Marta și Maria
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Marta ca stăpână a casei cum era avea o zi foarte grea și încărcată, ori de câte ori venea Domnul la casa ei.
Cât de mult ar fi dorit și ea să poată sta, ca Maria, să asculte cuvintele pline de dulceață și de lumină, care ieșeau din gura Domnului, - dar datoria de a îngriji de hrana oaspeților ei iubiți,
de spălarea picioarelor sau a schimburilor lor,
- era pentru Marta o grijă scumpă, prin împlinirea căreia se arăta marea ei dragoste față de Neprețuitul lor Oaspe.
Ce minunată este dragostea ostenitoare pentru Domnul și pentru frați.
2 - Trebuie să ne gândim cât de grea era o astfel de zi pentru Marta, care dorea să fie de folos Domnului.
Domnul venea cu încă doisprezece după El. Cel puțin cu doisprezece, - uneori desigur cu și mai mulți! ...
Și toți veneau de pe drumuri lungi, flămânzi, obosiți, prăfuiți...
Binecuvântată fie sora, care se gândește la toate acestea și le împlinește.
3 - Pentru cel puțin treisprezece bărbați deci trebuia pregătită mâncare...
Trebuia cărată apă de spălat picioarele și mâinile și fețele lor.
Trebuiau spălate rufele lor.
Trebuiau făcute așternuturi să odihnească...
Fericit este sufletul care nu uită primirea oaspeților cu bucurie.
4 - Toate datoriile ospeției Marta le știa dinainte și toate acestea le făcea pentru Domnul cu dragă inimă și cu bucurie, mai totdeauna singură, fiindcă sora ei care ar fi putut-o ajuta,
- pierdută în bucuria venirii Domnului, și răpită de fericirea ascultării la El, -
nici nu-și mai aducea aminte că este pe pământ.
Și că mai sunt și alte lucruri de făcut, decât să asculte minunatele cuvinte ale lui Dumnezeu.
5 - Atunci Maria nu vedea și nu mai auzea nimic, decât pe Domnul și Mântuitorul ei.
Uita de orice altceva,
nici umblarea neliniștită, nici osteneala sorei ei Marta, care își pierduse răbdarea, de când tot alerga singură după toate,
Maria nu le mai vedea...
Ce scumpe sunt, dar ce rare, sufletele care uită totul pentru Isus.
6 - Odată, când Marta obosită și îngrijorată, n-a mai putut să-și mai stăpânească inima întristată, că nu termină mai repede ca să poată sta și ea ca să-L asculte pe Domnul, - i-a zis Domnului:
Iar atunci Domnul Isus a mustrat blând, la Marta, numai ceea ce ea se ostenea și se frământa să facă mai mult decât era nevoie.
7 - Domnul mustră doar ceea ce era un strop de ispită a firii pământești și care o făcea pe Marta, (cum face uneori și cu multe surori ale noastre)
ca din o oarecare dorință de laudă, -
să gătească mai mult și mai bine, decât era nevoie,
să pregătească mai frumos și mai mult chiar decât erau modestele pretenții ale Domnului. Și necesarul lor.
Și poate și mai mult decât erau posibilitățile casei Martei, de unde Domnul n-aștepta trupește, decât așa de puțin!
8 - Dar mustrarea Domnului pentru Marta a fost atât de prietenească și de iubitoare, atât de delicată și de dreaptă,
iar Marta a simțit-o atât de dreaptă și caldă - blândețea și bunătatea inimii Domnului, încât gândul Domnului s-a împlinit deplin - și ea a înțeles noul și marele adevăr că:
9 - Atunci când sunt clipe unice și fericite,
când ai în casa ta oaspeți atât de aleși și de rari,
- mai însemnat lucru decât orice este să te folosești mai mult sufletește, de acest prilej rar!
Să gătești în grabă ce poți, dar să folosești cât mai mult timp apoi, pentru partea sufletească, dând ascultare cuvintelor lui Dumnezeu.
De aceea Isus o iubea pe Marta...
10 - Dumnezeu a făcut Timpul prin Hristos, căci este scris, prin El au fost făcute și veacurile (Evrei 1, 2).
Și Dumnezeu a măsurat mai dinainte durata timpului, pentru a încape în el exact atâtea evenimente câte a rânduit El să se întâmple.
