Hristos să trăiască în noi

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

„Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Iar viața pe care-o trăiesc acum o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce s-a jertfit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.”

Scumpii și mult iubiții mei frați, numai Domnul știe, Cel ce cercetează inimile, cu cât drag L-am dorit și cum am vrut să ne-ntâlnim. Dar, iubiții mei, să nu vă uitați la noi, cei ce vă spunem Cuvântul lui Dumnezeu, ci priviți mai sus de noi; priviți că-n mijlocul nostru este Hristos, Domnul Iisus. El a făgăduit... și puneți-L la încercare, să vedeți că în mijlocul nostru este El în chip nevăzut. Sufletele noastre, dacă lăsăm toată grija cea lumească și dăm deoparte vălul de peste ochii sufletului, Îl vor vedea pe Mântuitorul Hristos. De El să ascultăm. Ceea ce spunem, spunem din Cuvântul lui Dumnezeu întâi nouă, întâi mie nevrednicului și tuturor celor ce vor să asculte acest Cuvânt al lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne-a dat prilejul acesta așa de minunat, prilejul nunții. Și din nou ne trece prin suflet fiorul bucuriei Nunții noastre cu Mirele nostru iubit, Iisus. Și, în vederea Nunții noastre, căutăm de pe-acum să ne pregătim pentru Mirele nostru cel minunat, să fim într-adevăr ca o mireasă curată, fără pată, fără zbârcituri sau ceva de felul acesta.

Am citit aici cuvintele Sfântului Apostol Pavel către Galateni, din capitolul 2, versetul 20. „Am fost răstignit împreună cu Hristos, spunea el, și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”. Iată starea la care ne vrea Dumnezeu. Hristos să trăiască în noi. Și viața pe care-o mai trăim în trup, s-o trăim prin credința în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi.

O, dragii mei, aduceți-vă aminte cum Duhul lui Dumnezeu, Care ne-a trezit din somnul păcatelor demult, demult, odată, după ce ne-a trezit din acest somn greu al păcatului, ne-a adus la cunoștința stării noastre pierdute, ne-a făcut să strigăm disperați:

„O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de o astfel de moarte?” și ne-a făcut apoi să ne ridicăm privirile spre Crucea Golgotei și să auzim glasul cel dulce al iubirii lui Dumnezeu, că Sângele lui Iisus Hristos ne curățește de orice păcat. Și acolo, la picioarele Crucii, aduceți-vă aminte cum a căzut păcatul și cât de ușurați ne-am simțit, plecați la picioarele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

O, dragii mei, pare-mi-se că cei mai mulți dintre noi până aci am parcurs drumul. Am ajuns să îngenunchem la picioarele Domnului Iisus. O, dar lupta încă e lungă. Nu s-a sfârșit. Trebuie, așa cum spunea Părintele Iosif, să adâncim în noi Jertfa și Crucea Mântuitorului, să stăruim mereu în cuvintele citate, de a ne răstigni împreună cu Hristos, de a fi noi înșine în fiecare zi tribunalul suprem care să condamne omul nostru cel vechi spre răstignire și să-l răstignim împreună cu Hristos.

Să ținem răstignit omul cel vechi, ca omul cel nou să biruiască și să nu mai trăim după îndemnurile firii, ci după îndemnurile Duhului lui Dumnezeu, după omul cel nou, cel dinăuntru. Aceasta se poate numai atunci când, conștienți de starea noastră și adânc smeriți, ne recunoaștem în fața lui Dumnezeu așa cum suntem. Haideți să zicem: „Doamne, încă nu suntem așa cum ne vrei Tu. Mai sunt încă zbârcituri și pete pe fața noastră, ca mireasă a Ta - și Tu ne vrei să fim mireasă a Ta. Dacă nimeni nu are, eu mai am încă. Și vreau din toată inima să mor împreună cu Hristos, să mă răstignesc împreună cu El”. Să murim cu toții, să ne răstignim împreună cu Hristos, că de-abia atunci începe viața noastră cea adevărată, cea duhovnicească.

Dacă ar fi să ne cercetăm fiecare în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, o, iubiții mei, de câte ori ar trebui să ne rușinăm de [felul cum ne] prezentăm noi în familii și între copiii noștri, de unele purtări sau ieșiri nepotrivite, care nu arată chipul lui Hristos pe fața noastră. Drept așa este. De câte ori, în societate și în mijlocul celor cu care trăim, avem ieșiri nepotrivite, de care nu numai în fața lui Dumnezeu, ci chiar și-n fața semenilor noștri uneori ne rușinăm. De ce să nu fim sinceri și să recunoaștem? Și totuși Dumnezeu ne iubește așa de mult și vrea să ne facă Mireasa Lui iubită, Biserica Lui fără de pată, fără zbârcitură sau ceva de felul acesta.

