O noapte a aducerii aminte

Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Ogești - revelion 1989

(...) Se cuvine să-I mulțumim lui Dumnezeu ori de câte ori ajungem, mai ales, o noapte ca asta, un hotar între ani în care să ne aducem aminte și de trecut, și de viitor.

Noaptea asta este înfățișată și în vechile însemnări ale înaintașilor noștri ca o făptură cu două fețe: una privind spre trecut și alta privind spre viitor.

Am dorit ca astăzi, mulțumind lui Dumnezeu pentru bucuria aceasta pe care ne-a rânduit-o, să ne aducem aminte și de trecut, și de viitor. E o noapte de hotar, o noapte în care se trece dintr-o viață în alta, dintr-un an în altul, dintr-o stare în alta, dintr-o istorie într-alta. Cea care a fost până astăzi se încheie; cea care începe de-acuma e în mâna lui Dumnezeu.

Am dori foarte mult să citim împreună un loc din Sfânta Scriptură, [spre] a putea să medităm puțin la adevărurile acestea la care trebuie să gândim fiecare dintre noi (așa cum ni s-a spus și până acum și cum dorim să ne reamintim în chip deosebit în noaptea aceasta), ca la niște adevăruri necesare pentru fiecare dintre noi.

Se spune aici, în Cartea Întâi a lui Samuel, la capitolul 7, despre o împrejurare grea din viața poporului lui Dumnezeu, care era mereu în călătorie spre Patria Cerească și spre Canaanul cel Ceresc, către care i-a făgăduit Dumnezeu că-l va duce și unde i-a promis că-l va ajuta să ajungă. În acest drum a avut mereu dușmani și primejdii grele. În locul acesta de la 1 Samuel, se spune că locuitorii aceștia au venit și au suit chivotul Domnului l-au dus în casa unuia, pe un deal, și au sfințit pe fiul lui, Eleazar, ca să păzească chivotul Domnului. Trecuse destulă vreme din ziua când fusese pus chivotul în casa aceea... trecuseră douăzeci de ani. Și toată casa lui Israel a plâns după Domnul. Samuel a zis întregului popor: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceți la Domnul și scoateți din mijlocul vostru zeii străini la care v-ați închinat până acum, și dacă vă îndreptați din toată inima spre Domnul și vreți să-L slujiți numai pe El, El vă va izbăvi din mâinile vrăjmașilor voștri”.

Și copiii lui Israel au scos din mijlocul lor tot ceea ce era rău și potrivnic, contra voii lui Dumnezeu, ca să-I slujească numai Domnului. Samuel a zis:

„Strângeți pe tot poporul în locul acesta și ne vom ruga Domnului pentru voi”. Și s-au strâns în locul acesta, au scos apă și au vărsat-o înaintea Domnului, și au postit în ziua aceea, zicând: „Am păcătuit împotriva Domnului!”.

Samuel judeca pe copiii lui Dumnezeu și-i îndrepta. Filistenii au aflat că poporul se adunase acolo și domnitorii filistenilor s-au suit împotriva poporului lui Dumnezeu. Și, la vestea aceasta, copiii lui Israel s-au temut și i-au zis lui Samuel: „Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul Dumnezeu nostru, ca să aibă milă de noi și să ne scape de vrăjmași”. Samuel a luat un miel sugar și l-a adus întreg ca ardere de tot înaintea Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel și Domnul l-a ascultat. Pe când aducea Samuel arderea de tot, filistenii vrăjmași s-au apropiat de ei să-i bată. Dar Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva vrăjmașilor aceștia, i-a pus pe fugă și au fost alungați. Bărbații lui Israel au ieșit din locul acela, au urmărit pe filisteni și i-au bătut până departe. Samuel a luat o piatră pe care a pus-o la hotar și i-a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat nouă!” Și mâna Domnului a fost împotriva vrăjmașilor și a izbăvit pe poporul Său. Amin.

În locul acesta unde spune istoria că înaintașii noștri au zugrăvit noaptea aceasta ca o făptură cu două fețe: una privind spre trecut și una privind spre viitor, dorim și noi să reamintim aceste cuvinte ale lui Dumnezeu. Moise a zis de multe ori poporului: „Șema, Israel!” („Adu-ți aminte, Israel!”). Noaptea aceasta este o noapte de aducere aminte.

Când am deschis Biblia la locul acesta, mi-am adus aminte că acum... [peste] cincizeci de ani, (...) Părintele Iosif, la Sibiu, când se împlineau atunci zece ani de Oaste, a scris în foaie cuvântul acesta: „Eben-Ezer! Suntem la un hotar. Așezăm o piatră de aducere aminte. Să ne gândim că până aici ne-a ajutat nouă Dumnezeu”. Se împliniseră zece ani de Oaste. Asta era la Anul Nou 1933.

Au trecut atâția ani de-atunci! Anul acesta, noi am avut un an de aducere aminte. În anul acesta care a trecut, 1988, la 1 ianuarie, s-au împlinit 65 de ani din noaptea de 1 ianuarie 1923, când Duhul Domnului a venit peste Părintele Iosif și i-a spus să sune în țara întreagă și-n lumea întreagă vestea întoarcerii la Dumnezeu. Atunci Duhul Domnului S-a revărsat peste Părintele și, într-un cuvânt plin de putere, într-o noapte ca aceasta, [când] el, la hotarul acelei nopți, a stat în genunchi, Dumnezeu i-a lămurit și l-a luminat să pornească această Lucrare în care noi acum ne bucurăm și ascultăm Cuvântul Domnului.

În ce stare tristă eram înainte! Ne aducem aminte fiecare dintre cei care nu L-am cunoscut pe Domnul că a venit o zi în care ne-am întors la El. Ne aducem aminte ce întunecată era viața noastră înainte... Și câtă lumină și bucurie ne-a dăruit Dumnezeu acum prin această Lucrare!

Adu-ți aminte... „Șema, Israel!” „Adu-ți aminte, Israel”, de unde te-a scos Dumnezeu pe tine! Te-a scos din Egipt. Noi citim Biblia și știm, căci cu toții avem această Carte la îndemână; și Dumnezeu ne-a pus pe inimă gândul să cercetăm acest Cuvânt și să cunoaștem din el istoria poporului lui Dumnezeu. Și de-acolo știm din ce robie l-a scos Domnul pe poporul Israel, prin Moise, omul Lui. Dar întâi Dumnezeu a ales omul și după aceea a făcut lucrarea. Nu poate să se facă o lucrare până când mai întâi nu se găsește omul care s-o facă. Dumnezeu nu trimite îngeri din cer să facă o lucrare sfântă pe pământ. Pentru o astfel de lucrare pregătește omul prin care să lucreze.

Înainte de a ieși poporul Domnului din robia Egiptului, Dumnezeu l-a ales pe Moise. Și, după ce a lucrat Domnul la sufletul lui Moise patruzeci de ani, apoi l-a trimis să scoată poporul din robie. Și după aceea alți patruzeci de ani Moise a condus poporul prin toată pustia, până când au ajuns să intre în Canaan. De fiecare dată poporul era înclinat - ca și aici unde am citit acum - să se dea după zeitățile și după idolii altor neamuri. Omul este aplecat să se lase ispitit de mediul și de lumea prin care umblă. Și trebuie mereu să vină Cuvântul lui Dumnezeu și să spună: „Stai, omule! Adu-ți aminte de unde te-a scăpat Dumnezeu și adu-ți aminte unde trebuie să ajungi”.

