Împărtăşirile adânci ale inimilor
Traian Dorz - Lumina Iubitului Fiu
1 - Ce bine îţi face inimii şi gândului, când cei iubiţi ai tăi, cărora doreşti să le împărtăşeşti bucurii deosebite, vezi că te înţeleg.
Ce bine cunoşti şi vezi şi sufletul care înţelege - aceluia nu-i nevoie să-i spui mult.
Peste neputinţele cuvintelor, duhurile celor ce se înţeleg găsesc tainic şi uşor căile lor sfinte, înţelegându-se deplin şi repede.
În iubirea adevărată totul fiind dăruit şi primit fără greutate, fără greşeli şi fără rezerve, - părtăşia ajunge de fiecare dată mai deplină,
unitatea mai dulce,
apropierea mai duioasă,
şi încrederea mai desăvârşită.
2 - O, cât de adânc te răneşte şi te doare constatarea că cei iubiţi nu te-au înţeles. Şi că nu te pot înţelege.
Că tocmai ceea ce ai avut mai scump să le destăinuieşti,
- cu nădejde şi cu credinţă că dragostea şi părtăşia cu ei vor ajunge şi mai depline prin ceea ce le vei împărtăşi,
- tocmai aceea a rupt şi ceea ce se putuse face mai înainte între sufletele voastre.
3 - Păstraţi adâncă şi curată, părtăşia voastră cu Isus prin rugăciune, prin cântare şi prin Cuvântul Sfânt.
Pentru ca El să vă poată împărtăşi orice taine, fără ca vreuna din acestea să fie un prilej de poticnire pentru voi la vremea lor.
4 - Nezguduită să vă fie încrederea în Domnul în orice vreme şi în orice împrejurare aşteptând timpul când veţi putea înţelege deplin, ceea ce vă poate părea acum „prea de tot”.
Căci atunci tocmai ceea ce aţi putut înţelege mai greu, va fi mai frumos, pentru voi şi mai minunat.
5 - Fiţi fraţi adevăraţi şi prieteni adevăraţi cu fraţii şi cu prietenii voştri.
Iar dacă v-au încredinţat tainele lor nu-i vorbiţi niciodată de rău şi nu-i cârtiţi. Ci faceţi-vă vrednici de încrederea arătată păstrând-o curată şi apropiindu-i prin înţelegere tot mai mult de inima voastră.
Numai atunci meritaţi prietenia şi preţuirea lor.
Dacă în lucruri mici nu vă dovediţi vrednici, cum veţi fi în cele mari?
6 - Duhul nostru ţine viaţa în trupul nostru.
Când duhul nostru va părăsi trupul, ceea ce mai rămâne atunci din noi este doar un hoit, de care se tem şi se înfricoşează, se scârbesc şi se depărtează toţi oamenii, chiar şi aceia care ne-au iubit cel mai mult.
Iubirea şi căldura sunt viaţa cuvintelor noastre.
Când aceste două - iubirea şi căldura - lipsesc, tot ce mai rămâne din cuvintele noastre este minciună şi prefăcătorie
care îi îndepărtează şi îi scârbesc în curând pe toţi.
7 - Fără Duhul lui Hristos, nimic nu are viaţă, nici putere, nici rost, nici preţ, nici dulceaţă şi nici fior.
Trupul fără viaţă nu foloseşte la nimic; e un cadavru.
Opera fără viaţă, nu impresionează pe nimeni; e o mâzgăleală.
Adunarea fără viaţă nu atrage pe nimeni; e o batjocură.
Biserica fără viaţă nu naşte pe nimeni; e o jale.
Toată forma dinafară fără conţinutul viu, nu foloseşte la nimic.
8 - Duh şi viaţă este Hristos!
Nu-L înţelegeţi altfel şi nu-L faceţi numai literă şi materie şi interese.
Duh şi viaţă sunt cuvintele Domnului, şi nu le înţelegeţi numai fireşte. Şi nu le credeţi numai lege. Şi nu le faceţi numai o formă omenească.
Duh şi Viaţă este Dumnezeu,
nu-L înţelegeţi numai mărginit, şi nu-L credeţi numai chip, după forma sau asemănarea voastră, trupească sau sufletească,
nu-L închideţi numai în templele voastre, departe şi afară din viaţa voastră zilnică! Trăiţi-L în totul şi totdeauna
- viu şi rodnic.
9 - Toate înştiinţările Domnului,
toate îndrumările Cuvântului,
toate avertismentele lui Dumnezeu, faţă de oameni, au un singur scop: trezirea minţii sănătoase pentru săvârşirea voii lui Dumnezeu
şi depărtarea de rău spre mântuirea sufletului.
Ferice de cine înţelege, dar mai ferice de cine le ascultă.
10 - Scripturile conţin adevărul asupra tuturor lucrurilor pe toată durata vieţii omului şi a omenirii.
Ele au un singur scop: să trezească pe cei rătăciţi călăuzindu-i spre calea mântuirii.
Şi să încredinţeze fericit pe toţi cei care merg pe această cale, de valoarea veşnică a nădejdii şi credinţei lor în Hristos.
Tocmai de aceea sunt scrise şi spuse toate cele ce ni s-au descoperit prin profeţi şi prin Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
11 - Nu există nici un motiv întemeiat, ca un om să aibă voie sau să aibă nevoie să-L părăsească pe Hristos.
Şi să meargă de la El întorcându-se înapoi în lume sau la altceva.
