Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalți ucenici: Haidem să mergem și noi să murim cu El!
În hotărârea ucenicilor Domnului din acel moment, era un act de mare eroism.
Dacă au văzut că nu-L pot convinge pe Domnul să nu Se întoarcă în Iudeea unde Îl așteptau ucigașii de la care scăpase numai de câteva zile,
ucigașii care pândeau mereu un alt prilej să-L prindă...
prilej din care până și ucenicii Săi nu mai trăgeau nădejde să mai scape, -
ei și-au rupt gândul și și-au zis:
- Haidem să mergem și noi, să murim cu El!...
Erau convinși cu toții că Hristos trebuie să moară acolo în Ierusalim.
Erau convinși nu numai din cuvintele profețite de Domnul, dar și de ura pe care o vedeau în iudeii care pregăteau aceasta.
Alegând calea lui Hristos, ucenicii Domnului și-au ales aceeași soartă ca și El.
Oriunde Hristos era primit și iubit, se bucurau și ei de primire și iubire.
Oriunde era El alungat și disprețuit, ei erau gata să-I împărtășească ocara și suferința Lui, cu o inimă hotărâtă alipită de Domnul lor.
Fiind părtași la viața Lui, la bucuria și slava Sa, ei erau gata și la moartea pentru El, fără părere de rău, fără frică și fără îndoială,
așa cum s-a și dovedit mai târziu, după ce umbrele trecătoare ale unor porniri firești, au trecut pe totdeauna de peste ei.
Întoarcerea noastră la Dumnezeu,
ascultarea și predarea sufletului nostru în slujba lui Hristos pentru totdeauna,
adică nașterea noastră din nou, este de fapt o moarte...
În clipa aceea noi murim, cum spune sf. Pavel, față de lume - și lumea moare față de noi. Murim, ca om firesc, și înviem ca om duhovnicesc.
Spre deosebire de moartea a doua (Apoc. 20, 14), care este aruncarea în iazul de foc veșnic, moartea de care vor avea parte acei care n-au trecut prin prima moarte ca să se nască din Dumnezeu (Ioan 1, 13),
Am murit împreună cu El prin pocăință, prin lepădarea de păcatul nostru, de firea noastră, de trecutul nostru...
Și am înviat în El și împreună cu El la viața nouă, prin hotărârea, prin legământul și prin voința puternică de a-L urma pe Hristos în totul și pe totdeauna!...
Devenind astfel părtași ai Firii lui Hristos (Colos. 1, 10-12); 1 Petru 1, 4), devenim și părtași ai morții și suferințelor Lui (Filip 3, 10,
atunci ajungem părtași și ai aceleiași sorți atât în viața aceasta cât și în veșnicie (2 Tim. 2, 12).
Astfel vom trăi cu El și vom iubi cu El,
vom face binele cu El și vom mărturisi cu El,
vom pătimi și ne vom ruga, împreună cu Isus,
vom ierta și vom mângâia,
vom ajuta și vom răbda,
vom face totul cu El, prin El și pentru El, iar la sfârșit vom muri cu El...
Apoi vom birui cu El,
iar în ziua cea veșnică a Învierii, vom învia cu El,
ne vom înălța cu El
O, ce slavă veșnică așteaptă pe toți acei care într-o clipă de mare însemnătate, au luat hotărârea să moară cu Hristos, ca apoi să trăiască mereu cu El.
Dragă suflete, tu ai murit în felul acesta minunat cu Hristos?
A murit într-adevăr omul tău cel vechi, firea ta cea lumească, cu patimile și cu poftele ei, sau nu?
Iar dacă a murit într-adevăr, lasă-L să trăiască numai Hristos în tine - și vei fi viu pe veci (Rom. 8, 10-13).
Dar dacă nu, atunci fă acest lucru chiar acum.
Slavă veșnică și mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse,
care pentru noi și păcatele noastre ai murit pe Cruce și Te-ai îngropat, iar a treia zi ai înviat pentru viața și învierea noastră.
Slavă Ție care prin puterea Duhului Sfânt ai făcut să putem și noi muri în ce privește păcatul, împreună cu Tine,
și să putem învia în ce privește credința și neprihănirea prin puterea Ta.
Te rugăm dăruiește-ne mereu puterea să biruim în noi firea cea veche, și ori de câte ori încearcă să învie din nou, să putem zdrobi și omorî cu puterea credinței, înfrânării și a evlaviei, pentru ascultarea voii Tale.
Iar când se va cere și dacă se va cere vreodată și jertfa văzută a ființei noastre,
pentru slava Ta și izbânda Cauzei Tale,
Amin.
+
Dac-ar fi să pierzi în lume tot ce-ai strâns viața-ntreagă
tot ce-ai drag - și chiar viața ce de lume te mai leagă
- dacă n-ai pierdut pe Domnul și de moarte nu ți-e frică,
dacă n-ai pierdut credința, încă n-ai pierdut nimică.