sfânt. (...) Și dacă am avea puțin ochii deschiși, să pătrundem în jurul nostru, am vedea că [în viața celor cu alte învățături] este mai mult numai o formă de evlavie. Că nu este putere în viața acelui om care crede și susține că-i mântuit și că adevărul este de partea lui. Ai vedea că umblă cu minciuni, că face lucruri de care te întrebi cu mirare: „Cum poate să facă omul acesta treaba asta?”. Au fost oameni - și poate sunt și astăzi - care zic: „Preotul Trifa a fost botezat, a primit botezul la Ierusalim... S-a botezat preotul Trifa! Păi cutare și cutare au fost botezați... sunt botezați”. Poftim! Știe el mai mult el decât noi! Cunoaște el mai bine decât noi! Astea sunt minciuni mari, minciuni grosolane pe care, fără nici o frică și fără nici o rușine, le spune în public. Sunt adevărate aceste afirmații? Nu sunt deloc adevărate! Ceea ce spun ei este o învinuire grozavă, nu la adresa Oastei, în primul rând, ci la adresa lui Dumnezeu. Dar nesocotesc și Lucrarea aceasta, și pe cel prin care s-a făcut, și pe cei prin care se menține această Lucrare. Pentru că ea se menține prin oameni, fraților. Prin frați și prin sufletele care sunt credincioase adevărului din această Lucrare se menține ea. Aceasta se vede și se cunoaște.

Dumnezeu știe bine - și cunoaștem și noi, unii - că Oastea Domnului este o Lucrare de jertfă. A cerut jertfă totdeauna lucrarea lui Dumnezeu, începând de la Stăpânul Hristos. Și Oastea Domnului este o Lucrare de lacrimi, este o Lucrare care nu precupețește nimic. Oamenii care au înțeles-o seamănă perfect de bine cu cei din vechime. Și chiar dacă nu au aceeași putere pe care au avut-o aceia, ei merg totuși pe urmele lor, identic. Și de aceea mântuirea este garantată, cum spune Apostolul Pavel: „Vă mărturisesc, fraților, Evanghelia pe care v-am vestit-o și în care ați rămas, prin care sunteți mântuiți dacă o țineți așa cum v-am vestit-o”. Și felul cum a vestit el Evanghelia este păstrat și este presărat în toată învățătura Bisericii noastre. Că din Biblie, din Sfânta Scriptură s-au scos, s-au extras toate aceste învățături. Doar că nu oricare dintre frățiile voastre faceți legătura și unii nu găsiți versetele și locurile acelea din Biblie din care să vedeți că pe baza lor s-au format aceste învățături. Iar noi n-avem timp acum să spunem acest lucru. Dar v-o spunem când trecem pe la frățiile voastre, mai amănunțit. Dar cât o să mai spunem? Cât trebuie să mai spunem? Că doar lucrurile acestea trebuia să fie înțelese de multă vreme! Toată bătaia și toată lupta este aici, în jurul înțelegerii a ceea ce înseamnă Biserica. De aici a pornit și de aici pornește sminteala tuturor oamenilor și confesiunilor care sunt în jurul nostru, și a neînțelegerii dintre noi: ba că-i așa, ba că-i cutare, că-i pe dincolo, că-i în tot felul. Dar nu!

Și atunci ce să spunem? Spunem și noi ceea ce a spus Părintele Iosif, ceea ce a spus înaintașul nostru în cartea Ce este Oastea Domnului. Poate că știți, poate că unii nu cunoașteți cum suntem noi mântuiți. Părintele zice: „Mântuirea noastră este dată prin Jertfa cea scumpă a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Jertfa Golgotei. Prin darurile Crucii Mântuitorului suntem mântuiți”. După aceea arată mai departe și spune: „Prin darurile Duhului Sfânt, pe care le administrează Biserica”. Pe urmă zice: „Despre Sfânta Biserică nu ar fi nevoie să mai vorbesc, spune el, că oricine știe că Biserica administrează cele Șapte Taine, pe care le știm fiecare: Botezul, ungerea cu sfântul mir, spovedania, cununia, preoția și celelalte, care sunt rânduite și așezate pentru mântuirea noastră”. Deci și de-aici se trage, de aici vine mântuirea. De aici curge, fraților. Iar Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este dat pentru mântuirea noastră; la fel și citirea cărților bune, a foilor, a ziarelor care ne îndeamnă la împlinirea tuturor faptelor bune.

