Dezbinarea o face primirea învățăturilor străine

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Scumpii noștri în Domnul, părinți, frați și surori! E totdeauna o sărbătoare fericită și cu totul deosebită când într-o familie se naște un suflet nou, care va deveni o lumină și o sare sfântă, prin harul lui Dumnezeu, în lumea aceasta, unde este atâta întuneric care are nevoie de lumină și-atâta stricăciune care are nevoie de sare.

De aceea trebuie neîncetat să ne rugăm pentru părinții cărora le-a fost încredințat de Dumnezeu, spre naștere și spre creștere, un copil pentru Hristos. Pentru ca acești părinți să-și poată face datoria acestei nașteri și creșteri în așa fel, încât, atunci când fiul lor va fi în stare de lucru, el să fie găsit ca un vas de cinste, sfințit, folositor Stăpânului și Tatălui său ceresc, destoinic și vrednic pentru orice lucrare bună, după cum este scris la 2 Timotei 2, 21.

Munca acestei creșteri trebuie începută încă dinainte de nașterea copilului, printr-o pregătire de rugăciune și de sfințire a părinților, pentru ca, în felul acesta, copilul să fie închinat Domnului și să fie umplut de Duhul Sfânt încă din sânul mamei sale, după cum este scris în Luca 1 , 15. Numai în felul acesta el va fi pentru părinții săi o pricină de bucurie și de veselie, iar de nașterea și de viața lui din lumea aceasta o să aibă multe suflete bucurie și folos, după cum iarăși scrie tot acolo, ceva mai înainte, versetul sfânt.

Dar Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu la care am dorit să medităm puțin cu ocazia acestui botez este cel de la Efeseni capitolul 4, unde sunt scrise nu numai poruncile despre un singur Domn, o singură credință și un singur botez, ci un întreg alt șir de porunci, care încep cu versetul 1 și merg mereu crescând în însemnătate până la versetul 16, când tot trupul, când toată familia, când toată frățietatea sfântă ajunge a fi o unitate deplină în Domnul, crescută până la capul ei - Hristos - și stând strâns legați cu toții prin ceea ce dă fiecare încheietură în măsura ei, zidiți în dragoste și statorniciți în adevăr, în Hristos.

Este mereu nevoie ca fiecare dintre noi să citim și să recitim Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu în fiecare zi, pentru ca să ne cercăm și să ne încercăm pe noi înșine dacă suntem în el sau nu; dacă el este în noi sau nu.

Căci în ispite și-n rătăciri se poate cădea numai atunci când cineva fie că nu cunoaște Scripturile, fie că le răstălmăcește, după cum, de asemenea, iarăși este scris în 2 Petru 3, 16. Fiindcă numai acestea două: necunoașterea Scripturilor și răstălmăcirea lor, pot duce sigur la pierzare, atât pe cei ce le răstălmăcesc, cât și pe cei care îi urmează pe aceștia.

Deci dacă nici unii nu dorim să ne pierdem mântuirea la care am venit atât de greu și pe care fiecare ne-o ducem prin atâtea necazuri spre slava veșnică, atunci se cere, deci, ca fiecare dintre noi să luăm cu teamă toată amintea la tot ce Cuvântul Sfânt ne poruncește; și, cu toată evlavia și smerenia, să ne străduim a-l împlini întocmai. Pentru ca nu cumva, la capătul ostenelilor sale, să se pomenească cineva că a alergat și că a suferit în zadar, cum erau înștiințați, cu durere, cei de la Galateni 3, 4. Și, dacă nici unii dintre noi nu vrem - ferească-ne bunul Dumnezeu! - să ne pierdem mântuirea prin înșelăciunea ispititorului, atunci nimeni dintre noi să nu lucrăm cu îndărătnicie și nici cu împotrivire față de învățătura în care de la Dumnezeu am primit chemarea la mântuire la început. Și nici față de frații și de frățietatea nașterii noastre din nou. Căci numai când nu rămânem în unitatea și în ascultarea învățăturii și a fraților noștri, numai atunci Satana ne poate orbi și ne poate robi, ca să ne îngâmfăm și să ne pierdem astfel mântuirea noastră și poate a multora..

