Hotarul dintre timpuri

Vorbirea, rugăciunea și o stare de vorbă cu fratele Traian Dorz, la adunarea de la Poienii de Sus - revelion 1989

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. Slăvit să fie Domnul!

Preaiubiții noștri frați și surori, ce bine este în Casa Domnului! Mi-aduc aminte cum spune în Psalmi: „Cât mă bucur eu când mi se zice: «Haidem în Casa Domnului!»”. Ce frumos este în Casa lui Dumnezeu! Și ce bine e că, într-o noapte ca asta, noi stăm acum aici, în fața Domnului, în Casa Domnului, în slujba Domnului, în Oastea Domnului, spre lauda Domnului, în Cuvântul Domnului, în adunarea Domnului! Nu-i bucurie mai mare, nu-i har mai mare și nu-i binecuvântare mai mare ca o astfel de stare în Casa lui Dumnezeu. „Mai mult face o zi în Casa Domnului, spune în Psalmi, decât o mie în altă parte.”

Cum trebuie să-I mulțumim noi Domnului și să-L lăudăm pe Domnul pentru [bucuria] că noi, într-o noapte ca asta, nu suntem în lumea păcatului, în slujba diavolului, în petrecerile vinovate și murdare ale păcatului, ci suntem în Casa lui Dumnezeu, să-I mulțumim pentru anul care a trecut așa de frumos și să întâmpinăm, în fața lui Dumnezeu, un an care vine și care nici unii dintre noi nu știm ce ne poate [aduce]. Da, dacă ne-am încredințat soarta în mâna lui Dumnezeu, din câte ne-a scăpat El pe toți până acum... Vă aduceți aminte prin câte ați trecut anul trecut. Noi trebuie să-I mulțumim acum lui Dumnezeu pentru atâtea rugăciuni pe care ni le-a ascultat. Ne-au fost soțiile sau soții, sau părinții, sau copiii bolnavi... și ne-am rugat lui Dumnezeu și El le-a dăruit vindecare. Au trebuit să treacă prin operații grele... Cine poate să-l ajute pe un om stând pe masa de operație? Numai puterea lui Dumnezeu poate purta mâna aceea să nu taie o miime de milimetru mai mult, ca să nu distrugă viața, ci să poată s-o refacă. Cine, dacă nu Domnul, a purtat mâna care a [făcut] operația? Cine ne-a ferit pe noi sau pe ai noștri de accidente, prin câte am fi putut trece? Am trecut pe lângă ele și Dumnezeu ne-a izbăvit. N-am înțeles cum s-a întâmplat minunea că nu ne-am pierdut. Cine a intervenit în fracțiunea aceea de secundă când nu putea să intervină decât mâna lui Dumnezeu? Și iată că am ajuns cu bine în noaptea aceasta.

În vechile scrieri ale părinților noștri de demult, noaptea aceasta era înfățișată cu două fețe: una care privea spre trecut și alta care privea spre viitor. De-a lungul Bibliei, sunt nenumărate locuri în care Moise și poporul, mergând din Egipt spre Canaan, au făcut popasuri și au pus câte o piatră de aducere aminte. În locul de la 1 Samuel, capitolul 7, scrie așa de frumos: „Atunci Samuel a așezat o piatră pe care a scris: «Eben-Ezer» (Până aici ne-a ajutat nouă Domnul)”. Și piatra aceasta este o piatră de aducere aminte.

Noaptea aceasta este, pentru noi, o noapte de aducere aminte. Trebuie să ne aducem aminte de trecut, din câte ne-a scăpat Domnul, Care ne-a ajutat până aici. Și o noapte în care privim spre viitor, să ne aducem aminte câtă nevoie avem de ajutorul lui Dumnezeu în fiecare zi. Că peste fiecare dintre zonele noastre poate să vină o nenorocire, cum a trecut acum peste poporul și peste patria aceea nenorocită un cutremur după care au rămas zeci de mii de morți și sute de mii de sinistrați și nenorociți. În câteva minute... Și astăzi sunt încă mulți nescoși de sub dărâmăturile [care au căzut] peste cei care au murit pe 7 decembrie acolo.

Mântuitorul, când I s-a spus odată despre optsprezece inși peste care s-a prăbușit turnul din Siloam, a zis: „Da? Credeți voi că cei optsprezece inși peste care s-a prăbușit turnul din Siloam erau mai vinovați decât ceilalți? Eu vă spun: nu! Ci, dacă nu vă întoarceți la Dumnezeu, toți veți pieri la fel. Sau cei cărora Pilat le-a amestecat sângele cu jertfele lor erau mai vinovați decât ceilalți? Eu vă spun: nu! Ci, dacă nu vă întoarceți la Dumnezeu, toți veți pieri la fel”.

Cei care s-au prăbușit cu acel avion și au murit două sute șaptezeci și ceva de suflete sau cei peste care s-a prăbușit... cutremurul... și au murit câteva zeci de mii în câteva clipe erau ei mai vinovați decât noi? Dumnezeu arată prin unii ce se poate întâmpla cu toți, dacă nu ne întoarcem la El.

Noaptea aceasta este o noapte de aducere aminte. O noapte de hotar dintre ani. Dintre vieți. Dintre timpuri. Dintre zone. (s.n.) E o noapte în care trebuie și noi să stăm și să medităm bine dacă dorim într-adevăr să căpătăm cunoștința adevărului mântuitor și nu vrem să mergem și noi ca cei care se duc la osândă și nici habar n-au că ei trăiesc pe un vulcan care poate să se deschidă sub ei în fiecare clipă.

Noaptea acesta este o noapte de aducere aminte. Se apropie miezul nopții. Va trebui atunci să ne ridicăm și noi, să îngenunchem în fața lui Dumnezeu. Că în toate țările lumii, în toate orașele și-n toate satele lumii, unde doi sau trei se adună în Numele Domnului în noaptea aceasta, toți sărbătoresc ca și noi. (...)

În noaptea aceasta nimeni nu doarme. Și cei care caută păcatul, și cei care-L caută pe Domnul sunt treji. Noi am trecut pe lângă case în care se auzeau chefuri și... muzică, și jocuri, și vorbe porcoase, și cântece vinovate. Dar nu ne-am oprit acolo. Am venit aici unde știam că sunt adunați cei care-L iubesc pe Dumnezeu; în Casa Domnului, în fața Domnului, în Cuvântul Domnului, în adunarea Domnului. Să ne bucurăm de tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi. Asta arată că noi avem o minte sănătoasă și o înțelepciune adevărată, că-L căutăm pe Domnul câtă vreme se poate găsi. Și, cât timp avem și-l putem petrece, îl petrecem împreună în Casa lui Dumnezeu. Nu este alt loc mai fericit în care cineva care vrea să-și mântuiască sufletul și vrea să-și vadă fericită viața și familia să petreacă o noapte ca asta ca aici.

Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a făcut să-L cunoaștem pe El; că au trecut și peste noi atâția ani când nu L-am cunoscut pe Dumnezeu. Nici n-am știut că, într-o noapte ca asta, se poate trăi cerește aici în mijlocul îngerilor, al sfinților lui Dumnezeu, în Casa Domnului. Oriunde te uiți: și jos, la fețele fraților și ale surorilor, și pe pereți, la fețele fraților noștri care sunt în cer, noi trăim într-un anturaj ceresc aici. În mijlocul nostru și în jurul nostru sunt îngerii; în fruntea noastră este Domnul. Aici este Casa lui Dumnezeu, în care tot anturajul și tot ceea ce vedem este de natură divină și de stare înălțătoare și sfântă. Noi petrecem în Casa lui Dumnezeu. Ce clipe mai frumoase pot fi în viața unui om, decât clipe ca acestea? Și noi să-I mulțumim lui Dumnezeu! Că a fost și pentru noi o vreme de întuneric, când trăiam și noi ca ceilalți care ziceau: „Aici e raiul, aici e iadul! Asta-i viața!” Și trăiam în păcat, străini de Dumnezeu, fără să cunoaștem Cuvântul lui Dumnezeu, fără să iubim Casa lui Dumnezeu și Cuvântul Domnului. Nu știam ce este adunarea sfântă, adunarea Domnului, unde Domnul petrece cu bucurie și noi suntem și între frați, și între îngeri, în aceeași stare sfântă, ori de câte ori ne adunăm împreună. Asta este adunarea Domnului.

Noi n-am cunoscut adunarea Domnului până când Domnul nu ne-a deschis, prin Cuvântul Lui, prin Lucrarea Oastei Sale, ochii noștri cei sufletești; ochii noștri nu cei de sub frunte, ci cei din frunte. Ochii duhului, ochii cu care vedem lucrurile care nu se văd și urechile cu care auzim lucruri pe care nu le-am auzit înainte. Și ne-a deschis inima să primim și să cunoaștem adevăruri pe care nu le cunoșteam înainte. Cât de orbi eram! Cum spune Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu: „Aduceți-vă aminte ce orbi erați și ce morți erați în păcatele voastre înainte de a-L cunoaște pe Dumnezeu”. Dar a venit Domnul cu mila Lui; și, la popasul acesta, să ne-aducem [aminte].

Tot anul acesta ’88, noi, Oastea Domnului, am avut un an jubiliar, un an sărbătoresc. Am sărbătorit, la revelionul trecut, la 1 ianuarie 1988, 65 de ani de la înființarea Oastei Domnului. Acum, am zis că e un popas de aducere aminte. Am așezat și noi astăzi aici, în seara aceasta, o piatră de aducere aminte, ca cei de la 1 Samuel capitolul 7, pe care am scris: „Eben-Ezer”, „Până aici ne-a ajutat nouă Domnul”.

Într-o seară ca asta eram la Sibiu cu Părintele Iosif; în 1 ianuarie 1933. Se împlineau zece ani de la înființarea Oastei. Și am scos atunci primul număr din «Oastea Domnului» pe anul 1933. Anul jubiliar, la 10 ani de Oaste. Și se făcea un bilanț frumos. Câte mii de suflete se întorseseră la Dumnezeu în acești zece ani! Oameni care înainte nici nu știau despre viața veșnică, nici nu cunoscuseră vreodată o adunare a Domnului, nici nu cunoșteau Biblia, nu știau ce este un verset biblic, nici nu știau cum să se roage... nu știau. Nici Tatăl nostru nu l-au știut, cum nu-l știu astăzi foarte mulți dintre oameni... Nu știau o cântare religioasă; o cântare religioasă nu știau... Și de-atunci, câte cântări minunate!... Câți oameni ai rugăciunii a născut și a izvorât Dumnezeu în mijlocul nostru! Stai și asculți într-o adunare a Domnului cum surori simple și frați simpli, care n-au făcut școli superioare, scot din sufletul lor niște cuvinte pline de putere, încât îți storc lacrimi și te înalță în cer. Cine i-a învățat pe ei să se roage în felul acesta? Auzi niște cântări atât de minunate în tot ceea ce spun, [cum] nici n-ai auzit în altă parte. În lumea întreagă nu sunt cântări așa de frumoase ca ale noastre. Când știam noi cândva, înainte de adunare, astfel de cântări? Și ce înălțare sufletească ai când cânți așa o cântare minunată: „În slujba Ta, Iisuse, de tineri am pornit...”!

Ce frumoase sunt toate aceste lucruri! Și pe toate le-am învățat noi după ce ne-am întors la Domnul. După ce Domnul a adus în lumea aceasta, în țara noastră și prin locurile noastre această Lucrare minunată care ne-a scos din întuneric la lumina cea minunată a lui Dumnezeu și de sub puterea diavolului ne-a adus în Casa lui Dumnezeu. Ne-a scos din crâșmă, că o mulțime dintre noi erau cândva acolo. Ne-a scos din gură și din inimă cuvintele murdare și gândurile urâte și ne-a pus în inima noastră dragostea lui Dumnezeu; pe buzele noastre, dulcile cântări cerești; și a făcut ca ochii noștri să izvorască lacrimile rugăciunii. Nu-i ușurare mai fericită decât după o rugăciune cu lacrimi. Dacă ați trecut prin încercări vreodată și Dumnezeu v-a făcut vreun bine, și v-ați întors și ați îngenuncheat, și, cu lacrimi, I-ați mulțumit lui Dumnezeu, știți ce înseamnă o rugăciune cu lacrimi. Asta noi n-am știut-o până când n-am ajuns să cunoaștem această Lucrare minunată prin care Dumnezeu ne-a făcut nouă cunoscute toate aceste lucruri.

De aceea trebuie să stăm, la hotarul acesta, și să ne aducem aminte cu recunoștință de bunătatea lui Dumnezeu, Care a ridicat în țara noastră și-n Biserica noastră, și-n credința noastră un astfel de om minunat cum a fost Părintele Iosif, căruia, într-o noapte ca asta, acum 66 de ani, i-a inspirat gândul să pornească o lucrare de întoarcere a oamenilor la Dumnezeu.

Îmi povestea: „În noaptea aceea de An Nou 1923, stăteam acolo în Piața Lemnelor, numărul 6, din Sibiu”. Acuma s-au schimbat și locurile acelea care erau [atunci], s-a construit altceva. Când am plecat de-acasă prima dată la Sibiu, aveam 18 ani. Bolnav am plecat, dintr-un spital din Oradea. M-a chemat Părintele. Acolo în casa aceea în care s-a născut Oastea Domnului acum 66 de ani am stat săptămâni și zile bolnav, până când Domnul m-a vindecat și I-am putut da apoi un ajutor în lucrul Său cel sfânt.