Fraților, zic unii: „Mântuirea vine numai de la Domnul Hristos și Jertfa Lui. Și-atâta”. Asta e adevărat, dar pe urmă ei trag linie peste toate și anulează și Biserica, și Biblia, și faptele cele bune. Da, zice cineva: „Dar eu nu anulez Biblia!” O anulezi, că n-o cunoști. Nu cunoști Biblia. Că dacă ai cunoaște Biblia, ai cunoaște și Biserica. Fiindcă Biserica a luat ființă din învățătura Bibliei. Dar dacă nu vrei să înțelegi și nu vrei să te ocupi de aceasta, sigur că atunci tragi linie peste ea. Vezi? Ce rău e să ții în mână lumina și totuși să umbli pe întuneric!

Sau: „Ce fapte? Faptele ne mântuiesc?”.

Dar credința fără fapte este moartă. Credința fără Biblie este moartă. Credința fără Biserică este moartă. Credința fără Duhul Sfânt este moartă. Toate acestea au provenit de la Domnul Hristos încoace. La început era o adunare simplă, așa cum este adunarea noastră. Atâta era. Dar asta a fost numai pentru un timp, așa cum, de exemplu, niște oameni se aciuează și ei undeva și își formează acolo o gospodărie, o casă, își formează un sat. Și se așază și ei cum pot acolo, până vor ajunge să se gospodărească mai bine. Și dacă vin timpuri grele peste ei, stau așa cum se găsesc. Dar după aceea caută să-și formeze și să-și procure toate lucrurile necesare unei vieți normale. Așa și cu primii creștini. Peste ei a venit persecuția chiar în timpul apostolilor. Și atunci au rămas la adunarea aceea simplă. Dar după aceea, trecând vreo două sute de ani de persecuții, a venit un împărat care a dat libertate credinței. De atunci încoace a început să se așeze - mai ales în veacul al patrulea - toate regulile privitoare la administrarea și organizarea Bisericii, așa cum se văd și azi. Acestea au fost stabilite la Sinoadele ecumenice, până în secolul al VIII-lea.

Ei bine, dacă este așa, atunci noi care suntem aici suntem cei dintâi îndreptățiți să rămânem în învățătura aceasta, pentru că ea ne garantează - cum s-ar spune mântuirea sufletului. Celelalte nu dau garanția aceasta. Acelea-s cu semn de întrebare (ca să nu spunem mai mult). Căci se vede, frate, nu de la un metru, ci de la un kilometru se vede ce deosebire mare este între noi, cei de la Oastea Domnului, și ceilalți, care-s fără Biserică. Fiindcă și Biblia, uite-așa o întorc! Toate le întorc și toate le răstoarnă. Și unii dintre noi sunt de acord cu ei... din cauză că n-au cunoscut, n-au căutat să cunoască și ei și să înțeleagă Lucrarea așa cum este ea. Că nu și-au dat silința. Chiar când le-a căzut vreo carte [cu o învățătură bună] în mână și au citit-o, dacă nu le-a plăcut, n-au fost de acord cu ea, că nu scria așa cum voiau ei; și atunci au lăsat-o, au lepădat-o.

Apostolul Petru spune: „Dați-vă toată silința să uniți cu credința voastră „ ce? Fapta. Și după faptă ce urmează? Cunoștința, frate. Și apoi, cu cunoștința răbdarea, cu răbdarea evlavia, cu evlavia... și celelalte. Cunoștința, va să zică, e înaintea răbdării, a evlaviei, a dragostei, care trebuie să împodobească viața noastră. Despre lipsa de cunoștință se spune: „Poporul piere din lipsă de cunoștință”. Și cunoștința o dă Dumnezeu. Și o capătă omul și prin voința și silința lui, prin strădania lui, prin rugăciune, prin trăirea unei vieți retrase cu Domnul, a unei vieți active duhovnicește, trăite la picioarele Crucii Mântuitorului, și prin citirea și înțelegerea Sfintelor Scripturi cu mintea, cu sufletul, cu inima. Altfel citești, dar nu înțelegi. Ani de zile citești și n-ai înțeles. Și poți să mori în necunoștință și să ajungi în iad, măcar că ai avut lumina în față.

Pentru aceea deci, fiindcă suntem aici, adunați cu ocazia acestei nunți, țineți bine minte aceste lucruri și rămâneți în învățătura aceasta pe care o are Biserica noastră și pe care o are Oastea noastră. Și puteți să spuneți, și putem să spunem cu mâna pe piept și înaintea lui Dumnezeu: Veniți la Domnul, veniți la Oastea Domnului și în Biserică, fiindcă mântuirea este dată de Dumnezeu prin Biserică și prin Oastea Domnului. Să știe omul clar și în mod absolut. Pentru cine vrea, asta-i învățătura. Noi nu avem altă învățătură decât aceasta.

