Inima şi Împărăţia Domnului
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Ce largă este Inima Domnului Isus şi câtă bunătate este în lărgimea ei!
Ce largă este Împărăţia Lui şi câtă frumuseţe este în lărgimea aceasta!
Ce largă şi mântuitoare este Lucrarea lui Isus şi câţi încap în ea!
Fericiţi cei ce se reazemă pe ele.
2 - Dacă Dumnezeu a îngăduit ca pe pământ să fie multe seminţii, multe neamuri, multe limbi şi multe popoare (Luca 7, 9),
- este pentru ca să I se umple marea Lui Împărăţie.
Dacă sunt multe familii care îşi trag numele din Hristos (Efeseni 3, 15) - sunt şi multe lăcaşuri pentru ele.
Şi dacă sunt multe cete care vor învia fiecare la rândul ei (1 Cor. 15, 23) - sunt multe promisiuni pentru ele.
3 - Şi dacă la Dumnezeu totul este în ordine şi totul este deplinătate şi bucurie, - atunci să ştim sigur că printre feluritele bucurii pregătite pentru cei care L-au ascultat pe El pe pământ, trebuie să fie bucuria de a le rândui fiecărei familii frăţeşti, fiecărei comunităţi duhovniceşti,
după duhul şi după particularitatea ei,
un lăcaş de fericire cerească împreună.
4 - Va fi desigur o nespus mai mare bucurie pentru noi atuncea petrecerea veşnică numai între cei care pe pământ au alcătuit familia noastră frăţească, seminţia noastră duhovnicească, neamul şi limba noastră dulce, comorile dragostei şi părtăşiei noastre scumpe în Domnul Isus Hristos.
5 - Ce har veşnic va fi să stăm împreună cu cei care au fost înaintaşii noştri duhovniceşti, părinţii şi fraţii noştri în Domnul.
Cu cei care ne-au iubit atât de mult, s-au ostenit pentru noi, au plâns şi s-au rugat pentru noi atât de mult, luptând pentru creşterea şi mântuirea noastră!
Ce har să fim totdeauna cu ei, lângă Domnul, bucurându-ne de cinstea pe care Domnul le-a dăruit-o lor, după dragostea şi răbdarea cu care L-au slujit ei pe El.
6 - Atunci cinstea dată lor, se va răsfrânge binefăcător şi fericit şi asupra noastră, a tuturor celor care am fost aleşi să luăm şi noi parte la aceeaşi luptă şi lucrare cu ei,
7 - Înăuntrul fiecărui popor vor fi răsplătite toate lucrările bune din el.
Apoi înăuntrul fiecărei lucrări bune pe fiecare lucrător din ea.
8 - Nu există o mai mare şi mai fericită nădejde pentru cei credincioşi în Hristos, decât această dulce făgăduinţă a Mântuitorului nostru, că El Însuşi Se va întoarce iarăşi la noi - şi că ne va lua cu El, pentru ca unde este El să fim şi noi.
9 - Când vremea încercării noastre se va fi sfârşit,
când slujba noastră va fi încheiată,
când lupta credinţei, osteneala alergării şi împlinirea răbdării noastre se va fi încheiat,
când ochii noştri plini de lacrimi, trupul nostru istovit de lupte, şi amintirile noastre pline de rane, - vor fi ajuns la capătul drumului rânduit nouă,
- atunci nimeni nu va fi trimis să ne ia şi să ne ridice la Cer, ci El Însuşi va veni după noi,
până unde ne ştie El că suntem fiecare, până unde ştie El că ne-a pus.
10 - Numai Mâinile iubitoare ale lui Isus care au fost străpunse pentru noi, ele ştiu cât de dulce să ne cuprindă
şi numai Inima Lui care a sângerat pentru noi ştie cât de duios să ne îmbrăţişeze
şi numai Ochii Lui care au plâns pentru noi, ştiu cum să ne ridice de mângâietor,
cum să ne ia de lin,
cum să ne poarte de uşor sufletul nostru încă plin de rănile şi vânătăile primite în lumea aceasta,
pentru ca să uităm în clipa aceea tot ce am pătimit pe pământ.
11 - O, trăiţi prin credinţă,
răbdaţi prin credinţă, iubiţi şi vestiţi pe Domnul prin credinţă,
şi aşteptaţi Venirea Domnului prin credinţă,
şi Hristos Preaiubitul Scump al sufletelor noastre va veni în ceasul în care nici nu vă aşteptaţi.