Și așa, de-a lungul istoriei poporului evreu, Moise a rostit mereu cuvântul „Șema, Israel!” , Adu-ți aminte, Israel!” de unde te-a scos Dumnezeu. Dacă veți citi cărțile lui Moise, cele cinci cărți de la începutul Bibliei, veți vedea toată lupta pe care a dus-o acest mare om al lui Dumnezeu până a scos poporul din robia păcatului (a lui Faraon) în care stătea. Și după ce i-a scos de-acolo, câtă luptă a avut cu ei să-i îndrume mereu și să le îndrepte mereu inima și gândurile spre Canaanul către care îi îndrepta Dumnezeu! Că ei mereu căutau să se lege iarăși de lucrurile pământești. Câtă luptă a dus Moise, acest om al lui Dumnezeu, cu ei, până când i-a luminat și s-a format o elită, o clasă, o grupare, o rămășiță dintre ei, care apoi, aceștia, să poată duce tot poporul la Dumnezeu.

Acum când vorbeau frații și când stăteam aici, m-am gândit la noaptea de Anul Nou 1923. În noaptea asta sunt 66 de ani de atunci. În noaptea asta, Dumnezeu a trimis Duhul Său cel Sfânt peste acest nou Moise care a fost Părintele Iosif. Și [el] a strigat și ne-a scos pe noi din robia păcatului în care zăceam și ne-a îndreptat spre Canaan. Să nu uităm niciodată acest lucru! Noi suntem ispitiți mereu să uităm binefacerile și pe binefăcătorii noștri; dar Cuvântul lui Dumnezeu ne aduce mereu aminte.

Când s-a cântat aici cântarea Minunată-i Noaptea Sfântă, mi-am adus aminte de noaptea de Crăciun 1961, când am compus cântarea aceasta... Eram departe... în Delta Dunării. Pentru cântarea aceasta, pentru că ne-a găsit-o scrisă (și n-aveam voie s-o avem), am făcut cinci zile de carceră. La Crăciunul [din] 1961. Cinci zile fără mâncare și fără... Dar am trăit... Și-n noaptea aceasta minunată, și mereu, mi-aduc aminte. „Adu-ți aminte...”, „Șema, Israel!” Adu-ți aminte... (...)

Tot ceea ce am primit ca har și binecuvântare a fost răscumpărat cu jertfe și cu suferințe. Au fost vremuri de grele încercări, ca și pentru poporul Israel în pustie, dar Dumnezeu ne-a călăuzit (...). Însă noi nu trebuie niciodată să uităm, să nu uităm niciodată de unde ne-a izbăvit Dumnezeu și ce gând minunat are El cu noi.

Fiecare dintre noi știm că am fost în robia păcatului. Am ascultat cu lacrimi și cu bucurie cuvintele fraților noștri. Înainte de a cunoaște Lucrarea Domnului, noi trăiam în păcate și-n dezmăț. Lumea mergea spre pierzare și noi, împreună cu ea; și nu era nimeni să ne atragă luarea aminte și să ne spună: „Oprește-te, omule, că te duci la osândă și la pierzare!”.

În noaptea de Anul Nou 1923, Părintele Iosif se găsea la Sibiu și stătea în rugăciune, pentru că pe sub geamul lui se perindau tot felul de bețivi urlând și benchetuind, și înjurând Numele cel Sfânt al lui Dumnezeu. Și a zis: „Doamne, ai milă de poporul acesta care stă în robia aceasta și-n acest întuneric. Trimite-le o lumină!” Și Dumnezeu l-a trimis pe el să fie lumină...

Mi-aduc aminte că în noaptea de Crăciun 1952 eram undeva departe, într-un loc... slujind în condițiile în care am fost atunci. Și pe toată lumea aceasta o vedeam în slujba păcatului și a răutății. Erau pline toate locurile de durere de oameni care sufereau. Și am citit în seara aceea, cu frații, textul din Matei unde spune: „În noaptea aceea niște păstori stăteau de strajă în jurul turmei lor. Și atunci a strălucit o lumină puternică și un înger al lui Dumnezeu le-a zis: „«Bucurați-vă, astăzi în cetatea lui David vi S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul!»”.

Toată noaptea ne-am rugat cu frații, în noaptea aceea de Crăciun 1952. Și-am zis: „Doamne, este plină lumea de oameni care sufăr, de oameni care nu pot dormi în noaptea aceasta, că sunt chinuiți. Trimite-le și lor un înger, să le ducă și lor vestea că li S-a născut și lor un Mântuitor”.

Dimineața au venit și ne-au arestat pe toți cei care ne rugaserăm în noaptea aceea. Patru ani și jumătate am umblat tot prin nopți și prin întuneric din ăsta... Domnul a zis: „Voi v-ați rugat atunci să trimit Eu niște îngeri la oamenii aceia pentru care voi v-ați rugat. Iată, voi trebuie să vă duceți!”.

Când am ajuns cu frații acolo între miile de oameni nenorociți, am zis: „Fraților, pe noi Domnul Iisus ne-a [trimis aici]. Noi ne-am rugat să trimită Domnul îngeri la oamenii aceștia și El ne-a trimis pe noi. Atunci vom ieși de-aici, când vom mărturisi la toți că S-a născut și pentru ei un Mântuitor”.

Și așa s-a și întâmplat. Cei care au fost mai harnici dintre noi au plecat mai repede. Însă nici unii n-am ieșit de-acolo până n-am simțit că la toți cei care erau acolo, o mie de oameni, le-am spus despre Domnul. După aceea am plecat...

Toate aceste lucruri sunt, pentru noi, popasuri în care trebuie să ne aducem aminte.

Am trecut prin atâtea încercări... Să nu uităm nici binele pe care ni l-a făcut nouă Dumnezeu, nici încercările prin care am trecut. Pentru ca din fiecare să tragem câte o învățătură pentru viitor. „Șema, Israel!” „Adu-ți aminte, Israel”, de unde te-a scos pe tine Dumnezeu. De câte ori a cârtit poporul, Moise le-a adus aminte: „Aduceți-vă aminte de unde v-a scos pe voi Dumnezeu! Feriți-vă de lumea printre care umblați, de popoarele păgâne între care trebuie să ajungeți. Feriți-vă și nu vă lăsați ademeniți de ispitele lor. Nu vă închinați idolilor lor, nu vă lipiți inima de lucrurile și de patimile lor. Că Dumnezeu vă poate păzi atunci și vă poate ajuta să ajungeți să moșteniți patria spre care mergeți”.

Patruzeci de ani au călătorit acești oameni în pustie. În patruzeci de zile ar fi ajuns, dacă ar fi mers pe calea dreaptă. Dar Dumnezeu le-a încurcat drumurile, pentru că și pustia avea ceva de făcut în viața lor, avea să-i învețe ceva...

Dumnezeu de destule ori ne-ar fi putut duce și pe noi mai repede la locurile la care nădăjduim; dar de multe ori ni se încurcă drumurile și vin piedici și necazuri, și încercări. Că și suferințele au ceva să ne învețe în viața noastră. Și noi totdeauna trebuie să ne aducem aminte atunci, prin toate cele ce ne trece Dumnezeu, să învățăm adevărurile mântuirii sufletești.

Domnul ne-a adus aici. Să ne aducem în seara aceasta aminte cel puțin de o parte dintre hotarele prin care a trecut Lucrarea și familia noastră de când Dumnezeu a trimis-o. Sunt 66 de ani în noaptea aceasta de când Dumnezeu a pus pe Părintele Iosif să sune din trâmbiță: „Întoarceți-vă la Dumnezeu!” Toți eram adormiți în păcate; morți în păcate. Nimeni nu ne-a spus nouă despre nașterea din nou, despre viața cea nouă, despre ruperea cu păcatul, despre legământul care trebuie să-l depunem ca să putem ajunge odată să fim vrednici de Împărăția lui Dumnezeu. Am mers pe calea aceasta fără să ne gândim că aceasta este calea care duce sigur la pierzare. Că nimeni nu ne-a spus nouă să nu mergem pe ea.