Iată, uitați-vă bine atât la frații, cât și la adunările care au rămas în unitatea de învățătură și în ascultarea frățească, ce armonie, ce bucurie și ce binecuvântări au ei. Pe când cei rupți de frați, care au alte învățături și care lucrează în dezbinarea de frații noștri, în ce stare rea au ajuns și spre ce sfârșit nefericit se duc și ei, și mai duc și pe cei care îi ascultă.

Acum am vrea să privim pe scurt la învățăturile pe care ni le înfățișează capitolul 4 de la Efeseni, de care am pomenit la început. Pentru ca, din acestea, să putem deosebi cu toții bine adevărul de care, dacă vom ține seama cu ascultare, vom fi binecuvântați. Iar dacă nu, nu.

Însă mai înainte de aceasta, am vrea să le mai spunem un adevăr încă o dată, mai ales, acelora care nu mai pot suferi învățătura sănătoasă pe care ne-au lăsat-o părinții și înaintașii noștri; ce-și iau și ei alte învățături și urmează alți învățători, dezbinați și tulburători, care pare că le-aduc o evanghelie mai bună decât cea lăsată nouă de înaintașii noștri sfinți. De zeci de ani n-am încetat nici noi să le tot aducem aminte această învățătură... și cu lacrimi, și cu durere, și cu mustrări, și cu îndemnuri, acelor frați care tot nu vor să asculte.

Dar iată că unii dintre cei neascultători nu numai că nu au vrut și nu vor nici acum să țină seama de învățătura aceasta și nici de îndemnurile fraților, ci s-au prefăcut și mai pe față în niște vrăjmași față de orice gând bun și umblă clevetindu-ne cu multe vorbe rele și luptând contra oricărei unități cu frații, batjocorind lucrurile sfinte, care sunt vrednice de cinstire și pe care înaintașii noștri ne-au învățat să le cinstim; și propovăduiesc lucruri străine de învățătura noastră și stricătoare față de credința noastră, pe care oricine le-a primit a căzut din dragoste și s-a rătăcit de la credință

Unii dintre acești propovăduitori ai dezbinării și tulburărilor nu se rușinează să se ridice în mijlocul adunărilor frățești, oprind pe frați din cuvânt sau răstălmăcind cele spuse de ei; stingând astfel duhul adunării, întristând și tulburând sufletele cu un duh de diotrefism obraznic și îndrăzneț, lipsiți de orice judecată sănătoasă și de orice duh creștinesc.

Unii dintre aceștia lucrează mai cu vicleșug, arătându-se, pe față și între mai mulți frați, ca și cum n-ar avea nimic deosebit de Lucrarea frățească. Dar între mai puțini și, mai ales, în cercul lor, învață tot aceleași lucruri străine și stricăcioase față de învățătura de la început și făcând o lucrare din alt duh. Astfel, aceștia, uniți cu ceilalți, întrețin între frați dezbinările de duh și de învățătură, adică de dragoste și de adevăr. Și, pentru că urmăresc cu îndărătnicie gândul dezbinării, ei caută cu toată puterea, acolo unde pot, să ocupe tot timpul adunării cu vorbirile lor, nedând loc altora la cuvânt. Iar dacă totuși mai ajunge câte-un frate să vorbească, îndată se ridică acest diotref cu „precizările” lui, pentru ca și ceea ce se făcuse bine să fie adus tot spre rău.

Câte adunări n-a tulburat astfel duhul de la Nămoloasa... În unele părți, în loc ca cei mai noi sau mai tineri să fie încurajați și ei cu dragoste spre cuvânt și ajutați să devină și ei înșiși niște lucrători buni, în toată plinătatea adevărului - mai ales că mulți dintre aceștia nu mai sunt acuma tineri, ci sunt chiar bărbați în toată puterea -, alți diotrefi îi stăpânesc ca pe niște robi și-i tratează ca pe niște neștiutori, împiedicându-i de la cuvânt și îndurerându-i mereu.

Nu spunem aceste lucruri pentru acești doi, trei sau patru care s-au dovedit că nu vor să asculte, deși au tot fost sfătuiți de zeci de ani. Ci le spunem pentru cei câțiva frați care, poate fără să-și dea seama încă bine, au primit din duhul acelora în inima lor și-n adunarea lor și fac și ei tot cam astfel de lucrare printre frați. Îi înștiințăm pe aceștia, poate pentru ultima dată, să se trezească din beția acestor false teorii zise biblice și să se smulgă din prietenia și din păienjenișul acestor duhuri pierzătoare până nu va fi prea târziu și pentru ei, și pentru alții.

Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne poruncește la capitolul 4 din Efeseni, de la versetul 1 la 3, o purtare vrednică de chemarea pe care am primit-o. Iar purtarea aceasta vrednică să se arate în toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare și îngăduință frățească, în dragoste, căutând și păstrând unirea duhului. Adică asta înseamnă ascultarea de frați prin legătura păcii; iar asta înseamnă: prin ascultarea de învățătură. În versetul 4 din același capitol, ni se poruncește unitatea frățească a tuturor mădularelor în singurul Duh, prin care am fost chemați la singura nădejde, care ne este mântuirea tuturor sufletelor noastre. În versetul 5 ni se spune puternic că, după cum este un singur Domn, Iisus Hristos, tot așa, pentru noi nu poate fi decât o singură credință, aceea pe care am primit-o prin învățătura pe care ne-au dat-o nouă înaintașii noștri și în care ne-am născut noi din nou. Și un singur botez: acela prin care am fost cufundați în Hristos, primind semnul Crucii Lui și dovada intrării noastre în poporul lui Dumnezeu.

Botezul este, în Noul Testament, ceea ce era tăierea împrejur în Vechiul Testament. Și după cum, la primirea poruncii tăierii împrejur în Vechiul Testament, toți au trebuit să primească acest semn în trupul lor, la orice vârstă erau în clipa primirii acelei porunci dumnezeiești, iar mai târziu s-a statornicit datoria de a primi acest semn la vârsta de opt zile (iată, așa este scris la Facere 17, 23-27 și la Luca 2, 21), tot așa s-a urmat și cu Botezul Noului Testament. Căci și cu botezul a fost tot așa. La intrarea în creștinism, cei de la început au fost botezați la orice vârstă erau când auzeau Evanghelia Harului lui Hristos. Dar după aceea, Botezul s-a statornicit, în tot poporul creștin, tot așa ca tăierea împrejur în poporul evreu: în primele zile după nașterea copilului. Și după cum ar fi fost o nebunie și un lucru fără nici o noimă să se facă de către fiecare sectă din iudaism (că și-n iudaism erau diferite secte), de fiecare dată, o altă tăiere împrejur pe trupul aceluiași iudeu care ar fi trecut de la o sectă la alta, tot așa, nu este oare și în creștinism acum o astfel de nebunie și nelegiuire să se facă de către fiecare sectă un alt botez peste trupul aceluiași om creștin care a fost o dată botezat în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și care mai este iarăși, uneori de două sau de trei ori, botezat în tot același Nume, când trece de la o sectă la alta?...

Așa, și faptul că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost botezat la treizeci de ani, în Iordan, de către Ioan, nu are asta nici un fel de legătură cu botezul creștin. Ioan nu boteza cu botezul creștin, în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Botezul lui Ioan nici nu cunoștea aceasta. El era ocazional, făcut numai atunci, ca o dovadă de pregătire în vederea primirii venirii lui Mesia. Iar o dată cu venirea Domnului Iisus, acest botez a încetat. Nimeni și nicăieri nu se mai practică de-atunci. Cei care fac din vârsta majoratului o obligație pentru botez, aceștia răstălmăcesc Scriptura și păcătuiesc împotriva Adevărului. Mai multe botezuri creștine pentru același om sunt tot așa de fără minte cum ar fi fost mai multe tăieri împrejur pentru același trup sau cum ar fi amânată tăierea împrejur până la vârsta care a avut-o Avram când a primit porunca acestei tăieri împrejur.

Iată unde se ajunge prin nebunia neascultării! Iată ce fac cei îngâmfați și potrivnici. Iată unde au ajuns și unii dintre-ai noștri care ascultă de învățături străine și răstălmăcesc Cuvântul lui Dumnezeu - acei de care am pomenit mai sus. Iată unde a și ajuns Moldoveanu și unii ca el, care au și făcut, iară, acest botez la nu știu care sectă... Și iată unde vor ajunge, mai curând sau mai târziu, și cei care le urmează învățătura acestora.

