Gânduri de lumină și de mângâiere

Pentru nunta voastră, iubiții noștri, vă trimitem în felul acesta câteva cuvinte de îndemn sfânt de la Domnul, câteva doriri sfinte pentru această zi scumpă pentru amândoi și pentru noi toți. Și-apoi îndemnurile din Cuvântul Său pentru toată trăirea voastră de pe pământ și-n veșnicie, potrivit îndemnului sfânt, potrivit binecuvântării lui Dumnezeu prin care ați fost uniți și chemați să rămâneți așa până la sfârșit. Prin toate, să simțiți îndemnul Duhului Sfânt și voia lui Dumnezeu. Și, căutând din toată inima să trăiți împreună, și fiecare în parte să vă duceți slujba cu credincioșie până la sfârșit. Ca, în ziua cea mare a răsplătirilor, să puteți fi încununați împreună cu toți cei care au iubit venirea Domnului cu un gând și un cuget curat.

A Domnului nostru să fie slava, cinstea și închinăciunea pentru toate binefacerile și binecuvântările Sale pe care le-am primit, pe care le primim și le trăim, și pe care le nădăjduim de la El pentru viața aceasta și pentru cea veșnică. Căci numai din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava acum și-n ziua veșniciei. Amin.

Binecuvântează, Doamne, adunările frățești

unde-ai Tăi cu drag se-adună, unde-ai spus că și Tu ești;

binecuvântați să fie toți câți cu iubire vin

să-Ti vestească și s-asculte Sfântul Tău Cuvânt. Amin.

Așa să fie binecuvântați copiii Domnului. Să le ziceți: „Domnul să vă binecuvânteze și să vă păzească. Domnul să facă și să lumineze Fața Lui peste voi și să Se îndure de voi. Domnul să-Și înalțe Fața peste voi și să vă dea pacea. Astfel să puneți Numele Domnului peste copiii Lui și El îi va binecuvânta”. Amin (Num 6, 23-27).

Slăvit să fie Domnul!

Preaiubiții noștri nuntași, preaiubiții noștri miri!

Dumnezeu să vă binecuvânteze cu Numele Lui cel Sfânt și slava Sfântului Său Nume să fie peste noi toți: și peste sufletele, și peste viețile noastre. Amin.

Cu inimile pline de bucurie, vă dorim binecuvântarea Domnului și Dumnezeului nostru și-n Numele Lui Sfânt vă dorim binecuvântarea Cuvântului Său din Eclesiast 9, 8: „Hainele să vă fie albe în orice vreme și untdelemnul să nu vă lipsească de pe cap”.

Căci dacă haina sufletului nostru, dacă fiecare dintre noi vom priveghea și ne vom ruga, păstrându-ne curați și albi așa cum ne-a curățit și ne-a sfințit Duhul și Cuvântul Său, și dacă ne vom strădui neîncetat să ducem o viață de înfrânare și de dragoste, în ascultare de tot Cuvântul Său, atunci și Duhul Sfânt, și dragostea Mântuitorului nostru Iisus Hristos se vor revărsa din plin, în orice vreme, peste viața și peste munca noastră cu bucurii cerești și cu roade sfinte.

Dumnezeu, în înțelepciunea și dragostea Sa, a făcut omul numai jumătate, și nu întreg. Pentru ca [el] să dorească mereu și să simtă mereu trebuința de-a căuta cealaltă jumătate a trupului său și a sufletului său. Și să nu fie fericit decât găsind-o.

Jumătatea cealaltă a sufletului nostru este Dumnezeu și jumătatea cealaltă a trupului nostru este soțul, este soția.

Pocăința și dragostea sunt cele două taine care îl întregesc pe om. Pocăința îl unește cu Dumnezeu, iar dragostea îl unește cu soțul său. Prin acestea, omul își află unitatea sa și prin ele își păstrează această unitate și întregime a lui.