12 - Nimeni nu va avea nici o dezvinovăţire, că n-a ştiut.
Nimeni din cei cărora Dumnezeu le-a dăruit o pricepere clară, o minte normală, o putere şi o libertate de voinţă întreagă...
- nu va putea avea nici o dezvinovăţire că n-a făcut ceea ce ştia că trebuie,
ştia că poate
şi ştia cum cere şi cum aşteaptă Dumnezeu de la el.
13 - Ştim calea unei cinstite vieţuiri între ceilalţi oameni, în tot ce este datoria noastră, de cum am ieşit pe poarta casei noastre şi până când am întors din nou după ea...
Ştim cât de cinstit trebuie să muncim acolo de unde ne câştigăm pâinea pentru noi şi pentru ai noştri!
Cât de cinstiţi, de harnici şi de ordonaţi trebuie să fim.
De aceea oricine nu trăieşte aşa, se face vinovat faţă de datoriile sale.
14 - Ştim cât de respectuoşi şi de drepţi, trebuie să fim cu toţi semenii noştri... şi chiar cu cei ce ne fac rău.
Ştim cât de punctuali şi cât de corecţi trebuie să fim în tot ce avem datoria să facem şi să vorbim oricând şi oriunde.
De aceea când nu facem aşa - suntem mult mai vinovaţi decât cei care nu ştiu.
15 - Ştim cât de binevoitori şi de gata trebuie să fim de a da ajutor celor lipsiţi!
Ştim cât de supuşi legilor şi cât de îndatoraţi binefăcătorilor noştri trebuie să ne simţim pe totdeauna.
Ştim cât de înfrânaţi de la tot ce-i rău şi cât de gata la tot ce-i bine!
... Da, - toate acestea le ştim fiecare dintre noi foarte bine şi le putem şti fiecare...
De aceea nici unul nu vom avea nici o dezvinovăţire, dacă nu facem aşa.
16 - Răspunderea mare şi întreagă, pentru împlinirea tuturor datoriilor noastre rămâne numai asupra sufletului nostru, al fiecăruia.
Atât înaintea judecăţii oamenilor cât şi înaintea Judecăţii lui Dumnezeu.
Şi tot aşa marea şi scumpa răsplată a împlinirii ascultătoare,
sau marea şi grozava osândă a neîmplinirii
- rămâne la fel de sfântă fiecăruia dintre noi.
17 - Numai acela care are o adevărată ştiinţă spune: „nu ştiu”.
Şi numai cel ce are adevărată cunoştinţă poate să spună: „nu cunosc”.
Căci cu cât cunoaşte omul mai bine şi mai mult, cu atâta îşi dă şi mai bine seama cât sunt de multe lucrurile pe care nu le ştie
- nici destul de limpede şi nici de-ajuns de bine, faţă de cele ce i se pare că le ştie...
18 - Iată omenirea cu toate capetele ei învăţate,
cu toate mijloacele ei de căutare
şi cu toate secolele ei de osteneli, - cât a ajuns să ştie şi să cunoască sigur - să afirme cu certitudine?
În atâtea ramuri ale ştiinţei, ale tehnicii, ale medicinei, ale astronomiei - o teorie care până ieri părea definitivă, a fost aşa de repede răsturnată total, de o alta care demonstra chiar contrariul.
Ca după o scurtă vreme, şi aceasta să facă loc alteia.
Atunci care este încheierea?
- Doamne, - nu ştim!
19 - Căutăm, căutăm... şi se pare o clipă că am aflat, dar îndată vine ceva nou care ne răstoarnă totul...
- Doamne, nu ştim.
Mergem dibuind... Întrezărim o cale de ieşire. Ne bucurăm şi o luăm pe ea...
Dar îndată un perete de netrecut ne închide orice drum...
- Doamne, nu ştim!
20 - Cercetăm de atâta vreme materia... Dar ce înseamnă oare ceea ce ştim cu adevărat despre materie, pe lângă ceea ce nu ştim?
Cercetăm de atâta timp omul... Alcătuirea şi rostul lui... Până unde am ajuns oare la cercetarea aceasta, la cunoaşterea sigură?
- Doamne, nu ştim! Ştim atâta că nu ştim nimic. Numai Tu le ştii Doamne, căci Tu le-ai făcut!
Pe Tine Te slăvim şi Ţie ne închinăm pentru toate.
Amin.