S-a amintit aici despre cel căzut între tâlhari pe drumul de la Ierusalim spre Ierihon. Toți ne-am coborât din Ierusalim. Prin Taina Botezului, noi am fost iertați de păcatul strămoșesc, am fost înălțați în Ierusalim, adică într-o stare după voia lui Dumnezeu. Dar după aceea noi ne-am coborât din Ierusalim. Când am fost botezați s-a spus în numele nostru: „Te lepezi de Satana și te unești cu Hristos?”. De trei ori am zis: „Mă lepăd de Satana și de toate lucrurile lui și mă unesc cu Hristos, și-L iau Conducătorul și Împăratul meu”. Dar după aceea, foarte curând, ne-am despărțit de Hristos și iarăși ne-am unit cu Satana și cu toate lucrurile lui.

Dar a venit vremea minunată când Dumnezeu, prin glasul Părintelui și prin chemarea aceasta, ne-a trezit și pe noi și a spus: „Voi v-ați lepădat de Satana, dar nu v-ați lepădat de toate lucrurile lui. Trebuie să ne lepădăm de toate lucrurile lui. Să luăm calea Domnului și să ne unim pentru totdeauna cu Hristos”. Asta a făcut pentru noi Lucrarea Oastei Domnului. Mergeam spre prăpastie, mergeam spre prăpădul veșnic și Dumnezeu ne-a oprit acolo, pe drumul spre Ierihon, pe drumul spre prăbușire, și ne-a întors pe calea Lui. Samariteanul cel milostiv era Domnul Iisus, care a avut milă de cel căzut și l-a luat pe asinul lui, și l-a dus înapoi în Ierusalim. Ceilalți, care treceau pe lângă el, mergeau și ei spre Ierihon; de aceea nu l-a putut salva nici preotul, nici levitul, că și ei coborau. Numai samariteanul care urca spre Ierusalim... Numai cine se întoarce spre Dumnezeu și merge spre Patria Cerească te poate ajuta și te poate ridica să te întorci la Dumnezeu. Ceilalți merg și ei la prăpastie și nimeni nu te poate ajuta. Pe noi, Dumnezeu S-a îndurat și ne-a ridicat prin acest Samaritean milostiv care a fost pentru noi Domnul Iisus; și, prin Părintele Iosif, ne-a întors pe calea cea bună.

„Șema, Israel!” „Adu-ți aminte și nu uita niciodată aceasta”.

Când noi am venit la Domnul și când Domnul ne-a scos din starea de păcat în care zăceam sufletește, în viața noastră [s-a întâmplat] ca și cu poporul evreu în timpul acesta despre care spune aici că treceau printre filisteni. Scrie la Geneza 26 că Avraam (...) săpase patru fântâni poporului și le-a zis: „Aveți grijă, că din aceste fântâni veți avea viață și sănătate, și apă în pustie”. Pentru că pustia era un loc fără apă. Omul acesta sfânt, omul lui Dumnezeu, le-a săpat copiilor săi fântânile acestea și le-a spus: „Să aveți grijă, că vrăjmașul va căuta să vi le astupe. Dar voi să le păziți”.

Patru fântâni avem și noi în Lucrarea aceasta, în drumul nostru spre Canaanul ceresc.

Adunarea este una dintre fântânile acestea în care Domnul face ca noi să găsim totdeauna adăparea și hrana, și stâmpărarea setei noastre sufletești.

Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, e a doua fântână.

Cântarea și rugăciunea sunt a treia și a patra fântână.

Din aceste izvoare de viață, noi căpătăm putere să mergem mai departe pe drumul mântuirii. Dar aceste patru izvoare, vrăjmașul, filisteanul, caută mereu să le acopere.

Ce mare dar pentru noi este adunarea! Înainte de a-L cunoaște pe Domnul, noi nu știam de adunarea aceasta a Domnului. N-am cunoscut adunarea Domnului. Și ce orbi eram, și ce străini eram când noi eram departe și nici nu știam că lângă noi se fac adunări în care e Cuvântul lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu, bucuria Domnului, cântările Domnului, rugăciuni împreună cu frații... aceste stări duhovnicești la care noi nici nu ne gândeam înainte de a-L cunoaște pe Dumnezeu.

Iată acum în ce minunat fel a făcut Domnul ca noi să putem face trecerea noastră dintr-un an într-altul, dintr-o stare în alta, dintr-un timp în altul, bucurându-ne în jurul Cuvântului lui Dumnezeu! Ce stare minunată este aici! Să nu uităm niciodată binefacerile lui Dumnezeu pentru noi!

Am zis că anul acesta care a trecut, pe care-l încheiem acum, a fost un an sărbătoresc - pentru noi, cel puțin. Am lucrat (...) o carte de aducere aminte pentru [viitor] cu aceste mari patru date importante din anul acesta: revelionul 1988, anul trecut, când s-au împlinit 65 de ani de când Domnul a înființat această Lucrare și am pornit cu Lucrarea aceasta, cu Oastea aceasta spre Canaanul ceresc. Și pe rând ne-am adăugat și noi la acest popor binecuvântat și am început și noi să prindem dragoste de Dumnezeu și gustul Împărăției cerești. S-au împlinit 65 de ani anul trecut. Acum se împlinesc, în noaptea aceasta, 66 de ani.

În 12 februarie am sărbătorit 50 de ani de când Domnul l-a luat la El pe Părintele Iosif. În 12 februarie 1938, în noaptea din 11 spre 12 februarie, am stat toată noaptea lângă patul lui (...). Singur am fost. Eram trei acolo: fiul Părintelui, fratele Marini și eu. Seara am băgat de seamă că e foarte slăbit... El nu s-a plâns niciodată. Ajunsese la 33 de kilograme greutate. Corpul îi era plin de răni. A suferit omul acesta ca un martir al lui Dumnezeu. Nici nu știam de unde să-l prindem când trebuia să-l mutăm de pe un pat pe altul să-i primenim așternutul sau să-i schimbăm pansamentul. Nu s-a plâns niciodată... În noaptea aceasta însă, am observat că e aproape de plecare. Și noi, cei trei tineri (...), ne-am hotărât să stăm lângă el... și să facem cu schimbul. Eu am zis: „Fac eu primul”. Și băiatul Părintelui a spus: „Mă scoli pe mine”; și fratele Marini zise: „Tu mă scoli pe mine”. Să nu-l lăsăm singur...

În noaptea aceea mi-a spus niște lucruri atât de minunate... Eu le-am scris în istoria Oastei, le-am înregistrat și pe benzi... unii dintre frățiile voastre le știți. Au fost niște adevăruri pe care n-am să le uit niciodată. Și Dumnezeu m-a făcut să le țin minte exact așa cum mi le-a spus. De-atâtea ori mi-aduc aminte când aud cuvântul: „Ascultă, Israele!” ,Amintește-ți, Israele...”, mi-aduc aminte, în noaptea aceea, de pe patul său de moarte, ce cuvinte și ce lucruri minunate ne-a spus Părintele Iosif. În februarie anul acesta am sărbătorit 50 de ani din noaptea aceea. La ora unu și jumătate, spre dimineață, a trecut la Domnul. Am sărbătorit 50 de ani de-atunci.

