Foto Traian Dorz

Grabă și zăbavă

Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor

1 - Nu zăbovi ceasuri întregi, sau zile întregi, sau luni întregi, sau ani întregi - față de cei care așteaptă graba ta.
Căci cu durere, ei vor fi siliți să-și refacă viața fără tine. Iar locul tău chiar dacă vei mai întoarce vreodată la ei,
- după ce ai zăbovit prea mult,
nu va mai fi poate niciodată apoi cum a fost întâi.
Nici în inima lor, nici în casa ta
și ceea ce ai pierdut și tu și ei, nu va mai putea fi recâștigat niciodată.
2 - Nu zăbovi, când frații te așteaptă, te cheamă, te roagă cu lacrimi să revii la deplina unitate și părtășie, - unde trebuie să grăbești
la deplina umblare și trăire în aceeași credință și în învățătură,
nu zăbovi față de ei!
Și nu sta cu străinul, departe de casa și de vatra frățietății tale, lăsându-i pe ai tăi să te aștepte și să stea cu inima îndurerată ani de zile din pricina îndelungatei tale zăboviri!
Căci prea târziu, în zadar te vei grăbi.
3 - Nici întoarcerea ta să nu fie cu atâta încetineală încât, după munci istovitoare, abia să se vadă că ai mai făcut un pas,
căci aceasta va dovedi mai mult sila ta față de ei, decât dragostea ta.
Și ceea ce plătești cu o prea multă așteptare, nu te mai bucură când sosește.
4 - Chiar dacă până la urmă ai reușit să te întorci până la ai tăi, timpul lor prea îndelungat pierdut,
și sfaturile lor prea mari făcute pentru întoarcerea ta,
va scădea nespus de mult din bucuria întoarcerii
și va pierde nespus de mult din folosul ei.
5 - Durerea prea îndelungată pe care le-ai produs-o fraților care tot te-au așteptat,
stăruințele lor, și timpul lor cheltuit pentru tine, peste măsură de mult,
nu se poate să nu atârne greu cândva în fața lui Dumnezeu, spre paguba ta!
De aceea nu zăbovi nici o clipă. Și grăbește-te în toate.
6 - Întoarce-te și spune celor care mai sunt cu tine (și tot la fel ca tine): Haidem să ne întoarcem, la cei ce ne așteaptă și cărora le suntem atât de datori.
Am zăbovit destul, ne-au așteptat destul!
Ce fericită este totdeauna sosirea la timp.
Și ce dureroasă este totdeauna zăbovirea de la sosire.
7 - De ce mai zăboviți departe de Domnul în păcate, în fărădelegi, în nimicuri pierzătoare?
când vremea este atât de scurtă
când viața este atât de trecătoare,
când lumea este atât de vicleană, și Satana atât de tâlhar!
iar mântuirea ta atât de scumpă!
- Nu mai zăboviți ci sculați-vă și haideți să vă întoarceți la Domnul care vă așteaptă și vă iubește.
8 - Până încă ziua aceasta nu se va sfârși, întoarce-te și tu, suflete scump, care tot nu te-ai întors încă la Dumnezeu.
Întoarce-te, până mai ești încă așteptat, până nu s-a închis ușa lui și ochii tăi,
până când nu-i pierdut totul, întoarce-te!
Și așa, ai zăbovit prea mult, prea mult!
9 - Gândește-te ce bucurie va fi întoarcerea ta la Domnul în mijlocul celor care te iubesc, te cheamă și te așteaptă.
Să-ți pară rău din tot sufletul tău pentru timpul zăbovit.
O, cât de rău îți va părea odată, pentru că nu te-ai grăbit și n-ai venit mai demult la Dumnezeu.
10 - Întoarce-te în așa fel încât prin tot ce vei aduce și vei fi între frații și semenii tăi, să-i poți măcar în parte despăgubi de ceea ce i-ai întristat sau i-ai făcut să piardă, cât ai zăbovit departe de ei.
Nu-i nici o bucurie mai mare ca o întoarcere adevărată și la timp, acolo unde ai fost atât de mult și atât de demult așteptat.
Grăbește-te și vino!
