În ce privește păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine.
Mântuitorul nostru Isus Hristos, spunându-le ucenicilor Săi despre cele trei dovezi aduse de Duhul Sfânt în lume și împotriva lumii, le-a arătat pe fiecare în parte în ce constă mai ales fiecare din aceste dovezi. Astfel El începe cu cea dintâi, spunându-le:
- În ce privește păcatul, fiindcă ei, nu cred în Mine.
Necredința a fost primul îndemn venit de la diavolul, încă de la începutul căderii primilor oameni.
Cea dintâi ispită a fost împotriva credinței omului în Cuvântul lui Dumnezeu, și neîncrederea în voia lui Dumnezeu.
Cel dintâi păcat al omului a fost necredința că Dumnezeu este ceea ce este. Și neîncrederea că voia și Cuvântul Său e în ceea ce sunt.
Iar când credința în Dumnezeu s-a clătinat și s-a pierdut din inimile oamenilor, ușor au venit apoi toate celelalte păcate.
Cuvântul lui Dumnezeu adică Hristos-Adevărul, ne-a spus și ne-a dovedit neîncetat că adevăratul păcat, (am putea spune că unicul păcat) al lumii, este necredința în El, în Hristos.
Câtă vreme omul n-are credință în Hristos și credința lui Hristos, sufletul omului trăiește în întunericul păcatului și zace în robia tuturor patimilor pierzătoare, sub sentința Judecății veșnice (Ioan 3, 36),
dar când, prin harul lui Dumnezeu, prin lumina Cuvântului și prin puterea Duhului Sfânt, omul primește credința lui Hristos, lucrarea acestei credințe în inima sa este că El îl scoate pe om din întunericul păcatului la lumina neprihănirii.
Îl eliberează din robia patimilor și a poftelor satanice și îl aduce la slobozenia lui Dumnezeu.
Și îl izbăvește de osânda Judecății dată împotriva oricărui făptaș și trăitor al păcatului, înălțându-l deasupra oricărei osândiri, în pacea iertării și spălării adusă de Sângele Crucii lui Hristos.
Dacă sufletul izbăvit astfel prin credința în Hristos trăiește și luptă până la sfârșit, ținându-se în această sfântă părtășie cu Hristos, păstrat, călăuzit și ajutat de Sfântul Duh, el are ca rod al acestei credințe sfințirea, iar ca sfârșit al credinței sale în Hristos, viața veșnică (Rom. 6, 22).
Dar dacă el cade într-o nouă neascultare prin vreo amăgire a diavolului care umblă neîncetat căutând pe cine să înghită (1 Petru 5, 8) - atunci bietul om pierzându-și statornicia credinței devine din nou ceea ce fusese înainte. Ba încă și mai rău (Luca 11, 26).
De ce necredința este unicul păcat?
Pentru că ea este orbia voită.
Este împotrivirea conștientă.
Este vrăjmășia inteligentă și pe față contra lui Hristos.
Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu îl numește pe necredinciosul cu numele de Anticrist, adică împotrivitorul lui Hristos. Tăgăduitorul lui Hristos. Contrariul lui Hristos (1 Ioan 2, 18).
Și arată apoi că această necredință este rădăcina tuturor păcatelor și a tuturor căderilor lumii.
Căderile pe care omul nenorocit și nepriceput le săvârșește din neștiință, Mila lui Dumnezeu le socotește greșeli. Și le promite înțelegerea și iertarea Sa.
Dar căderile pe care omul conștient și priceput le săvârșește știind, Dreptatea lui Dumnezeu le socotește păcate. Și le promite Judecata și osândirea Sa.
Necredința este cel dintâi și cel mai vrednic de osândă dintre toate aceste păcate.
Frate om, deschide-ți mintea și deschide-ți ochii.
Uită-te cu băgare de seamă înapoia învățăturilor, în spatele îndemnului necredinței - și vezi cine este acela care o inspiră, care se ascunde după acest îndemn, căci este Satana, șarpele cel vechi.
Diavolul, numai diavolul poate inspira împotrivirea față de Dumnezeu care ne-a făcut și față de Hristos, care ne iubește atât de mult. Și care ca dovadă a celei mai mari iubiri cu putință, S-a pogorât la noi, S-a făcut asemenea nouă și a luat asupra Sa păcatul nostru spre a ne mântui. Apoi neîncetat ne îmbie să primim mântuirea Sângelui Său, ca să ne scape de sub puterea păcatului și de sub osânda lui Satana...
Smulge-te îndată, suflete dragă de sub vraja aceasta a diavolului ucigaș.
Ieși de sub osânda necredinței inspirată de el
și împacă-te chiar acum cu Dumnezeu, prin Crucea lui Isus Hristos Domnul și Mântuitorul nostru Scump și Dulce.
Și vei fi mântuit.
Slavă veșnică Ție Duhule Sfinte Cel care ne-ai adus lumina Cincizecimii Sfinte.
Prin flăcările Tale ai aprins Cuvântul de foc împotriva vrăjmașului mântuirii noastre și a păcatului necredinței.
Prin flăcările Tale ai ars din inimile noastre păcatul acestei necredințe și neîncrederi, pe totdeauna.
Și prin înflăcărații Tăi, ai mărturisit și mărturisești puternic împotriva păcatului acestuia.
Te rugăm dăruiește-ne și nouă tuturor oamenilor, lumina și puterea luptei și nimicirii păcatului necredinței din noi și din lume.
Fă Doamne ca puterea Ta să zdrobească și rădăcina și trunchiul și ramurile acestui blestemat pom al morții, păcatul.
Și să ne aducă prin credința în Hristos Domnul nostru, mântuirea adevărată și veșnică a tuturor.
Amin.
+
Oricât de-nzestrat e omul
dac-are-un păcat ascuns
tot ce-i bun în el se pierde
ca dintr-un burduf străpuns.