O, cât ar trebui să spunem cu apăs cuvintele Sfântului Apostol Pavel și să fie o realitate trăită în viața noastră aceste cuvinte, cum că: „Nu mai trăim noi, ci Hristos trăiește în noi”. Când am ajuns la această stare, să simțim că Hristos trăiește în noi și că am sfințit pe Hristos ca Domn și Stăpân al vieții noastre, atunci suntem plini de bucurie și suntem într-adevăr fericiți. [Dar] nu vom ajunge, dacă nu vom rămâne adânc smeriți la picioarele Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Căci fără de Jertfa de pe Cruce nu este și nu poate fi nici un fel de mântuire sufletească. Depinde de mine. Dacă voiesc puternic să-mi clădesc o casă (vorbind firește, despre lucrurile de pe pământ), trebuie nu numai [să am] gândul și voința, ci trebuie să și încep într-o bună zi lucrul, să-mi strâng un material sau altul, până când voi avea mai multe, și apoi să mă apuc de lucru.

Trebuie să unim cu credința fapta. Care dintre noi nu cunoaște voia lui Dumnezeu așa de bine? Toți. Aceasta v-o mărturisesc din experiență. În momentul în care aș greși numai un cuvânt sau aș avea o abatere în fața credincioșilor mei, toți ar fi în stare să spună: „Uite ce a făcut!”. Chiar și cel mai slab și mai neînsemnat. Cu atât mai mult noi, care de mult, de mult am început să citim Cuvântul lui Dumnezeu, să-l ascultăm, să-l iubim, știm și cunoaștem voia lui Dumnezeu. Dar ne trebuie puterea, ne trebuie pe Hristos în noi, ca prin El, prin această putere, prin Hristos, să realizăm trăirea vieții în Hristos.

Cu alte cuvinte, să trăiască Hristos în noi. Noi să fim morți și Hristos să trăiască în noi. Când vom ajunge la această stare, atunci, la fiecare pas, la fiecare cuvânt, la fiecare început de lucru, Îl vom întreba:

- Doamne Iisuse Hristoase, Tu poți să faci aceasta?

- Nu.

- N-o fac nici eu.

Sau când vom fi în necazuri și în dureri:

- Doamne Iisuse Hristoase, Tu ai suferit mai mult decât mine. Ajută-mi să-mi pot și eu duce crucea mea.

Sau când vom fi la vreo răscruce, neștiind ce să alegem, Îl vom întreba pe Domnul Iisus:

- Doamne, arată-mi Tu, luminează-mă Tu! Și cu atâta bucurie Domnul Iisus Hristos, dacă într-adevăr este viu în noi, ne va călăuzi. „Căci despărțiți de Mine, spunea Mântuitorul, nu puteți face nimic”. E foarte adevărat.

Pentru aceasta Hristos trebuie să trăiască în noi. Și va trăi numai atunci când ne vom răstigni față de lume. Și atunci vom avea puterea aceea de a trăi în Hristos și El în noi, în totul după voia Lui.

Multe ar fi de spus în asemenea prilejuri. Sunt însă atâția frați și m-aș fi mulțumit și aș fi fost așa de bucuros și numai să stau să ascult, și numai să-i privesc pe frații mei, că mi se umple inima de bucurie. Căci vă mărturisesc, n-am altă bucurie pe pământ, decât cei ce-L iubesc în curăție pe Hristos și doresc să-L asculte din toată inima. Și, frații mei, Domnul Iisus ne va ajuta. Că știe și slăbiciunile noastre.

Dar dacă avem voință puternică și dorim să răstignim omul nostru cel vechi, Domnul ne va ajuta, ne va da putere să ne ducem lupta până la capăt. Să nu deznădăjduim, să nu disperăm. Hristos este cu noi. Și să știți - așa cum spunea Sfântul Pavel: „Mântuirea este mai aproape acum de noi, decât atunci când am crezut”. Dacă ne-a iubit pe când eram păcătoși și îndepărtați de El, cu cât mai mult ne iubește acum, când ne-am hotărât să ne apropiem de El și să facem voia Lui, chiar dacă n-o facem momentan. Trebuie să recunoaștem că avem multe slăbiciuni.

Dar să îndrăznim și să ne bizuim cu toată puterea și să ne-ncredem neclintit în bunătatea Sa și-n harul Său. Că noi suntem mântuiți prin harul Său, prin mila Sa. Dacă n-ar avea Domnul milă, atunci unul astăzi, unul mâine, am cădea... unul într-o greșeală, altul în cealaltă. Dar Domnul e bun și ne ridică. Să ne-aducem aminte cât S-a purtat de frumos cu apostolii.

Încrederea cea mare a Sfântului Petru, când L-a văzut pe Mântuitorul pe valuri [l-a făcut să zică]: „Doamne, poruncește-mi să vin la Tine”. „Vino, Petre” Și a început să meargă pe valuri ca pe uscat, până când s-a îndoit în credință, gândindu-se: „Dar dacă va fi o nălucă?”, Și Petru a început să se scufunde și a strigat: „Doamne, scapă-mă, Doamne!”.