Și-mi spune Părintele: „Uite, stăteam la masa asta și pe lângă geamul ăsta [dinspre] Piața Lemnelor (o stradă circulată din Sibiu), atunci, în noaptea de revelion, toți bețivii treceau înjurând. Era plin de cârciumi, plin de bețivi cu sticle... cu tot felul de vorbe și de cântece murdare. Și stăteam pe genunchi atunci și mă gândeam la bilanțul unui an de muncă: „ce am realizat eu, că mă lupt aici și iată cum diavolul își bate joc de neamul nostru, de poporul nostru, de creștinii noștri, de credința noastră. Noi luptăm și ne zbatem ca-ntr-o mlaștină... când scoatem un picior, ne afundăm cu celălalt și ne pomenim tot acolo. Că nu vine un vânt ceresc, nu vine un val ceresc, nu vine o minune de la Dumnezeu să ne izbăvească din starea aceasta și să ne ajute”. Și stătea prăbușit în genunchi Părintele, poate că la o oră ca asta, acum 66 de ani, într-o noapte ca aceasta. Și cu lacrimi a strigat: „Doamne, ai milă de poporul acesta, care piere din lipsă de cunoștință. Nimeni nu vine să trezească poporul acesta și să spună: «Oamenilor, pieriți! Vă duceți la osândă și la Satana, cu alcoolul, cu beția, cu vorbele murdare, cu înjurăturile și cu toate patimile urâte pe care le [aveți]»; și de care nimeni niciodată nu le-a spus că [nu trebuie] să le facă”.

Și s-a rugat fierbinte, ceasuri întregi. Și Dumnezeu l-a luminat și a zis: „Ridică-te, Iosife, și strigă. Pune trâmbița la gură, ia condeiul în mână și scrie o chemare de hotărâre la o luptă sfântă contra păcatului. Și harul lui Dumnezeu, și binecuvântarea Duhului Sfânt va da putere cuvântului tău și se vor ridica suflete și dintr-o parte, și dintr-alta. Și se vor aduna unii lângă alții, și vor forma, cu timpul, o oaste minunată care va cuprinde țara și lumea întreagă. Dar strigă, Părinte Iosife! Nu te lăsa!”.

Zice: „Un an am luptat singur, numai cinci inși s-au mai adăugat. Și din toate părțile mă batjocoreau și spuneau: «Ce încerci tu în lumea aceasta să mântuiești lumea? Nu vezi cum diavolul a pus stăpânire pe toți oamenii și nu se mai întoarce nimeni la Dumnezeu?». Am zis: «Nu se poate! Dacă Dumnezeu mi-a inspirat mie un gând să fac un lucru bun în Numele Lui, cred că El mă va ajuta. Nu fac în numele meu, nici pentru scopul meu, nici pentru câștigul meu. Fac pentru slava lui Dumnezeu și pentru mântuirea lumii acesteia pentru care S-a răstignit Fiul Lui, dar [pe Care] nimeni nu-L cunoaște». Am luptat ani de zile, dar Dumnezeu, pe măsură ce a trecut timpul și s-au înmulțit lacrimile noastre și jertfele noastre, și rugăciunile noastre, a înmulțit și rândurile noastre. Și Dumnezeu a făcut să crească [Oastea Sa]”.

În anul acesta, la sărbătoarea de revelion am prăznuit 65 de ani de la înființarea Oastei. La Sibiu, acolo în locul unde l-a chemat Domnul pe Părintele Iosif și unde s-a făcut minunea asta acum 65 de ani, acolo am sărbătorit revelionul anul trecut. Au venit frați din toată țara... au fost niște momente înălțătoare. Am scris o carte de aducere aminte... Cândva Dumnezeu va ajuta să ajungeți să o vedeți. Ce frumoase gânduri și momente... și frați, și ce minunate cuvinte au fost atunci acolo!

A venit februarie... 12 februarie. În 12 februarie s-au împlinit 50 de ani de când Domnul l-a chemat la el pe Părintele Iosif. În noaptea de 12 februarie 1938, am fost toată noaptea singur lângă el. Am scris aceasta și am înregistrat-o pe benzi. Am scris și în istoria Oastei tot ce Dumnezeu i-a vorbit în noaptea aceea și ne-a spus. Ne învoisem toți trei - cu Titus (băiatul lui) și cu fratele Marini - să stăm toată noaptea lângă el: „Facem continuu, ca de santinelă, fiecare. Și, când unul e obosit, îl scoală pe celălalt”. Eu le-am zis lor: „Lăsați-mă pe mine să fac schimbul unu”. Am stat lângă Părintele Iosif în seara de 11, toată seara. Mi-a spus o mulțime de lucruri... Atâtea adevăruri minunate, ca o profeție de viitor. Cu privire la Biserica noastră, cu privire la neamul nostru, cu privire la timpurile care vor veni. Nu se știa atunci de război... Dar Părintele ne-a spus în noaptea aceea toate lucrurile. Nu se știa de câte necazuri vor veni și peste credința noastră. Dar Părintele ne-a spus cu glas profetic în noaptea aceea. Eu le-am înțeles. Aveam o minte atentă, trează atunci. Dumnezeu m-a făcut să țin minte toate aceste lucruri. Și așa cum le-aș citi, și astăzi mi le aduc aminte aceste lucruri; și le-am însemnat, și le-am scris. Să rămână pentru istorie.

În noaptea de 12 februarie, pe la ora unu, Domnul l-a luat la El. Până în clipa aceea mi-a spus multe lucruri... L-am văzut că-i foarte obosit și i-am zis:

- Părinte, sunteți obosit. Eu aș vrea mereu să-mi vorbiți, aș dori să-mi spuneți mai departe... însă, dacă sunteți obosit, mai aștept.

Și el a zis:

- De-acuma e târziu. Tot ce a fost nevoie să vorbesc lumii i-am zis. De-acuma să rețineți ceea ce v-am spus eu. Du-te și tu și te odihnește. Zic:

- Părinte, nu mi-e somn. Vreau să mai stau cu sfinția voastră.

Așa vorbeam, totdeauna cu foarte mult respect față de el. Zice:

- Deschide geamul, să vină aer proaspăt.

Atunci mi-am adus aminte că într-una din cărțile sale scrie că, atunci când soția lui a trecut la Domnul, i-a spus aceste lucruri în noaptea aceea: „Deschide geamul, să vină mult aer proaspăt”. Mi-am adus așa aminte și mi-am zis: „Cum se aseamănă, în clipa morții, multe din sorțile acelora pe care Dumnezeu îi unește!” Am deschis geamul, a venit puțin aer... dar era noapte de februarie și l-am închis iar.

- Acuma, zise el, du-te și te culcă.

- Părinte, nu mi-e somn. Vreau să mai stau.

- Nu. Vreau să mă lași singur.

Am trecut în cealaltă cameră, că era fratele Marini dincolo, și i-am zis: - A spus că vrea să stea liniștit, dar e foarte obosit și slab. Ce să facem?

Zice fratele Marini:

- Să trecem, să-l întrebăm și pe Titus.

Băiatul lui era dincolo, lângă, la cealaltă ușă. Și zise:

- Am auzit tot, că nici eu n-am dormit. Am auzit și acuma când ți-a spus să deschizi geamul (...).

Am sărbătorit acești 50 de ani lângă mormântul lui. Au venit frați din toată țara și ne-am adus aminte de întâmplările pe care le-am [trăit atunci].

A venit data de 3 martie. Și am sărbătorit data asta în casa unde s-a născut Părintele Iosif acum 100 de ani. În biserica unde a fost el botezat acum 100 de ani. Ce momente cerești am trăit atunci!

