În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine.
Mântuitorul nostru Isus Hristos, spunându-le ucenicilor Săi despre cele trei dovezi aduse de Duhul Sfânt în lume şi împotriva lumii, le-a arătat pe fiecare în parte în ce constă mai ales fiecare din aceste dovezi. Astfel El începe cu cea dintâi, spunându-le:
- În ce priveşte păcatul, fiindcă ei, nu cred în Mine.
Necredinţa a fost primul îndemn venit de la diavolul, încă de la începutul căderii primilor oameni.
Cea dintâi ispită a fost împotriva credinţei omului în Cuvântul lui Dumnezeu, şi neîncrederea în voia lui Dumnezeu.
Cel dintâi păcat al omului a fost necredinţa că Dumnezeu este ceea ce este. Şi neîncrederea că voia şi Cuvântul Său e în ceea ce sunt.
Iar când credinţa în Dumnezeu s-a clătinat şi s-a pierdut din inimile oamenilor, uşor au venit apoi toate celelalte păcate.
Cuvântul lui Dumnezeu adică Hristos-Adevărul, ne-a spus şi ne-a dovedit neîncetat că adevăratul păcat, (am putea spune că unicul păcat) al lumii, este necredinţa în El, în Hristos.
Câtă vreme omul n-are credinţă în Hristos şi credinţa lui Hristos, sufletul omului trăieşte în întunericul păcatului şi zace în robia tuturor patimilor pierzătoare, sub sentinţa Judecăţii veşnice (Ioan 3, 36),
dar când, prin harul lui Dumnezeu, prin lumina Cuvântului şi prin puterea Duhului Sfânt, omul primeşte credinţa lui Hristos, lucrarea acestei credinţe în inima sa este că El îl scoate pe om din întunericul păcatului la lumina neprihănirii.
Îl eliberează din robia patimilor şi a poftelor satanice şi îl aduce la slobozenia lui Dumnezeu.
Şi îl izbăveşte de osânda Judecăţii dată împotriva oricărui făptaş şi trăitor al păcatului, înălţându-l deasupra oricărei osândiri, în pacea iertării şi spălării adusă de Sângele Crucii lui Hristos.
Dacă sufletul izbăvit astfel prin credinţa în Hristos trăieşte şi luptă până la sfârşit, ţinându-se în această sfântă părtăşie cu Hristos, păstrat, călăuzit şi ajutat de Sfântul Duh, el are ca rod al acestei credinţe sfinţirea, iar ca sfârşit al credinţei sale în Hristos, viaţa veşnică (Rom. 6, 22).
Dar dacă el cade într-o nouă neascultare prin vreo amăgire a diavolului care umblă neîncetat căutând pe cine să înghită (1 Petru 5, 8) - atunci bietul om pierzându-şi statornicia credinţei devine din nou ceea ce fusese înainte. Ba încă şi mai rău (Luca 11, 26).
De ce necredinţa este unicul păcat?
Pentru că ea este orbia voită.
Este împotrivirea conştientă.
Este vrăjmăşia inteligentă şi pe faţă contra lui Hristos.
Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu îl numeşte pe necredinciosul cu numele de Anticrist, adică împotrivitorul lui Hristos. Tăgăduitorul lui Hristos. Contrariul lui Hristos (1 Ioan 2, 18).
Şi arată apoi că această necredinţă este rădăcina tuturor păcatelor şi a tuturor căderilor lumii.
Căderile pe care omul nenorocit şi nepriceput le săvârşeşte din neştiinţă, Mila lui Dumnezeu le socoteşte greşeli. Şi le promite înţelegerea şi iertarea Sa.
Dar căderile pe care omul conştient şi priceput le săvârşeşte ştiind, Dreptatea lui Dumnezeu le socoteşte păcate. Şi le promite Judecata şi osândirea Sa.
Necredinţa este cel dintâi şi cel mai vrednic de osândă dintre toate aceste păcate.
Frate om, deschide-ţi mintea şi deschide-ţi ochii.
Uită-te cu băgare de seamă înapoia învăţăturilor, în spatele îndemnului necredinţei - şi vezi cine este acela care o inspiră, care se ascunde după acest îndemn, căci este Satana, şarpele cel vechi.
Diavolul, numai diavolul poate inspira împotrivirea faţă de Dumnezeu care ne-a făcut şi faţă de Hristos, care ne iubeşte atât de mult. Şi care ca dovadă a celei mai mari iubiri cu putinţă, S-a pogorât la noi, S-a făcut asemenea nouă şi a luat asupra Sa păcatul nostru spre a ne mântui. Apoi neîncetat ne îmbie să primim mântuirea Sângelui Său, ca să ne scape de sub puterea păcatului şi de sub osânda lui Satana...
Smulge-te îndată, suflete dragă de sub vraja aceasta a diavolului ucigaş.
Ieşi de sub osânda necredinţei inspirată de el
şi împacă-te chiar acum cu Dumnezeu, prin Crucea lui Isus Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru Scump şi Dulce.
Şi vei fi mântuit.
Slavă veşnică Ţie Duhule Sfinte Cel care ne-ai adus lumina Cincizecimii Sfinte.
Prin flăcările Tale ai aprins Cuvântul de foc împotriva vrăjmaşului mântuirii noastre şi a păcatului necredinţei.
Prin flăcările Tale ai ars din inimile noastre păcatul acestei necredinţe şi neîncrederi, pe totdeauna.
Şi prin înflăcăraţii Tăi, ai mărturisit şi mărturiseşti puternic împotriva păcatului acestuia.
Te rugăm dăruieşte-ne şi nouă tuturor oamenilor, lumina şi puterea luptei şi nimicirii păcatului necredinţei din noi şi din lume.
Fă Doamne ca puterea Ta să zdrobească şi rădăcina şi trunchiul şi ramurile acestui blestemat pom al morţii, păcatul.
Şi să ne aducă prin credinţa în Hristos Domnul nostru, mântuirea adevărată şi veşnică a tuturor.
Amin.
+
Oricât de-nzestrat e omul
dac-are-un păcat ascuns
tot ce-i bun în el se pierde
ca dintr-un burduf străpuns.