În 3 martie s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui. La casa lui natală, în satul lui natal ne-am dus cu o mulțime de frați atunci și am sărbătorit acolo, în biserica unde s-a botezat el și-n casa unde s-a născut. Am sărbătorit, în 6 martie anul acesta, acest eveniment. Și despre aceasta am scris pe larg, tot, cum s-au petrecut toate evenimentele acestea. Și va apărea cândva cartea aceasta a amintirilor cu descrieri pe larg ale tuturor lucrurilor care s-au petrecut atunci.

La Rusaliile acestea trecute s-au împlinit 50 de ani de la primele Rusalii pe care le-am petrecut la mormântul Părintelui Iosif. Dumnezeu ne-a ajutat și am ajuns. În acești zeci de ani, prin câte am trecut, am văzut cât de mare este puterea Domnului și cât de adevărată este făgăduința Lui: „Nu te teme! Eu sunt cu tine și am să te scap!”.

De aceea vreau ca acum, când trebuie să trecem iarăși hotarul dintr-un an în altul, să ne aducem aminte de tot felul minunat în care a lucrat Dumnezeu pentru noi până astăzi. Și, bizuindu-ne și pe mai departe pe puterea aceea care ne-a ajutat până aci, să nădăjduim, să ne rugăm și să ne dăm toate silințele ca Acel mare și sfânt Dumnezeu care a fost cu noi până aici să poată fi și mai departe cu bucurie cu noi, ajutându-ne să-L putem sluji și iubi prin tot ce vine.

Am zis că trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru multe lucruri... și în primul rând pentru faptul că ne-a trezit mintea și a adus o zi, un cuvânt, o adunare, o cântare sau o întâmplare prin care El ne-a scos pe noi, pe fiecare, ca pe un cărbune din foc și ne-a pus aici în Lucrarea Lui. Să ne aducem aminte de felul cum a lucrat Dumnezeu și să nu uităm; și să ne ducem mai departe slujba.

Avem darul acesta mare care este adunarea frățească. Înainte de a veni la Domnul, noi nu știam despre adunare. Și era adunarea lui Dumnezeu, în poporul lui Dumnezeu. Domnul aici este! Dincolo nu! Dumnezeu este cu cei care sunt cu El. Cei care nu sunt cu El, ei sunt în spatele, în umbra, înapoia lui Dumnezeu. Cine este cu Domnul, cine s-a hotărât pentru El stă în fața Domnului și Domnul stă în mijlocul lor. Este scris: „Oriunde doi sau trei sunteți adunați în Numele Meu, și Eu sunt în mijlocul vostru”. El este aici. Cum poate să fie Dumnezeu cu cei care trăiesc în păcat? El nu poate să locuiască acolo unde este înjurătură, minciună, păcat, stricăciune, beție și lucruri... așa mai departe. Dumnezeu are milă și îngăduință pentru ei, în speranța că vine o zi când se vor trezi. Dar dacă nu vine ziua aceea și nu se trezesc, ei merg în osânda veșnică, de pe pământ sub pământ, în același iad.

Dar a venit harul pentru noi, că Dumnezeu S-a îndurat să ne trezească! Și acum, în loc să fim acolo unde se vorbește urât și se trăiește murdar, suntem aici unde se [vorbește] Cuvântul lui Dumnezeu, unde se vestește Evanghelia.

Acesta este un mare dar de la Dumnezeu... nici nu ne dăm seama!... Va veni o zi în care Mântuitorul va veni, așa cum este scris. Că noi în fiecare zi spunem, când zicem Credeul: „...și iarăși va veni, cu mărire, să judece viii și morții, și a Cărui împărăție nu va mai avea sfârșit”. Atunci când va veni El, zice, va despărți lumea în două cete: cei credincioși și cei necredincioși. Le va spune unora: „Veniți, binecuvântații Părintelui Meu...”, și ei se vor duce la viața veșnică; și altora le va spune: „Duceți-vă, blestemaților, în focul veșnic!” Și de-atunci nu le va mai spune în veci nimic. În două părți vor fi [împărțiți] atunci oamenii, cum sunt și astăzi. Nu sunt, decât credincioși sau necredincioși. Credincios e cel care s-a hotărât pentru Domnul, trăiește după voia Lui și se străduiește să facă voia lui Dumnezeu. Necredincios e cel căruia nici nu-i pasă de Dumnezeu.

Și atunci vedem noi ce dar mare de la Dumnezeu este adunarea! Că-n adunarea Domnului am auzit noi lucrurile acestea. În astfel de adunări aflăm noi Cuvântul lui Dumnezeu. Aici învățăm cântările, aici învățăm rugăciunea... Fără acestea noi nu suntem și nu putem fi slujitori și nici credincioși ai lui Dumnezeu. Ci numai în slujba Domnului și în aceste locuri unde învățăm să-L cunoaștem pe Domnul și El ne învață cum să gândim și cum să-L ascultăm, aici învățăm noi calea aceasta. Și atunci vedem noi ce dar mare de la Dumnezeu este cel dintâi lucru pe care l-am cunoscut noi când ne-am întors la Dumnezeu: adunarea frățească. Adunarea aceasta este familia noastră. Cum ne-am născut trupește într-o familie și am avut doi părinți, și am avut o casă, și am căpătat un nume, și am învățat o limbă, și ne bucurăm în mijlocul unei familii, așa este și sufletește. Când ne-am întors la Domnul, am căpătat, în Lucrarea aceasta, un nume: numele de ostaș al Domnului, numele de copil al lui Dumnezeu. Am învățat aici cântări, am căpătat frați, surori, am căpătat Cuvântul lui Dumnezeu, am căpătat tot ce-i frumos și bunuri sufletești fără de care n-am mai putea trăi.

Ce nefericiți eram când nu aveam cunoștință de adunare, când nu participam, n-am cunoscut frați, n-am cunoscut adunările Domnului, n-am cunoscut petrecerea aceasta minunată în ascultare de Dumnezeu.

Și apoi, când am cunoscut adunarea, am cunoscut și Biblia, am cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu. Până atunci trăiam departe, fără cunoștința lui Dumnezeu, fără lumina vieții și umblam în toată întunecimea.

(...) [În Lucrarea Domnului am aflat noi rugăciunea.] Cum ți se descarcă sufletul când stai pe genunchi și când ochii îți varsă lacrimi de rugăciune în fața lui Dumnezeu! Ce har mare este să poți să te rogi cu lacrimi și să-ți descarci sufletul de tot ceea ce te apasă, în fața Domnului! Ce mare dar de la Dumnezeu este rugăciunea! Ce nefericiți sunt cei care nu știu să se roage, care nu se roagă, care nu simt bucuria rugăciunii și despovărarea aceasta pe care ți-o capătă sufletul când stai pe genunchi și, cu lacrimi, te rogi lui Dumnezeu.

Și apoi am aflat cântarea. Ce dar de la Dumnezeu este cântarea sfântă, cântările acestea care ne bucură inima și ne înviorează sufletele noastre! Înainte nu le cunoșteam. N-am știut nimic...

Iată câte daruri ne-a dat Dumnezeu când am venit pe calea Sa. Acum să cultivăm aceste daruri și să mergem. Aduceți-vă aminte unde erați... Și iată în ce stare minunată ne-a adus Dumnezeu! Aduceți-vă aminte în seara aceasta unde erați acum cinci, zece, douăzeci de ani? Fără Dumnezeu, fără nădejde, fără să cunoașteți toate aceste lucruri. Și, mai ales, fără speranța mântuirii veșnice (...).