Și, pentru că acum este ora douăsprezece, am dori să ne aplecăm [la rugăciune]. Toți frații noștri, din toată lumea, la ora asta, sunt aplecați pe genunchi. (...) Se vor ruga câțiva frați, după aceea câteva surori. Și nu vă grăbiți, căci noaptea aceasta tot noaptea Domnului este. Mai stăm și după (...).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin.

Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău. Vină împărăția Ta și facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea, și slava, acum și-n vecii vecilor. Amin.

Doamne Dumnezeul și Tatăl nostru, iată ceasul de trecere dintr-un an în altul, dintr-o zi în alta, dintr-o vreme în alta. (s.n.) Doamne Dumnezeul nostru, Îți mulțumim din toată inima că în această clipă putem sta în Casa Ta, în fața Ta, în adunarea Ta, în Cuvântul Tău, în tot ceea ce ne-ai lăsat și ne-ai dorit Tu să putem noi trece dintr-un an în altul și dintr-o stare în alta. Te rugăm, binecuvântează-ne în această clipă, Doamne, și primește rugăciunile noastre și pentru trecut, și pentru viitor.

Îți mulțumim din toată inima pentru anul care s-a încheiat de-un minut acum. Îți mulțumim pentru toate izbăvirile pe care fiecăruia dintre noi i le-ai dat Am avut, de la începutul lui, multe dorințe în fața Ta. Am avut, de-a lungul zilelor acestui an, multe cereri în fața Ta. Am trecut prin multe încercări și Te-am chemat în ajutorul nostru, Doamne, și-n ajutorul copiilor sau al părinților, soțiilor sau soților noștri, al fraților sau al surorilor noastre și Tu ne-ai ascultat. Din toată inima Îți mulțumim că ai ținut seama de rugăciunile noastre. Deși eram slabi și păcătoși, Doamne, Tu nu Te-ai împiedicat de toate lucrurile astea, ci Te-ai uitat la bunătatea și la îndurarea Ta. Și ai văzut că eram în necaz și ne-ai ascultat rugăciunile și ne-ai izbăvit.

Te rugăm, iartă-ne pentru tot ce am păcătuit în fața Ta, Doamne, și dăruiește-ne, pe viitor, o inimă trează, o minte sănătoasă și un gând curat, să ne ferim de tot ceea ce Te poate întrista pe Tine. Tu Te-ai purtat cu atâta bunătate față de noi, că Ți-ai deschis mâna și ai făcut ca rodul muncii noastre să fie binecuvântat.

Îți mulțumim că ne-ai ferit de cutremure, de inundații, de foc, de apă, de nenorociri, de boli, de năvălirea altor neamuri. Și, când au venit primejdiile și ispitele, ne-ai izbăvit și am trecut cu bine, și am ajuns această clipă. Doamne, Îți mulțumim din toată inima. Și Te rugăm, iartă-ne că de-atâtea ori a trebuit să ne întoarcem ca leproșii cei pe care i-ai vindecat și nu ne-am întors să-Ți mulțumim. Dăruiește-ne, pe viitor, o inimă mai atentă; un suflet mai ascultător și un duh mai smerit, ca să ne plecăm înaintea Ta și să-Ți cerem totdeauna, din toată inima, iertare, să o primim.

Te rugăm, binecuvântează-i pe toți cei din familia noastră. Binecuvântează soțiile noastre, soții noștri, părinții noștri și copiii noștri, frații noștri și surorile noastre, vecinii, prietenii, rudeniile, cunoscuții, vii și morți, căci pentru Tine toți sunt vii. Dăruiește-le tuturor mântuirea Ta. Căci Tu, Doamne Iisuse, de aceea ai murit și ai înviat, ca să ai stăpânire și [asupra] celor morți, și a celor vii. Și poți să dăruiești mântuirea Ta celui care are credință și pentru cei vii, și pentru cei morți, dacă are atâta credință câtă cere minunea și câtă ceri Tu. Dăruiește-ne această credință, Doamne, să nu ne îndoim niciodată de Tine, ci întotdeauna să venim să-Ți cerem cu lacrimi și cu mulțumire iertarea și ajutorul Tău. Și să-Ți mulțumim din toată inima că ni l-ai dat. După aceea să ne întoarcem cu lacrimi de recunoștință, să-Ți mulțumim.

Îți mulțumim, Doamne, în această clipă pentru toți frații și surorile noastre credincioase din satul acesta, din județul nostru, din țara noastră, din lumea întreagă. Doamne, Tu ne cuprinzi pe toți și ne vezi pe toți, pe fiecare din ce limbă, din ce neam și din ce loc ne ridicăm spre Tine rugăciunile noastre în acest ceas de noapte. Îți mulțumim că ești aici în Casa Ta, în mijlocul nostru. Și noi, cu o credință puternică, simțim că ești aici și ne asculți rugăciunile și ni le primești. Îți mulțumim că ești în mijlocul nostru.

Binecuvântează, Te rugăm încă o dată, satul acesta, pe conducătorii lui, pe păstorul lui sufletesc și pe toți ceilalți care cheamă Numele Tău dintr-un cuget curat în locurile acestea. Ascultă rugăciunile lor când Te vor chema. Când vor fi la necaz, Doamne, și vor striga, vino în ajutorul lor. Când vor fi la bucurie și-Ți vor mulțumi, ascultă-le rugăciunea.

Binecuvântează pe cei care trebuie să se îmbolnăvească în anul acesta - numai Tu-i știi. Binecuvântează-i pe cei care vor trebui să stea pe masa de operație anul acesta, acolo unde numai Tu poți ajuta. Stai lângă fiecare în ceasul cel greu și dăruiește-i și credință, și nădejde, și vindecare, și ajutor.

Binecuvântează-i pe cei care îngrijesc de cei bolnavi și dăruiește-le milă și bunătate. Numai Tu știi ce grea-i viața în suferință, mai ales pentru cei care n-au pe nimeni să-i ajute atunci.

Binecuvântează-i pe cei care îngrijesc de orfani, pe cei care au milă de cei nenorociți și bătrâni de prin azile. Dăruiește-le milă și răbdare. Binecuvântează-i pe toți cei care-i ajută pe alții. Răsplătește-le tuturor celor ce-și împart pâinea lor și bănuțul lor, și timpul lor, și inima lor cu alții, să-i ajute pe cei mai lipsiți. În fața Ta îi aducem în clipa aceasta pe toți binefăcătorii noștri și ne rugăm să-i binecuvântezi Tu, Care știi la vedere ce se face în ascuns.

Te rugăm să binecuvântezi anul care vine. La toți cei care trebuie să se nască în anul acesta, rânduiește-le o viață fericită și binecuvântată. Binecuvântează mamele și părinții care au copilași mici. Dăruiește-le lumina și puterea Ta, să-i crească după voia Ta, în așa fel, încât să iasă din ei oameni fericiți și familii fericite.

Binecuvântează-i pe cei care se vor căsători în anul acesta. Doamne, pregătește suflete care să se iubească și să se potrivească împreună, ca să fie familii curate și sănătoase, nu dezbinate, nici chinuite. Binecuvântează părinții care vor avea copii de căsătorit și fi, Doamne, să caute voia Ta, nu voia lor, nici plăcerile lumii, ca să poată să-i întâlnească și să-i întrunească credincioși. Iar după ce i-au unit, ajută-i să-i sfătuiască cu dragoste, să se iubească unul cu celălalt, să nu-i despartă, ci să-i unească, pentru ca să fie binecuvântați.

Te rugăm, binecuvântează copiii noștri, pe toți cei care trebuie să facă școală și merg la școli. Dă-le o minte sănătoasă. Iar pe cei care-i învață luminează-i (...).

Te rugăm pentru cei care nu s-au predat și nu s-au hotărât pentru Tine, nu-i lăsa, Doamne, să rămână în această stare, nici înăuntru, nici în afară. Să se hotărască pentru Tine și să intre în Lucrarea Ta, în Oastea Ta, în slujba Ta, în Casa Ta, pentru ca să poată fi binecuvântați și fericiți.

Doamne Dumnezeul nostru, mulțumim din toată inima încă o dată pentru anul care a trecut. Că ne-ai izbăvit din toate necazurile și ne-ai ajutat să ajungem această clipă a trecerii în anul următor în casa Ta, în fața Ta (...).

Binecuvântează-i și pe ceilalți frați ai noștri din toate limbile și din toate țările, și din toate neamurile care, în această clipă, stau [cu inimile îngenuncheate] în fața Ta, oriunde ar fi; că Tu ești pretutindeni. Primește și rugăciunile lor. Și ale noastre pentru ei, și ale lor pentru noi. Căci și ei se roagă pentru noi, cum ne rugăm și noi pentru ei.

Binecuvântează-i pe toți cei iubiți ai noștri cu care suntem acum împreună. Și binecuvântează-i și pe cei care ar fi dorit să fie acum aici și nu sunt. Cercetează-i și pe ei, (...) să simtă din toată inima că aici ne rugăm pentru ei.

Te rugăm, binecuvântează-i pe cei care s-au rugat pentru seara aceasta și le răsplătește. Dar Te rugăm și pentru cei care ne-au cerut să ne rugăm pentru ei. Te rugăm să-i binecuvântezi. Vindecă-i pe cei bolnavi, mângâie-i pe cei întristați, scapă-i pe cei primejduiți, fii cu cei care călătoresc, răsplătește-i pe cei care fac bine, sprijină-i pe cei care îngrijesc în noaptea aceasta de suflete bolnave. Binecuvântează-i pe toți cei care sunt în diferite dureri, pe cei din orfelinate, pe cei din azilele de bătrâni, pe cei din casele de nebuni, pe cei din închisori, pe cei care sunt în tot felul de locuri de apăsare și de necaz.

Doamne, Te rugăm pentru popoarele peste care a trecut războiul, peste care a trecut cutremurul, peste care au trecut accidente și nenorociri. Noi Îți mulțumim că suntem liniștiți. Dar cei peste care au trecut necazurile acestea mari și care așteptau de sărbători o bucurie au primit atâta amărăciune și întristare... Singur Tu știi ce ne așteaptă și pe noi. De aceea venim în fața Ta, în Casa Ta în această zi și Te rugăm, ia-ne sub sfânta Ta ocrotire: și satul acesta, și țara noastră, și lumea întreagă, și familiile fiecăruia dintre noi.

Binecuvântează soțiile noastre, soții noștri, pe frații noștri și surorile noastre, copiii și părinții noștri vii și morți, Te rugăm pentru toți. Și ne dăruiește și mai departe o inimă ascultătoare. Întărește Lucrarea Oastei Tale în țara noastră și-n Biserica noastră.

Binecuvântează toată țara noastră și pe toți cei pe care i-ai rânduit conducători în ea. Luminează-i cu Cuvântul Tău, căci știm că nimeni nu poate să fie [în acele locuri], decât cei pe care-i rânduiești Tu.

Binecuvântează și Biserica noastră și pe toți păstorii Tăi din ea. Ajută-ne să putem să-Ți slujim Ție toți, cu o inimă și cu un gând, pentru ca să putem trăi o viață sfântă, să ne poți binecuvânta. Să ne poți asculta rugăciunile și să ne poți binecuvânta copiii și urmașii noștri, să fie fericiți și aici, și-n veșnicie.

Pentru toate Îți mulțumim. Pentru toate, ne încredințăm Ție în această noapte sfântă și-n această Casă sfântă, în această clipă sfântă. Primește rugăciunile noastre și ne binecuvântează, și ne ajută ca anul care vine să-Ți fim credincioși. Cei care nu s-au hotărât pentru Tine să se predea și ei, să pună legământ cu Tine și să ducă o viață fericită. Căci nu știm care poate să fie cea din urmă zi, cel din urmă an, cea din urmă clipă. Să ne găsească pe toți atunci chemarea Ta fericiți și credincioși. Ca să vedem Fața Ta și să moștenim Împărăția Ta. Să Te lăudăm pe Tine, Domnul și Dumnezeul nostru.

Căci a Ta este Împărăția, puterea și slava de acum și până-n veci, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.

Îi mulțumim Domnului că ne-a ajutat să putem [petrece] noaptea aceasta în pace și să putem trece peste hotarul acestui an binecuvântat. Suntem încredințați că Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile și El ni le va împlini. Pentru că are putere și dorință să ne-asculte. Iar noi să nu uităm recunoștința pe care I-o datorăm. De fiecare dată când Domnul ne ascultă rugăciunea, să ne-ntoarcem și să-I mulțumim. Pentru că acesta este [darul Lui]. Să ne rugăm Domnului pentru adunarea noastră, pentru Lucrarea aceasta scumpă și sfântă prin care și noi am venit la cunoașterea Domnului. Că, dacă n-ar fi fost Oastea Domnului, noi n-am cunoaște nici astăzi nici Casa Domnului, nici Cartea Domnului, nici vremea Domnului, nici adunarea Domnului. Domnul ne-a dat această minunată Lucrare a Lui pentru ca noi s-o prețuim.

E ora douăsprezece și jumătate. Cine dorește să plece... putem să plecăm. Dar când te gândești că ceilalți, care trăiesc în păcat și caută satisfacțiile păcatului, nu se grăbesc să se întoarcă acasă, poate că n-ar fi cazul să ne grăbim prea mult nici noi. Nopți ca acestea nu sunt multe. E una singură! Și știe Domnul dacă vreodată, cei care suntem aici, chiar cu toții, vom mai avea ocazia să petrecem și anul viitor tot așa. De aceea, pentru că nu se știe (viața nu-i sigură pentru nimeni, nici viitorul nu-i asigurat pentru nimeni, decât pentru cel care se încrede în Domnul), e bine ca orice moment potrivit pe care-l avem să-l petrecem în slujba lui Dumnezeu. Câte nopți n-am petrecut noi de care acum, ori de câte ori ne aducem aminte, ne pare rău și am fi dorit să nu fie în viața noastră astfel de nopți pe care le-am petrecut când nu-L cunoșteam pe Dumnezeu; când eram străini de legămintele Domnului; când nu cunoșteam nici adunarea, nici Biblia, Cuvântul Domnului, nici rugăciunea, nici cântarea, nici frații și surorile. Și ce mare har ne-a făcut nouă Domnul să-L întâlnim pe Dumnezeu! Nici nu vă dați seama ce har este aceasta de care Domnul ne-a învrednicit pe noi acuma, să putem petrece nopți ca acestea în locuri ca acestea, în Cuvântul lui Dumnezeu, cu cei care-L iubesc pe Domnul, cu cântările Lui.