Dar nu numai cu botezul a făcut Moldoveanu așa, ci face și cu altele, cum este Cina Domnului, pe care el și ai lui o practică tot în felul cel străin de învățătura și de credința noastră și a părinților noștri.

De aceea, înștiințăm încă o dată și cu toată tăria pe aceia dintre frați care mai țin la aceștia și la învățătura lor, că, dacă nu vor să ajungă și ei tot așa, în pierzarea acelora care, iată, a și început să se arate, atunci să o rupă îndată și pentru totdeauna și cu învățătura lor, și cu învățătorii, purtătorii acesteia, după cum Cuvântul lui Dumnezeu ne poruncește tuturor așa: „Feriți-vă de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o de la început. Depărtați-vă de ei (Rom 16, 17 și 1 Tim 6, 3).

„Feriți-vă de cei care nu trăiesc după învățăturile pe care le-ați primit de la început. Și, dacă n-ascultă cineva, să n-aveți nici un fel de legătură cu el” (2 Tes 3, 6-14).

„Chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă aducă o evanghelie deosebită de cea pe care am primit-o și am propovăduit-o noi, anatema să fie” (Gal. 1, 8-9).

„Sunteți mântuiți dacă țineți așa cum v-am propovăduit-o (Evanghelia); altfel degeaba ați crezut” (1 Cor 15, 1-2).

„Să nu mai fiți copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire. Ci, credincioși adevărului, rămâneți tari” (Efes 4, 14).

„După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel care face dezbinări” (Tit 3, 10).

„Dacă vine cineva la voi și nu vă aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: «Bun venit!». Căci cine îi zice: «Bun venit!», se face părtaș păcatelor lui” (2 In 10).

Și-n atâtea alte locuri, asemănătoare cu acestea, ne poruncește aceasta Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Căci Însăși Mântuitorul nostru a spus: „Să-ți fie ție ca un păgân și vameș cine n-ascultă”. Oare ce alte porunci mai puternice să ne spună nouă Cuvântul lui Dumnezeu, decât acestea? Și cine le nesocotește pe acestea și pe atâtea altele asemănătoare cu ele nu merită oare să fie pedepsit de Dumnezeu cu primirea acelor credințe pierzătoare care vor veni de la minciună și-i vor duce la osândă pe cei care n-au primit dragostea și n-au păstrat adevărul, după cum este înștiințarea cea grozavă de la 2 Tesaloniceni 2, 10-11 ?

Dar, în legătură cu botezul, de ce se spune de-atâtea ori și de către atâția că trebuie mai întâi să crezi și-apoi să fii botezat? De ce se condiționează și se spune că botezul nu are nici un preț mai înainte de a avea credință personal, când nicăieri în Sfânta Scriptură nu este pusă condiția asta? Ci, dacă este scris în Marcu 16, 16 că mai întâi vine credința, iar apoi botezul, aceasta este scris pentru toți cei care n-au fost botezați înainte de a crede. Dar mai întâi a fost scrisă Evanghelia de la Matei. Și-n această Evanghelie ni se spune: „Duceți-vă, faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh; și apoi învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu” (Mt 28, 19-20). Or, dacă credința vine în urma învățăturii, după cum spune Scriptura că: „credința vine în urma auzirii și auzirea este prin Cuvântul lui Dumnezeu”, deci învățătura, este limpede că ucenicii trebuie să fie întâi botezați, apoi învățați să ajungă credincioși, după cum spune Însuși Domnul nostru Iisus Hristos.

De asemenea, și Sfântul Pavel spune colosenilor acest adevăr, încă și mai limpede, când zice la Coloseni 2, 12: „Fiind îngropați împreună cu Hristos prin botez și înviați împreună cu El prin credință”. Deci după cum învierea nu poate veni decât după ce ai fost îngropat și nicidecum înainte, tot așa, iată că nici credința nu poate veni cu adevărat decât după Botez, și nu înainte de el.

Dar, pentru că noi n-avem obiceiul certei de vorbe și nici îngâmfarea neascultării de Cuvânt și de frați, nu punem aceste două locuri unul împotriva celuilalt, cel de la Marcu 16, 16 cu cel de la Matei 28, 19-20. Ci spunem după adevăr: fie una înainte, fie cealaltă, să fie amândouă: și botezul, și credința. Și să fie dovedite de nașterea din nou amândouă. Căci fără nașterea din nou, și așa, ori una, ori alta, ori amândouă împreună, tot nu ajută la nimic, precum spune Mântuitorul la Ioan 3, 5.