Cât de mult trebuie să-I mulțumim noi lui Dumnezeu! Iată, în anul prin care am trecut s-au petrecut atâtea evenimente... Numai în săptămânile trecute ați auzit de cutremurul acela îngrozitor în care zeci de mii de oameni, în câteva clipe, au fost înghițiți de pământ. Sute de sate și orașe au fost înghițite. Zeci de școli, cu elevi cu tot, s-au prăbușit și s-au îngropat în pământ. Și astăzi sunt încă acolo destule cadavre nedescoperite, sub dărâmături. Într-o clipă... într-o clipită... Și... m-am gândit deseori la cuvântul din Evanghelie în care Domnul Iisus spune, vorbind odată celor de-acolo: „Credeți voi că cei optsprezece peste care s-a prăbușit turnul din Siloam erau mai vinovați decât ceilalți? Eu vă spun: nu! Ci, dacă nu vă întoarceți la Dumnezeu, toți veți pieri la fel”. Că va veni vremea când nu se va cutremura numai pământul; se va cutremura și cerul! Așa este scris. Și nu va ploua numai cu apă; va ploua cu foc, ca peste Sodoma! Și așa mai departe...

Pentru că acumularea păcatelor, grămădirea fărădelegilor pe care fiecare om [le face duce la aceasta]. Cu cât se înmulțește populația pământului și se adâncește răul, cu atâta se umple mai repede măsura unui anume număr de păcate. Și, când ultimul păcat va umple măsura, se va prăbuși mânia lui Dumnezeu pe pământ. Unde vor fi cei care au auzit Cuvântul și nu s-au întors? „Voi mai clătina odată, spune Domnul, nu numai pământul, ci și cerul”. Atunci se va prăbuși, într-o clipă, într-o clipeală de ochi, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu, peste toți. Iată cum își pregătește omenirea, prin toate mijloacele tehnice, clipa prăpădului final care se apropie. Toți oamenii, toți conducătorii popoarelor văd în înarmările acestea îngrozitoare (și auzim și noi și prin radio, și prin gazete) ce acumulare de forțe uriașe de distrugere grăbesc oamenii. Am citit că, cu câte arme nimicitoare are încă acum lumea, ar putea să-l ucidă de o sută de ori pe fiecare om. Numai că - așa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu - taina fărădelegii a început să lucreze, dar nu s-a arătat încă, pentru că este ceva care o oprește. Când acest „ceva” va fi dat deoparte, atunci se va arăta acel nelegiuit...

Nu știm noi... numai Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că, pe măsură ce oamenii se înrăiesc și păcatele cresc, se acumulează pedeapsa mâniei lui Dumnezeu peste [lume]. De aceea acum, în vremea îndurării lui Dumnezeu, ni se spune: „Citiți Cuvântul, ascultați Cuvântul, întoarceți-vă la Dumnezeu...”. Ori de câte ori se întoarce la Dumnezeu un om, păcatele lui sunt iertate și, din cantitatea totală a păcatelor omenirii, partea de păcate pe care Dumnezeu i-o iartă unuia care se întoarce scade. Și aceasta este spre binele tuturor, că măsura nu se umple așa de repede. Dar cu cât se înrăiesc oamenii și cu cât se înmulțesc oamenii, cu atâta, înmulțindu-se păcatul, se umple mai degrabă măsura. (...)

Este scris: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea... atât de mult, că Și-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine va crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Dar „atât de mult” este măsura și de mărime, și de micime. Atât de mult a iubit Dumnezeu... Dar numai atât de mult! Mai mult nu!

Pentru cine nu se întoarce să-L primească pe Hristos ca Mântuitor, să capete iertarea și viața veșnică, pentru acela nu mai există altă [iertare]. Pentru acela nu mai există, decât osânda și pierzarea. Este scris: „Oricine crede în Fiul lui Dumnezeu are viață veșnică. Dar oricine nu crede (adică nu se hotărăște și nu se predă Lui), pentru acela nu mai rămâne decât osânda și pierzarea veșnică”. Nu este vorba despre o anulare a acestora, ci numai despre o amânare. Pedeapsa nu s-a anulat, decât pentru cel care se întoarce la Dumnezeu. Pentru cei care nu se întorc, pedeapsa nu s-a anulat; se amână numai, până când vine o zi... În care, noi nu știm, dar harul lui Dumnezeu a rânduit o limită la toate. Că nu există nimic fără margini. Toate își au un sfârșit, toate își au o margine. Numai că Dumnezeu tot amână și tot amână... pentru ca omul să audă, să se întoarcă. Ne dăruiește o ocazie unuia astăzi, altuia mâine... la unul, o participare la adunare, altul citește un cuvânt, altul aude o cântare. Mi-a spus unul: „Eu m-am întors la Dumnezeu că am auzit o cântare din care numai două cuvinte am reținut: «Blândul Păstor, blândul Păstor». M-au impresionat așa de mult aceste două cuvinte, încât eu n-am mai putut sta, până când L-am aflat pe Domnul și m-am hotărât pentru El”.

Dumnezeu are o mie de mijloace prin care să ne întoarcă la El. Și cu noi, Domnul câte mijloace a întrebuințat, până când unul ne-a făcut să ne predăm și să îngenunchem la picioarele Domnului. Și, [cum a făcut] cu noi, Domnul a avut milă de toți.

Acum [aici] e un loc în care Domnul ne-a adunat să ne aducem aminte de unde ne-a scos El și spre unde vrea să ne ducă. Domnul, dacă ne-a scos din Egipt, ne duce spre Canaan, cum l-a scos și pe poporul Său din Egipt. Ne-a scos din păcat. El vrea să ne ducă la mântuire. Acum suntem pe drum. Avem patru izvoare din care ne alimentăm pe drumul acesta pustiu: adunarea, Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea și cântarea. Cultivați-le pe astea! Oriunde este o adunare, căutați-o. Ori de câte ori aveți ocazie să auziți Cuvântul lui Dumnezeu, sorbiți-l, adăpați-vă, hrăniți-vă din el, că-n lumea aceasta n-avem altceva... Oriunde te duci, n-auzi nimic, nu poți citi nimic, nu poți auzi nimic, nu poți afla nimic care să-ți înalțe sufletul. Numai să te apese și să te chinuiască... Literatura, poezia, arta, tot ce vezi acum și care ar trebui să te înalțe sufletește, mereu este numai uscăciune și nu te poate face să simți o bucurie și o înălțare duhovnicească. Dar în adunarea Domnului ce cuvinte frumoase, ce cântări frumoase, ce rugăciuni, ce stare plăcută și frumoasă ai între cei care-L iubesc pe Dumnezeu; și care trec, uite, dintr-un an într-altul în condițiile acestea frumoase!

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru adunare; și să-i rămâneți credincioși adunării. S-au ivit în ultimul timp - de fapt, totdeauna se vor ivi - și diferite învățături, și diferite îndemnuri și îndrumări care abat frații și abat sufletele de la adunarea Domnului. Se vorbește de învățături despre universalism... adică ceva... care nu duce pe nimeni nicăieri. Noi avem adunarea noastră, cum avem familia noastră trupească. Noi nu ne putem lepăda de numele pe care l-am moștenit de la părinții noștri. Nu ne putem părăsi familia noastră și rădăcina, și amintirea noastră [despre cele] în care ne-am născut. Locul nostru, familia noastră, numele nostru, limba noastră și tot ce ne leagă pe noi de rădăcina din care ne-am născut nu le putem părăsi. Tot așa și sufletește, nu trebuie să părăsim adunarea noastră. E adunarea în care ne-am născut, e felul în care am crescut, hrana cu care ne-am obișnuit, bucuriile pe care le avem, frații și surorile cu care suntem fericiți. Iubiți pe frați, iubiți-vă, surorilor, iubiți-vă unii pe alții și vorbiți-vă frumos, și iubiți adunarea Domnului, și n-ascultați pe nimeni care vă depărtează de adunare sau vă batjocorește adunarea, sau vă critică, [zicând] că adunarea nu-i bună, că trebuie s-o schimbi. Nu! Astea sunt ispite de la diavolul, care caută să ne dărâme tot ce avem curat și frumos. Familia noastră cea sufletească este ca cea trupească. Cum nu ne-am părăsit mama și tatăl nostru care ne-au născut, să nu părăsim nici adunarea noastră, ci să ținem la ea cu toată puterea, așa cum e ea. Cei care vorbesc despre alte lucruri și despre alte învățături ducă-se și trăiască ei cum le place acolo. Iar pe noi să ne lase cu familia, cu învățătura și cu Lucrarea în care ne-am născut.