11 - Nu cât sunt oamenii de răi, trebuie să ne mirăm noi - ci cât de nespus de Bun, este Dumnezeu!
Nu cum pot fi oamenii de nepăsători, de vrăjmași, de neascultători, de vinovați față de Dumnezeu, - ci cu toate că sunt așa, - Dumnezeu mai are totuși atâta bunătate, răbdare, milă și iubire față de ei!
Într-adevăr, cât de nespus de Bun este El!
12 - În câte rânduri, până s-ajungă la aruncarea pietrelor asupra Domnului, câte cuvinte grele, uneori mai grele ca pietrele, nu I-au aruncat în față, ei lui Dumnezeu!...
De câte ori nu L-au alungat, L-au batjocorit, L-au insultat și s-au lepădat de El!
Iar El S-a întors din nou și din nou la ei, cu o nouă iubire, cu un nou har,
cu o nouă minune și cu noi chemări ale bunătății Lui!
încercând neîncetat cu dragoste să le deschidă inima.
O, cât de nespus de Bun este Dumnezeu!
13 - Chiar prin aceste rânduri Hristos Se întoarce din nou și spre tine.
Și cu o nouă dovadă de iubire, te cheamă să te trezești și să te întorci la El, primind cu grabă prin credința în El, mântuirea ta și viața veșnică (Fapt. Ap. 26, 18).
Vei mai zăbovi oare și acum?
14 - E poate ultima Lui întoarcere la tine. Și este poate ultima Lui chemare pentru tine.
Nu-L mai respinge pe Domnul tău, Mântuitorul tău și nu căuta altă piatră să ridici și tu contra Lui, sau contra alor Lui.
Fiindcă după ce pleacă El nu-ți mai vin decât moartea și Satana.
15 - Ridică-ți o singură piatră: piatra cea mai mare din lume adică piatra necredinței de peste intrarea inimii tale.
Ci lasă-L pe Domnul Isus să intre în inima ta și în viața ta, cu mântuirea și cu lumina Lui.
Căci ziua intrării acesteia a Domnului în inima ta, și în casa ta - va fi cea mai fericită zi pentru tine și pentru ai tăi, pe vecii vecilor.
16 - Cât de scurtă este totuși o zi. Și cât de măsurate sunt marginile ei și ceasurile pe care le are ea.
Privește ceasul și ascultă-i bătăile lui, ca să vezi ce neînduplecat și nemaiîntors îți trece cu ele fiecare minut și fiecare an din viața ta. Și din ocaziile tale!
Grăbește-te - căci se poate peste o zi să fie prea târziu pe veșnicie.
Pentru mulți care puteau veni ieri, - astăzi s-a sfârșit totul.
17 - Cât de lungă, și cât de scurtă, este totuși o zi!
Cât de mult și cât de puțin, poți face, totuși, în ea.
Cât de mult când este vorba de rău,
și cât de puțin când este vorba de bine.
Cât de mult - când este vorba de viață
și cât de puțin - când este vorba de moarte!
18 - Ce mare preț are o zi, pentru mântuirea și fericirea noastră veșnică, - și totuși pe ce nimicuri vinovate,
și pe ce deșertăciuni pierzătoare
și pe ce scopuri nelegiuite
ne-o aruncăm prea mulți dintre noi
și prea multe dintre zilele noastre.
19 - Nu sunt oare numărate ceasurile dintr-o zi?
Nu sunt numărate oare zilele dintr-o viață?
- de ce atunci oare, ne purtăm cu ele ca și cum ar fi nenumărate?
20 - Nici din ziua noastră, nu știm câte ceasuri mai putem avea,
și nici din viața noastră, câte zile!
- De ce atunci să nu cugetăm cu seriozitate la acest lucru?
De ce să nu învățăm să ne numărăm bine ceasurile zilelor și zilele vieții,
- spre a căpăta o inimă înțeleaptă, cu care să ne folosim mântuitor în locul inimii nebune care ni le risipește în nevrednicie? (Prov. 10, 16).
O, Dumnezeule al Înțelepciunii, nu ne lăsa să trăim ca și cum nimic din ce se întâmplă n-ar fi adevărat!
Grăbește-te și nu ne lăsa să zăbovim niciodată.
Amin.
Articol 47 din 48
Folosește săgețile ← → pentru navigare