Dar și condiția nașterii din nou din apă și din Duh, despre care scrie Ioan 3, 5, dacă ar fi înțeleasă ca Botezul - și care înseamnă în realitate: „Apa”, adică Cuvântul cel viu al lui Dumnezeu; iar „Duhul”, puterea Duhului Sfânt -, chiar luate [acestea] așa cum e scris acolo și cum de obicei se întrebuințează când se vorbește despre Botez, tot este vorba mai întâi de apă, adică despre Botez, și apoi de duh, adică despre credință.

Se vede limpede deci de către oricine nu vrea să fie cu voința sa un orb, se vede bine în ce rătăcire au căzut cei care au mai făcut încă un Botez sau îl mai cer să le fie făcut.

Îi lăsăm pe cei care nu mai pot fi salvați (fiindcă nu mai vor ei să asculte) să facă aceștia ce vor. Boteze-se de câte ori vor!... Și-așa, nu numai acest cuvânt al lui Dumnezeu îl calcă și îl strică ei. Dar îi sfătuim cu stăruitoare iubire pe cei care mai vor să mai țină seama de adevăr și de iubire și mai vor s-asculte de frați, adică de învățătură și de frații lor. Îi înștiințăm pe toți s-o rupă cu cei dezbinați, pentru a nu ajunge și ei cu neputință de îndreptat, așa cum au ajuns unii dintre aceștia. Îi rugăm, în Domnul, să țină seamă de fiecare cuvânt din versetele 11 până la 16 din capitolul 4 de la Efeseni, asupra căruia medităm acum. Fiindcă aici sunt condiții fără de care nimeni nu poate viețui în Trupul lui Hristos și nici ajunge la statura plinătății duhovnicești. Iar fără ajungerea acestora, cum să aibă cineva părtășie cu Capul, adică cu Hristos?

Scumpii noștri frați și surori! Din toată inima ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, în a Cărui Lucrare am fost chemați pentru mântuire, iar nu pentru osândă, ca El să vă ajute tuturor să primiți bine acest cuvânt de sfătuire și de înștiințare pe care vi-l spunem nu numai ca voi să vă dați toate silințele să rămâneți în adevăr și în dragoste - adică una cu învățătura frățietății noastre și una cu frații din ea, pentru ca să puteți fi părtași la mântuirea lui Dumnezeu -, dar și să vă feriți de cei care, dinlăuntru Lucrării Domnului, vă tot învață lucruri stricăcioase și tot umblă făcând dezbinări și tulburare. Nu le-ajunge de câți ani au făcut acest lucru fără nici un rost.

Oricine ar fi aceștia și oricine ar fi fost ei, Dumnezeu nu caută la fața omului, ci la lucrarea lui. Și oricine nu rămâne până la sfârșit în dragoste, adică în unitate cu trupul frățietății în Hristos, acela va ajunge sigur un mădular rău și va sfârși sigur prin a fi lepădat și osândit, chiar dacă el cândva ar fi fost vrednic de cinste și sănătos. Cu orice mădular care primește în el o boală și nu se curăță de boala aceasta este la fel. Cu orice vas care nu se curăță de o întinăciune care l-ar fi atins e tot așa. În loc să fie un vas de cinste, folositor stăpânului, Satana îl face prin neascultare, prin îngâmfare, prin îndărătnicie un vas de ocară, de dezbinări, de tulburare, folositor numai vrășmașilor și vrășmașului lui Hristos.

Vă rugăm, nu vă lăsați înșelați de vorbăria acestor oameni meșteșugit alcătuită, nici de istorioarele lor lacrimogene, nici de răstălmăcirile lor iscusite, nici de rătăcirile strecurate pe sub cântările lor, pe sub zâmbetele lor, pe sub privirile lor. Ci priviți ce roade au învățăturile, predicile și cântările lor oriunde sunt primite, semănate și rodesc acestea. Vedeți că numai certuri și tulburări, numai împrăștiere și ruină rămâne după umblarea tuturor acestora. (...)

[DM1]