Așa - ni se întâmplă și nouă. Cu câtă bucurie nu l-a ridicat Domnul... L-a prins de mână, l-a mustrat puțin, zicând: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Așa ni se întâmplă și nouă, Domnul Iisus ne strigă și ne cheamă și cu atâta bucurie ne avântăm pe urmele Lui în marea aceasta plină de păcate. Dar vine un val, o îndoială prin valuri; o îndoială în credința noastră și începem a ne cufunda. Dar, dacă strigăm cu lacrimi, în momentul acela Domnul Iisus ne mustră puțin ca pe Petru: „Puțin credinciosule, nu trebuia să te-ndoiești; ci să crezi puternic în Mine”. Ne ia de mână și iar ne duce.

O, dragii mei, n-ați simțit Mâna lui Dumnezeu, de ani de zile cum ne-a luat și ne-a tras? Ne-a luat de mână și ne-a dus. Parcă de-atâtea ori ne-am văzut în chipul celor din Sodoma. Și, fiindcă Lot zăbovea, îngerul lui Dumnezeu l-a luat de mână și l-a scos afară. Așa parcă procedează Dumnezeu cu noi; vrea să ne ia de mână și să ne scoată, și să ne spună: „Scapă-ți viața la munte! Nu vă mai uitați înapoi !” Cu alte cuvinte: „Priviți spre Golgota, priviți spre Cruce, priviți spre semnul acesta, spre Căpetenia desăvârșirii voastre, spre Hristos. Scapă-ți viața sus la munte, sus la Golgota”. Și ascultându-L, vom merge mereu înainte.

Dar când ne abatem privirea de la El, se întâmplă atâtea nenorociri în viața noastră. Sunt astăzi pe drumul credinței și mă uit în urmă pe cărarea vieții - pe care am pornit când eram încă tânăr - și văd și ici, și colo, oarecum în forma stâlpului de sare, și pe unul, și pe altul căzuți. Cu câți am pornit deodată pe drum și cât de puțini au rămas credincioși, statornici prin toate...

Îmi vine să zic uneori: „O Doamne, oare nu sunt eu vinovat pentru fratele meu care a căzut atunci și-atunci? Oare m-am purtat eu destul de frumos? Oare am fost eu într-adevăr mădular din [Trupul] lui Hristos și l-am simțit și pe fratele meu ca mădular al lui Hristos sau, când a fost biruit de cele rele, când a fost trântit, când a fost strivit acest mădular, în loc să-l fi îngrijit, l-am părăsit?” Și-mi vine să zic de multe ori: „Doamne, nu m-am purtat cu atâta iubire față de frații mei, așa cum Te-ai purtat Tu!”.

Dar repet: să ne răstignim împreună cu Hristos, așa cum a spus Sfântul Apostol Pavel. Să nu mai trăim noi, ci Hristos să trăiască în noi. Și prin El vom birui.

Iubiții mei, suntem și noi, cei bătrâni, în bucuria celor tineri, la nunta tinerilor și-n mulțimea tinerilor. Și aș vrea să le spun Cuvântul lui Dumnezeu rostit prin Sfântul Apostol Ioan: „Vă scriu, tinerilor, zicea el, fiindcă sunteți tari și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi”. Și după ce le spune astfel, le zice: „Dar nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume!

Că cine iubește lumea și lucrurile din ea, dragostea Tatălui nu rămâne în El”. Nu știu de ce, dar poate pentru că și eu, ca mulți dintre frații de vârsta mea, am pornit din zorii tinereții pe urmele Mântuitorului nostru Iisus Hristos și am simțit atâta bucurie pe urmele Mântuitorului, am simțit atâtea binecuvântări și atâtea bucurii, ne vine să spunem mereu și celor tineri de acum să-L iubească din toată inima pe Hristos și să nu iubească lumea și nici lucrurile din ea. „Că tot ce este în lume, spune Sfântul Apostol, pofta ochilor, pofta firii și lăudăroșia vieții nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume.”

Să iubim mai presus de orice pe Hristos, din toată inima, cu toată ființa noastră, cu toată puterea noastră. Și vom vedea cât de minunat va lucra Dumnezeu în viața noastră, a celor tineri. Ne va duce pe culmi de bucurie chiar și aici pe pământ. Pentru că atunci când de tânăr îți predai viața în slujba lui Hristos, când toată puterea, toată tinerețea, tot talantul tău tineresc, tot elanul îl ții în slujba lui Hristos, poți face lucruri mari pentru Hristos.

Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți frații tineri și să vă dea gândul lui Hristos, să vă dea putere să ascultați aceste sfaturi ale Sfântului Ioan Teologul: „Să nu iubiți lumea, nici lucrurile din ea, pentru că cine iubește lumea și lucrurile din ea, dragostea lui Dumnezeu, dragostea Tatălui nu poate rămâne în el”.

Domnul să vă ajute să rămâneți în dragostea lui Hristos până la capăt. Amin.

Slăvit să fie Domnul!