Mulțumirea și recunoștința

De la cel dintâi cuvânt, se cuvine să aducem slavă Domnului și Dumnezeului nostru pentru încă o minune pe care a făcut-o cu noi și care este seara aceasta.

De un șir de ani, de fiecare dată, în fiecare toamnă, cam pe vremea aceasta, ne-am obișnuit să avem aici sărbătoarea recunoștinței și mulțumirii. Așa am numit-o și așa-i bine să o considerăm totdeauna. Inițiem și noi tradiții din acestea atât de binecuvântate, care se încadrează atât de frumos pe linia frumoasă și sfântă a datoriei noastre de recunoștință către Domnul Dumnezeul nostru.

Toamna este anotimpul belșugului. Toamna este anotimpul în care toți oamenii au și nimeni nu flămânzește. Dar în acest anotimp în care Dumnezeu în chip deosebit Își revarsă belșugul Său peste toate stările și trebuințele noastre, foarte puțini oameni se gândesc la datoria de recunoștință și mulțumire către Domnul pentru toate binefacerile și binecuvântările Sale.

Cu acest gând, de la început Dumnezeu i-a inspirat pe cei care au pornit această [inițiativă], pentru sărbătorirea aceasta minunată care are ca scop numai manifestarea dragostei și recunoștinței, și mulțumirii noastre către Dumnezeul nostru, Tatăl nostru, Părintele nostru, Făcătorul nostru, Binefăcătorul nostru, Mama noastră, Soțul nostru, Prietenul nostru, Doctorul nostru, Învățătorul nostru, Care este totul pentru noi și Care în chip deosebit Își arată dragostea Sa în toate privințele față de fiecare dintre noi, în parte.

Toamna încheie un an. Un an de mari binecuvântări pe care le-am avut din partea Domnului. Atâtea adunări minunate, atâtea nunți frumoase, atâtea bucurii și binecuvântări de care am avut parte de la Domnul în anul acesta și atâtea minuni s-au petrecut în viața fiecăruia dintre noi, încât fiecare dintre noi ar trebui să ne simțim, în chip deosebit, îndatorați cu cea mai adâncă și mai caldă, și mai recunoscătoare mulțumire și laudă către Domnul pentru tot ce ne-a dat. Și tuturor împreună, și fiecăruia în parte - și în acest an. E, pentru mine, o sărbătoare cu totul deosebită aceasta nu numai pentru că Domnul ne-a dat atâtea binecuvântări în anul acesta, de la începutul lui și până acum, dar și pentru că El ne-a făcut atâta bine, ascultându-ne atâtea rugăciuni și izbăvindu-ne din atâtea încercări.

Cel puțin, pentru mine, această sărbătoare este un eveniment cu totul deosebit, pentru că el se petrece la capătul unei mari minuni pe care Domnul a făcut-o chiar și cu viața mea. Am trecut la o clipită de ușa care se deschide pentru noi, pentru fiecare, odată. Și apoi, după ce se deschide și se închide, numai cealaltă, în Împărăția lui Dumnezeu, se mai deschide. Am fost atât de aproape de poarta aceasta, încât o simțeam întredeschisă numai cu o lună mai înainte. Domnul însă a zis în ultima clipa: „Încă nu!”

S-a împlinit astfel o mare minune pentru care Îi mulțumesc și se cuvine să-I mulțumim Domnului cu toții, pentru că El a ascultat rugăciunea multora. De la depărtări mari au venit frați și au spus: „Când am auzit, noi am organizat acolo 24 de ore de rugăciune... și am fost încredințați că Dumnezeu ne ascultă. Și, într-adevăr, Domnul ne-a ascultat.”

Se cuvine acum să-I mulțumim Domnului nu numai pentru minunea aceasta de care eu însumi mă declar, în primul rând, îndatorat la această recunoștință; dar cred că fiecare dintre voi, dintre noi toți ceilalți frați și surori, avem câte un astfel de prilej și o astfel de obligație personală să-I mulțumim în chip deosebit. Desigur că I-am mulțumit și Îi mulțumim fiecare dintre noi când ne așezăm singuri sau în familia noastră, sau în mijlocul celor iubiți pe genunchii noștri și stăm în fața Domnului! Îi mulțumim totdeauna. Se cuvine însă să cultivăm această mulțumire în comun și să ne aducem aminte cum Domnul ne-a pus pe inimă în seara aceasta dorința să Îi aducem Domnului toată recunoștința noastră și mulțumirea pentru tot ce I-am [cerut].

