Hristos și bunurile lumii
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Nimic din toate bunurile acestea nu-L pot înlocui pe Isus în inima și viața noastră
și nici nu ne pot despărți pe noi de El, dacă Îl avem cu adevărat.
Dar Hristos le poate înlocui pe toate acestea și ne poate despărți de toate, dacă vrea El.
2 - Dragostea adevărată presimte totdeauna, mult mai mult decât este în stare să priceapă mintea.
Presimte mai ales apropierea primejdiei,
și nu mai dorește altceva și nu se mai teme de nimic altceva decât să nu se despartă de ceea ce i-ar fi de neînlocuit pe totdeauna.
3 - Când vedem cu câtă amărăciune că sunt unii chiar dintre cei care au avut marele har, de a fi puși în fruntea Lucrării Domnului, în loc să fie și mai hotărâți, și mai fericiți de a-I da lui Isus în viitor cu și mai multă bucurie viața lor, - pe mulți îi auzi regretând și pentru puținul ce I-au dat în trecut...
Nu necazul sau strâmtorarea, sau foamea i-a despărțit pe aceștia de Isus, ci belșugul, comoditatea, frica, soția, casa și altele de acestea. Vai ce puțin au cunoscut aceștia pe Dumnezeu!
Și ce mult vor regreta ei odată asta.
4 - Este uimitor cum câteodată, noi înșine ne profețim viitorul nostru.
E ca și cum dorința pe care ne-o exprimăm la un moment dat
sau legământul pe care îl facem
sau temerea pe care o mărturisim,
- ar avea darul să schimbe dintr-o dată tot cursul vieții noastre dintr-un anumit loc,
și să facă să se împlinească aievea ce am spus noi în clipa aceea când ne-a grăit profeția viitorului nostru.
5 - O, Dumnezeule Slăvit, cât de mare este sufletul care în clipa marii confruntări nu mai are nimic de aranjat cu prezentul,
nu mai are nimic să-l rețină din viitor,
și nu mai are nimic de târguit cu jertfa care i se cere.
6 - Și de ce nouă ne pare că încă n-am putea fi gata acum!
Ce ne-ar mai putea îndoi inima și împiedica hotărârea să n-o putem face?
Ce piedică este astăzi, care mâine să nu fie?
O, frate, cine nu-i gata acum, cine nu-i gata în momentul când este nevoie, acela nu poate fi gata niciodată!
Cine nu vine când este chemat, acela nu va veni niciodată.
Cine nu poate când vrea Dumnezeu, acela nu va putea niciodată.
7 - Hristos cere de la tine acum, - nu mai târziu.
El așteaptă să vii astăzi, - nu mâine.
Mâine vor fi chemați alții. Mâine vor veni alții.
Dumnezeu așteaptă să faci tu acum, nu altădată.
Altădată nu-ți va mai cere ție, fiindcă vor veni alții care n-au mai fost.
8 - Fiecăruia Dumnezeu îi cere o singură dată.
Atunci când este vremea lui.
Cine L-a respins și nu L-a ascultat atunci, rar Îi va mai putea auzi vreodată glasul Domnului după aceea.
9 - Nici voi nu sunteți încă gata?
- vă mai uitați înapoi?
- mai aveți morți de îngropat?
- mai aveți un cuib dulce de care vă pare rău?
Atunci rămâneți!
- Nu veniți!
Mâine și așa vi le va arde focul și vi le vor lua apele.
Și mă tem că, cu voi cu tot.
10 - Eram tânăr, Doamne Isuse, iar jertfele, catacombele și moartea cu care mă lăudam atunci când voi fi gata să le îndur pentru al Tău Cuvânt, - mi se păreau numai niște declarații înflăcărate și frumoase.
Prea puțin gândeam ce spun atunci în ele.
Îmi părea că ele vor rămânea numai niște noi și frumoase subiecte și metafore de cântări și de predici pe totdeauna.
Însă Tu ai crezut cuvântul meu - și ai rânduit o vreme pentru el.
