Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalţi ucenici: Haidem să mergem şi noi să murim cu El!
În hotărârea ucenicilor Domnului din acel moment, era un act de mare eroism.
Dacă au văzut că nu-L pot convinge pe Domnul să nu Se întoarcă în Iudeea unde Îl aşteptau ucigaşii de la care scăpase numai de câteva zile,
ucigaşii care pândeau mereu un alt prilej să-L prindă...
prilej din care până şi ucenicii Săi nu mai trăgeau nădejde să mai scape, -
ei şi-au rupt gândul şi şi-au zis:
- Haidem să mergem şi noi, să murim cu El!...
Erau convinşi cu toţii că Hristos trebuie să moară acolo în Ierusalim.
Erau convinşi nu numai din cuvintele profeţite de Domnul, dar şi de ura pe care o vedeau în iudeii care pregăteau aceasta.
Alegând calea lui Hristos, ucenicii Domnului şi-au ales aceeaşi soartă ca şi El.
Oriunde Hristos era primit şi iubit, se bucurau şi ei de primire şi iubire.
Oriunde era El alungat şi dispreţuit, ei erau gata să-I împărtăşească ocara şi suferinţa Lui, cu o inimă hotărâtă alipită de Domnul lor.
Fiind părtaşi la viaţa Lui, la bucuria şi slava Sa, ei erau gata şi la moartea pentru El, fără părere de rău, fără frică şi fără îndoială,
aşa cum s-a şi dovedit mai târziu, după ce umbrele trecătoare ale unor porniri fireşti, au trecut pe totdeauna de peste ei.
Întoarcerea noastră la Dumnezeu,
ascultarea şi predarea sufletului nostru în slujba lui Hristos pentru totdeauna,
adică naşterea noastră din nou, este de fapt o moarte...
În clipa aceea noi murim, cum spune sf. Pavel, faţă de lume - şi lumea moare faţă de noi. Murim, ca om firesc, şi înviem ca om duhovnicesc.
Spre deosebire de moartea a doua (Apoc. 20, 14), care este aruncarea în iazul de foc veşnic, moartea de care vor avea parte acei care n-au trecut prin prima moarte ca să se nască din Dumnezeu (Ioan 1, 13),
Am murit împreună cu El prin pocăinţă, prin lepădarea de păcatul nostru, de firea noastră, de trecutul nostru...
Şi am înviat în El şi împreună cu El la viaţa nouă, prin hotărârea, prin legământul şi prin voinţa puternică de a-L urma pe Hristos în totul şi pe totdeauna!...
Devenind astfel părtaşi ai Firii lui Hristos (Colos. 1, 10-12); 1 Petru 1, 4), devenim şi părtaşi ai morţii şi suferinţelor Lui (Filip 3, 10,
atunci ajungem părtaşi şi ai aceleiaşi sorţi atât în viaţa aceasta cât şi în veşnicie (2 Tim. 2, 12).
Astfel vom trăi cu El şi vom iubi cu El,
vom face binele cu El şi vom mărturisi cu El,
vom pătimi şi ne vom ruga, împreună cu Isus,
vom ierta şi vom mângâia,
vom ajuta şi vom răbda,
vom face totul cu El, prin El şi pentru El, iar la sfârşit vom muri cu El...
Apoi vom birui cu El,
iar în ziua cea veşnică a Învierii, vom învia cu El,
ne vom înălţa cu El
O, ce slavă veşnică aşteaptă pe toţi acei care într-o clipă de mare însemnătate, au luat hotărârea să moară cu Hristos, ca apoi să trăiască mereu cu El.
Dragă suflete, tu ai murit în felul acesta minunat cu Hristos?
A murit într-adevăr omul tău cel vechi, firea ta cea lumească, cu patimile şi cu poftele ei, sau nu?
Iar dacă a murit într-adevăr, lasă-L să trăiască numai Hristos în tine - şi vei fi viu pe veci (Rom. 8, 10-13).
Dar dacă nu, atunci fă acest lucru chiar acum.
Slavă veşnică şi mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse,
care pentru noi şi păcatele noastre ai murit pe Cruce şi Te-ai îngropat, iar a treia zi ai înviat pentru viaţa şi învierea noastră.
Slavă Ţie care prin puterea Duhului Sfânt ai făcut să putem şi noi muri în ce priveşte păcatul, împreună cu Tine,
şi să putem învia în ce priveşte credinţa şi neprihănirea prin puterea Ta.
Te rugăm dăruieşte-ne mereu puterea să biruim în noi firea cea veche, şi ori de câte ori încearcă să învie din nou, să putem zdrobi şi omorî cu puterea credinţei, înfrânării şi a evlaviei, pentru ascultarea voii Tale.
Iar când se va cere şi dacă se va cere vreodată şi jertfa văzută a fiinţei noastre,
pentru slava Ta şi izbânda Cauzei Tale,
Amin.
+
Dac-ar fi să pierzi în lume tot ce-ai strâns viaţa-ntreagă
tot ce-ai drag - şi chiar viaţa ce de lume te mai leagă
- dacă n-ai pierdut pe Domnul şi de moarte nu ţi-e frică,
dacă n-ai pierdut credinţa, încă n-ai pierdut nimică.