Nu mai cerem nimic. Numai Îi mulțumim pentru tot ce ne-a dat. Pentru familia pe care ne-a dat-o, pentru soțiile pe care ni le-a dat, pentru soții pe care ni i-a dat, pentru frații, pentru surorile, pentru copiii pe care ni i-a dat, pentru părinții pe care ni i-a dat, pentru adunările pe care ni le-a dat, pentru minunile pe care le-a făcut cu noi sau cu alții pentru care ne-am rugat. Pentru toate binecuvântările pe care le primim zilnic de le El. Pentru că de pe masa noastră nu s-a sfârșit niciodată pâinea și din sufletele noastre și de peste noi nu s-au retras niciodată binecuvântările Tatălui Ceresc.

Cât de recunoscători și îndatorați suntem noi să-I mulțumim totdeauna!

De aceea seara aceasta continuă tradiția noastră. Cel puțin de 5 ani, de fiecare dată pe vremea aceasta, ne-am întâlnit mai mulți sau mai puțini, cum am putut, în acest loc [de unde] Îl rugăm pe Dumnezeu și de data aceasta ca și de toate celelalte rânduri să binecuvânteze, să ocrotească și să îndestuleze cu toate binefacerile Sale toate trebuințele acestea; în primul rând pe cele duhovnicești și după aceea pe celelalte, trupești. Sănătatea, puterea de care avem nevoie și toate celelalte binecuvântări le cerem de la Domnul, să le dea din plin, pentru ca și când noi, o parte dintre noi, nu vom mai fi, amintirea aceasta, tradiția aceasta, obișnuința aceasta să continue mereu, pentru ca să se păstreze și să crească în inimile noastre și în rândurile noastre acest sentiment de recunoștință și de mulțumire care se cuvine să-I aducem lui Dumnezeu de fiecare dată, dar mai ales acum.

Cu acest gând dorim să începem această adunare a noastră. Și îi rugăm pe cei pe care Domnul i-a rânduit să vină aici și le-a pus pe inimă o inspirație cu un gând, cu o cântare, cu o rugăciune, cu un cuvânt, să ne axăm pe această linie frumoasă; și acest fir roșu să ne călăuzească în tot. timpul mulțumirea, recunoștința, dragostea noastră față de Dumnezeu, Tatăl și Binefăcătorul nostru, pentru binele pe care ni l-a făcut.

Acum vom citi un psalm - unul dintre psalmii de mulțumire și recunoștință - și după aceea ne vom ruga Domnului. Iar apoi va continua desfășurarea adunării noastre de rugăciune și mulțumire și de recunoștință către Domnul pentru roadele și binecuvântările pe care le-am primit în anul acesta și până în anul acesta; în ziua aceasta și până în această zi.

Vom citi Psalmul 103, care este, pentru noi, un psalm foarte însemnat. Și [care], în chip deosebit într-o zi ca aceasta, rememorează toate binecuvântările lui Dumnezeu pentru noi, care suntem datori recunoștință și mulțumire:

„Binecuvântează, suflete, pe Domnul și tot ce este în mine să binecuvânteze numele Lui cel Sfânt. Binecuvântează, suflete, pe Domnul și nu uita nici una din binefacerile Lui.”

Cea dintâi binefacere: „El îți iartă toate fărădelegile tale, (apoi) îți vindecă toate bolile tale, (apoi) îți izbăvește viața din groapă, (apoi) te încununează cu bunătate și îndurare, (apoi) îți satură de bunătăți bătrânețea și te face să întinerești iarăși ca vulturul. Domnul face dreptate și judecată celor asupriți. El Și-a arătat căile Sale lui Moise și lucrările Sale copiilor lui Israel. Domnul este îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate. El nu Se ceartă fără încetare și nu ține mânia pe vecie. Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepsește după fărădelegile noastre, ci cât de sus sunt cerurile față de pământ, atât de mare este bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El.