11 - Dumnezeu a rânduit și numărul zilelor noastre mai dinainte de a fi vreuna din ele, precum este scris: „Și în Cartea Ta erau scrise toate zilele care îmi erau rânduite, mai înainte de-a fi fost vreuna din ele” (Ps. 139, 16).
Ce mare lucru este să ni le știm număra fiecare cât mai bine.
12 - Domnul Dumnezeu a pregătit toate faptele bune în care noi să umblăm tot timpul acestei vieți, zi de zi, după cum de asemenea este scris: „Am fost zidiți în Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca noi să umblăm prin ele” (Efes. 1, 5-6 și 2, 10).
Fericit este cel ce umblă în toate. Fiecare faptă trecută, se duce la Dumnezeu să spună cum am umblat în ea.
13 - De împlinirea întocmai la vremea sa, a oricărui lucru, mai depind foarte multe altele care vor sfârși atunci, sau vor începe atunci.
După cum în pânza unui țesător iscusit, fiecare fir își are locul său, în care să se întâlnească cu alt fir, spre a-și împlini acolo rostul lui, după planul celui ce a urzit țesătura.
14 - Câte rugăciuni stăruitoare I-am făcut și noi Domnului și Îl zoream pe Domnul să facă acum și imediat, minunea pe care i-o ceream.
Minunea de care credeam noi că dacă nu se face întocmai așa și întocmai atunci, - totul va fi pierdut. Că zadarnic va mai veni Domnul s-o facă apoi cu o zi mai târziu! ...
Și totuși n-a fost așa cum gândeam noi!
Domnul a făcut bine că a mai zăbovit atunci
sau a rezolvat acel lucru întru totul altfel de cum ceream sau gândeam noi.
Căile Domnului sunt nespus mai fericite pentru noi decât ale noastre.
15 - După ce totul a trecut, după ce lucrurile s-au liniștit și mintea noastră a putut gândi așezat la toate,
- am băgat de seamă totdeauna că Domnul a lucrat mai bine decât am fi crezut și gândit noi (Efes. 3, 20)
în toate lucrurile noastre.
16 - Suflete al meu, nu te neliniști niciodată când strigi cu putere și Domnul nu-ți răspunde!
Nu deznădăjdui niciodată când trimiți stăruitor după Domnul - iar El zăbovește să vină.
Când te rogi fierbinte, iar Domnul nu-ți ascultă îndată rugăciunea ta și nu Se grăbește să ți-o împlinească, tocmai întârzierea Lui este răspunsul cel mai potrivit pentru binele tău. Să crezi asta!
17 - Rabdă totul liniștindu-te, prin încredințarea că Domnul știe mai bine când răbdarea își va fi făcut lucrarea ei (Evrei 12, 11).
Sau când pocăința ta, sau lacrimile tale vor fi împlinit lucrarea lor,
sau durerea, sau ispășirea, sau pedeapsa...
Multe mai au de făcut câte o lucrare încă în noi.
18 - Fiecare dintre acestea își au de făcut câte ceva în viața noastră.
Și numai Domnul Singur știe tainica legătură nevăzută între tot ce se întâmplă, și ceea ce s-a întâmplat, sau are încă să se întâmple.
Numai Domnul Singur știe când lucrarea fiecăruia este împlinită și vremea fiecăruia i-a sosit. Sau i-a trecut.
După aceea, după ce I-ai înfățișat Domnului cum se cuvine rugăciunea ta, așteaptă cu încredere și cu răbdare, căci roada răbdării tale va fi totdeauna bucuria.
19 - Dar și zăbovirea își are vremea ei.
O zăbovire prea îndelungată, veștejește dragostea, usucă nădejdea și zdruncină credința sufletului!
Dumnezeu știe bine aceasta - și are toată grija la timp.
20 - Nu zăbovi nici tu niciodată prea mult de la nici o datorie a ta.
Nu zăbovi când familia ta te așteaptă cu un ban, cu o pâine, cu un cuvânt iubitor, cu o dovadă de atenție și de iubire!
Nu zăbovi față de soțul tău, față de copiii tăi, față de părinții tăi.
Dar mai ales nu zăbovi cu împlinirea datoriilor tale, pe care le ai față de Domnul tău, față de familia ta și față de cei cărora le datorezi prima iubire.
Doamne Isuse, binecuvântează aceste bune dorințe ale sufletului nostru.
Amin.