Încă de la nașterea noastră, noi avem două mame; ca fiul cel viu cu cele două femei care s-au dus la judecata lui Solomon. Mama noastră trupească este firea lumească; și mama noastră duhovnicească este firea duhovnicească. Una îndeamnă mereu ca fiul să fie tăiat în două. Cealaltă, să fie păstrat întreg. Firea pământească îndeamnă mereu la dezbinare, la rupere, la despărțire. Iar firea duhovnicească, la armonie în fața lui Dumnezeu.

Numai păcatul face dezbinări atât între suflet și Dumnezeu, cât și între cei doi soți. Duhul și Cuvântul Domnului fac totdeauna armonie și unitate, păstrând-o și adâncind-o mereu prin iubire.

Atât unirea cu Dumnezeu, cât și unirea celor doi soți se păstrează prin ascultare și prin rugăciune. Când ascultarea este curată și-mpărtășită, totul este pașnic și sfânt. Când sufletul ascultă de Dumnezeu, atunci și Dumnezeu ascultă de el. Când soția ascultă de soț, atunci și soțul ascultă de ea. Atunci rugăciunea e numai bucurie și când merge de jos în sus, și când se întoarce de sus în jos. De aceea ascultarea trebuie să fie împletită cu rugăciunea în fiecare zi și-n toate trebuințele noastre.

Să nu fie nici o seară și nici o dimineață, să nu fie nici o masă, nici o odihnă, nici o umblare, nici o plecare și nici o venire la care cei doi soți, când pot fi împreună, să nu se roage unul alături de celălalt în fața lui Hristos. Rugăciunea le va sfinți munca, le va liniști sufletul, le va mări bucuria, le va păstra unitatea, le va lumina cărarea, le va mântui viața, păstrându-le Duhul Sfânt, dragostea și harul lui Dumnezeu.

Odată cineva l-a întrebat pe un credincios, zicând:

- Nu ți se pare ție de mirat: ce fel de blestem a fost acela pe care Dumnezeu l-a rostit asupra șarpelui când l-a alungat din rai? Pe om, Dumnezeu l-a osândit să-și câștige pâinea lui prin sudoarea frunții sale. Pe femeie, să-și nască în chinuri fiii săi. Dar șarpelui, chiar celui mai vinovat, i s-a spus să se târască și să se hrănească cu pământ. Pentru șarpe, aceasta nu este un blestem, ci o îndestulare. Căci el are oriunde pământul cu care să se hrănească, fără nici o osteneală și fără nici un necaz.

- Da, i-a zis credinciosul, fiindcă Dumnezeu a vrut ca, chiar și departe de raiul Său, omul să țină neîncetat legătura cu El prin rugăciune. I-a spus bărbatului să-și câștige cu greu pâinea zilnică, pentru ca omul, în timpul greutăților muncii lui, să-și înalțe mereu ochii spre cer și să ceară ajutorul lui Dumnezeu, să caute cu stăruință ajutorul și mila Sa; iar la bucurie, să-I mulțumească pentru că i le-a dat.

I-a spus femeii să-și nască în durere fiii săi, pentru ca, în durerea și-n temerile ei, să-și înalțe ochii spre Dumnezeu în rugăciune, să-I ceară ajutorul și să strige după mila Lui. Să vadă că nu poate scăpa de primejdii și nu poate primi ajutor și izbândă în toate lucrurile ei, ca un vas slab ce este, decât prin ajutorul lui Dumnezeu. Că nici ea, nici micuțul dragostei ei, fără ajutorul lui Dumnezeu, n-ar putea să trăiască.

Astfel cei doi soți să caute și să păstreze neîncetat legătura și dragostea lor cu Dumnezeu.

