Foto Traian Dorz

Rugăciune (3)

Traian Dorz - Strângeți fărâmiturile Vol. 6

a fratelui Traian Dorz la adunarea de priveghi de la Beiuș - 6 noiembrie 1988
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău. Vină împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea, și slava acum și-n vecii vecilor. Amin.
Doamne Dumnezeul și Tatăl nostru, Mântuitorul nostru Iisuse Doamne și Duhule Sfinte, Sfântă Treime, Dumnezeul nostru, totdeauna trebuie să ridicăm spre Tine inima și gândurile noastre cu frică și cu cutremur, deplin încredințați că Tu ești Dumnezeul nostru, făcătorul și binefăcătorul nostru al tuturor, că Tu ne-ai zidit cu mâinile Tale, Doamne, și Tu ai suflat cu suflarea gurii Tale suflu de viață în fiecare dintre noi. Totdeauna trebuie să-Ți aducem mulțumire și recunoștință cu toată evlavia. Dar în cazuri ca acestea și în locuri ca acum, când stăm în fața unui suflet care pleacă, după o viață trăită pe pământ și după o cale aleasă pentru Tine, și după o luptă sfârșită, și după o misiune împlinită, trebuie să ne rugăm mai pătrunși de puterea și de însemnătatea tainei acesteia mari prin care ne-ai zidit și prin care ne-ai tocmit pentru viața și pentru slava Numelui Tău Sfânt.
Te rugăm, Doamne, să ne binecuvântezi și-n seara aceasta. Te rugăm, la acest popas de rugăciune, când însoțim sufletul iubit care pleacă dintre noi în mijlocul îngerilor Tăi, să-l binecuvântezi. Dăruiește veșnică odihnă și sufletului sorei noastre Florica și adaugă-l la numărul nesfârșit de mare al sufletelor credincioase pe care alți frați ai noștri le-au petrecut cu aceleași lacrimi și rugăciuni ca și noi spre Împărăția Ta și spre viața veșnică.
Dragul, Scumpul nostru Mântuitor, Iisuse Doamne, Care ai venit de la cer și Te-ai întrupat din Sfânta Fecioară Maria și Te-ai făcut Om, și Te-ai răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, și ai pătimit, și ai murit, și ai înviat, și te-ai înălțat la ceruri, și ai spus că Te duci să ne pregătești un loc, pentru ca acolo unde ești Tu să fim și noi, Te binecuvântăm și ne închinăm Ție pentru această nădejde sfântă. Am văzut plecând dintre noi suflete sfinte și curate, care au crezut această făgăduință a Ta. Și am văzut din toată înfățișarea lor - și trupească, și sufletească - că Te-au văzut pe Tine, dragul și scumpul nostru Mântuitor, venind să le iei și să le duci.
Doamne Dumnezeul nostru, Îți mulțumim pentru făgăduința Ta cea sfântă că Tu ești învierea și viața și cine crede în Tine nu va muri, ci va trece de la moarte la viață. Ne încredințăm de acest lucru de fiecare dată când petrecem încă un suflet scump și credincios care vine la Tine.
Te binecuvântăm pentru aceste sfârșituri binecuvântate, pentru aceste încheieri minunate ale luptei în biruință și pentru acest capăt binecuvântat la care duci Tu cărările celor care Te iubesc pe Tine până la sfârșit.
Te rugăm acum să binecuvântezi pe toți cei care am luat parte la petrecerea acestui suflet în veșnicie. Binecuvântează-i pe toți cei care s-au rugat pentru ca această zi binecuvântată să se petreacă în pace. Binecuvântează-i pe toți cei care au cercetat și au venit, în întristarea și-n durerea acestei familii, cu o floare, cu o lacrimă, cu un cuvânt bun, cu un gând frumos, să ajute la mângâierea aceasta. Deși știm bine, Doamne, că se duce sufletul acesta în fericire veșnică și că toți ceilalți ai noștri care au trecut credincioși sunt în fericirea veșnică, deși, în inimile noastre, noi trebuie să ne bucurăm ori de câte ori un drum sfârșește frumos și o luptă sfârșește biruitoare, totuși orice despărțire ne doare, Doamne, și suferim. Un ochi ne râde, gândindu-se că se duce în veșnicie... dar unul ne plânge, gândindu-ne la despărțirea dintre noi.
