Îmi pare rău

Îmi pare rău de tot ce-n viață

putut-am pierde în zadar

dar după vremea mea pierdută

îmi pare rău cel mai amar.

Îmi pare rău după Cuvântul

ce L-am știut și nu L-am spus

de tot ce nu mai pot întoarce

căci timpul meu pierdut s-a dus.

Îmi pare rău după iubirea

ce-o datoram și n-am știut

c-atâți din cei ce-o așteptară

s-au dus cu timpul meu pierdut.

Îmi pare rău după-mpăcarea

ce n-am căutat-o când puteam

acum s-a dus și ea și harul

cu timpul care nu-l mai am.

Îmi pare rău după pierzarea

atâtora din dragii mei

nu i-am chemat de-ajuns - și-s pururi

cu timpul meu pierduți și ei.

Îmi pare rău amar Isuse

de cât puteam și n-am făcut

cum am să pot răspunde-odată

de timpul meu pierdut, pierdut!...

La sărac și la străin, dă-i cât poți (chiar și puțin)

- dar în cel mai dulce fel, căci și tu poți fi ca el.

Celui care dă la alții, - sunt și alții să-i dea lui

însă nimeni nu dă celui care nu dă nimănui.