Dar șarpelui i-a lăsat totul la îndemână, ca nici măcar vreo dată să nu mai aibă nevoie de nimic. Ca nici măcar o dată să nu înalțe vreo rugăciune către Dumnezeu. Șarpelui, Dumnezeu nu i-a lăsat bucuria rugăciunii și legătura prin rugăciune cu El, ca să nu mai dorească și să nu mai ceară niciodată ajutorul lui Dumnezeu. Ca să nu mai caute niciodată Fața Lui; să nu mai aibă nici o nevoie să vină la El; să nu mai vină niciodată în fața Lui. Șarpele fiind cauza răului, Dumnezeu l-a îndepărtat pe totdeauna de la El și nu i-a mai lăsat nici un mijloc de apropiere de El.

Câtă vreme ceva ne-ndeamnă să ne rugăm, să căutăm Fața Domnului și să-I cerem ajutorul Lui, acest ceva este totdeauna binecuvântat pentru noi. Munca și durerea, Dumnezeu ni le-a lăsat să ne ajute să-L căutăm pe Domnul și să-I cerem ajutorul Lui în orice vreme. Munca este de la noi; durerea ne vine de la noi. Amândouă trebuie să ne țină mereu în unire și-n rugăciune. Iar, cum viața noastră este nedespărțită de muncă și de durere, tot așa trebuie să ne fie nedespărțită de părtășia și de rugăciunea cu Dumnezeu.

Celor buni, Dumnezeu le-a rânduit o viață în care pâinea lor trebuie să și-o câștige prin muncă aspră și grea. Și de asemenea, le-a rânduit o viață adesea plină de neîntrerupte dureri. Pentru ca totdeauna ei să-L caute pe Domnul; pentru ca totdeauna Dumnezeu să aibă un mijloc [prin] care să-i apropie de El. Să țină legătura ei cu El și El cu ei și ei să-I ceară ajutorul Său, iar El să li-l dea.

Celor răi, Dumnezeu le-a îngăduit așa un trai, adeseori ușor, și-o pâine fără muncă, o viață fără necazuri, ca nici măcar să nu fie nevoiți să se roage vreodată către El. Dumnezeu să ne ferească să nu ajungem niciodată într-o astfel de stare! Căci aceasta este cel mai greu și cel mai veșnic blestem: când cineva are de toate și nu simte nevoie niciodată de rugăciune, ca să se apropie de Dumnezeu și să caute Fața Lui.

Iată ce dar de la Dumnezeu este munca aspră și încercările în viață! Prin acestea, noi suntem legați de El și El va fi legat de noi: prin dragostea, prin ascultarea, prin binefacerile rugăciunii.

Dragii mei, întrebați și primiți totdeauna sfatul fraților și îndrumarea Cuvântului lui Dumnezeu. Chiar și calul cel mai blând are nevoie de frâu. Chiar și omul cel mai înțelept are nevoie de sfat. De aceea Dumnezeu ne-a rânduit astfel viața, ca fiecare să avem nevoie de celălalt. Să cerem și să primim fiecare; să fim nevoiți să cerem și să avem bucuria de a da. În împletirea acestor lucruri și în întrepătrunderea acestor stări și primiri stă părtășia și unitatea armonioasă a fiecăruia cu fiecare.

Pentru ca faptele tinereții să nu vă rușineze bătrânețea, întrebați mereu și ascultați mereu. Întrebați Cuvântul Domnului și ascultați cuvântul fraților. Întrebați-vă și ascultați-vă unul pe celălalt în toate lucrurile și-n toate zilele vieții. Și ceea ce dați, și ceea ce primiți să fie cald, blând, pașnic, iubitor și bucuros.