Și cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi. Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El știe din ce suntem făcuți. Își aduce aminte că suntem țărână. Omul, zilele lui sunt ca iarba și înflorește ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este. Și locul pe care Îl cuprindea n-o mai cunoaște. Dar bunătatea Domnului ține în veci pentru cei ce se tem de El. Și îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor, pentru cei ce păzesc legământul Lui și își aduc aminte de poruncile Lui să le împlinească. Domnul a așezat scaunul Său de domnie în ceruri și domnia Lui stăpânește peste tot. Binecuvântați pe Domnul îngerii Lui, care sunteți tari în putere, care împliniți poruncile Domnului și care ascultați de glasul Cuvântului Lui. Binecuvântați pe Domnul toate oștirile Lui, robii Lui care faceți voia Lui. Binecuvântați pe Domnul toate lucrările Lui, în toate locurile stăpânirii Lui. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul. Amin.

În amintirea Părintelui Iosif, citesc și eu un gând pe care l-am avut și cu privire la lupta lui:

N-am drept să stau, nici să privesc în urmă,

cât am un steag și-un dușman înrăit.

Nu-n perii albi și-n anii ce se curmă,

ci-n jertfa mea s-arat cât am trăit!

Păcate vin năvală ne-ntreruptă,

hotarul lor se-ntinde an de an

și rând pe rând cei buni căzură-n luptă,

cu fruntea sus, cu fața la dușman.

Tot mai grăbiți trec anii înainte

și-s tot mai rari vitejii luptători.

În loc de frați, îmbrățișăm morminte,

jelind pe steaguri fără purtători.

N-am drept să stau, o torță-mi fac ființa,

arzând, s-arat pericolul străin,

să pot trezi eroic conștiința

în toți ai mei câți sunt și câți mai vin.

Când voi vedea că-nfrânt păcatul zace

și-ai mei uniți că merg desăvârșit,

abia atunci voi ști și eu că-n pace

am drept să merg spre-odihnă liniștit.

Amin.

Până atunci, Duhul Lui este în aceeași luptă cu noi. Cuvântul Lui ne însoțește, pilda Lui ne însoțește, îndemnul Lui ne înflăcărează. Și în această luptă, nu numai El, ci toți cei care au fost alături de El și alături de noi - care n-au murit, s-au dus numai - ne însoțesc totuși, îndemnându-ne să continuăm până vom ajunge la capătul luptelor noastre biruitori și credincioși. Să ne ajute Domnul să ne purtăm într-un chip vrednic de ei.

Tinere vlăstare noi

ale Oastei Sfinte,

șirul sfinților eroi

să-l aveți 'nainte.

Faceți munții-nmiresmați

cântec și culoare

și câmpiilor redați

strai de sărbătoare.

Vițe dragi cu chip frumos,

rod ceresc v-aplece,

creșteți drepte lui Hristos,

într-un an ca-n zece.

Și spre zări mai largi 'nălțați

dulcea-vă cântare,

steagul Sfânt care-l purtați

ardă ca un soare.

Dați-i cânturi tot mai noi,

slavă tot mai multă,

mii de sfinți privesc la voi

și Hristos v-ascultă.

Mâine-n stări sărbătorești

pe Cerescul Munte,

veți fi coruri îngerești

cu Hristos în frunte.

Acesta este îndemnul și asta este chemarea și asta este datoria noastră a tuturor.

Noi ne bucurăm că Dumnezeu ne dă astfel de ocazii în care să ne înflăcărăm și să ne îndemnăm unii pe alții la aceste gânduri și la aceste îndemnuri. Harul lui Dumnezeu este cu noi! El a spus că ne însoțește și că ne dă biruință. Trebuie să fim plini de putere, de încredere în El și izbânda ne va însoți cu bucurie și cu biruință.

Să ne socotim totdeauna așa cum a spus fratele David: netrebnici, într-adevăr. Dar ce minunat lucrează Dumnezeu prin astfel de suflete care nu se mai prețuiesc ei înșiși și nu-și mai dau nici un fel de valoare. Pentru că numai atunci începe să lucreze harul lui Dumnezeu cu adevărat în noi, când noi ne declarăm nimic, cum a spus Sfântul Apostol Pavel: „Sunt nimic, dar Domnul ne folosește pentru slava Lui cea mare și sfântă”. Când nu mai sunt [decât un] nimic, Dumnezeu abia atunci începe să lucreze, așa cum a spus și părintele Iosif, [acest] om binecuvântat de Dumnezeu care s-a prefăcut cel mai mic; dar tocmai atunci când se făcea cel mai mic și mai neputincios era cel mai puternic, mai înalt și mai strălucit în fața lui Dumnezeu.