Te rugăm, mângâie pe toți cei întristați. Înviorează pe cei cu inima mâhnită. Înlocuiește pe cel plecat, în inimile unde rămâne un gol. Tu... Care poți umple orice gol în inimile noastre și care ai umplut de atâtea ori golurile pe care le credeam pentru totdeauna sfâșietoare, umple și golul acesta și binecuvântează Tu cu prezența Ta sfântă absența acestui suflet dintre cei iubiți ai ei. Binecuvântează colegii, prietenii, colaboratorii, vecinii, rudeniile, cunoscuții... și chiar necunoscuții care s-au oprit o clipă lângă doliul acesta și au vărsat o lacrimă și au spus din inimă un cuvânt de odihnă și de iertare... Te rugăm, răspunde-le tuturor cu binecuvântarea Ta. Iartă pe toți cei care au iertat. Binecuvântează-i pe toți cei care binecuvântează. Ajută-i pe cei care ajută și însoțește-i pe toți cei care au însoțit cu un gând pios și evlavios întristarea aceasta.
Binecuvântează-i pe toți cei care au luat parte și în seara aceasta la Cuvântul Tău, și în seara trecută. Binecuvântează-i și pe cei care vor participa mâine la ultimul act al despărțirii acesteia și tot Cuvântul care se va mărturisi. Fă-l plin de putere și de înțeles profund pentru toți cei care-l vor asculta. Fiecare, gândindu-ne la moartea ei, ajută-ne să ne gândim la propria noastră moarte. Și dacă am văzut trecutul ei frumos, și dacă am văzut acest sfârșit frumos, ajută-ne să ne gândim și să ne îngrijim din timp să avem și noi un sfârșit credincios. Și dacă la moartea ei și la moartea atâtora dintre iubiții noștri s-au putut spune cuvinte așa de frumoase, ca rod al ascultării vieții noastre, ajută-ne ca și după viața noastră, cei care vor mai spune un cuvânt la plecarea noastră să aibă un cuvânt frumos. Lumii prin care am trecut, ajută-ne să-i lăsăm niște urme frumoase, ca oricine își va aduce aminte cândva de noi să-și aducă aminte de un cuvânt bun, de o față primitoare, de o inimă binevoitoare, de un gând frumos.
Te rugăm să-i binecuvântezi încă o dată pe cei care au luat parte cu răbdare la desfășurarea acestei comemorări, la desfășurarea acestei rugăciuni, a acestei petreceri.
Binecuvântează-i pe frații noștri cărora le-ai inspirat un cuvânt de mângâiere pentru noi toți; și pentru cei care rămân. Binecuvântează-i pe cei care au ascultat acest cuvânt și l-au primit în inima lor. Fă-l să aducă rod ca grâul care cade în pământ bun și aduce multă roadă. Ajută-ne să fim și noi rodul acestui pământ bun al Evangheliei, ca, la vremea secerișului, să ne duci și pe noi în hambarele Tale; la vremea chemării, să ne faci și nouă parte de odihna fericită pe care ai spus Tu celor iubiți ai Tăi că Te duci să le-o pregătești.
Binecuvântează-ne în acest scurt timp cât mai avem și noi de trăit pe pământ - nici unul nu ni-l știm cât va fi... Dar ajută-ne, când se va sfârși, să sfârșească în brațele Tale! Și cei care ne vor petrece de pe pământ să ne petreacă cu dragoste, și cei care ne așteaptă în cer să ne aștepte cu bucurie. Iar în ziua cea mare a Nunții fericite, în ziua cea mare a secerișului bogat, în Ziua cea mare a Judecății, așază-ne pe toți de-a dreapta Ta, Dulcele, Dragul și Scumpul nostru Mântuitor! Și spune-ne și nouă cum le vei zice celor care vor fi de-a dreapta Ta: „Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, și moșteniți împărăția care v-a fost pregătită de la început vouă. Căci am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost străin și M-ați primit; am fost flămând și M-ați săturat; am fost bolnav și-n strâmtorare și ați venit pe la Mine”. Doamne Iisuse, dă-ne și nouă bucuria să împlinim acest gând față de oricare semen al nostru, ca să ne poți spune în ziua aceea că tot ce am făcut celor mai mici ai Tăi Ție Ți-am făcut.