Ne bucurăm din toată inima.

Domnul să binecuvânteze frații și surorile care au venit. Să-i binecuvânteze și pe cei pentru care ne rugăm noi și care ne-au cerut să ne rugăm pentru ei. Să ne rugăm pentru Lucrarea aceasta mai mult. Pentru frații noștri lucrători, bătrâni și tineri. Pentru cei care sprijină această Lucrare. Pentru surorile noastre de jertfă și de rugăciune. Căci Domnul va veghea asupra acestei Lucrări și o va păstra. Și va fi fericire pentru poporul nostru, pentru Biserica noastră și pentru credința noastră, dacă Dumnezeu va face ca această Lucrare să poată - în libertate și cu toată puterea - să mărturisească Evanghelia aici. Că-n zadar câștigă omul lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul. Și-n zadar are omul cămara plină, hambarele pline, dacă inima-i goală de Dumnezeu; dacă casa-i goală de rugăciune; dacă sufletu-i gol de credință.

Am fost în multe locuri... am văzut mesele încărcate cu câte șase feluri de mâncare și am zis: „Doamne, câte bunătăți aveți!” Și mulți mi-au zis: „Poate să fie... Nu simt nici o dulceață”. Sunt astfel de case în care pot să fie bogățiile și dulciurile cele mai mari din lume. Nu simt nici o dulceață în ele. Da, pentru că dulceața și gustul, și binecuvântarea, și mulțumirea vin de la Dumnezeu, când I le ceri cu credință și le primești cu smerenie. Unde nu se cere cu credință, unde nu se binecuvântează munca, unde nu se mulțumește pentru mâncare, unde nu se mulțumește pentru pernă... sau nu se mulțumește pentru ajutorul bun, acolo nu poate fi binecuvântare. Acolo munca este un blestem și o povară. [Unuia ca acesta] și să ridice un pai de jos îi e un greu și i-e silă; și înjură munca, și chinuiește pământul, și chinuiește unealta.

Dar cine s-a întors la Dumnezeu și-L iubește pe Domnul cu bucurie primește orice dar de la Dumnezeu. Binecuvântează unealta de muncă cu care lucrează și Dumnezeu îi dă spor. Binecuvântează brazda la care muncește și nu-și bate joc de muncă. Și se roagă lui Dumnezeu, și Dumnezeu binecuvântează și înmoaie bulgării, și răsare bucurie și belșug. Căci binecuvântarea Domnului încununează anul cu bucurii. Și binecuvântarea Domnului înmulțește mulțumirea de la mesele noastre, chiar dacă masa este cu pâine mai uscată sau mai neagră. Acolo unde se înalță rugăciunea către Dumnezeu se coboară binecuvântarea și toate capătă dulceață, și toate capătă saț, și toate-ți dau mulțumire binecuvântată.

Mi-aduc aminte, eram copil. Nici unul dintre cei pe care i-am cunoscut nu începeau munca fără rugăciune. (...) Când puneau plugul în brazdă, primăvara, îngenuncheau la începutul brazdei, se închinau spre Dumnezeu și cereau ajutor și binecuvântare. Nu-și băteau joc de pământ. N-am văzut pământul nostru suferind. Și cu mâna netezeau brușii de la marginea răzorului și hatului. Atât de mult mulțumeau lui Dumnezeu și așa de fericit era și lucrătorul cu pământul, și pământul cu lucrătorul. Cât era anul, auzeam pe tot hotarul cântând. Era plin de ciocârlii și de pitpalaci prin grâu; și toată lumea cânta și era mulțumită.

Când a început ca nimeni să nu se mai roage și să mai mulțumească, să înjure munca și să chinuiască pământul, munca a devenit un chin. Și dorim binecuvântarea lui Dumnezeu, și nu mai vine. Și nu va veni, decât când noi ne vom întoarce cu toții, să facem iarăși, de fiecare dată, cum făceau părinții noștri la prima brazdă: îngenuncheau la început, să-L roage pe Dumnezeu, și apoi spunea: „Hai, Iambor! Doamne-ajută!” Și Dumnezeu binecuvânta. Și toamna, cât era de grea munca, erau fericiți și cântau până și noaptea pe câmp. Pentru că unde Domnul dă binecuvântare e totdeauna bucurie. Și răsplata Lui era dragostea și harul Lui.

Să ne întoarcem la dragostea dintâi! La credința frumoasă a părinților noștri. Să respectăm tot Cuvântul lui Dumnezeu. Să nu fie o seară când să ne culcăm fără rugăciune; să nu fie o dimineață când să ne sculăm fără rugăciune. Să nu fie un drum la care să pornim fără rugăciune. Câte primejdii și pericole așteaptă acum... cum se-ntâmplă, mai ales în călătorii, pe toate drumurile.

Odată mergeam cu un șofer cu un autobuz încărcat cu oameni. Și era zi de piață; și erau atâtea căruțe și oameni pe drum și omul se grăbea, că întârziase... și umbla printre oameni... Și i-am zis: „Domnu’ șofer, dumneata te-ai rugat azi lui Dumnezeu? Îți dai seama în ce primejdie ești acuma, că în fiecare clipă poți să omori un om? Ce se întâmplă apoi cu familia, cu omul, cu... tot?” Omul a început să tremure, se pare că și-a dat seama de pericol. I-am zis: „Noi ne-am rugat. Mergi liniștit și fii cu credință că... a fost cineva aici care s-a rugat”.

Uite, așa este... Noi suntem slabi și Lucrarea Domnului este slabă și, de multe ori, pierdem curajul (...). Între noi sunt atâtea slăbiciuni... Și cei mai buni dintre noi sunt slabi. Suntem slabi și în rugăciune, suntem slabi și în cuvânt. Și totuși, aceasta este Lucrarea lui Dumnezeu. Când Moise (știți cei care ați citit Biblia) se pregătea să moară, poporul era aproape de Canaan. Trebuia să ajungă în Canaan. Și Domnul i-a zis:

- Moise, vino tu, să vezi Canaanul pentru care ai luptat de patruzeci de ani. Dar tu n-ai să intri în el.

- Doamne, a zis Moise, patruzeci de ani am luptat prin pustiul acesta, cu toți oamenii aceștia. Am dorit și eu... am flămânzit, am lucrat, am suferit, am muncit... Și acuma eu... chiar pe mine, Doamne, să nu mă lași Tu să intru?...

- Nu! Pentru că tu ai păcătuit, Moise!