Noi Îi mulțumim Domnului pentru acest mare și binecuvântat tezaur pe care l-a dat Lucrării: smerenia. Smerenia și sinceritatea. Acestea sunt cele două mari virtuți pe care le-a avut Hristos și pe care a vrut să ne învețe și pe noi să le avem. Câtă vreme în Lucrarea Domnului vor fi suflete smerite, care se vor micșora pe ei în fața lor și în fața tuturor, atâta vreme Dumnezeu îi va valorifica și îi va face mari și sfinți. Îndată ce însă noi ne vom înfumura ca fariseul în templu, măgulindu-ne și ambiționându-ne că suntem ceva, Dumnezeu ne-a lepădat și alege pe vameșul care nu îndrăznește nici ochii să-i ridice; care își bate sânul cu pumnii și spune: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul!” Abia de aci încolo Dumnezeu ne folosește ca pe niște vase de preț în slujba Lui sfântă, pentru că orice câștig și orice izbândă, noi vom atribui-o total numai lui Dumnezeu, singurul care o merită. Iar aceasta ne va înălța pe noi nu numai în ochii lui Dumnezeu, ci și în ochii semenilor noștri. „Când sunt slab, atunci sunt tare”, zice Sfântul Pavel. „Când sunt smerit, atunci sunt cel mai înalt”.

Dea, Domnul ca noi, în smerenie și în sinceritate, să recunoaștem totdeauna binefacerile lui Dumnezeu și să-i recunoaștem totdeauna pe alții superiori nouă. Pentru că tocmai atunci Dumnezeu ne ridică și pe noi și ne pune pe treapta marilor valori de care Se folosește El cu plăcere și cu bucurie în lucrarea mântuirii Sale.

Iar dacă vom avea și noi parte de suferințe, de care toți credincioși lui Dumnezeu au avut parte, să căutăm ca acestea niciodată să nu fie din cauza păcatelor noastre, ci din cauza misiunii noastre. Noi, în suferință, am găsit o explicație extraordinar de importantă. Aceea pe care Sfântul Apostol, tot în suferință, a simțit-o când a zis: „Cine cade și eu să nu ard? Cine este slab și eu să nu fiu slab?”. De ce tu să arzi, Sfinte Pavele? De ce să nu ardă cel care cade? Pentru că noi suntem mădulare unii altora, facem parte toți dintr-un trup. Și când un mădular este bolnav, celălalt, sănătos, trebuie să lucreze dublu. Și când un mădular nu vrea să lucreze, celălalt trebuie să se ostenească pentru el. Și când un mădular păcătuiește, celălalt trebuie să ispășească. De ce să ispășească cel curat? Pentru că e nevoie de o jertfă curată pentru Lucrarea lui Dumnezeu. Pe cel necurat, Dumnezeul îl refuză Dumnezeu nu poate primi jertfe necurate. De aceea trebuie să pătimească cei credincioși.

De ce, Părinte Iosif, tu trebuie să suferi șapte operații? De ce? pentru că Secaș păcătuiește obraznic și trufaș și el face parte din Lucrarea lui Dumnezeu. De ce Sfântul Pavel trebuie să sufere? Pentru că Diotref sau Căldărarul păcătuiau. Și trebuie să se păstreze un echilibru în lucrarea lui Dumnezeu. Când pe un cântar se adună prea mult păcat, trebuie să se adune pe partea cealaltă prea multă suferință, pentru ca să se păstreze un echilibru. Altfel organismul se nimicește.

De aceea trebuie să fie suferință în trupul lui Hristos, în Biserică, pentru că sunt păcate în Biserică. De aceea trebuie să sufere cei buni, pentru că cei care sunt nevrednici păcătuiesc în contul lui Dumnezeu și păcătuiesc în adunarea lui Dumnezeu, și păcătuiesc în Biserica lui Dumnezeu. Și atunci trebuie să sufere cel neprihănit, să ispășească și să plătească păcatele altora. Dumnezeu a instituit o lege a compensației în organism. Și când un organ este bolnav, celălalt trebuie să lucreze, să plătească în locul lui.