De aceea, preaiubiții noștri frați și surori, în noaptea aceasta să ne aducem aminte că Dumnezeu ne-a dat această minunată stare și familie care-i adunarea. Ne-a dat numele acesta frumos de ostași ai Domnului. Ne-a dat credința aceasta, adunarea, cuvintele, cântările, Biblia aceasta și tot ce e așa de strâns legat de sufletul și de viața noastră. Să le păstrăm ca pe niște bunuri de mare preț.

Iar de cine se poate uni cu cei străini și-și poate lua alt nume, și poate vorbi altceva, feriți-vă și lăsați-i... Sunt oameni care nu se duc nicăieri și nu vor ajunge niciodată nicăieri. Noi avem învățăturile care ne-au rămas în Biserica noastră, de la Părintele nostru, de la frații și înaintașii noștri. De astea să ne ținem, în astea să creștem, în astea să rodim pentru Domnul și-n acestea să ajungem apoi să moștenim și noi Împărăția cerească.

Mă bucur din toată inima de această noapte fericită pe care - așa cum am spus de la început - înaintașii noștri au zugrăvit-o ca pe o ființă cu două fețe. Una privind spre trecut, una spre viitor.

Să nu uităm niciodată trecutul; de unde ne-a scos Dumnezeu. Dar să nu uităm nici unde vrea El să ne ducă. El vrea să ne ducă în Împărăția cerească. Dar ne spune: „Veți ajunge acolo cu siguranță, dacă veți fi credincioși până la sfârșit”.

Noi am trăit aici, în mijlocul unor așa de minunate suflete... frați de-ai noștri, înaintași, așa cum ni s-a spus. Fratele Petre... Mi-aduc aminte, că mă gândesc și la aceste lucruri... Acum câțiva ani [când] eram aici, totdeauna el era nelipsit din mijlocul nostru. Și alți frați, și alți frați... Numai în anul acesta am înmormântat patru dintre cei mai de frunte dintre frații noștri. În trei zile, au plecat. Așteptăm fiecare dintre noi cele trei zile. [Viața] nu e o garanție nici pentru tineri, dar mai ales pentru cei bătrâni. Și noi Îi mulțumim lui Dumnezeu că în seara aceasta suntem aici și că schimbăm între noi astfel de cuvinte și astfel de învățături. Că acum câțiva ani era aici fratele Petre... Peste un an sau... ce știu eu câți... ce puțini vor mai fi dintre cei care suntem acum aici... Noi suntem toți trecători, numai Lucrarea e veșnică...

Am fost la mai-marii poporului acestuia și la mai-marii Bisericii noastre, să le aducem aminte cât de necesară și cât de mult lipsește în mijlocul poporului nostru această Lucrare. Că nu este altă Lucrare care să-ntoarcă oamenii cu adevărat spre Dumnezeu. Și atâta nevoie are Biserica noastră de aceste suflete vii și credincioase! Atâta nevoie este în mijlocul poporului nostru de oameni care să-i întoarcă la Dumnezeu: de mame credincioase, de tineret ascultător și de oameni cinstiți și vrednici!

Și ni s-a spus că cele patru izvoare despre care am vorbit sunt piedicile noastre. Așa cum, în Geneza 26 este scris că cele patru izvoare au fost totdeauna pricină de ne-nțelegere între filisteni și poporul lui Dumnezeu. Poporul Domnului căuta să le destupe, ca să aibă viață... filisteanul căuta să le astupe. Am avut nevoie să luptăm și noi să apărăm adunarea, Cuvântul, rugăciunea și cântarea. Că pe acestea nu vrea lumea să ni le recunoască; și acestea sunt, pentru noi, izvoarele de viață.

Să ținem la aceste lucruri. Oricine ar vrea să ne depărteze de adunare, să nu părăsim adunarea. Oricine ar vrea să ne despartă de Cuvântul Domnului, să nu părăsim Cuvântul Domnului. Oricine ar vrea să ne facă să nu ne rugăm, să n-ascultăm. Oricine ar vrea să ne oprească de la cântări, să nu lăsăm cântarea, rugăciunea, adunarea și Cuvântul lui Dumnezeu. Că noi prin acestea trăim. Ci să ni le ținem credincioși până la sfârșit și Dumnezeu ne va binecuvânta.

Noaptea aceasta e o noapte de aducere aminte. Câte nopți de-acestea am trăit de când Domnul ne-a întors la El! Au trecut atâția zeci de ani și, acum când vedem cum Domnul a purtat de grijă Lucrării Sale... Îmi aduc aminte - cum v-am spus, acu’ peste cincizeci de ani - când a trecut la Domnul Părintele Iosif... Noi, toți cei care am rămas în urma lui, eram și puțini, și tineri, și slabi. Și toți vrăjmașii erau așa de puternici și de mari!... Și a zis Părintele: „Să nu părăsiți Lucrarea lui Dumnezeu. Eu mă duc... voi veți rămâne. După ce vor termina cu mine, o să înceapă cu voi. Dar rămâneți credincioși, că Lucrarea e a lui Dumnezeu! Oamenii se vor risipi și, în primul rând, se vor duce; și orânduirile omenești dispar... dar Lucrarea lui Dumnezeu va rămâne”.

Am dorit foarte mult ca această Lucrare să fie recunoscută ca o necesitate vitală pentru Biserica noastră și pentru poporul nostru. Încă n-a venit vremea s-o recunoască. Noi mai avem vreme... Așteptăm zece ani, cincizeci, o sută de ani... Dumnezeu nu Se schimbă. Lucrarea Lui va trăi în veci. După noi vor veni alții... Iată ce frumos... Mă uit la tinerii aceștia și mă bucur, și mă rog lui Dumnezeu pentru ei să-i binecuvânteze și să aleagă din mijlocul lor suflete de jertfă și rugăciune... Ei vor trăi, Lucrarea va merge mai departe! Noi ne vom duce. Fratele Petre s-a dus, fratele Ioane s-a dus, fratele cutare... fratele Savu... Câți frați erau cândva aici!... Niște munți ai Domnului! Când mi-aduc aminte de toți, și de cei de la Vălani, și de la Spinuș, și... de peste tot. Și, chiar dacă ei s-au dus și noi ne vom duce, uite tinerii aceștia! Dumnezeu va face din ei niște lucrători destoinici! Noi ne rugăm pentru ei și Dumnezeu ne ascultă rugăciunile. Și El va alege din mijlocul lor - cum a zis și fratele Sabin - și scriitori, și poeți, și cântăreți, și vestitori ai Cuvântului. Că Domnul are putere să ridice. Și lor, Dumnezeu să le dea putere și râvnă să rămână credincioși. Iar nouă să ne ajute să-i putem ajuta; să ne rugăm pentru ei. Și fiți siguri că Dumnezeu va avea grijă și Lucrarea va merge... Și când noi nu vom mai fi, vor fi alții și alții... că Domnul este în fruntea Lucrării și ea nu piere. El o va duce la biruință până la sfârșit. Iar de-a lungul anilor și drumului, Dumnezeu primenește mereu rândurile noastre tot mai frumoase. Cei care mor se duc la Domnul și rămân pentru noi pilde și stâlpi de aducere aminte. Ori de câte ori ne întoarcem înapoi și ne gândim la frații care au lucrat aici așa de frumos, în noi vine un fior de putere și de îndemn să căutăm să-i înlocuim și să-i depășim, dacă putem, ca să lucrăm și mai frumos și Lucrarea Domnului să propășească prin noi. Noi ne rugăm lui Dumnezeu...