- Doamne, e adevărat că am păcătuit. Că atunci când m-ai chemat să mă trimiți la Faraon, am zis: „Doamne, nu mă duc. Trimite pe altul! Că eu sunt neputincios, sunt gângav, nu știu să vorbesc”. N-am avut încredere în Tine, Doamne. E adevărat că am păcătuit.

- Ai păcătuit tu atunci, păcat mare a fost ăla. Dar alt păcat, și mai mare, ai făcut, Moise.

- Doamne, a zis Moise, e adevărat că am sfărâmat tablele Legii într-o clipă de mânie. Dar Tu știi că m-am întristat pentru necredința poporului Tău și am trântit, am sfărâmat tablele Tale.

- Nu! Alt păcat și mai mare ai făcut încă.

- E adevărat, Doamne, că la apele Meriba m-am îndoit de Tine și de lucrarea Ta.

- Alt păcat și mai mare ai făcut tu, Moise, îi zice Domnul.

- Doamne, ce păcat am făcut, că nu mă lași să intru eu în Canaan din cauza păcatului aceluia?

- Ai făcut un păcat mare că te-ai îndoit de poporul Meu. Ai zis: „Poporul acesta este un rău, un necredincios, un tâlhar, un stricat”. Și Eu Mi-am pus Numele peste poporul acesta și tu n-ar fi trebuit să te îndoiești niciodată de poporul peste care Eu Mi-am pus Numele. Ăsta este păcatul cel mare pe care l-ai făcut tu. Și pentru ăsta n-ai să intri cu poporul acesta în Canaan.

M-am gândit și eu de multe ori, când am văzut că și adunările noastre sunt slabe, că frații noștri sunt adeseori neputincioși, că unii cad într-un fel, că alții cad în altul, m-am gândit: „Doamne, într-adevăr, e Lucrarea Ta; poartă Numele Tău Oastea Ta, sfânt Numele Tău. Și totuși, iată ce slabi suntem”... Și când erau în jurul nostru, că ne amenințau tot felul de uriași ca Goliat de puternici, uneori poate că ne-am îndoit și noi și am zis: „Doamne, într-adevăr... Am ajuns ca în psalmul acela în care David spune: «Mă uit la munți! De unde-mi va veni ajutorul meu?». Că munții ăștia uite ce mari sunt și se pot năpusti și ne nimicesc. Cine suntem noi față de acești munți mari?” Așa erau vrăjmașii noștri, ca niște munți. Și unii poate că ne-am îndoit, crezând că: „Nu mai duce Domnul la biruință... Nu mai capătă libertate Lucrarea aceasta... Nu se mai înmulțește adunarea noastră. Ne prăpădim! Părinții bătrâni nu-și mai aduc copiii la adunare. Bătrânii mor, adunarea va rămâne goală... S-au dus frații noștri cei buni și rămânem noi, cei slabi, și Lucrarea aceasta se va prăpădi”. Mulți au zis.

Am fost în locuri în care acum patruzeci de ani mergeam la adunări. Și erau acolo suflete care au spus: „Mai este Oastea Domnului? Noi nu mai știm nimic, de patruzeci de ani. Ne-am îndoit că mai este cineva... . Și am spus: „Iată ce păcat facem noi...”. Domnul a rânduit Lucrarea aceasta și El a pus peste numele ei Numele Lui. Este scris: „Din pricina Numelui Meu te voi izbăvi. Să nu te îndoiești!” Noi nu cunoaștem câți sunt credincioși. Și profetul Ilie, dacă ați citit în Biblie, ați văzut că, la un moment dat, s-a îndoit: „Doamne, am rămas numai singur. Nu mai am pe nimeni”. Ilie era profetul Domnului, omul sfânt. Și el nu știa că mai erau șapte mii aproape de el. Numai Domnul îi cunoaște pe cei care sunt ai Lui. Adunarea Domnului e plină de suflete binecuvântate de Dumnezeu. Surori ca cele care s-au rugat și ca cele care au cântat aici și ca cele care poartă în inimă dragostea lui Dumnezeu, sau frați simpli, care nici nu se ridică să predice, noi nu știm ce valoare au în fața lui Hristos. Ilie nu-i cunoștea pe cei șapte mii pe care-i avea Dumnezeu. Nici noi nu cunoaștem. Nici Moise n-a cunoscut câți oameni binecuvântați se aflau în poporul lui Dumnezeu. Moise, la un moment dat, a crezut că numai el este singurul profet. Și Domnul îi spune: „Ai păcătuit că te-ai îndoit de poporul Meu”.

Fraților, surorilor, să nu vă îndoiți de Lucrarea asta niciodată! Domnul a pus peste ea Numele Lui. Iată, sunt cincizeci de ani de când Părintele Iosif, cel care a pornit-o în Numele Domnului, nu mai e în viață. Când eram cu el în ultimele lui clipe era așa de bolnav... șapte operații avea, dintre care două nu se vindecaseră. Era înconjurat mereu în vată și-n pansamente. Ajunsese de 33 de kilograme, că nici nu știam de unde să-l prindem când îl mutam de pe un pat pe altul să-l pansăm și să-l schimbăm. Dar omul acesta niciodată nu s-a văicărit, nici nu s-a plâns. Un martir al lui Dumnezeu care a trecut prin atâtea suferințe cum numai Mântuitorul și sfinții martiri au trecut. Dar niciodată nu s-a îndoit de puterea lui Dumnezeu. A zis: „Eu mă bucur că sunt în starea aceasta, pentru ca să vadă toți că Lucrarea aceasta minunată a Oastei Domnului nu-i lucrarea (...) unui om, ci-i lucrarea lui Dumnezeu. Eu mă voi duce...” , și s-a și dus. Sunt cincizeci de ani de-atunci. Noi am rămas în urma lui niște copii. Copii eram și trupește, și sufletește; și puțini. Eram cu fratele Marini și cu Titus, băiatul Părintelui Iosif. Și cei din jurul nostru erau ca munții uriași, ca Goliat ne amenințau. Și a zis Părintele: „Voi să nu vă temeți. După ce vor termina cu mine - și cu mine termină curând! - vor începe cu voi. Dar să nu vă [temeți]. Dumnezeu va fi cu voi și vă va da biruință”.

Și, iată, copii eram și puțini eram atunci... acum cincizeci de ani, când el a trecut la Domnul. Și am fost purtați în toată lumea și în toate părțile. Și uriași ca munții s-au prăbușit asupra noastră. Ei s-au nimicit și noi am [fost izbăviți]. Lucrarea Oastei Domnului nu numai că nu a pierit, cum au zis unii. Ea s-a întins în toată lumea. Ascultați emisiunile de radio și vedeți din câte părți vorbesc cu respect și cu cinste despre Lucrarea aceasta. În toate părțile lumii, în toate continentele lumii sunt frați de-ai noștri din Oastea Domnului. Și-n Japonia, și-n Suedia, și-n Noua Zeelandă, și-n Africa de Sud. Dumnezeu a răspândit-o așa cum răspândește vântul florile de păpădie, că umple un câmp întreg cu fulgi care se lasă și aduc roadă... și vezi florile. Dumnezeu, Vântul cel Ceresc, a răspândit această Lucrare.

