Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.
Oamenii pot să cerceteze tot ceea ce cade sub simţurile lor fizice sau sufleteşti.
Pot să cunoască multe din aceste lucruri.
Dar puţine pot să explice convingător şi adevărat.
Una din minunile pe care oamenii le-au cercetat mereu şi pe care o tot cercetează, o constată fără a o putea explica, este viaţa.
Cum a apărut viaţa în lume?
Ce este ea în sine
şi care este izvorul ei?
- Asta încă nimeni n-a îndrăznit să spună că ştie.
Unde a fost viaţa noastră duhovnicească înainte de a o simţi noi în inima şi fiinţa noastră cea nouă?
Unde eram noi, eul nostru duhovnicesc înainte de a fi, înainte de a exista cu aceste simţuri atât de adevărate pe care le avem acum?
Căci noi înşine ştim mai bine ca oricine de pe lume, că atâta timp din viaţa noastră nu le-am avut nici nu le cunoşteam.
Unde erau, înainte de naşterea noastră din nou, ochii noştri duhovniceşti?
Unde auzul, glasul, pipăitul şi mirosul nostru duhovnicesc?
Unde era cel de al şaselea simţ, credinţa?
Unde ne era mersul nostru, trăirea şi gândirea noastră cea nouă, aceste adevăruri atât de reale ca şi noi înşine?
Şi de ce nu le-am avut noi decât când ne-am atins de Hristos? Când El S-a atins de noi?
- În El erau!...
În Hristos era viaţa noastră şi nu numai a noastră ci şi a tuturor copiilor Săi credincioşi. Viaţa întregii Sale Biserici, căci Hristos are viaţa în Sine şi o dă cui vrea.
În El era şi viaţa duhovnicească pe care o simţim acum în noi. Şi care o trăim mai puternic şi mai din plin chiar decât viaţa şi mişcarea astalaltă trupească. Şi toate gândurile noastre noi, erau în El (Colos. 1, 16).
Nu ştim noi oare că atunci când avem părtăşie cu Hristos simţim atât de puternică trăirea aceasta în noi, asemenea fiorului care ne pătrunde prin tot trupul, la atingerea unui fir curentat?
O, noi ştim că Hristos are viaţa în Sine! Căci ştim că noi eram morţi înainte de a ne atinge de El. Iar El ne-a înviat.
Ştim că noi, ca şi tot ce este în Hristos, cât stăm în El, suntem vii.
Ştim, fiindcă tot ce a izvorât din Hristos este viu şi roditor.
Iată Arta din El şi despre El. De mii de ani această Artă trăieşte şi formează gloria şi fiorul Artei. El este tot tezaurul omenirii şi tot ceea ce geniile lumii au putut crea mai de preţ, mai durabil, mai măreţ şi mai frumos, este şi rămâne arta creştină.
Priviţi Literatura şi Muzica... Nimic pe lume nu a mai putut atinge strălucirea şi frumuseţea acelora care s-au scris despre Hristos şi pentru El.
Nimic pe lume nu se va mai putea ridica niciodată nu să le întreacă, dar nici măcar să se poată apropia de valoarea, de frumuseţea şi de trăinicia lor.
Pentru cine oare s-a mai scris vreodată aşa de frumos şi cui i s-a mai cântat vreodată atât de sublim, ca lui Isus Hristos?
Ce opere ar mai putea să înfrunte oare atâtea veacuri, atâtea furii, atâtea prăbuşiri şi totuşi să rămână atât de vii, de proaspete, de actuale, ca acelea în care este Hristos?
Tot ce a creat frumos antichitatea sau necredinţa şi mai este păstrat, este ca o floare veştedă care nu are nici culoare, nici miros pentru că n-are viaţă, - pe lângă cele izvorâte din dragostea şi credinţa lui Isus Hristos. Care au mereu puterea şi frăgezimea. Fiindcă sunt nemuritoare. Fiindcă sunt din Hristos.
O, neputincioase majestăţi şi biete ideologii lumeşti...
Ce nimicuri sunteţi voi. Şi ce jalnice sunt forţele voastre cu care vreţi să-L biruiţi pe Hristos!
El, Coloana şi Stânca veacurilor veşnice va supravieţui tuturor mâniilor voastre.
Strălucitor şi puternic, El va rămâne veşnic Forţa şi Lumina întregii creaţiuni. Izvorul nesecat şi mereu nou a tot ceea ce este viu şi va rămâne viu în vecii vecilor (Apoc. 1, 18).
Căci Hristos are viaţa în El Însuşi!
Şi Una cu Tatăl, este Izvorul şi Puterea oricărei vieţi.
Slavă, slavă, slavă Ţie Isuse,
Viaţa şi Lumina lumii întregi,
viaţa şi lumina sufletului meu.
Plin de puterea atingerii Tale Te slăvesc cu ochii plini de lacrimile mulţumirii şi dragostei cu care totdeauna mă apropiu de Faţa Ta.
Nespus de fericit că Te-ai îndurat să mă faci să Te cunosc pe Tine, Te rog să îngădui robului Tău cea mai mare fericire cu putinţă:
aceea de a sta veşnic la picioarele Tale
în închinarea şi adoraţia smerită şi recunoscătoare.
Amin.