Suferința și slava
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - După cum pentru Mântuitorul nostru Isus Hristos lemnul ocării a devenit Crucea Slavei,
Chinurile Patimilor, lauda iubirii,
și temnița mormântului - prilejul strălucirii și în veci slăvitei Lui Învieri.
Tot suferința și pentru noi este arvuna slavei.
2 - Credinciosule și fiule adevărat al lui Hristos, nu te teme de nici o suferință. Toate sunt pentru tine, și nici una împotriva ta.
Toate sunt spre binele tău și nici una spre rău.
Toate îți sunt prietene ție și nici una vrăjmașă.
Numai dacă Tu ești neîncetat cu Hristos.
3 - Dar împotriva celui fără de Hristos sunt nu numai toate cele văzute ci și toate cele nevăzute.
Când se va dezlănțui mânia lui Dumnezeu, atât de sus cât și de jos, - toate se vor răzbuna asupra neascultării lui.
De aceea necredinciosule ocărâtor de Dumnezeu, teme-te, căci din pricina păcatului pe care îl faci, toate te vor blestema și te vor lovi, ridicându-se împotriva ta.
Până vei fi zdrobit, fără leac.
4 - De multe ori se bucură pe pământ biata inimă omenească.
Dar cât de puțin durează - atât de multe din bucuriile ei. Și cât de repede vine bruma peste florile acestor bucurii!
Peste acele bucurii care nu numai că țin atât de puțin, dar și sunt răscumpărate cu atât de multe lacrimi
sau osteneli sau așteptări,
- că atunci când vin, fiind plătite atât de scump, inima nici nu se mai poate bucura cu adevărat de ele.
5 - Dar bucuriile în Domnul, adică bucuriile care vin din facerea binelui și din înfrânarea trupului,
din biruința ispitei și din mărturisirea adevărului,
- aceste bucurii vin atât de fericit și rămân atât de îndelung.
6 - Domnul a pus în soarele Său puterea de viață sau de moarte din Sine, pentru orice suflare alcătuită de Mâinile Sale.
Pe un pom, pe o floare, pe un trup sănătos, soarele îl face rodnic și frumos.
Dar pe un pom, pe o floare, pe un trup viermănos, tot el îl ucide și îl uscă.
Domnul va fi Viața celor sfinți, dar El va fi moartea celor nelegiuiți.
7 - Dumnezeu face la fel și în lumea duhovnicească precum în cea trupească. Pe cel sănătos în credință, nevinovat în purtări și rodnic în smerenie - Hristos îl binecuvântează și mai mult. Chiar curățirea suferinței îl face și mai rodnic.
Dar celui care trăiește în păcat, celui care umblă în neascultare, celui care alege calea vrăjmășiei contra lui Dumnezeu,
- aceluia orice binecuvântare cerească îi este spre o și mai mare osândă.
8 - Nimic nu învie, până ce nu moare mai întâi.
Omul nostru cel nou se naște și trăiește numai în măsura în care moare și se nimicește omul nostru cel vechi
și firea noastră cea pământească.
9 - Hristos este o Stâncă nu numai neclintit de puternică dar și strălucit de înaltă.
Acela care stă zidit temeinic în Hristos - nu numai că este păstrat nebiruit în vremea de furtună,
dar vede și mai înalt și mai larg în vremea de după furtună.
10 - Tăria și înălțarea Stâncii, îi dă celui zidit în Hristos un simțământ de putere și de înțelepciune.
Îl face nu numai sigur prin temelia sa, ci și luminos prin locul unde l-a ridicat Dumnezeu.
11 - Strigătul unui suflet credincios este totdeauna ascultat, iar Dumnezeu pune în mișcare toate puterile care sunt de trebuință - spre împlinirea cererii copilului Său.
Pentru că și acesta își pune în mișcare toate puterile sale, ca să împlinească cererile Domnului.
12 - În orice stări grele am ajunge, să știm să ne bizuim puternic pe Numele Domnului Isus Hristos.
Să trăim o viață de adâncă sfințenie și de smerită ascultare de Voia lui Dumnezeu - apoi să nu ne temem de nimic.
Căci chiar dacă ar trebui să se cutremure pământul, Dumnezeu ne va asculta rugăciunea. Și ne va veni în ajutorul nostru.
13 - Mâna celui care dorește să salveze pe cel primejduit, - se întinde.
Și dacă omul se întinde cât poate el, Dumnezeu face minunea ca să ajungă până la cel pe care vrea să-l ridice și să-l salveze.
14 - Mâna celui care dorește să se roage fierbinte se întinde spre Dumnezeu...
Și dacă se întinde cât este puterea ei, Dumnezeu o lungește ca să ajungă până la Tronul Său, de unde să primească ceea ce cere.
15 - Mâna celui care este în primejdie se întinde spre Mântuitorul său. Și dacă se întinde atât cât poate, ajunge până la Crucea Lui, până la Sângele Său, până la Mâna lui străpunsă, la coasta Lui mântuitoare
- și de acolo primește totdeauna iertarea și ajutorul Lui.
16 - Mâna Domnului Se întinde totdeauna până în fundul adâncului, din care strigăm după mântuirea Sa,
până în adâncul temniței în care zacem,
până între leii unde suntem aruncați,
până în flăcările în care ardem
și până în depărtarea unde am fost surghiuniți.
Să ne încredem totdeauna în salvarea acestei Mâini Binecuvântate!
17 - Nici o adâncime, nici o depărtare, nici o prăbușire nu este așa de afundă, ca să nu ne poată ajunge mântuirea, Mâna lui Hristos și puterea răscumpărării Sângelui Său.
18 - Căci oricare ar fi depărtarea, de la noi și până la Domnul, puterea milei și a iubirii Sale, face minunea, Mâna Lui se întinde...
Se întinde până ajunge să apuce mâinile noastre, care se întind spre Mâinile Lui, cu credință și cu rugăciune.
19 - Trebuie numai ca și mâna noastră să se întindă atât cât poate ea, spre cei care sunt mai de jos decât noi.
Căci de măsura cât se întinde mâna noastră spre alții, depinde și cât se întinde Mâna Domnului spre noi.
20 - Oare cum se întinde mâna ta, sufletul meu și fiul meu - spre Domnul și spre alții?
Se întinde ea oare numai ca să ceară - sau se întinde ca să dea?
Căci mâna care se întinde numai ca să ceară, în curând se va usca.
O Dumnezeul Milei, Te rugăm fă-ne plini de milă și milostivire.
Amin.