Acum va trebui să ne ducem, că noi trebuie să mai ajungem în seara aceasta și la Poieni. Acolo frații ne așteaptă în biserică. Ne-am gândit, pe la ora zece să putem încheia.

Noi o să facem o rugăciune; dar înainte de rugăciune doresc din toată inima să facem o chemare. E noaptea cea mai aleasă și mai deosebită dintre toate nopțile unui an. E o noapte de hotar, în care, dacă până aici am trăit și noi cum am trăit, acum Domnul a făcut să fim aici unde s-a rostit puternic un cuvânt și unde ni s-a spus puternic să ne aducem aminte și să privim în trecut și să privim și în viitor. Să ne aducem aminte... Și, dacă ne vedem la hotarul acesta, însă nu suntem hotărâți pentru Domnul, nu suntem predați Lui, nu suntem devotați total cauzei lui Dumnezeu, n-am făcut pasul cel minunat de trecere din tabăra de-a stânga în cea de-a dreapta și dacă n-am făcut această trecere dintre cei necredincioși la cei credincioși, astăzi, în noaptea aceasta, în clipa aceasta, în ceasul acesta cred că este cel mai potrivit timp pentru cei care nu s-au hotărât pentru Domnul să se hotărască.

Iar pentru noi, care ne-am predat Domnului de atâția zeci de ani, unii, alții, de câteva zile... și așa mai departe, e un prilej și un moment în care să ne înnoim legământul nostru; și, pe viitor, să ne ajute Domnul să lucrăm mai mult, mai bine și mai frumos pentru El.

Am dori din toată inima acum, până mai avem câteva minute... că noi la ora zece am vrea să plecăm, fiindcă ne așteaptă frații dincolo. Înainte de plecare însă, am dori să facem o chemare în Numele Domnului pentru cei care au de mai mult sau de mai puțin timp pe inimă gândul să se hotărască. Astăzi, în clipa aceasta, în hotarul acesta de an este momentul când trebuie și când e bine să se hotărască pentru Domnul. Dacă este cineva care vrea să facă pasul acesta, am dori foarte mult să se ridice în picioare și (...) să spună: „Eu vreau să mă predau Domnului și să mă hotărăsc astăzi pentru El”. Noi îi vom însoți cu rugăciunea noastră și Domnul le va scrie Sus, în Cartea Vieții, numele lor în clipa aceasta. Îi va sfinți cu harul Său și, din clipa aceasta, vor deveni copiii Săi. Ei se vor hotărî pentru Domnul și vor spune acest lucru. Iar noi îi vom însoți în fața Domnului cu rugăciune.

Iar după aceea vom încheia cu o scurtă rugăciune acest ceas, după care noi vom pleca. Frățiile voastre veți rămâne aici și veți continua, până când Domnul vă va ajuta, această petrecere împreună. Mai sunt frați care au un cuvânt să spună, mai sunt surori sau tineri care mai au o poezie... Dorim ca noaptea aceasta s-o petrecem în slujba Domnului. (...)

În noaptea aceasta, în toate cetățile și-n toate satele și orașele, și-n toate țările lumii în care sunt creștini, sărbătoresc și ei așa ca noi. Mai mulți sau mai puțini adunați în jurul Cuvântului lui Dumnezeu. Și ei își aduc aminte de întunericul din care ne-a scos Domnul și de lumina spre care ne ducem. Dar totul depinde de o hotărâre pe care trebuie, cei care n-am luat-o, s-o luăm. Pentru că - așa cum ni s-a spus - ziua de astăzi mai e încă sigură pentru noi; dar cea de mâine nu-i sigură pentru nimeni. Viața nu-i sigură pentru nimeni, moartea e sigură pentru toți.

Cu câteva clipe înainte de cutremurul din Armenia, sutele de mii de oameni peste care a venit în clipa aceea nenorocirea, unde se gândeau? Cei mai mulți au fost găsiți păcătuind... și așa mai departe... Cum s-a întâmplat și cu Sodoma; cum s-a întâmplat și cu potopul, cum s-a întâmplat și la Herculaneum și Pompei, cele două orașe pe care într-o clipă le-a acoperit lava, cenușa fierbinte din Vezuviu. Și astăzi, după aproape două mii de ani, când se fac săpături pe sub molozul acela, mai găsesc oameni care au fost prinși așa noaptea, în clipa păcatului... S-au pietrificat acolo, acoperiți de cenușă. Și, când dă la o parte cenușa, îi văd cu paharele sau... cu păcatele pe care le-au făcut atunci.

Într-o clipă poate să vină pierzarea pentru toți oamenii. Și pentru noi! Viața nu-i sigură pentru nimeni. Dar, dacă ne-am întors la Dumnezeu, e sigură mântuirea.

De aceea, dragii mei frați și surori, dacă este cineva care vrea să facă pasul acesta al hotărârii, acum e momentul cel mai potrivit, cumpăna aceasta dintre ani, când îngropăm tot ce a fost vechi și ne întoarcem cu fața spre ceea ce este curat și nou, și sfânt, și luminos. Domnul ne va ajuta!

Dacă este cineva care vrea să facă acest lucru, vă rugăm să vă ridicați în picioare. Și noi, din toată inima, cu toții, ne vom ridica apoi și ne vom ruga împreună cu ei.

Îi rugăm pe frații sau surorile care vor să facă acest lucru, în câteva cuvinte, să spună, în rugăciune înaintea Domnului: „Doamne Dumnezeul nostru, Îți mulțumesc din toată inima că am ajuns această clipă. Mă predau Ție, mă hotărăsc pentru Tine. Vreau să iau și eu calea cea bună și viața cea nouă, din clipa aceasta. Mă unesc cu Tine, mă unesc cu Lucrarea Ta și doresc să fiu un credincios al Tău. Primește-mă în Oastea Ta și scrie-mă în Cartea Vieții, și ajută-mă să mă pot duce până la sfârșit credincios”.

Acesta este darul cel mai mare și harul cel mai [minunat].

Dacă este cineva... Mulțumim Domnului! Iată, un frate s-a hotărât pentru Domnul. Și, dacă mai este cineva, în câteva cuvinte, vă rugăm să spuneți... Noi ne ridicăm cu toții în picioare, iar dumneavoastră, în câteva cuvinte, spuneți: „În Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Doamne Iisuse, mă predau și mă hotărăsc pentru Tine. Primește-mă și scrie numele meu în Cartea Ta. Șterge păcatele mele și mă scrie în Lucrarea Ta, ca să fiu credincios. Și ajută-mă să Te pot sluji până la sfârșit. Pun legământ și hotărâre să Te slujesc pe Tine și să fiu credincios până la [moarte, să pot dobândi] viața veșnică”.

Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău. Vină împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea, și slava acum și-n vecii vecilor.

Doamne Dumnezeul nostru, din toată inima Îți mulțumim pentru că ne-ai ajutat și am mai ajuns încă o dată să putem petrece împreună noaptea aceasta. Și-Ți mulțumim pentru familia și casa aceasta în care ne-am putut bucura de atâtea ori în Cuvântul Tău. Te rugăm să-l binecuvântezi pe fratele nostru, pe sora, pe părinții și copiii lor, pe frații și surorile lor și pe toți cei care, cu dragoste, îi primesc pe ai Tăi în Numele Tău, în casele lor, în inima lor. Binecuvântează mai departe această familie și casă și toată localitatea aceasta, și toată împrejurimea și zona aceasta, pe toți frații și surorile noastre.

Mulțumim, Doamne, pentru aceste ceasuri minunate petrecute în Cuvântul Tău. Ai fost în mijlocul nostru, Îți mulțumim că ai fost! Îți mulțumim că ai atins inimile care Te-au primit pe Tine. Mulțumim pentru hotărârea care s-a făcut acum. Binecuvântează-l pe fratele (...) și pe sora, binecuvântează rugăciunile lor și le împlinește și pentru copiii, și pentru vecinii și prietenii, și rudeniile, și cunoscuții lor. Și ajută-ne pe toți, Doamne, înainte de a veni prăpădul cel mare, să fim cu toții în corabia mântuirii, să fim cu toții în Împărăția Ta.

Binecuvântează-i pe frații noștri și pe surorile noastre care au venit aici. Binecuvântează-i pe cei care s-au rugat pentru noi și care s-au rugat în seara aceasta aici.

Binecuvântează-i pe toți cei care nu sunt aici, dar ne-au cerut să ne rugăm pentru ei. Dăruiește-le și lor izbăvirea și ajutorul Tău.

Te rugăm, vindecă-i pe cei bolnavi, mângâie-i pe cei întristați, scapă-i pe cei primejduiți. Doamne, Tu știi și în familiile noastre câți sunt care așteaptă de la Tine îndurare și care au în fața Ta cereri deosebite la care încă n-ai răspuns. Te rugăm, grăbește în ajutorul lor și dăruiește-le tuturor mântuirea Ta.

Doamne, Îți mulțumim pentru că în anul care a trecut ai fost cu noi. Îți mulțumim pentru nunțile și adunările frumoase pe care le-am avut. Îți mulțumim că ne-ai scăpat din atâtea primejdii prin care am trecut. Pe unele le-am văzut, pe altele nici nu le-am văzut, căci Tu ni le-ai acoperit.

Te rugăm să primești mulțumirile noastre pentru rugăciunile pe care ni le-ai ascultat. Au fost ai noștri bolnavi, ne-am rugat și Tu i-ai vindecat - Îți mulțumim! Au fost în primejdii copiii noștri și noi ne-am rugat, și Tu i-ai izbăvit - Îți mulțumim!

Binecuvântează-i și mai departe pe toți cei iubiți ai noștri care nu sunt aici cu noi, dar la care ne gândim, Doamne. Să-i binecuvântezi pe toți.

Tu singur știi, Doamne, ce ne mai așteaptă în anul în care intrăm acum. Îl așezăm la picioarele Tale și Te rugăm, binecuvântează-l (...).

Binecuvântează roadele muncii noastre și fă, Doamne, ca pâinea și apa să le avem din belșug. Nu ne lăsa să ducem lipsă, Doamne, de nimic din ceea ce avem nevoie. Și izbăvește-ne de cutremure, de inundații, de secete, de boli, de nenorociri, de năvălirea altor neamuri și de câte primejdii pot să mai vină și vin peste alții... Apără-ne și ne scapă pe noi și pe copiii noștri.

Binecuvântează mamele noastre, surorile, soțiile noastre, fiicele noastre. Binecuvântează frații noștri și pe toți lucrătorii Tăi buni.

Te rugăm, binecuvântează tineretul Tău, acești minunați copii la care privim cu ochii plini de lacrimi, dorind să-i vedem credincioși. Fă, Doamne, ca puterea Ta să se reverse peste ei și să aleagă din rândul lor lucrători destoinici. Înlocuiește-i pe cei pe care-i iei la Tine, Doamne, pe bunii noștri frați care au plecat la Tine. Umple locul lor cu suflete destoinice și curate, Doamne, care să facă mai mult de cum am putut face noi.

Binecuvântează copiii noștri care merg la școli. Dă-le o minte sănătoasă și o inimă curată și fă-i să învețe voia Ta. Binecuvântează-i pe cei care îi învață, să-i învețe Cuvântul Tău, Doamne.

Binecuvântează Biserica noastră și pe cei care sunt păstorii Tăi în mijlocul ei. Dăruiește-le lumina și călăuzirea, și ajutorul Tău.

Binecuvântează țara noastră și pe toți cei rânduiți de Tine conducători în ea. Dă-le lumina Ta, Doamne, ca să ne conducă în ascultare de Tine, pentru ca și noi să putem face voia Ta fericiți.

Te rugăm să-i binecuvântezi pe toți cei prin care ne-ai ajutat și ne ajuți, Doamne. Să le răsplătești dragostea lor pentru Tine și pentru ai Tăi.

Ajută-ne și nouă să putem face binele mai departe, ca Numele Tău să fie slăvit.

Binecuvântează-ne pe cei care suntem aici și pe cei pe care îi mai avem acasă. Și în anul viitor pregătește-ne, ca să-Ți slujim mai frumos. Dacă unii dintre noi va trebui să moară, Te rugăm, ajută-i să Te cunoască, să nu moară nimeni nemântuit.

Pe cei care se vor naște, binecuvântează-i și le rânduiește, Doamne, o viață fericită.

Binecuvântează-i pe toți cei prin care ne ajuți și ne mângâi pe noi și ajută-ne să-i putem și noi mângâia pe [alții].

Ai milă de cei care sunt în suferință, de cei care sunt în orfelinate, în azilele de bătrâni, în casele de nebuni, în închisori pentru Numele Tău. De toți cei care sunt în suferință îngrijește din timp și le dă mângâierea Ta. Și, când și noi vom ajunge pe patul de boală sau în necazuri, pregătește-ne și nouă o stare după voia Ta, ca să [vedem] izbăvirea și mântuirea Ta.

Doamne, pentru anul care a trecut și pentru toți anii în care ne-ai izbăvit, Îți mulțumim.

Acum Te rugăm, binecuvântează anul viitor pentru noi. Ajută-ne să-l putem petrece fericiți și credincioși câte zile ne-ai rânduit Tu în el. Și binecuvântează iarăși întâlnirile noastre, pentru ca, în Numele Tău, să ne putem bucura.

Binecuvântează sufletul care s-a hotărât pentru Tine și pe cei care se vor mai hotărî, sau... poate că în inimile lor au pus un gând frumos de data aceasta. Ajută-ne să le împlinim cu fapta, pentru ca să putem vedea Fața Ta cu bucurie și să moștenim Împărăția Ta. Căci a Ta este Împărăția, puterea și mărirea acum și-n veci.

Binecuvântează-i pe cei care rămân. Însoțește-ne și pe noi, Te rugăm, binecuvântează-i pe cei care ne așteaptă și tot timpul stării noastre împreună ajută-ne să Te slăvim pe Tine. Și Numele Tău să fie binecuvântat în viața noastră și mai frumos, și mai fericit, și mai rodnic în viitor.

Ne închinăm pentru toate și Te slăvim, că a Ta este Împărăția, puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și-n vecii vecilor. Amin.