Iată Peștera Sfântă în care S-a născut Mântuitorul
Pr. Iosif Trifa - Pe urmele Mântuitorului
Coborând cele șaisprezece trepte (care se văd în chipul de mai sus), iată-ne ajunși în peștera unde S-a născut Mântuitorul lumii. Înainte de a spune ce am simțit în locul Nașterii, pentru orientarea cititorilor, voi face mai întâi o scurtă descriere despre cum se prezintă azi acest loc sfânt. Peștera Sfântă păstrează și azi forma ce-a avut-o odinioară. Are o formă lungăreață (în direcția răsărit-apus); deasupra, boltă de stâncă în formă de cer plin cu stele. E lungă de doisprezece metri, lată de opt și înaltă de trei metri, având cu totul o suprafață de patruzeci de metri pătrați. Pereții sunt îmbrăcați în marmură.
Locul unde S-a născut Mântuitorul e în forma unui semicerc și e îmbrăcat într-o lespede de marmură fină. Pe această lespede strălucește o stea mare de argint, pe marginea căreia e scris în latinește: „Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria” (în chipul de mai sus, acest loc sfânt se vede la stânga, unde strălucește steaua Nașterii). Deasupra acestui loc sfânt ard neîncetat 16 candele de aur și de argint, iar de sus, din plafon, alte și alte candele coboară să lumineze locul unde S-a născut Mântuitorul lumii. Deasupra acestui loc sfânt există o masă de altar unde slujesc ortodocșii (grecii) și armenii. O icoană mare e atârnată deasupra sfântului altar, înfățișând Nașterea Domnului, magii cu steaua și uciderea pruncilor. Smirnă și tămâie ard neîncetat și slujbele țin aproape întruna.
În pereții peșterii mai sunt încă două altare. Într-un loc e altarul unde Maica Domnului a înfășat Pruncul Sfânt în scutece. Se vede în acest loc chipul Sfintei Iesle acoperită acum cu scutece de mătase scumpă.
În altă parte e Altarul Magilor, locul unde s-au închinat magii Pruncului Iisus, aducându-I daruri scumpe: aur, smirnă și tămâie (acest loc se vede la dreapta).
Un fior ne cutremură toată ființa. Stăm pe locul unde S-a născut Mântuitorul lumii, unde s-au închinat magii și păstorii în Noaptea cea sfântă. Stăm pe locul unde lumină mare s-a arătat în noaptea omenirii. Stăm pe locul unde Nașterea Domnului a legat iar cerul cu pământul și pe om cu Dumnezeu. Cântăm cu toții în cor, cu glasuri pline de înfiorare: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței. Că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la Stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui Dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus. Doamne, mărire Ție!”.
Am ajuns tocmai pe vremea când în peștera sfântă se face slujba Vecerniei.
Începe slujba Vecerniei la altarul așezat deasupra locului unde S-a născut Mântuitorul. Slujesc călugări greci, împreună cu câțiva dintre ai noștri. Slujba se face în grecește și românește. Î.P.S. Sa, Mitropolitul Nicolae, citește în românește evanghelia Nașterii Domnului. Răspunsurile le dă corul pelerinilor noștri.
Aceasta e cea dintâi slujbă ce răsună în limba noastră românească aici, la locul unde S-a născut Mântuitorul. Clipe neuitate și pline de înălțare sufletească sunt acestea. Un neam întreg parcă a venit aici cu noi și cântă împreună cu noi: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște... Îngerii cu păstorii măresc, iar magii cu Steaua călătoresc...”
Un neam întreg parcă se apleacă în fața peșterii din Betleem în semn de rugăciune și mulțumită pentru toate câte ne-a făcut nouă Domnul.
Ascultăm evanghelia Nașterii în genunchi. Eu stau, întâmplător, într-un colț lângă altarul cu Ieslea Sfântă unde a fost înfășat în scutece Pruncul Sfânt. Rămân în genunchi și după citirea evangheliei. Simt ceva ce mă ține în genunchi, ceva ce nu mă lasă să mă ridic. Simt o greutate sufletească, simt o mustrare sufletească ce mă mustră pentru toate ticăloșiile vieții mele și, mai ales, pentru toate zavistiile și mâniile ce le-am purtat.