De aceea trebuie să fie suferință în Biserică totdeauna, pentru că sunt păcate. De aceea trebuie să fie în adunare suferință, pentru că în adunări încă sunt oameni care păcătuiesc. De aceea trebuie să fie în credință, în Evanghelie suferință, pentru că sunt și păcate. În Lucrarea Domnului sunt atâtea păcate... De aceea trebuie să sufere frații, ostenitorii... Și zicem: „De ce, Pavele, tot tu trebuie să suferi?” De ce? Pentru că cel care păcătuiește nu suferă și nu-i pasă. Și în Lucrarea lui Dumnezeu este un echilibru.

Dacă se pun pe de o parte prea mulți microbi care aduc infecție, trebuie să fie de partea cealaltă anticorpi, care să contracareze în lupta nefastă a ceea ce este rău. E o mare nenorocire și fratele David și sora Violeta ne pot explica ce înseamnă - această nenorocită boală care s-a ivit acum, SIDA, acest sindrom deficitar, imunodeficitar, care este nimicirea puterii de apărare a organismului contra microbului. Și când puterea răului, prin acest microb, a distrus în organism puterea de apărare, orice boală care năvălește în trup este fatală și mortală.

Diavolul caută acest lucru, să distrugă în noi puterea de apărare sufletească. Să-i distrugă pe credincioși, să-i distrugă pe cei care țin flacăra credinței, pe cei care trăiesc în sfințenie și pe cei care trăiesc în ascultare și în evlavie în fața lui Dumnezeu. Pentru că în momentul când acest sistem de apărare lăuntrică va fi distrus, orice păcat va putea nimici adunarea lui Dumnezeu și lucrarea lui Dumnezeu.

Să ne rugăm Domnului să ne dea putere și să ne ferească mai ales de păcatul desfrânării, desfrânării trupești, prin care vine boala aceasta SIDA, care se răspândește numai prin desfrâu și e mortală. Tot așa se poate întâmpla și duhovnicește, când sufletul nu rămâne credincios Lucrării: adevărului, învățăturii și credinței de la început. [Când] începe să umble - ca un desfrânat duhovnicesc - pe la alte învățături și la alte credințe. În felul acesta se distruge sistemul nostru de apărare lăuntrică. Și atunci ușor ne poate doborî orice microb din afară care pătrunde în adunarea, în Biserica noastră.

Să ne întărim credința. Să devenim noi înșine niște anticorpi puternici ai credinței, spre apărarea trupului lui Hristos, care este adunarea, familia noastră, Biserica lui Dumnezeu. Și să ne rugăm lui Dumnezeu pentru aceia care mai sunt sănătoși și care suferă, și luptă în mijlocul organismului lui Hristos, care este credința, Biserica, adunarea. Să nu piară numărul lor, pentru că atunci suntem cu toții în primejdie de moarte veșnică. Să ne întărim și noi credința și să devenim și noi niște curați purtători de sănătate duhovnicească, să luptăm în contra oricărui microb străin care caută să nimicească puterea și rezistența minții noastre. Să ne întărim noi înșine ca niște anticorpi puternici care să putem fi folosiți de Dumnezeu în izbânda contra tuturor duhurilor răutății care caută să infiltreze în noi iubiri străine de Dumnezeu, iubiri străine de Lucrarea Lui, iubiri care ne atrag în păcatul desfrânării sufletești, după care vine totdeauna moartea și pustiirea.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu în astfel de ocazii și să înmulțim sărbătorile acestea în viața noastră și în familia noastră, chiar dacă nu putem totdeauna într-o adunare și într-o lucrare mai largă.

Să ne rugam cu stăruință ca Domnul să înmulțească puterea noastră de rezistență și de biruință în lupta contra infecțiilor străine care caută să distrugă Trupul lui Hristos și adunarea noastră. În felul acesta noi vom deveni niște unelte vii și puternice ale lui Hristos, care ne vom împotrivi diavolului tari în credință și el va fi totdeauna biruit de noi până la capăt Domnul să ne ajute la aceasta.