Și așa cum noi ne bucurăm în noaptea aceasta aici, în toate neamurile și țările lumii avem frați de-ai noștri care, în ceasul acesta, Îl laudă pe Domnul ca și noi; și se roagă pentru noi, cum știu ei că și noi ne rugăm pentru ei.

Să vă rugați și să ne rugăm pentru această Lucrare. Să ne rugăm ca Domnul să ridice tineret ascultător, talentat, harnic, plin de putere și de dar, din care să-Și aleagă El mai departe lucrători. Și Domnul Își alege. Lucrarea Domnului va trăi! Noi vom merge, rând pe rând, că așa am venit și așa trebuie să ne ducem. Dar Lucrarea va rămâne pentru totdeauna biruitoare și sfântă. Dacă noi vom fi credincioși și vom aduce la Domnul pe cât mai mulți, Domnul poate grăbi venirea zilei fericite când tot poporul nostru va veni și toată Biserica noastră va fi plină de toți cei care astăzi sunt departe, dar mâine vor fi toți aici. Dacă noi lucrăm, Dumnezeu poate să grăbească, cât mai repede să se umple Biserica Lui. Dar dacă noi întârziem, Domnul tot o va umple; numai că mântuirea multora dintre noi și a multora pe care i-am fi putut noi ajuta e pierdută. Domnul ar fi putut scoate poporul din robie, să nu stea patru sute de ani acolo, după moartea lui Iosif, până a venit Moise. Dar n-a fost unul credincios și toți s-au lepădat de Domnul, până când s-a împlinit măsura păcatelor în suferință. Moise L-a întrebat atunci pe Domnul:

- Doamne, dar până când va trebui să sufere poporul acesta? Și Domnul i-a răspuns:

- Până când suferința lui va întrece păcatele lui.

Așa e și cu noi. Fiecare păcat are plata lui de suferință. Cu cât e păcatul mai mare, cu atâta suferința e mai mare. Și să nu vă mirați, și să nu vă întristați când Dumnezeu, din cauza greșelilor noastre, mai îngăduie să vină și suferința peste noi. Prin suferința aceasta, răbdată cu credință și cu smerenie, Dumnezeu ne ajută să ne ispășim greșelile făcute.

Se spune că odată, când a stat patruzeci de zile și patruzeci de nopți pe munte, Moise L-a întrebat pe Domnul:

- Doamne, de ce, în lumea aceasta, celor buni le merge rău și celor răi le merge bine? De ce cel credincios are parte numai de suferințe și de multe necazuri, iar celui care e împotriva Ta și-i răufăcător îi merge totdeauna bine, n-are nici un necaz?

- Moise, Moise, zise Domnul, omul nu trebuie niciodată să întrebe pe Dumnezeu: „De ce, Doamne?” Pentru că omul trebuie să știe că Dumnezeu nu greșește niciodată. Căci Dumnezeu lucrează cu înțelepciune. Dar pentru că M-ai întrebat, iată, îți spun. Într-adevăr, și celor buni le merge rău. De ce li se întâmplă asta? Pentru că nu este om, cât de bun, să nu aibă și el vreun păcat, vreo slăbiciune, vreo greșeală. Și, pentru puținele greșeli pe care omul cel bun le face pe pământ, Dumnezeu îi trimite ori muncă grea, ori viață aspră și suferință. Pentru ca el să plătească greșelile pe care le face aici. Și pentru multele fapte bune îl va răsplăti Dumnezeu în cer, pentru că i-a rânduit viața veșnică. Dar pentru că și cei răi mai fac câte-o faptă bună (căci sunt oameni răi care fac câte o faptă bună: dă și el la biserică, îl ajută pe un sărac, cumpără și el... face și el ceva), pentru faptele astea bune pe care le fac cei răi pe pământ, Dumnezeu le dă satisfacție aici. Să nu spună că Dumnezeu nu le-a dat... Le dă o viață liniștită, nu-s bolnavi, le merge bine, au locurile cele înalte... Dumnezeu are milă și le plătește aici. Pentru toate faptele bune pe care le face cel rău, Dumnezeu îl plătește aici. Pentru ca atunci când trece dincolo, pentru toate faptele lui și neascultarea lui, să-i dea pedeapsa veșnică.

Atunci Domnul le face dreptate la toți. Cel credincios va zice: „Doamne, într-adevăr, am suferit eu, dar Tu ești bun și mi-ai păstrat mie bucuria pentru totdeauna”. Dumnezeu vrea să le facă dreptate la toți, dar întâi le face la cei răi, pentru că de ei Se desparte la moarte pentru totdeauna. Și apoi celor buni, că pentru ei are Domnul vreme să-i despăgubească în viața veșnică.

Așa este cu tot ce se întâmplă. Să nu cârtim niciodată împotriva lui Dumnezeu. Să ne ferim de păcat. Iar dacă greșim și mai vine câte-o suferință, să sărutăm nuiaua Tatălui ceresc, căci ne mustră ca să ne facă bine. Și să ne întoarcem atunci spre Domnul cu lacrimi de pocăință. Că atunci când vom plăti prin suferință greșeala pe care am făcut-o, Dumnezeu într-o clipă ne vindecă și ne întoarce iarăși seninul. Parcă nouă ne-a fost numai tot rău? Ne-a fost și bine! Parcă numai în bine să trăim? Ne va fi și greu. Dacă noi veghem când avem vreme: să ne îmbărbătăm în credință, să ne zidim din Cuvântul lui Dumnezeu, să venim în Casa Domnului și să ne întărim și să ne zidim duhovnicește, ca să ne ferim de păcat, Dumnezeu ne ferește de suferință. Dar dacă noi nu ne ferim de păcat, vine și suferința. Și atunci, slăvit să fie Domnul că ne pedepsește aici, ca să fim scăpați după aceea. Când suferința noastră întrece măsura păcatelor, totdeauna [vine izbăvirea]. Așa [se întâmplă cu] indivizi, cu familii, cu generații, cu popoare întregi. Când poporul păcătuiește în întregime, în întregime ispășește. Și atunci ispășește și cel nevinovat din mijlocul poporului, căci atunci ispășește tot poporul. Când o familie păcătuiește, Dumnezeu pedepsește toată familia; și atunci suferă și cel nevinovat, copilul, pentru păcatele tatălui sau ale bunicului.

De aceea, feriți-vă, să nu păcătuiți. Din cauza că Dumnezeu ne scapă pe noi, trebuie să plătească copiii noștri și urmașii noștri, căci este scris: „Părinții mănâncă aguridă și la copii li se strepezesc dinții”. Vedeți dumneavoastră, [poate] în satul sau în orașul de unde sunteți ați cunoscut oameni care au trăit în păcat și au făcut mult rău... Eu nu spun cu nume, dar la noi, în satul nostru, au fost câțiva pe care-i știu de când eram copil că umblau numai cu înșelăciuni și cu minciuni. Nici locul unde au fost casele lor nu se mai cunoaște!... În câțiva ani, Dumnezeu i-a înlăturat. Și, dacă suntem cu băgare de seamă, în fiecare loc e câte unul [așa]. (...)