Dacă un suflet totuşi Îl părăseşte pe Dumnezeu, singura cauză este numai propria sa necredinţă.
12 - Ce trist răsună teama Mântuitorului: Când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credinţă pe pământ? (Luca 18, 8).
Credinţă, nu „creştinism”! Credinţă nu culte şi biserici, nu predicatori şi adunări. Căci de acestea vor fi toate destule, dar credinţă va fi tot mai puţină până ce va dispare cu totul credinţa cea adevărată, cea vie şi fierbinte.
Oamenii nu se vor întoarce ca să nu le urmeze pe credinţele acestea nelucrătoare şi reci poate, - dar se vor întoarce ca să nu-L mai urmeze pe Hristos şi credinţa Lui cea vie, dulce şi sfântă.
Şi aceasta va fi moartea ei şi a lor.
13 - În locul acelor ce părăsesc pe Domnul, vin alţii,
în locul celor ce dezertează şi cad, vin alţii,
iar rândurile astfel primenite mereu, cresc neîncetat.
Căci în fruntea poporului Său iubit merge Isus Biruitorul, Viu şi Puternic în vecii vecilor.
Trecând peste toate şi neîmpiedicat de nimic - aşa ca Timpul şi ca Istoria.
Supunându-Şi totul, Neînvins, ca forţa lui Dumnezeu.
Toate lucrează pentru El!
Biruinţa cea din urmă şi veşnică va fi numai a lui Hristos Isus Cel Veşnic şi Biruitor.
Fericiţi veţi fi atunci voi toţi cei care rămâneţi acum lângă El statornici şi răbdători.
14 - Adevărul nu zâmbeşte slugarnic şi nu se apleacă în faţa nimănui.
Umblând în sfinţenie,
lucrând cu dreptate
şi trăind în cinste, Adevărul vorbeşte tuturor cu iubire, dar fără concesiuni, fără a lăsa nimic din ceea ce este al Lui.
Căci El e Hristos.
15 - Adevărul nu vorbeşte numai ca să vorbească ceva, - ci vorbeşte numai ce este nevoie să vorbească.
Ceea ce nu poate să nu vorbească.
Ceea ce trebuie să fie neapărat vorbit şi auzit.
Ceea ce este şi ceea ce va fi.
Ceea ce trebuie să fie neapărat cunoscut, - pentru că trebuie să fie neapărat împlinit!
Aşa este Cuvântul lui Dumnezeu.
16 - Vreţi să-L credeţi sau nu pe Hristos?
Vreţi să-L primiţi sau nu pe El?
Vreţi să trăiţi sau nu cu El? - depinde de voi.
Paguba întreagă sau câştigul întreg, după hotărârea pe care o luaţi faţă de Adevăr, va fi numai a voastră şi nu a Lui.
Nu Adevărului îi faceţi vreun bine primindu-l... Şi nu Lui Îi faceţi vreun rău dacă-L respingeţi,
- ci numai vouă înşivă!
17 - Voi nu vreţi să vă duceţi? - i-a întrebat Mântuitorul şi pe cei doisprezece.
Îi încerca în felul acesta, ca ei să vadă şi să înveţe că Adevărul nu aleargă şi nu cerşeşte după bunăvoinţa nimănui.
Că nu caută foloase şi nici pomeni de la nimeni.
Deşi întristat că ucenicii n-au putut înţelege şi primi mărturisirea Lui, - Mântuitorul nu căuta să-i împace şi să-i reţină. Nici pe unii nici pe ceilalţi, mai lăsând din preţul care l-a cerut.
Ci vrea să arate că mai degrabă vrea să rămână fără ucenici, decât fără adevăr.
Mai degrabă renunţă la mulţime decât la sfinţenie,
şi mai degrabă se lipseşte de toţi oamenii, decât să se lipsească de Dumnezeu.
Hristos primea mai bine să înceapă cu alţi ucenici, decât să înceapă cu o altă Evanghelie.
Căci ucenici se pot găsi destui, în locul celor care se întorc înapoi, - dar Adevărul nu este decât unul şi Evanghelia nu este decât Una (Gal. 1: 8, 9).
18 - Dacă birui şi tu dragă suflete, în momentul cel mai hotărâtor, ai trecut cel mai greu examen.
De la acest hotar calci pe ţărmul Sfânt.
Un capăt al crucii începe să se rezeme şi pe umărul tău.
Şi un nimb ceresc se întrevede şi în jurul frunţii tale.
19 - Puterea mărturisirii noastre şi taina izbânzilor pentru noi este că suntem convinşi de ceea ce vorbim.
Noi credem în ceea ce propovăduim altora,
noi spunem despre Hristos plini de o adâncă încredinţare că El este Viu şi că este Dumnezeu şi Mântuitorul Atotputernic.
Suntem încredinţaţi că Hristos este, aşa cum ştiu că este soarele pe cer. Chiar dacă noaptea sau norii ne împiedică acum să-l putem vedea!
20 - Nimic pe lume nu ne poate face să ne îndoim de existenţa lui Hristos. Cum nu se poate face să ne îndoim de propria noastră existenţă.
Noi am ajuns la cunoştinţa că Hristos este, întâi prin Cuvântul Său.
Apoi prin credinţă.
Iar în urmă prin experienţa noastră personală, care ne-a dus la convingerea neclintită de acest adevăr.
Prin Cuvântul Său am ajuns să aflăm despre Hristos.
Prin credinţă am ajuns la El
şi prin convingere am ajuns în El.
Slavă veşnică Lui.
Amin.