Împărtășirile adânci ale inimilor
Traian Dorz - Lumina Iubitului Fiu
1 - Ce bine îți face inimii și gândului, când cei iubiți ai tăi, cărora dorești să le împărtășești bucurii deosebite, vezi că te înțeleg.
Ce bine cunoști și vezi și sufletul care înțelege - aceluia nu-i nevoie să-i spui mult.
Peste neputințele cuvintelor, duhurile celor ce se înțeleg găsesc tainic și ușor căile lor sfinte, înțelegându-se deplin și repede.
În iubirea adevărată totul fiind dăruit și primit fără greutate, fără greșeli și fără rezerve, - părtășia ajunge de fiecare dată mai deplină,
unitatea mai dulce,
apropierea mai duioasă,
și încrederea mai desăvârșită.
2 - O, cât de adânc te rănește și te doare constatarea că cei iubiți nu te-au înțeles. Și că nu te pot înțelege.
Că tocmai ceea ce ai avut mai scump să le destăinuiești,
- cu nădejde și cu credință că dragostea și părtășia cu ei vor ajunge și mai depline prin ceea ce le vei împărtăși,
- tocmai aceea a rupt și ceea ce se putuse face mai înainte între sufletele voastre.
3 - Păstrați adâncă și curată, părtășia voastră cu Isus prin rugăciune, prin cântare și prin Cuvântul Sfânt.
Pentru ca El să vă poată împărtăși orice taine, fără ca vreuna din acestea să fie un prilej de poticnire pentru voi la vremea lor.
4 - Nezguduită să vă fie încrederea în Domnul în orice vreme și în orice împrejurare așteptând timpul când veți putea înțelege deplin, ceea ce vă poate părea acum „prea de tot”.
Căci atunci tocmai ceea ce ați putut înțelege mai greu, va fi mai frumos, pentru voi și mai minunat.
5 - Fiți frați adevărați și prieteni adevărați cu frații și cu prietenii voștri.
Iar dacă v-au încredințat tainele lor nu-i vorbiți niciodată de rău și nu-i cârtiți. Ci faceți-vă vrednici de încrederea arătată păstrând-o curată și apropiindu-i prin înțelegere tot mai mult de inima voastră.
Numai atunci meritați prietenia și prețuirea lor.
Dacă în lucruri mici nu vă dovediți vrednici, cum veți fi în cele mari?
6 - Duhul nostru ține viața în trupul nostru.
Când duhul nostru va părăsi trupul, ceea ce mai rămâne atunci din noi este doar un hoit, de care se tem și se înfricoșează, se scârbesc și se depărtează toți oamenii, chiar și aceia care ne-au iubit cel mai mult.
Iubirea și căldura sunt viața cuvintelor noastre.
Când aceste două - iubirea și căldura - lipsesc, tot ce mai rămâne din cuvintele noastre este minciună și prefăcătorie
care îi îndepărtează și îi scârbesc în curând pe toți.
7 - Fără Duhul lui Hristos, nimic nu are viață, nici putere, nici rost, nici preț, nici dulceață și nici fior.
Trupul fără viață nu folosește la nimic; e un cadavru.
Opera fără viață, nu impresionează pe nimeni; e o mâzgăleală.
Adunarea fără viață nu atrage pe nimeni; e o batjocură.
Biserica fără viață nu naște pe nimeni; e o jale.
Toată forma dinafară fără conținutul viu, nu folosește la nimic.
8 - Duh și viață este Hristos!
Nu-L înțelegeți altfel și nu-L faceți numai literă și materie și interese.
Duh și viață sunt cuvintele Domnului, și nu le înțelegeți numai firește. Și nu le credeți numai lege. Și nu le faceți numai o formă omenească.
Duh și Viață este Dumnezeu,
nu-L înțelegeți numai mărginit, și nu-L credeți numai chip, după forma sau asemănarea voastră, trupească sau sufletească,
nu-L închideți numai în templele voastre, departe și afară din viața voastră zilnică! Trăiți-L în totul și totdeauna
- viu și rodnic.
9 - Toate înștiințările Domnului,
toate îndrumările Cuvântului,
toate avertismentele lui Dumnezeu, față de oameni, au un singur scop: trezirea minții sănătoase pentru săvârșirea voii lui Dumnezeu
și depărtarea de rău spre mântuirea sufletului.
Ferice de cine înțelege, dar mai ferice de cine le ascultă.
10 - Scripturile conțin adevărul asupra tuturor lucrurilor pe toată durata vieții omului și a omenirii.
Ele au un singur scop: să trezească pe cei rătăciți călăuzindu-i spre calea mântuirii.
Și să încredințeze fericit pe toți cei care merg pe această cale, de valoarea veșnică a nădejdii și credinței lor în Hristos.
Tocmai de aceea sunt scrise și spuse toate cele ce ni s-au descoperit prin profeți și prin Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
11 - Nu există nici un motiv întemeiat, ca un om să aibă voie sau să aibă nevoie să-L părăsească pe Hristos.
Și să meargă de la El întorcându-se înapoi în lume sau la altceva.
Dacă un suflet totuși Îl părăsește pe Dumnezeu, singura cauză este numai propria sa necredință.