Doamne Dumnezeul nostru, vine vremea postului; vremea rugăciunii... Se apropie Nașterea Ta, Iisuse Doamne! Te rugăm, pregătește-ne sufletele nu numai prin post și prin rugăciune, ci și prin binefacere. Pentru că acestea trei merg împreună și numai acestea îi duc pe oameni la mântuirea Ta. Rugându-ne și postind, ajută-ne să facem bine. Să iertăm celor care ne-au făcut rău, să ne rugăm și pentru cei care ne-au nedreptățit, să-i iubim și pe cei care ne sunt dușmani și ne prigonesc; și să ne rugăm pentru toți să le dăruiești mântuirea Ta, Doamne, căci aceasta este voia Ta, fiindcă Tu ai spus: „Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Și păgânii fac la fel. Dacă faceți bine numai celor ce vă fac bine, ce lucru neobișnuit faceți? Și păcătoșii fac la fel. Voi să-i iubiți pe cei ce vă urăsc, să vă rugați pentru cei care vă prigonesc pe voi, să-i iubiți pe toți cei care vă fac răul, ca să fiți fiii Tatălui vostru, Care face să răsară soarele Său și peste cei drepți, și peste cei nedrepți și dă ploaia Sa și peste cei buni, și peste cei răi”. Ajută-ne să căutăm mai întâi Împărăția cerurilor și neprihănirea Ta, Doamne, pentru că atunci Tu ne vei da și celelalte pe deasupra; nu numai nouă, ci și copiilor noștri și urmașilor noștri, că așa ai spus Tu.
Acum, în această clipă când - pentru o clipă - iarăși ne despărțim unii de alții, Te rugăm să ne binecuvântezi. Binecuvântează-i pe frații și surorile care au plecat. Păzește-i pe drum de ispite, de păcate, de primejdii, de accidente, de nenorociri. Binecuvântează-i pe cei care rămân. Și fă, Doamne, ca prezența Ta sfântă și Cuvântul Tău binecuvântat să le sature sufletul cu binecuvântare și cu har. Și, dacă noi ostenim ca să priveghem acum și să însoțim cu rugăciune, cu cântări și cu lacrimi sufletul cuiva, îngrijește Tu, Doamne, ca și atunci când noi vom fi într-un astfel de sicriu, să fie și în jurul nostru oameni care să Te laude pe Tine și să-Ți mulțumească pentru viața pe care am trăit-o; să fie măcar unul care să spună înaintea Ta: „Doamne, Te rog pentru El, că mie, odată cândva, mi-a spus un cuvânt bun și m-a ajutat într-un necaz”. Când astfel de suflete și rugăciuni se vor ridica spre Tine, putem fi liniștiți că porțile și brațele Tale vor fi deschise pentru noi și că vom ajunge și noi în odihna Ta.
Până atunci, ajută-ne să fim credincioși. Până atunci, însoțește-ne pe fiecare. Până atunci, Doamne, Te rugăm, binecuvântează-i pe frații și surorile noastre care vor priveghea mai departe aici lângă acest sicriu. Dă-le Cuvântul Tău, dă-le mângâierea Ta, dă-le pacea și bucuria Ta. Și, când se vor întoarce, după toate ostenelile și vegherea pe care au depus-o, dăruiește-le bucuria că au săvârșit un lucru frumos și plăcut înaintea Ta.
Și acum, pentru toate, ne închinăm încă o dată. Și, până vom ajunge și noi ziua fericită a învierii și Nunții Tale cerești, chiar dacă va trebui să mergem către sicriu prin multe necazuri încă și către cimitir prin multe suferințe, întărește-ne credința și îndreaptă-ne gândurile spre Nunta care ne așteaptă dincolo de cimitir. Nu frica morții, nici teama de împrejurările grele, nici de suferințele prin care va trebui să trecem spre Nuntă, ci bucuria Nunții cerești fă să ne stăpânească inimile noastre, până vom ajunge să fim primiți, din brațele fraților, de brațele îngerilor Tăi și de Împărăția Ta.
Pentru toate, ne închinăm Ție, Te slăvim pe Tine și Te binecuvântăm, căci a Ta este împărăția și puterea, și slava, Dumnezeul nostru, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, acum și-n vecii vecilor. Amin.
Sora noastră Florica, du-te la Domnul Iisus... El te primește în brațele Lui... Și spune-I că și noi dorim să ne sfârșim viața noastră credincioși. Roagă-L pentru noi să căpătăm putere să mergem până la capăt credincioși. Iar celor iubiți care au [ajuns] înaintea ta acolo spune-le vestea cea bună că Lucrarea Domnului, Familia noastră sfântă, Oastea Sa, trece cu biruință și cu bucurie; că multe suflete noi se adaugă la numărul celor credincioși. Și rugați-vă pentru noi să ajungem și noi cu biruință în brațele Domnului și în brațele voastre. Amin. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin.