Focurile străine

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Iubiții mei frați și surori! Iată, Bunul Dumnezeu a rânduit în această mare sărbătoare să ne vedem fețele unii altora. Aceasta este o mare sărbătoare pentru noi toți și, mai ales, pentru acești doi tineri cărora Dumnezeu le-a rânduit ca în această zi măreață să fie și pentru dânșii un timp de răscruce al vieții lor. Să fie o zi de binecuvântare. Și Îl rugăm pe Domnul ca El să-Și reverse toată dragostea Lui și toată binecuvântarea asupra lor, asupra părinților lor și asupra tuturor fraților și surorilor noastre dragi.

Iubiții noștri frați și surori, ne ducem cu gândul la Evanghelia care spune despre nunta din Cana Galileii. Au mai fost nunți în Cana, dar Evanghelia vorbește numai de una singură. Din ce pricină? Pentru că la nunta aceea a fost chemat și Domnul Iisus cu Mama Lui. Ce minunată a fost această nuntă unde a venit și Domnul Iisus Hristos și Mama Lui, pentru că acolo a fost prima minune și începutul minunilor Mântuitorului.

Iubiții noștri, de aseară, de cum am intrat în acest cort, ne-am simțit ca pe Muntele Taborului, datorită prezenței Aceluia care a venit iar la o nuntă, fiindcă El a avut loc și a fost invitat să vorbească și să spună Voia Sa, ce vrea să facă cu noi, unde vrea să ne ducă și la ce înălțimi vrea să ne suie.

Știm că la acea nuntă din Cana Galileii au apelat la Maica Domnului nostru Iisus Hristos și i s-au plâns că nu mai au vin, că li s-a terminat vinul. Iar Maica Domnului L-a rugat pe Fiu, spunându-l: „Nu mai au vin”.

Atât doar i-a spus, n-a mai stăruit. Și s-a dus la acei cu nunta și le-a spus și lor: „Să faceți tot ce vă va învăța El”. Și ei au făcut. Și, dacă au făcut așa, ce i-a învățat El, ce le-a spus El, știm ce lucrare frumoasă s-a făcut acolo: începutul minunilor mântuirii noastre.

De aceea, iubiților, și în ziua aceasta, după cum s-a petrecut și în seara trecută, să facem după cuvântul Maicii Sfinte, să facem tot ce ne va spune El. Tot ce are El să ne spună, noi să-L ascultăm. Căci ascultarea e mai de preț decât toate jertfele. De aceea ne-am simțit atât de bine, pentru că L-am ascultat pe El. Ca să ne deschidă inimile și să ne ducem și noi acasă la ai noștri, căci și ei au nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu.

Să ne punem pe inimă poeziile care s-au spus de la începutul adunării, cum Petru a spus că el nu se va lepăda de Domnul Iisus cu nici un chip... Dar vreau să spun că dacă Petru nu se ducea și el la focul acela ca să se încălzească, nu ar fi fost descoperit și nu ar fi venit lepădarea.

Dacă și el se strecura, ca și Sfântul Ioan, în urma tuturora, ajungea și el să fie undeva prin pridvoarele lui Ana și Caiafa, să vadă tot ce se va petrece cu Domnul Iisus, cum a făcut Sfântul Ioan.

Dar Petru s-a dus la focul străin, să se încălzească - și acolo a fost descoperit: „Și tu ești unul dintre cei ce umblau cu El, căci și vorba, și hainele te dau de gol”...

Iuiții noștri, să nu ne mai lase Domnul Iisus să mai cădem vreunul ca și Petru! Să nu mai căutăm, ca și Petru, focurile străine, căldura focurilor străine, căci se plătește scump... Ci să ne încălzim numai la picioarele Domnului Iisus. La picioarele Fiului lui Dumnezeu, nu la focurile străine.

Căci numai când ne vom încălzi la picioarele Domnului vom putea rămâne statornici ca și Sfântul Ioan. Ioan a știut totdeauna să facă ceea ce i-a cerut Domnul. În seara Cinei, a știut să-și culce capul pe Sânul Mântuitorului, iar acum, când Domnul e prins și judecat, Ioan știe că trebuie să fie la picioarele Stăpânului, aproape de El, să se încălzească din El...

Petru nu știa și nu făcea chiar așa...

Frigul care vine în acea noapte peste amândoi, și peste Petru, și peste Ioan, îi află pe unul la picioarele Mântuitorului, încălzindu-se, în timp ce celălalt se încălzea la un foc străin.

Petru a plâns apoi cu amar toată viața o clipă în care s-a încălzit la focul străin care i-a adus lepădarea... Ioan a cântat toată viața. Numai despre dor și dragoste a vorbit. Evangheliile și Epistolele lui Ioan sunt străbătute de aceiași fiori ai iubirii și ai dragostei. El, ucenicul iubit, Ioan, numai despre dor și dragoste vorbește, pentru că el a știut să se încălzească la focul Mântuitorului și în bine, și în greu. Vorbește despre dragoste, căci dragostea e Dumnezeu.

Domnul Iisus să ne ajute la toți ca, așa cum Fiul lui Dumnezeu a ascultat de voia Tatălui, cum ucenicii L-au ascultat pe Domnul Iisus, pe Învățătorul lor, cum cei de la nunta din Cana Galileii au făcut tot ce le-a spus El... tot așa și noi să facem tot ce ne va spune El, să ne încălzim numai la picioarele Lui; să nu se afle nici o clipă, nici unul dintre noi pe la focurile străine ca să se încălzească. Căci la focurile străine vin „minunile” dureroase ale lepădării de Hristos.

Dar la focul dragostei lui Dumnezeu se fac minunile mântuirii, începutul minunilor mântuirii.

Așa să începem și așa să sfârșim și noi, ca și Ioan. Să facem tot ce ne va spune El - așa cum a spus Măicuța Sfântă. Amin.

Slăvit să fie Domnul!