V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi.
Ce dulce şi întăritoare erau pentru ucenicii tulburaţi şi amărâţi aceste Dumnezeieşti şi mângâietoare cuvinte, pe care Domnul Isus în seara aceea grea li le lasă ca pe o hrană pentru drumul greu pe care îi pregătea să-i trimită, chiar din această seară, spre vestirea Evangheliei Sale.
V-am spus aceste lucruri, le-a zis Domnul, câtă vreme mai sunt cu voi...
Iar ucenicii au înţeles că va veni o vreme când nu vor mai avea nici pe Isus şi nici Cuvântul Lui cu ei.
Atunci au înţeles ei că de nimic nu vor avea ei o mai mare nevoie în viaţa lor ca de Cuvintele lui Dumnezeu, de lumina, de căldura şi de puterea lor.
De aceea au căutat să şi le întipărească atât de bine în inimă şi în memorie, încât nimeni niciodată să nu le mai poată lua de acolo. Şi nimic să nu-i mai poată despărţi de acest Cuvânt Sfânt, orice ar veni şi ori unde s-ar duce. Şi iată cât de minunat le-au reţinut ei toate Cuvintele Domnului, că niciodată nu le-au mai uitat.
O, ce mare lucru putem învăţa şi noi din aceasta.
Fiul meu, nu totdeauna vom avea nici noi din belşug Cuvântul lui Hristos pe masa noastră.
Dar dacă acum când Îl avem, noi ni-L însuşim în memoria noastră şi El va locui din belşug în mintea noastră (2 Petru 1, 8) - atunci când va veni vremea să ne fie luat de pe masă, sau din buzunar, el nu ne va putea fi luat nici din capul şi nici din inima noastră,
decât odată cu capul sau cu inima
- dar atunci nu vom mai avea nevoie de nimic - căci vom trece deplin la Domnul, Acolo unde este totul.
Nu totdeauna vom avea poate nici pâine îndeajuns, nici căldură şi nici apă,
dar dacă ne-am deprins cu postul şi cu înfrânarea din vreme, nu vom fi ispitiţi atunci nici să furăm pâinea altuia, nici să ne-o cumpărăm cu preţul conştiinţei noastre. Sau cu sângele ori cu libertatea semenului nostru.
Dacă ne-am obişnuit cu suferinţa din timp, cu răbdarea, cu nedreptatea, cu lipsa, cu renunţarea,
dacă din timp ne obişnuim să răbdăm şi să îndurăm cu tăcere, batjocurile nedrepte,
- cu renunţarea, cu răpirea bunurilor şi a dreptăţii noastre,
- cu smerenia, cu judecăţile aspre şi grele,
atunci când va trebui să le cunoaştem, nu ne va fi cu neputinţă să le suportăm, ca Domnul nostru Isus.
Căci în lume pot veni peste noi tot felul de lovituri şi de prigoniri de acestea din pricina Numelui Său.
Iar dacă nu ne-am deprins cu gândul răbdării din vreme, nu vom putea trece prin ele decât poate cu mari pagube.
Sau s-ar putea să rămânem prăbuşiţi în prăpastia lor.
Fiul meu, omul înţelept îşi strânge provizii din timp:
- nu este totdeauna vară,
şi nici totdeauna belşug
şi nici totdeauna sănătate
şi nici totdeauna libertate
şi nici totdeauna har...
ci mai lungi sunt iernile
şi mai dese sunt lipsurile
şi mai mulţi sunt anii slăbiciunilor, strâmtorărilor şi singurătăţii, în viaţa omului pe pământ...
- De aceea fiul meu, fii înţelept şi ia bine seama:
Când sunt anii cei graşi, fă ca Iosif: - strânge în hambarele memoriei tale şi în pungile inimii tale, tot Cuvântul lui Hristos.
Strânge-ţi amintiri sfinte,
şi strânge-ţi iubiri şi prietenii frăţeşti
şi strânge-ţi comorile binefacerilor tale către alţii,
şi strânge-ţi recunoştinţa săracilor către tine
şi strânge-ţi mulţimea rugăciunilor către Domnul
şi strânge-ţi binecuvântările părinţilor tăi
şi strânge-ţi admiraţia copiilor tăi
şi strânge-ţi preţuirea semenilor tăi...
şi strânge-ţi tot ce este nobil, frumos şi bun,
căci toate acestea îţi vor fi comoara ta care-ţi va rămâne, când toate celelalte vor fi luate de la tine, sau vei fi luat tu de la ele.
Îţi spun şi eu aceste sfaturi iubitoare câtă vreme mai sunt cu tine fiul meu. Căci nu multă vreme voi mai fi şi eu lângă tine ca să-ţi tot spun. Vine vremea să plec şi eu...
Dacă le vei asculta vei fi mântuit prin ele şi tu precum au fost mântuiţi şi înaintaşii tăi, precum nădăjduiesc să fiu şi eu, căci m-am străduit cu tot sufletul, să le ţin eu întâi, apoi să ţi le spun ţie. Tu ştii aceasta.
Altfel vei fi rupt şi de ei şi de noi.
Domnul să nu te lase, ci să te ajute să fii una cu toţi părinţii tăi cinstiţi şi drepţi, ca să ai şi urmaşi la fel.
Preabunule Doamne Isuse,
Îţi mulţumim că ne-ai spus tot Adevărul Vieţii şi Mântuirii şi că nu ne-ai ascuns nimic din ceea ce ne era şi nouă de folos, pentru mântuirea sufletelor noastre, şi ale altora pe pământ.
Şi Îţi mulţumim Ţie pentru marii şi sfinţii părinţi, care tot aşa au fost faţă de noi (Fap. Ap. 20, 20).
Te rugăm ajută-ne să strângem Cuvintele Tale în inima noastră. Nu numai spre a nu mai păcătui niciodată împotriva Ta (Psalm 119, 11), ci şi pentru a le avea, pe aceste Sfinte Cuvinte ale Tale, atât pentru noi cât şi pentru alţii în vremea lipsei, spre a nu pieri fără ele.
Te rugăm Doamne Isuse dăruieşte şi urmaşilor noştri înţelepciunea aceasta.
Amin.