11 - Nu mult mai târziu a venit vremea să-mi ceri, în parte, dovada trăită a acelor legăminte pe care le spunea gura mea și le scrisese condeiul meu,
adică acoperirea cu fapta a acelor pretențioase și grăbite promisiuni de iubire și de ascultare, pe care Ți le făcusem -
da, abia atunci mi-am dat seama ce angajament cutremurător mi-am luat față de Tine Doamne Isuse
și ce preț se cere ca să-mi respect legământul pe care eu l-am spus și pe care Tu mi l-ai cerut.
12 - Oricâte momente înălțătoare am avut pe acest drum, Doamne Isuse, în lungile și negrele tuneluri trecute
și oricât de mari biruințe și binecuvântări am ales din anii îndelungați și din locurile îndepărtate
și oricât de curajos am străbătut cea mai mare parte din întunericul acestor încercări,
- totuși nimic nu mi-a rămas mai puternic din toate, ca simțământul că n-am fost chiar totdeauna și în totul hotărât să-mi dau viața pentru Tine.
13 - Simt în viața mea, Doamne, nespus mai multe stări în care aș fi gata să-mi dau viața pentru Tine, fără nici un regret și fără nici o dorință pământească,
- dar mai sunt și scurte clipe în care ceva mi se pare că mă înfioară încă și mă reține...
Acest fel de clipe aș dori să nu mai fie niciodată, în inima și în viața mea.
14 - Vreau numai și Te rog, să-mi umpli inima de încredere fără nici o clipă de îndoială, că Lucrarea Oastei Tale este în Mâna Ta,
și că nici o putere din lumea aceasta nu o va putea nimici.
Nici duhuri, nici oameni,
nici dinăuntrul ei, nici dinafară
și nici n-o va putea abate de la drumul pe care i l-ai rânduit Tu, până își va împlini scopul pentru care ai născut-o.
15 - Să știu Doamne că oricât de mulți vor fi cei care pleacă, Tu vei îngriji ca cei ce vin să fie și mai mulți.
Până vei împlini numărul tuturor celor rânduiți să vină.
Și dacă cei ce rămân, în urmă ne îngreuiază mereu inima, acei care vor veni voioși ne-o vor bucura și mai mult.
16 - Și dacă cei ce fug aruncă solia și scutul Tău - vor veni alții mai viteji și curajoși, care le vor ridica și le vor mânui biruitor și fericit, mai departe și mai frumos.
Și dacă sunt lucrări rămase nefăcute de cei care se despart de Tine, Tu în veci vei îngriji să vină alții care le vor împlini mai fericit, mai inspirat și mai frumos.
17 - „Să nu vi se tulbure inima, aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine” - ai spus Tu Isuse Doamne.
Pentru că atunci când inimile noastre se tulbură, - credința care în inimă locuiește, se prăbușește și ea și se pierde.
Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu.
18 - Într-o inimă tulburată totul se răstoarnă și se dărâmă. Toate ușile i se rup ca mânate de furtună și toate ferestrele se sparg.
Într-o astfel de inimă, fără uși și fără ferestre, urlă apoi toate spaimele și pătrund toate duhurile nimicitoare.
O cât de mari nenorociri au venit totdeauna în marile primejdii ale oamenilor, tocmai în cele mai grele și hotărâtoare clipe din partea unor inimi tulburate și înspăimântate, pierzând multe prilejuri și multe alte vieți.
19 - În fața unei primejdii mai mari decât puterea noastră, să ne ridicăm într-un salt suprem, gândul și privirea noastră spre Dumnezeul Cel Unic, și Hristosul Cel Biruitor
a cărui Putere este nespus mai mare decât valurile mării înfuriate,
a cărui Prezență este lângă noi, mai aproape decât primejdia amenințătoare,
și a cărui iubire vrea să vină în ajutor, ori mărind puterea noastră spre a birui vrăjmașul de care ne temem, ori micșorând primejdia sau chiar înlăturând-o de tot.
20 - Când vine gândul credinței puternice în inimă, ea nu se mai tulbură, ci se liniștește dintr-o dată și întreagă.
Dar când locuiește într-o inimă statornică încrederea, atunci ea stă veșnic netulburată de nimeni și de nimic.
O Doamne Duhule Sfinte umple-ne inima de această încredere.
Amin.