Focul și înștiințarea
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Când focul lui Dumnezeu începe să ardă, - atunci arde până în fundul locuinței morților,
până în fundul sufletului,
până în fundul păcatelor,
până în fundul conștiinței.
Și uneori până în fundul mormântului și până la capătul urmașilor.
2 - De aceea voi care ziceți cu ușurință: mai bine să fi căzut în mâinile lui Dumnezeu,
- mai degrabă îngroziți-vă!
Și mai bine feriți-vă de păcat. Ori pocăiți-vă cu grabă și cu lacrimi amare, până când n-ați ajuns încă să cădeți în aceste mâini.
Căci numai aceia care au căzut în mâinile mâniei lui Dumnezeu, știu cât de amar se mai poate scăpa din ele, când se mai scapă.
pentru ca nu cumva focul mâniei Sale să se aprindă împotriva a ceea ce faceți.
Și să înceapă să vă ardă. Că nu-i nimic să-l mai poată stinge, până sfârșește de ars ceea ce merită ars.
4 - Temeți-vă și mai mult voi care păcătuiți de multă vreme, dar încă n-a venit peste voi focul mâniei Lui.
Căci cu cât se adună mai multe gunoaie peste voi, cu atât veți fi arși mai necruțător, când va veni ceasul focului.
5 - Ridicarea mâinii spre cer, este și legământ și juruință.
Este legământ față de cei iubiți, pentru făgăduințele răbdărilor smerite și iubirii lor ascultătoare când dorește să le facă și mai de neclintit încredințarea.
Este legământ atunci, atât pentru dovedirea iubirii și grijii Lui,
cât și pentru întărirea încredințării lor.
6 - Legământul cutremurător și neuitat al Domnului dă și o mai puternică tărie făgăduințelor lui.
Pentru ca nici unul din ai Săi, în nici o împrejurare, să nu se îndoiască, întru nimic de toate cele ce Hristos S-a legat pe Sine Însuși, să le împlinească față de ei.
Vai de cel care se îndoiește de legământul Domnului!
7 - Juruința Domnului, față de cei neascultători ține în felul cel mai grav, să le arate neclintita hotărâre cu care Sfințenia și Dreptatea Lui, are să nimicească păcatul și neascultarea din cuprinsul Împărăției Sale.
8 - Dacă binele n-ar avea o răsplătire, - atunci nici răul n-ar avea nici o pedeapsă.
- atunci și binele va avea răsplătire - și răul pedeapsă.
9 - Atunci cu cât mai adevărate sunt acelea asupra cărora El S-a legat în chip cu totul deosebit să le împlinească.
Atât față de cei care prin ascultarea de El sunt iubiții Lui, cât și față de cei care prin neascultarea lor s-au făcut vrăjmașii Săi.
10 - Binecuvântat este acel popor căruia Dumnezeu îi așează în frunte oameni viteji.
Vitejia este nu numai un curaj, sau numai o chibzuință, sau numai o energie, sau numai o înțelepciune...
Ci vitejia este toate acestea la un loc. Și uneori chiar mai mult decât atât.
Căci credința, adevărul și duhul de jertfă care se cere să le aibă totdeauna un adevărat viteaz, - se întâlnesc foarte rar.
11 - Atunci când Dumnezeu Se îndură să ridice în fruntea unui popor, mai ales la vremea de grea cumpănă în istoria și în viața poporului aceluia un astfel de viteaz, - el nu vine singur.
Prin el, și împreună cu el, Dumnezeu mai ridică și pe alții, care să-l ajute cu vitejia lor, în ceea ce trebuie să facă.
Ba chiar peste întreg acel popor, Dumnezeu revarsă atunci un astfel de duh. Și fiecare fiu al său devine un viteaz.
12 - Desigur, are un mare preț fiecare fiu viteaz al unui popor viteaz.
Dar vitejii din fruntea lui, au un preț fără seamăn de mare.
13 - Iată, ținuturi întregi s-au păstrat în credință
și popoare întregi au ajuns biruitoare
- numai datorită unui singur viteaz. Sau a mai multora, care în ceasul cel mai greu au stat sau au luptat în fruntea acestor popoare conducându-le la biruință.
14 - Binefacerile Domnului față de fiecare dintre noi, sunt atât de multe, atât de felurite și atât de neîntrerupte, - încât în orice loc, în orice vreme și în orice stare, suntem datori să-I înălțăm lui Dumnezeu cântările laudelor și ale mulțumirii noastre.
- într-adevăr n-am mai avea timp să ne plângem, sau să cârtim pentru nimic.
15 - Dar chiar și în vremea când avem pentru ce plânge - și când ni se pare că avem pentru ce cârti, - chiar și atunci, înaintea lui Dumnezeu n-ar trebui să îndrăznim aceasta.
Fiindcă nu numai că nu ne folosește la nimic bun îndărătnicia cârtitoare, ci dimpotrivă ne strică și mai mult de fiecare dată.
16 - În orice vreme, fiecare dintre noi se cuvine să-I înălțăm Domnului laude și iubire.
Chiar și în cele mai grele stări, când pe buzele noastre nu se pot opri nici pe o clipită cântările.
Nici atunci n-ar trebui să se poată opri nici plângerile.
17 - Oricât de greu ne-ar fi, totuși nu-i bine să ne plângem. Și cu atât mai rău este să cârtim.
Dumnezeu Tatăl nostru, știe de starea în care ne duce, sau îngăduie să fim duși.
Și El Însuși va avea grijă - ca să ne potrivească crucea cu puterea.
Astfel, ori ne va mări puterea cât greutatea, ori ne va micșora greutatea cât puterea, ca să nu fim nimiciți.
Numai să avem credință în puterea și în grija Lui.
18 - Să cântăm, - ni se poruncește de o mie de ori în Sfânta Scriptură.
Să nu plângem, cam tot de atâtea ori.
Dar să ne plângem sau să cârtim, - niciodată.
Fiindcă să cântăm avem o mie de motive totdeauna. Dar să ne plângem nu avem nici unul.
Când ne vom gândi bine și când ne vom uita înțelept, vom vedea că așa este.
Atunci așa să și fie.
19 - Pentru cel credincios luptă toate puterile lui Dumnezeu.
Concurează toate puterile naturii
și vin în ajutor toate împrejurările vieții,
20 - Spre binele credincioșilor Domnului lucrează chiar și vrăjmașii lor, care uneltesc vicleșuguri și le urzesc nenorocirile.
După ce Domnul îngăduie ca ei să fie cernuți și încercați spre binele lor și spre slava Numelui Său Sfânt, chiar și răul îndurat se preface în binecuvântare.
Chiar ocara îndurată se preface în cea mai mare cinste.
Și chiar paguba în cel mai mare câștig.
Domnul și Dumnezeul nostru, fii slăvit pentru toate.
Amin.