Și astăzi, ca și-n vechime, sunt multe lucruri necreștinești, obiceiuri păgânești practicate în legătură cu unele taine și slujbe din rânduiala Bisericii. De exemplu, nunta: nunțile nu-s ca asta. Ci cu băutură, cu muzică, cu dans. Dar nunta creștină, prevăzută de Sfântul Ioan Gură de Aur, e lipsită de acele lucruri lumești. E ca asta. Și atunci acelea trebuie date deoparte, să nu facem în felul acesta nunta. Îngropăciunile sunt tot așa: însoțite de alcool și cu multe obiceiuri străine de învățătura Evangheliei. La fel Botezul și... altele.

Dar dacă căutați să le dați deoparte pe cele rele - și trebuie să le dăm deoparte -, să luați seama că acolo, printre acele lucruri rele, se găsesc și lucruri bune. Să nu înlături și taina creștinească odată cu obiceiurile păgânești. Să nu faci ca unul care, dând cu mătura și nevăzând bine, a aruncat și o bancnotă de 25 de lei care se afla prin gunoi. Acea hârtie de 25 de lei o iei, o scuturi și o pui în buzunar. Numai gunoiul îl dai afară.

Așa că, trebuie să cunoști ce să rămână și ce să nu rămână. De fapt, ce rămâne este ceea ce-i scris în cărți. Atât. Aceea trebuie să rămână. Celelalte lucruri nu.

Noi suntem o Lucrare voluntară. Noi lucrăm așa în cadrul unui voluntariat. Noi căutăm să ne păstrăm libertatea aceasta, felul acesta, pentru că așa ne-am trezit și așa am crescut. Noi trebuie să susținem și să apărăm Lucrarea să nu fie oficializată, să nu fie dată după un calapod oficial și să meargă numai așa, după acest șablon, adică. Pentru că în felul acesta s-ar împiedica apa, șuvoiul Duhului, să nu mai curgă. Însă apa aceasta trebuie să rămână slobodă, așa cum fost la început și cum a spus Părintele Trifa că trebuie lăsată.

Noi folosim toate rugăciunile de la Biserică, fiindcă Părintele Trifa spune: „Pe lângă rugăciunile din carte, frații să învețe să se roage și în duh, că la rugăciunea în duh lucrează și Duhul Sfânt, și inima omului”. Dar noi ce-am făcut? Unii n-au înțeles acest lucru și au lăsat rugăciunile Bisericii, rugăciunile scrise, cele din Ceaslov și din alte cărți; și nu le mai folosesc deloc. Ci numai rugăciunea în duh, întotdeauna: și la adunare, și la biserică, și acasă, și în orice situație. Nu e bine așa. Dacă spui că rugăciunea scrisă nu e bună și nu trebuie rostită, atunci e greșeală.

Alții, pe de altă parte, ce-au făcut? Au lăsat rugăciunile în duh și rugăciunile libere și se roagă numai din carte. Nici așa nu e bine. Nu e ostășește. Vedeți!? Și-atunci vedeți frățiile voastre că trebuie să ținem socoteală de felul cum ni s-a dat.

Adunarea, de exemplu, trebuie să rămână așa simplă cum era la început, cu specificitatea aceasta a ei. La biserică avem partea aceea a slujbelor, cu cântări, cu rugăciuni... Și când te duci acolo, simți că e lucru dumnezeiesc. când vii aici, vezi că și aici e dumnezeiesc. Așa este, cum s-ar spune, lucrul făcut complet. Pentru că așa a urmat Părintele Iosif. (...)

Nu vorbi de rău pe Maica Domnului, fiindcă ea este Stăpâna, este Născătoarea de Dumnezeu și are cinstea aceasta pe care i-a dat-o Mântuitorul Hristos. Aceasta Duhul Sfânt ți-o spune și inima ta de credincios bun și adevărat. Ei i se cade cinstire și se cade să i se spună Născătoare de Dumnezeu. Ea mijlocește la Fiul ei și se roagă pentru tine și pentru mine, și pentru toți.

Ei, dar ne-au învinuit unii frați că nu facem acatiste în adunarea Oastei... Păi, fraților, așa am primit adunarea Oastei. Adunarea Oastei trebuie să rămână așa! Ea este așa din acea vreme, de la început. Când începem să facem acatiste și celelalte, nu mai este adunarea Oastei acolo. E adunarea Bisericii! Adunarea Oastei trebuie să rămână așa, în forma ei virgină, așa cum s-a dat, cum a fost la început, cum a dat-o Părintele Trifa, cum o cunoaștem și noi. Iar la biserică, precum și acasă, ne putem ruga cum dorim și cum putem, și cum credem. Dar în adunare rămâne așa cum am primit. Să ferim adunarea, să n-o dăm pe calapod, să n-o oficializăm, pentru că o adunare ca aceasta dă viață.(...)