Ierusalimul e un oraş al cimitirelor; parcă stă gata în aşteptarea învierii morţilor
Pr. Iosif Trifa - Pe urmele Mântuitorului
O însuşire deosebită a Ierusalimului sunt şi cimitirele cele multe ce-l înconjoară. Din toate părţile, Ierusalimul este înconjurat de cimitire.
La nord sunt cimitire vechi şi noi. Între cele vechi se găsesc mormintele regilor şi ale judecătorilor din Biblie. La răsărit, faţă în faţă cu Sionul, un deal întreg e plin cu vechi şi noi morminte evreieşti. La vest se află cimitirele musulmanilor, ortodocşilor, armenilor etc. La fel, şi coasta Sionului e plină cu morminte. Întreg Ierusalimul pare un uriaş cimitir. Toate dealurile din jurul Ierusalimului sunt pline cu lespezi de morminte; sunt parcă într-o aşteptare a învierii morţilor. Şi, lucru interesant, toate confesiunile din Ierusalim - creştinii, evreii, mahomedanii - se întâlnesc într-un punct de credinţă: toţi cred că aici la Ierusalim va fi învierea cea de apoi a morţilor.
Creştinii cred în Ierusalimul cel ceresc. Evreii cred într-o reînviere a Sionului şi ţin să se îngroape în pământul făgăduinţei, cât mai aproape de Sion. Arabii, de asemenea, cred că, în Ziua Învierii, sufletele morţilor vor trece prin Poarta cea de Aur din faţa Sionului. Ei ţin să se îngroape în coasta Sionului, cât mai aproape de «Poarta Paradisului», cum am mai spus.
În vremile de pace, când veneau la Ierusalim în pelerinaj zeci de mii de pelerini, veneau între ei şi oameni slabi şi bătrâni, anume să moară aici, în Ierusalim. Mulţi dintre ei, de fapt, şi mureau. În nordul Ierusalimului este un cimitir întreg plin cu ruşi care au venit să moară la Ierusalim. Se simţeau fericiţi să moară în Ierusalimul Domnului, în cetatea cea sfântă a Patimilor Mântuitorului.
Tot aşa vin la Ierusalim evrei bătrâni de prin toate părţile lumii, anume ca să moară - ca şi Avraam - în pământul făgăduinţei.
Vin şi arabi de prin pustiurile Arabiei să moară la Ierusalim şi să fie îngropaţi în apropierea Porţii Paradisului.
Este o insuflare de la Dumnezeu această întâlnire de credinţă, este ceva ce te înfioară, este ceva ce-ţi spune cu apăs, fără drept de apel, că după moarte există o înviere a morţilor şi o răsplată a faptelor noastre.
În legătură cu cele de mai sus, voi spune că între cei 160 de pelerini care am fost la Ierusalim, am avut şi un bătrân care plecase şi el - ca ruşii de pe vremuri - cu gândul să moară în Ierusalim. Moş Teleucă George, din comuna Borleşti, judeţul Neamţ, este acest bătrân. Trecut de 75 de ani, gârbovit de bătrâneţe, cu barba şi părul albite de tot, a plecat şi el în călătorie la Ierusalim. Ne-am speriat când l-am văzut plecând împreună cu noi într-o călătorie aşa lungă. Ne temeam că n-o să-l mai putem aduce înapoi. La Ierusalim, bătrânul a fost, de fapt, şi puţin bolnav, însă iar s-a întremat. Domnul a voit să se reîntoarcă în ţară. Bătrânul spunea că ar fi dorit să moară la Ierusalim. Poate cu gândul acesta şi plecase în lunga călătorie.
Tot aici voi spune că între pelerini au fost încă cinci inşi trecuţi de 70 de ani. Şi Domnul pe toţi i-a întărit, să poată purta ostenelile călătoriei. Nici unul n-a fost bolnav.