Un împărat avea o fiică frumoasă, bună, înzestrată și credincioasă. Dorind să o căsătorească, el voia să-i afle ei un tânăr la fel. Aflându-i-l, a hotărât nunta lor fără a se cunoaște unul pe celălalt. Tocmai pentru ca, după aceea, bucuria lor să fie mereu tot mai mare. Tânărul, neștiind cine este mireasa, a primit-o mai mult de silă decât de bunăvoie. La fel, și mireasa pe el. Doar fiindcă trebuiau să asculte de împăratul și tatăl lor. Numai după ce-a trecut o vreme, după ce fiecare a descoperit ce neprețuită comoară primise prin celălalt, atunci inimile lor se împreunau fericite în mulțumiri către împăratul și tatăl lor, care, în înțelepciunea sa, mai înainte de-a se fi cunoscut ei și a ști măcar unul de celălalt, i-a cunoscut, i-a apropiat și i-a unit, ca să fie fericiți.

Tatăl cel ceresc ne-a unit și pe noi cu Hristos într-o dulce și sfântă însoțire. Noi nu L-am cunoscut pe Domnul și nici nu am descoperit dintr-odată toate darurile Lui, toate binefacerile Lui, tot harul Său. Numai după ce a trecut o vreme, după ce trece mereu vremea, aflăm ce mare comoară am primit noi în Hristos și de ce har mare ne-a făcut nouă parte dragostea și grija scumpului nostru Tată ceresc. Abia după ani de trăire cu Hristos am aflat și mai aflăm încă, descoperind, noi și neprețuite daruri ale dragostei și harului Lui pentru noi.

Preaiubitul cel scump al sufletelor noastre, Iisus, Mântuitorul nostru iubit, ce plin de binecuvântări este El pentru noi! Și viața Lui, pentru noi, ce fericită și binecuvântată este!

Cu cât ascultăm mai mult și mai cu drag de Cuvântul Domnului nostru, cu atâta părtășia Lui umple inimile noastre de-o bucurie tot mai mare și mai sfântă. Până când ajungem și noi să spunem ca Sfântul Pavel: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos: necazul, foamea, sabia, moartea, viața, puterile de-acum, puterile viitoare?” Cine și ce puteri vor fi în stare să facă aceasta? Când întristarea ne face să-I cerem, iar bucuria ne face să-I dăm, totul este o tot mai mare binecuvântare și un nou prilej de o tot mai strânsă împărtășire cu El.

Astfel trecutul de binecuvântări întărește tot mai mult prezentul binecuvântat și asigură tot mai fericit binecuvântatul nostru viitor: viitorul unirii noastre cu El, pentru harul veșnic la care am fost chemați și rânduiți de dragostea Tatălui, prin Iisus Hristos, Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor, Preaiubitul nostru Mire și Răscumpărător fericit și veșnic.

Aceste scurte gânduri pe care Domnul ni le dă, vi le-am trimis cu prilejul nunții acesteia să vă facă inimile pline de lumină și de mângâiere. Vi le trimitem la acest prilej fericit cu dorința ca nunta aceasta să fie nu numai temelia unui legământ de însoțire nemaidespărțită până-n veșnicie a unuia cu celălalt, a celor doi iubiți miri; ci, mai ales, reînnoirea unui și mai puternic legământ cu Hristos, cu sfânta Sa Lucrare, în Casa și în Biserica Lui, din care să gustăm mereu cu toții, și nuntași, și miri, mereu și mereu tot mai noi și mai mari bucurii și binecuvântări cerești. Până când lumina de aici ne va uni cu strălucirea veșnică și, din mijlocul fraților, ne vom înălța în mijlocul îngerilor. Dintr-o nuntă trecătoare, la o nuntă veșnică, în brațele și-n sânul veșnic al Fericitului și Binecuvântatului nostru Mântuitor Iisus, ale lui Hristos cel Viu și Adevărat, izvorul tuturor bucuriilor noastre.

Cu acest fericit și binecuvântat prilej, vă îmbrățișăm pe toți și vă sărutăm cu o sărutare sfântă, binecuvântându-vă cu Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu rostit la început.

Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă păzească. El să facă să strălucească peste voi Fața Lui și să vă dea pacea. Amin.

Slăvit să fie Domnul!