Căci, după cum Tatăl are viața în Sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viața în Sine.
Oamenii pot să cerceteze tot ceea ce cade sub simțurile lor fizice sau sufletești.
Pot să cunoască multe din aceste lucruri.
Dar puține pot să explice convingător și adevărat.
Una din minunile pe care oamenii le-au cercetat mereu și pe care o tot cercetează, o constată fără a o putea explica, este viața.
Cum a apărut viața în lume?
Ce este ea în sine
și care este izvorul ei?
- Asta încă nimeni n-a îndrăznit să spună că știe.
Unde a fost viața noastră duhovnicească înainte de a o simți noi în inima și ființa noastră cea nouă?
Unde eram noi, eul nostru duhovnicesc înainte de a fi, înainte de a exista cu aceste simțuri atât de adevărate pe care le avem acum?
Căci noi înșine știm mai bine ca oricine de pe lume, că atâta timp din viața noastră nu le-am avut nici nu le cunoșteam.
Unde erau, înainte de nașterea noastră din nou, ochii noștri duhovnicești?
Unde auzul, glasul, pipăitul și mirosul nostru duhovnicesc?
Unde era cel de al șaselea simț, credința?
Unde ne era mersul nostru, trăirea și gândirea noastră cea nouă, aceste adevăruri atât de reale ca și noi înșine?
Și de ce nu le-am avut noi decât când ne-am atins de Hristos? Când El S-a atins de noi?
- În El erau!...
În Hristos era viața noastră și nu numai a noastră ci și a tuturor copiilor Săi credincioși. Viața întregii Sale Biserici, căci Hristos are viața în Sine și o dă cui vrea.
În El era și viața duhovnicească pe care o simțim acum în noi. Și care o trăim mai puternic și mai din plin chiar decât viața și mișcarea astalaltă trupească. Și toate gândurile noastre noi, erau în El (Colos. 1, 16).
Nu știm noi oare că atunci când avem părtășie cu Hristos simțim atât de puternică trăirea aceasta în noi, asemenea fiorului care ne pătrunde prin tot trupul, la atingerea unui fir curentat?
O, noi știm că Hristos are viața în Sine! Căci știm că noi eram morți înainte de a ne atinge de El. Iar El ne-a înviat.
Știm că noi, ca și tot ce este în Hristos, cât stăm în El, suntem vii.
Știm, fiindcă tot ce a izvorât din Hristos este viu și roditor.
Iată Arta din El și despre El. De mii de ani această Artă trăiește și formează gloria și fiorul Artei. El este tot tezaurul omenirii și tot ceea ce geniile lumii au putut crea mai de preț, mai durabil, mai măreț și mai frumos, este și rămâne arta creștină.
Priviți Literatura și Muzica... Nimic pe lume nu a mai putut atinge strălucirea și frumusețea acelora care s-au scris despre Hristos și pentru El.
Nimic pe lume nu se va mai putea ridica niciodată nu să le întreacă, dar nici măcar să se poată apropia de valoarea, de frumusețea și de trăinicia lor.
Pentru cine oare s-a mai scris vreodată așa de frumos și cui i s-a mai cântat vreodată atât de sublim, ca lui Isus Hristos?
Ce opere ar mai putea să înfrunte oare atâtea veacuri, atâtea furii, atâtea prăbușiri și totuși să rămână atât de vii, de proaspete, de actuale, ca acelea în care este Hristos?
Tot ce a creat frumos antichitatea sau necredința și mai este păstrat, este ca o floare veștedă care nu are nici culoare, nici miros pentru că n-are viață, - pe lângă cele izvorâte din dragostea și credința lui Isus Hristos. Care au mereu puterea și frăgezimea. Fiindcă sunt nemuritoare. Fiindcă sunt din Hristos.
O, neputincioase majestăți și biete ideologii lumești...
Ce nimicuri sunteți voi. Și ce jalnice sunt forțele voastre cu care vreți să-L biruiți pe Hristos!
El, Coloana și Stânca veacurilor veșnice va supraviețui tuturor mâniilor voastre.
Strălucitor și puternic, El va rămâne veșnic Forța și Lumina întregii creațiuni. Izvorul nesecat și mereu nou a tot ceea ce este viu și va rămâne viu în vecii vecilor (Apoc. 1, 18).
Căci Hristos are viața în El Însuși!
Și Una cu Tatăl, este Izvorul și Puterea oricărei vieți.
Slavă, slavă, slavă Ție Isuse,
Viața și Lumina lumii întregi,
viața și lumina sufletului meu.
Plin de puterea atingerii Tale Te slăvesc cu ochii plini de lacrimile mulțumirii și dragostei cu care totdeauna mă apropiu de Fața Ta.
Nespus de fericit că Te-ai îndurat să mă faci să Te cunosc pe Tine, Te rog să îngădui robului Tău cea mai mare fericire cu putință:
aceea de a sta veșnic la picioarele Tale
în închinarea și adorația smerită și recunoscătoare.
Amin.