Stând lângă Ieslea Sfântă unde a stat Pruncul Cel Sfânt îmi vine în minte copilăria mea, curăția și nevinovăția vieții mele. Ceva mă apasă, mă mustră și mă întreabă: De ce nu mi-am păstrat inima curată? De ce mi-am pierdut nevinovăția? Rezemat de peretele peșterii, ochii mei încep să plângă trecutul meu și ticăloșia vieții mele.
Dar în această clipă parcă aud de Sus glasul și vestea îngerului: „Iată, vestesc vouă bucurie mare... că astăzi S-a născut vouă Mântuitor”... „Nu plânge, suflete, căci și pentru tine și păcatele tale S-a născut Mântuitor!”. Simt că mi se usucă lacrimile și sufletul mi se umple de bucuria Acestui Mântuitor Care S-a născut aici, în peștera aceasta, pentru mine, pentru păcatele mele, pentru iertarea mea și mântuirea mea.
Încep să mă rog:
Iisuse, Mântuitorul meu Cel bun! Cât ai umblat Tu să intri în peștera sufletului meu cea plină cu dobitoceștile patimi! Cât ai bătut la ușă, și eu nu Te-am slobozit! Cât ai bătut, și eu nu Te-am ascultat! Abia pe urmă, după ani de zile de așteptare, Te-am slobozit - și peștera sufletului meu a început să se lumineze. Încă nu s-a umplut cu totul de lumina Ta; mai este încă întuneric în ea... Intră Tu, Doamne, și luminează-mi deplin peștera sufletului meu...
Iisuse, Mântuitorule! Tu ști, Tu Singur ști despre noaptea cea cumplită ce se făcuse în viața mea. În acea noapte plină cu fiorii pierzării s-a ivit o stea, s-a ivit steaua Ta, s-a ivit lumina Ta care m-a scăpat și m-a adus la picioarele Tale, ca oarecând pe magii de la Răsărit. Magii Ți-au adus daruri scumpe: aur, smirnă și tămâie. Eu n-am avut ce să-Ți aduc, decât lacrimile mele, înfrângerea inimii mele și otrava ce mai este încă în mine. Primește-mă, Doamne, luminează-mă și mă ajută pe altă cale să mă întorc, ca odinioară magii. Să nu mai umblu în căile morții, să nu mă mai întorc niciodată pe la Irod cel viclean, pe la vrăjmașul sufletului meu.
Mă ridic și, aplecându-mă iarăși în genunchi, sărut cu căldură, cu dragoste și cu lacrimi fierbinți locul unde S-a născut Mântuitorul meu și al tuturor păcătoșilor...
După sfârșitul slujbei, Î.P.S. Sa, Mitropolitul Nicolae, spune o inspirată predică despre însemnătatea locului unde ne-a învrednicit Dumnezeu să ajungem. Ne închinăm încă o dată în fața locului unde S-a născut Mântuitorul și apoi ieșim afară.
Ca și de la Mormântul Mântuitorului din Ierusalim, am ieșit și de aici, din Peștera Nașterii, cu făgăduința să nu mai urăsc niciodată pe nimeni în această lume, decât pe diavolul și păcatul. Ca și de la Ierusalim, aduc cititorilor acestei cărți și de la Betleem cuvintele Scripturii: „Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât și pe Unul Născut Fiul Său L-a dat pentru noi...” (In 3, 16); „Iar dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, și noi datori suntem să ne iubim unii pe alții” (1 In 4, 11).
După ce ieșim afară, Î. P. S. Sa, Mitropolitul Nicolae, și o parte din pelerini trec în vizită la Mitropolitul ortodox din Betleem. Eu rămân să mai privesc încă o dată în jurul Betleemului. În toate părțile se deschide de aici o priveliște largă, până departe, departe... Se pare că toate locurile, toți munții și toate dealurile se uită spre acest Betleem. Numai oamenii și popoarele nu se uită spre el și nu se apropie cu sufletul de el, de aceea se află atâta rău și atâta răutate în lume.
Bine, pace și liniște nu vor fi în lume până când toți oamenii și toate popoarele nu vor îngenunchea în fața peșterii din Betleem, ca să înțeleagă dragostea cu care ne-a iubit Dumnezeu și să audă cu adevărat cântarea îngerească din Noaptea Sfântă: „Pe pământ pace, între oameni bunăvoire...”.