12 - Ce trist răsună teama Mântuitorului: Când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credință pe pământ? (Luca 18, 8).
Credință, nu „creștinism”! Credință nu culte și biserici, nu predicatori și adunări. Căci de acestea vor fi toate destule, dar credință va fi tot mai puțină până ce va dispare cu totul credința cea adevărată, cea vie și fierbinte.
Oamenii nu se vor întoarce ca să nu le urmeze pe credințele acestea nelucrătoare și reci poate, - dar se vor întoarce ca să nu-L mai urmeze pe Hristos și credința Lui cea vie, dulce și sfântă.
Și aceasta va fi moartea ei și a lor.
13 - În locul acelor ce părăsesc pe Domnul, vin alții,
în locul celor ce dezertează și cad, vin alții,
iar rândurile astfel primenite mereu, cresc neîncetat.
Căci în fruntea poporului Său iubit merge Isus Biruitorul, Viu și Puternic în vecii vecilor.
Trecând peste toate și neîmpiedicat de nimic - așa ca Timpul și ca Istoria.
Supunându-Și totul, Neînvins, ca forța lui Dumnezeu.
Toate lucrează pentru El!
Biruința cea din urmă și veșnică va fi numai a lui Hristos Isus Cel Veșnic și Biruitor.
Fericiți veți fi atunci voi toți cei care rămâneți acum lângă El statornici și răbdători.
14 - Adevărul nu zâmbește slugarnic și nu se apleacă în fața nimănui.
Umblând în sfințenie,
lucrând cu dreptate
și trăind în cinste, Adevărul vorbește tuturor cu iubire, dar fără concesiuni, fără a lăsa nimic din ceea ce este al Lui.
Căci El e Hristos.
15 - Adevărul nu vorbește numai ca să vorbească ceva, - ci vorbește numai ce este nevoie să vorbească.
Ceea ce nu poate să nu vorbească.
Ceea ce trebuie să fie neapărat vorbit și auzit.
Ceea ce este și ceea ce va fi.
Ceea ce trebuie să fie neapărat cunoscut, - pentru că trebuie să fie neapărat împlinit!
Așa este Cuvântul lui Dumnezeu.
16 - Vreți să-L credeți sau nu pe Hristos?
Vreți să-L primiți sau nu pe El?
Vreți să trăiți sau nu cu El? - depinde de voi.
Paguba întreagă sau câștigul întreg, după hotărârea pe care o luați față de Adevăr, va fi numai a voastră și nu a Lui.
Nu Adevărului îi faceți vreun bine primindu-l... Și nu Lui Îi faceți vreun rău dacă-L respingeți,
- ci numai vouă înșivă!
17 - Voi nu vreți să vă duceți? - i-a întrebat Mântuitorul și pe cei doisprezece.
Îi încerca în felul acesta, ca ei să vadă și să învețe că Adevărul nu aleargă și nu cerșește după bunăvoința nimănui.
Că nu caută foloase și nici pomeni de la nimeni.
Deși întristat că ucenicii n-au putut înțelege și primi mărturisirea Lui, - Mântuitorul nu căuta să-i împace și să-i rețină. Nici pe unii nici pe ceilalți, mai lăsând din prețul care l-a cerut.
Ci vrea să arate că mai degrabă vrea să rămână fără ucenici, decât fără adevăr.
Mai degrabă renunță la mulțime decât la sfințenie,
și mai degrabă se lipsește de toți oamenii, decât să se lipsească de Dumnezeu.
Hristos primea mai bine să înceapă cu alți ucenici, decât să înceapă cu o altă Evanghelie.
Căci ucenici se pot găsi destui, în locul celor care se întorc înapoi, - dar Adevărul nu este decât unul și Evanghelia nu este decât Una (Gal. 1: 8, 9).
18 - Dacă birui și tu dragă suflete, în momentul cel mai hotărâtor, ai trecut cel mai greu examen.
De la acest hotar calci pe țărmul Sfânt.
Un capăt al crucii începe să se rezeme și pe umărul tău.
Și un nimb ceresc se întrevede și în jurul frunții tale.
19 - Puterea mărturisirii noastre și taina izbânzilor pentru noi este că suntem convinși de ceea ce vorbim.
Noi credem în ceea ce propovăduim altora,
noi spunem despre Hristos plini de o adâncă încredințare că El este Viu și că este Dumnezeu și Mântuitorul Atotputernic.
Suntem încredințați că Hristos este, așa cum știu că este soarele pe cer. Chiar dacă noaptea sau norii ne împiedică acum să-l putem vedea!
20 - Nimic pe lume nu ne poate face să ne îndoim de existența lui Hristos. Cum nu se poate face să ne îndoim de propria noastră existență.
Noi am ajuns la cunoștința că Hristos este, întâi prin Cuvântul Său.
Apoi prin credință.
Iar în urmă prin experiența noastră personală, care ne-a dus la convingerea neclintită de acest adevăr.
Prin Cuvântul Său am ajuns să aflăm despre Hristos.
Prin credință am ajuns la El
și prin convingere am ajuns în El.
Slavă veșnică Lui.
Amin.