Focul şi înştiinţarea
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Când focul lui Dumnezeu începe să ardă, - atunci arde până în fundul locuinţei morţilor,
până în fundul sufletului,
până în fundul păcatelor,
până în fundul conştiinţei.
Şi uneori până în fundul mormântului şi până la capătul urmaşilor.
2 - De aceea voi care ziceţi cu uşurinţă: mai bine să fi căzut în mâinile lui Dumnezeu,
- mai degrabă îngroziţi-vă!
Şi mai bine feriţi-vă de păcat. Ori pocăiţi-vă cu grabă şi cu lacrimi amare, până când n-aţi ajuns încă să cădeţi în aceste mâini.
Căci numai aceia care au căzut în mâinile mâniei lui Dumnezeu, ştiu cât de amar se mai poate scăpa din ele, când se mai scapă.
pentru ca nu cumva focul mâniei Sale să se aprindă împotriva a ceea ce faceţi.
Şi să înceapă să vă ardă. Că nu-i nimic să-l mai poată stinge, până sfârşeşte de ars ceea ce merită ars.
4 - Temeţi-vă şi mai mult voi care păcătuiţi de multă vreme, dar încă n-a venit peste voi focul mâniei Lui.
Căci cu cât se adună mai multe gunoaie peste voi, cu atât veţi fi arşi mai necruţător, când va veni ceasul focului.
5 - Ridicarea mâinii spre cer, este şi legământ şi juruinţă.
Este legământ faţă de cei iubiţi, pentru făgăduinţele răbdărilor smerite şi iubirii lor ascultătoare când doreşte să le facă şi mai de neclintit încredinţarea.
Este legământ atunci, atât pentru dovedirea iubirii şi grijii Lui,
cât şi pentru întărirea încredinţării lor.
6 - Legământul cutremurător şi neuitat al Domnului dă şi o mai puternică tărie făgăduinţelor lui.
Pentru ca nici unul din ai Săi, în nici o împrejurare, să nu se îndoiască, întru nimic de toate cele ce Hristos S-a legat pe Sine Însuşi, să le împlinească faţă de ei.
Vai de cel care se îndoieşte de legământul Domnului!
7 - Juruinţa Domnului, faţă de cei neascultători ţine în felul cel mai grav, să le arate neclintita hotărâre cu care Sfinţenia şi Dreptatea Lui, are să nimicească păcatul şi neascultarea din cuprinsul Împărăţiei Sale.
8 - Dacă binele n-ar avea o răsplătire, - atunci nici răul n-ar avea nici o pedeapsă.
- atunci şi binele va avea răsplătire - şi răul pedeapsă.
9 - Atunci cu cât mai adevărate sunt acelea asupra cărora El S-a legat în chip cu totul deosebit să le împlinească.
Atât faţă de cei care prin ascultarea de El sunt iubiţii Lui, cât şi faţă de cei care prin neascultarea lor s-au făcut vrăjmaşii Săi.
10 - Binecuvântat este acel popor căruia Dumnezeu îi aşează în frunte oameni viteji.
Vitejia este nu numai un curaj, sau numai o chibzuinţă, sau numai o energie, sau numai o înţelepciune...
Ci vitejia este toate acestea la un loc. Şi uneori chiar mai mult decât atât.
Căci credinţa, adevărul şi duhul de jertfă care se cere să le aibă totdeauna un adevărat viteaz, - se întâlnesc foarte rar.
11 - Atunci când Dumnezeu Se îndură să ridice în fruntea unui popor, mai ales la vremea de grea cumpănă în istoria şi în viaţa poporului aceluia un astfel de viteaz, - el nu vine singur.
Prin el, şi împreună cu el, Dumnezeu mai ridică şi pe alţii, care să-l ajute cu vitejia lor, în ceea ce trebuie să facă.
Ba chiar peste întreg acel popor, Dumnezeu revarsă atunci un astfel de duh. Şi fiecare fiu al său devine un viteaz.
12 - Desigur, are un mare preţ fiecare fiu viteaz al unui popor viteaz.
Dar vitejii din fruntea lui, au un preţ fără seamăn de mare.
13 - Iată, ţinuturi întregi s-au păstrat în credinţă
şi popoare întregi au ajuns biruitoare
- numai datorită unui singur viteaz. Sau a mai multora, care în ceasul cel mai greu au stat sau au luptat în fruntea acestor popoare conducându-le la biruinţă.
14 - Binefacerile Domnului faţă de fiecare dintre noi, sunt atât de multe, atât de felurite şi atât de neîntrerupte, - încât în orice loc, în orice vreme şi în orice stare, suntem datori să-I înălţăm lui Dumnezeu cântările laudelor şi ale mulţumirii noastre.
- într-adevăr n-am mai avea timp să ne plângem, sau să cârtim pentru nimic.
15 - Dar chiar şi în vremea când avem pentru ce plânge - şi când ni se pare că avem pentru ce cârti, - chiar şi atunci, înaintea lui Dumnezeu n-ar trebui să îndrăznim aceasta.
Fiindcă nu numai că nu ne foloseşte la nimic bun îndărătnicia cârtitoare, ci dimpotrivă ne strică şi mai mult de fiecare dată.
16 - În orice vreme, fiecare dintre noi se cuvine să-I înălţăm Domnului laude şi iubire.
Chiar şi în cele mai grele stări, când pe buzele noastre nu se pot opri nici pe o clipită cântările.
Nici atunci n-ar trebui să se poată opri nici plângerile.
17 - Oricât de greu ne-ar fi, totuşi nu-i bine să ne plângem. Şi cu atât mai rău este să cârtim.
Dumnezeu Tatăl nostru, ştie de starea în care ne duce, sau îngăduie să fim duşi.
Şi El Însuşi va avea grijă - ca să ne potrivească crucea cu puterea.
Astfel, ori ne va mări puterea cât greutatea, ori ne va micşora greutatea cât puterea, ca să nu fim nimiciţi.
Numai să avem credinţă în puterea şi în grija Lui.
18 - Să cântăm, - ni se porunceşte de o mie de ori în Sfânta Scriptură.
Să nu plângem, cam tot de atâtea ori.
Dar să ne plângem sau să cârtim, - niciodată.
Fiindcă să cântăm avem o mie de motive totdeauna. Dar să ne plângem nu avem nici unul.
Când ne vom gândi bine şi când ne vom uita înţelept, vom vedea că aşa este.
Atunci aşa să şi fie.
19 - Pentru cel credincios luptă toate puterile lui Dumnezeu.
Concurează toate puterile naturii
şi vin în ajutor toate împrejurările vieţii,
20 - Spre binele credincioşilor Domnului lucrează chiar şi vrăjmaşii lor, care uneltesc vicleşuguri şi le urzesc nenorocirile.
După ce Domnul îngăduie ca ei să fie cernuţi şi încercaţi spre binele lor şi spre slava Numelui Său Sfânt, chiar şi răul îndurat se preface în binecuvântare.
Chiar ocara îndurată se preface în cea mai mare cinste.
Şi chiar paguba în cel mai mare câştig.
Domnul şi Dumnezeul nostru, fii slăvit pentru toate.
Amin.